GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În vizită la „Casa Binelui” / Muzeul de mineralogie estetică ”Constantin Gruescu” [Ocna de Fier]
După cum am amintit în articolul precedent, cel mai important obiectiv turistic al locului copilăriei mele, comuna Ocna de Fier, este Muzeul de Mineralogie Estetică „Constantin Gruescu”.
Muzeul este de fapt o colecție particulară de „flori de mină”. Ea aparține domnului Constantin Gruescu și se află amplasată în casa acestuia din comuna Ocna de Fier, str. Vale, nr. 113, Jud. Caraș-Severin.
Constantin Gruescu s-a născut în anul 1924 în comuna Dognecea și de la 14 ani a început să adune ”flori de mină”. Majoritatea exponatelor din colecția dumnealui sunt din minele aflate în zonă, dar cu timpul a început să facă schimburi sau să cumpere de la alți pasionați de mineralogie din țară și chiar din alte părți ale lumii, îmbogățind colecția cu exponate superbe. A lucrat ca tehnician minier la minele din zonă. Acum are 95 ani și atunci când poate primește vizitatorii și le povestește despre fiecare obiect de acolo, plus multe alte povești interesante din viața dumnealui.
Cea mai importantă piesă a muzeului este „Macla Gruescu” descoperită de acesta în anul 1972 și care i-a adus recunoașterea internațională. Macla coaxială de cuarț cu concreșteri radiale a fost găsită la Ocna de Fier într-o pungă subterană de argilă și este unică în lume. Practic, Macla Gruescu are trei forme de reprezentare: simplă, ca „un papion”, dublă, în forma crucii Sfântului Andrei, și triplă, în formă de cruce. Acum când am fost la muzeu am aflat de la femeia care are grijă de „nea Costică” (cum îi spunem noi), că renumita maclă a fost furată de o doamnă care a venit la acesta cu un act de identitate fals și l-a rugat să i-o împrumute pentru a o prezenta la o expoziție. Din ce spunea o fostă vecină a mea, au venit niște polițiștii care cercetează cazul și i-au spus că aceasta a apărut pe net la o licitație în America unde se vinde cu 33.000 dolari. Au mai rămas în muzeu alte câteva exemplare de maclă mai mici care mai pot fi admirate. Să sperăm că și piesa centrală se va întoarce la un moment dat înapoi pentru că este foarte importantă pentru acest loc. Localitatea a preluat această maclă ca și stemă a localității și o puteți vedea pe fațada Primăriei, pe fațada Căminului Cultural și pe indicatorul de la intrarea în localitate.
După cum am scris și în titlul articolului, nea Costică și-a botezat muzeul „Casa Binelui”. Dacă aveți norocul să ajungeți aici cât acesta mai trăiește o să vă povestească despre mineraloterapie și o să vă pună să încercați să vă încărcați cu energie pozitivă de la cuarțul imens pe care îl are acolo și de la care vicecampioana europeană la înot, Luminița Dobrescu, se încărca cu energie înaintea fiecărui campionat.
Pragul acestui muzeu l-au călcat foarte mulți oameni. Pereții sunt plini cu fotografii care ilustrează acest lucru, dar cea mai dragă poveste pe care o spune nea Costică este aceea cu Regina Beatrix a Olandei, pentru care acesta a trimis la Timișoara la o expoziție vizitată de aceasta, 50 exemplare din colecția dumnealui. Regina a fost atât de fascinată de aceste exponate încât a încălcat protocolul și în loc să stea câteva minute acolo conform programului, a sta mai mult de o oră și le-a admirat. Nea Costică i-a dăruit acesteia un cuarț roz de la Ocna de Fier, iar aceasta i-a trimis o carte cu istoria Casei Regale a Olandei și o fotografie cu autograf. Fotografia este așezată în muzeu la loc de cinste. De asemenea vă v-a povesti cum Elena Ceaușescu i-a trimis înapoi cuarțul roz atunci când acesta i l-a făcut cadou. Varianta lui nea Costică este că de fapt energia benefică a mineralului a respins caracterul malefic al acesteia.
Sunt sigur că, indiferent dacă sunteți pasionați de mineralogie sau nu, aici veți fi fascinați de frumusețea „florilor de mină” și de poveștile domnului Gruescu. Din păcate viața își urmează cursul ei firesc și nu o să putem să ne mai bucurăm mult timp de poveștile acestuia. Noi acum când am fost nu am vrut să îl trezim pentru că se odihnea și am vizitat muzeul în liniște, admirând și bucurându-ne ochii cu frumusețile subterane expuse acolo.
Un lucru important care spune multe despre acest om este faptul că niciodată nu a existat aici o taxă de vizitare și la plecare fiecare om primește din partea acestuia o bucată de cuarț prins cu o agățătoare care poate fi purtat ca medalion pentru a te încărca cu energie pozitivă tot timpul.
O să las să vorbească mai departe fotografiile pe care le-am făcut aici și să decideți singuri dacă merită sau nu să ajungeți aici.
Călătorii frumoase vă doresc!
Trimis de ungureanica in 26.03.19 14:08:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în DOGNECEA [CS].
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în zona Dognecea, DOGNECEA [CS]" (deja existentă pe sait)
Păcat că este așa departe de noi. Mi-ar fi plăcut să văd așa ceva și mai ales sa ascult poveștile lui "nea Costică"! Felicitări pentru ideea de a ne spune și nouă cate ceva despre"Casa Binelui"!
@ungureanica: Super review! Spre rusinea mea, nu am ajuns inca la Nea Costica-chiar daca sunt din zona-acum sunt si mai motivata, dupa ce am citit articolul tau...
Felicitari!
@ungureanica: Uite ca n-am asteptat mult! Si articolul tau are energii pozitive din belsug! Ar fi frumos ca, odata, cand s-o putea, povestile lui "nea Costica" sa fie inregistrate si sa se deruleze in "Casa Binelui".
Frumoasa si interesanta colectia. Multumesc mult ca ne-ai aratat si noua frumusetile din acea casa binecuvantata!
Vacante insorite si inspirate!
@Alina Roxana: Facem cumva și dăm o fugă toți intr-o zi. Vă salutăm cu drag!
@Zoazore: Interesantă ideea ta. Mulțumesc pentru apreciere. Vacanțe faine și ție.
@ungureanica: Ma gandesc la cei ce vor veni si nu vor avea parte de explicatiile si povestile acestui om!
Poate vei realiza chiar tu asta! Sau fa propunerea la autoritati!
Frumoasă colecție și frumoasă poveste, mai ales pentru cine cunoaște cât de cât mineralele - atât pentru valoarea lor geologică câr și energetică...
Geodele (P08 - de cuarți, P10 - de ametist) sunt cele mai spectaculoase într-o colecție de cristale, dar probabil multe dintre exponate sunt deosebite, ca de exemplu floarea de mină din P20 (într-adevăr, destul de rar se vede o astfel de combinație și dispunere).
@diacrys: Mulțumesc pentru ecou. Se pare că stiti ceva despre minerale. O zi faină!
Foarte interesant muzeul lui Nea Costică! Se vede treaba că s fost un pasionat nu numai de meserie, ci și de frumos. Cât spațiu din casă și-a oferit el acestor splendori, cât a meșterit să facă acele rastele și suporți pentru atâtea minerale care au totuși, o greutate! Ce suflet mare poate avea omul ăsta, odată ce și-a deschis ușa tuturor celor care îl vizitează.
În Prahova, la Sângeru, poetul Lucian Avrămescu la fel și-a deschis poarta tuturor celor care vor să viziteze ”Muzeul Pietrei”. Nu am fost încă, dar am citit un review de tata123. Curtea sa este neîncăpătoare de câte pietre de forme și mărimi diferite a strâns.
Exponatele lui nea Cotică sunt o splendoare și au valoare foarte mare. Numai de n-ar avea probleme. Cine știe cui i se năzare!...
Felicitări ”dantelă lată”!
@mihaelavoicu: Mulțumesc. Vă salutăm cu drag!
Un muzeu inedit, o pasiune cat o viata. Probabil ca sunt mai multe in tara, ramane sa le descoperim.
Dar ce se va intampla cu aceste bijuterii, cine le va mai spune povestea? Cum se va continua aceasta pasiune?
@fredutza: Primaria din Bocsa deja incearca să mute acolo o parte din muzeu. O zi faină!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2019 Ocna de Fier - de la minereul de fier la apa cu aur — scris în 25.03.19 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Colt de Rai? Eu am gasit coltul opus — scris în 19.08.16 de marijuan din TIMIșOARA - nu recomandă
- Aug.2010 Dognecea - un loc retras si linistit — scris în 31.10.13 de Tucu2009 din TIMISOARA - RECOMANDĂ