Degustare de vinuri la Villa Vinea [loc Mica, MS]

TIPĂREȘTE

A venit luna decembrie şi încă nu avusesem team event-ul anual. Unde pot să meargă un grup de 32 de femei? ... Răspunsul este... la Cramă! Vroiam şi noi să mergem să vedem cum arată o cramă şi să participăm la o degustare de vinuri. Câteva din colege mai fuseseră în trecut, dar foarte puține. Pentru mine a fost prima oară. Şi conform zicalei „Curiozitatea a omorât pisica, dar satisfacerea curiozităţii a înviat-o”, abia am aşteptat să văd/cunosc/trăiesc ceva nou.

Am căutat, ne-am interesat şi în final s-a ales Crama Villa Vinea (villavinea.com). E în Mureş, aşa că am închiriat un autocar şi 2 ore din Sibiu până la destinaţie au trecut foarte uşor. Traficul nu a fost foarte greoi având în vedere că plecasem în timpul săptămânii (joia). Pe autocar s-au mai spus glume, am povestit, am râs, am făcut poze şi uite aşa a trecut timpul. Vremea nu a fost strălucită, a plouat cam toată ziua. Însă nu a contat, deoarece excursia per total a fost foarte reuşită.

Ajunşi acolo, nu am fost foarte impresionată de privelişte deoarece era ceaţă, era frig nu şi prea aveam ce vedea (evident că totul este mai plin de viaţă vara). Totuşi, după vreo oră, acomodându-ne cu peisajul, ceaţa s-a mai ridicat şi parcă parcă ne-am putut bucura puţin de acele meleaguri.

Am fost întâmpinate de un domn care a recunoscut că nu se aştepta ca grupul venit pentru degustare să fie alcătuit aproape doar din doamne şi domnişoare (am avut un singur reprezentant al sexului masculin). Acestea fiind spuse, a început să ne povestească puţin despre istoria cramei. Villa Vinea (sau Castel Vinum) există din 2006, asta însemnând că sunt încă micuţi şi la început de drum. A urmat un mic tur al cramei unde ni s-a explicat procesul de „naştere” al vinului.

Partea teoretică

Totul începe când oamenii harnici şi matinali culeg strugurii dimineaţa pe răcoare. Aceşti struguri sunt duşi pe „acoperişul” cramei unde sunt aşezaţi în lădiţe şi unde aşteaptă să înceapă magia. Următorul pas este introducerea strugurilor într-un desciorchinător. Aceştia ies uşor zdrobiți. Ni s-a atras atenţia că strugurii nu trebuie să fie foarte „stresaţi” (exact... termenul acesta a fost folosit) deoarece cu cât sunt mai împinşi mecanic, cu atât există mai multe efecte non-benefice asupra vinului. Se pierd din arome, proprietăţi, miros etc. Este bine să fie folosită cât mai puţină presiune pe struguri.

Apoi printr-un furtun, strugurii se trimit direct în presa pneumatică, complet automată. Un ciclu durează exact atât cât ştie programul. Următorul pas este pomparea în nişte tancuri cu manta dublă unde se produce fermentarea. Mantaua dublă permite controlul temperaturii în timpul fermentaţiei. E foarte important ca fermentarea să fie făcută la o temperatură controlată şi joasă (20 grade şi mai joasă). Cu cât temperatura este mai joasă, cu atât aromele rămân în vin şi nu se ard. În spatele tancului e un „chiller” care asigură controlul temperaturii.

După ce procesul este complet, vinul este mutat din sala de fermentare în sala de stocare, fie în tancuri de inox (cu temperatură controlată) unde există un ceas care arată temperatura, iar acest ceas este conectat la un computer ce determină automat când trebuie efectuată răcirea.

Pentru gama „Selection” (cea mai bună din punct de vedere calitativ) se face maturarea în baricuri. Fiecare butoi de acest gen are 2.25 hectolitri. Sunt din stejar american sau francez (acest lucru depinde de ce anume vrea producătorul să adauge ca şi arome vinului). Stejarul franţuzesc adaugă arome mai vii, pe când cel american adaugă arome de vanilie, cacao, ciocolată etc. Vinul stă aici la maturat aproximativ 6-18 luni, după care este pregătit pentru îmbuteliere. Trebuie tratat cu multă grijă şi atenţie.

De ce sunt aceste baricuri aşa speciale? După ce lemnul este tăiat din pădure, el stă la detaninat 2 ani (se scot taninii agresivi din stejar) după care are loc procesul de fabricare. În acest proces, după ce se fac doagele efectiv, care au o grosime între 1,5-2,6 cm, are loc un proces de ardere în interior pe 3 nivele (mic, mediu, mare). În concluzie, este un proces mai complex şi asta deosebeşte baricurile acestea de cele pe care le mai găsim pe la părinţi sau bunici în curte.

Când vinul este gata (după câteva luni bune), este pompat într-un tanc unde mai stă 10 ore. Nu trebuie agresat! După 10 ore se linişteşte, apoi cu o pompă care se ataşează la tanc se trece la îmbuteliat. În aprilie 2015 va ieşi producţia din 2014. Domnul simpatic ne-a spus că „Vinul este ca o femeie. Trebuie foarte multă răbdare cu el”.

Ne apropiem de sfârşitul procesului. După ce vinul se linişteşte, cu ajutorul unei pompe care se ataşează la tanc, se trece la maşina de îmbuteliat. Se foloseşte un ultim filtru (microbiologic) pentru ca aromele să rămână aproape intacte în sticle. Se folosesc doar butelii noi, iar aceste butelii vin în mediu aseptic direct din fabrică. Se iau şi se pun manual pe bandă, apoi cu ajutorul azotului alimentar se elimină aerul din sticlă. Următorul pas este cel de a pune vinul. În fiecare din sticle există un cap care face nivelul (toate sticlele au acelaşi nivel). Apoi se pune capacul. La Villa Vinea ni s-a spus că se folosesc doar capace din plută naturală şi plută aglomerată. Cea mai scumpă se presupune a fi pluta naturală, iar cea de-a doua este pluta aglomerată. După ce sticlele sunt dopuite, ele vin în maşina de etichetat. Se pun capişoane, etichetă, contraeticheta şi apoi gata sticla. Se aşează manual în cutii de carton. The end.

Curiozităţi

• Toate vinurile sunt seci, iar cele care trebuia să iasă mai dulci, se opresc din fermentaţie mai repede.

• O întrebare a noastră a fost dacă viţele sunt native. Ni s-a explicat că nu mai există viţe în România de foarte mult timp. Toate viţele au fost cumpărate din Italia.

• Pe la 1800 a fost o boală. Au înnebunit America, apoi Europa. În urma acestei boli, au fost câteva soiuri tradiţionale româneşti care au scăpat din cauză că erau situate în areale foarte restrânse în care n-a pătruns boala. Pe la 1800 şi un pic, nobilii români care au rămas fără viţă de vie din cauza acestui germen, au fost la Bordeaux şi au pus portaltoi pe viţă americană (deşi aceasta a fost prima afectată, a reuşit să supravieţuiască). De asta au intrat în România o grămadă de soiuri internaţionale. (Sovinion blanc etc.) Şi soiurile tradiţionale româneşti au cam dispărut.

• Nu mai există în România o fabrică de butaşi siguri. Riscul de a face o fabrică aici este mare deoarece există varianta că dacă este în continuare infestat terenul, această boală să termine viţa.

• Viţa are în medie 50-60 de ani de viaţă.

• Viţa începe să producă cu adevărat de la 15 ani.

• Vinul care este pus în butoi intră în contact cu aerul, de aceea trebuie să aibă parte de linişte, să nu fie „stresat”, să aibă condiţii optime de climă etc.

Partea practică

Destulă teorie! Să înceapă degustarea. Au fost aranjate 2 mese mari unde ne aşteptau paharele gata pentru a fi umplute cu vinuri bune bune şi platouri cu pâine şi caşcaval. Ni s-a spus că „procedura” în cazul degustărilor este de a pune 200 ml de vin în pahare. Zis şi făcut.

Ce am degustat?

1. Fetească regală demisec. O sticlă costă 26 lei

2. Kermer sec. O sticlă costă 41 lei

3. Sovinion blanc sec. Are 13.5% alcool, este din 2013, promoţia premium şi o sticlă costă 29 lei

4. Rose sec. O sticlă costă 31 lei

5. Rubin roşu sec

6. Contesa dulce. Aici a fost o strategie foarte bună din partea organizatorilor. Iniţial trebuia să degustăm doar 5 vinuri, dar fiind multe femei cu gusturi mai dulci, au scos din raft şi o sticlă din această „contesă” E foarte dulce. Dar a fost cu siguranță cel mai bun vin pe care l-am gustat vreodată. Sticla e mai micuţă decât celelalte şi costă 71 de lei. Conţine 10.5% alcool, iar fiecare sticlă are propria sa cutie de carton.

Ce am mâncat?

Pe lângă platoul cu pâine şi caşcaval, am primit şi câte o porţie de gulaş. A fost bunicel, deşi am mâncat şi mai bun cu alte ocazii. Carnea a fost un pic prea grasă pentru gustul meu, dar sosul a fost bun.

După ce ne-am cumpărat fiecare sticlele de vin pe care pusesem ochii, am plecat agale spre casă. Afară încă ploua, da nu a contat. A fost o zi reușită de care ne-am bucurat.

---

VIZUALIZĂRI: 4554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI