O zi la Slobozia

TIPĂREȘTE

Chiar dacă nu cu scop turistic în totalitate, orașul Slobozia situat pe Drumul European E60, cam la jumătatea distanței dintre București și Constanța, este adesea vizitat. În drum spre stațiunea Amara sau spre litoral, un popas oricât de scurt la Slobozia este un beneficiu pentru oricine. De ce? Pentru că Slobozia este un oraș verde și liniștit, pentru că în Slobozia se află Muzeul Național al Agriculturii - unicul de acest gen din România și pentru că împătimiții de istorie veche vor avea câteva surprize vizitând Muzeul Județean Ialomița.

Nu mă așteptam ca într-o singură zi, scotocind pe îndelete, să descopăr chiar tot ceea ce poate oferi orașul unui călător străin de acele locuri. De altfel, pentru că plecarea mea spre Slobozia - municipiul reședință al județului Ialomița - a fost făcută în pripă, nu aveam un plan anume.

Știam că orașul a fost construit pe rămășițele vechii cetăți romane Netindava și că în urma cercetărilor arheologice s-a ajuns la concluzia că pe locul actualului oraș a existat viață încă din neolitic. Ceea ce nu știam sau nu mai știam, dar mi-am amintit cu această ocazie sunt informațiile referitoare la începuturile așezării de astăzi. Hrisovul emis de Radu Mihnea, în martie 1614 - "Slobozia lui Ianache" - este primul document care amintește de existenta satului Vaideei (Slobozia de azi) "fără oameni încă din zilele răposatului Mihai voevod din primii ani ai domniei lui până în zilele domniei mele". Așezarea fusese pustiită în urma unor bătălii, de aceea în hrisov se mai spune: "am dat domnia mea și slobozie pentru trei ani, care va vrea să vină și să trăiască în această siliște". Istoricii au concluzionat că în aceste locuri existase o așezare mai veche, cunoscută sub denumirea de Vaideei, care fusese pustiită de război în urmă cu 20 de ani, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, deci în 1594. Acesta este socotit a fi anul primei atestări documentare a localității Vaideei, căreia i s-a spus ulterior Slobozia lui Ianache, iar din a doua jumătate a sec. XVIII doar Slobozia.

La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX Slobozia era o comună dezvoltată economic, social și edilitar, ceea ce a făcut ca prin legea promulgată de regele Carol I, la 12 mai 1912, așezarea să capete statut de comună urbană.

Dar, gata cu istoria! Să mergem la plimbare!

Cazată la Hotel Select – Slobozia, după micul dejun, am ieșit să iau pulsul orașului. Era dimineață, o zi de lucru, așa încât pe străzi nu era prea multă lume.

Pe Bulevardul Chimiei, pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor (nu știu dacă se mai potrivește în prezent această titulatură, dar edificiul încă o poartă), cu un mic popas în parc, m-am îndreptat spre Bulevardul Matei Basarab, una dintre cele mai importante artere de circulație din oraș. Știam că la numărul 30, vis-à-vis de Prefectura Județului Ialomița, lângă sediul unor bănci pe care nu ai cum să nu le observi (BRD și încă altele, vreo două), se află Muzeul Județean Ialomița. Clădirea puțin ascunsă într-un mic parc, este înconjurată de un gard de fier. Nu departe, pe aceeași stradă, la numărul 26, se află Centrul Cultural Ionel Perlea (cu statut de Centru UNESCO).

Pe Bd. Chimiei, continuând în jos, spre Șoseaua de Centură, ajungi la cel mai mare parc al orașului în mijlocul căruia se află Catedrala Episcopală și - puțin în lateral, Club Sportiv Junior și Tenis CON - baza sportivă care îl acaparase pe soțul meu de aproape o săptămână. Cam acesta a fost traseul meu de plimbare. Dar, ce am vizitat? Nu prea multe pentru că timpul nu a fost prea generos cu mine. Totuși…

Muzeul Județean Ialomița

Așa cum am menționat, Muzeul Județean Ialomița este situat pe Bd. Matei Basarab, nr. 30. Zestrea de exponate este foarte bogată și diversificată, de aceea, pentru a aprofunda, vizita trebuie făcută pe îndelete. Grupate pe secțiuni - arheologie, etnografie și artă - obiectele expuse în vitrine moderne, bine iluminate, suscită interesul vizitatorilor.

Colecția de arheologie include piese provenite din descoperiri întâmplătoare sau - majoritatea - din cercetările efectuate de specialiști pe șantierele arheologice ale județului. Sunt exemplare datând din perioade istorice diferite, începând din Neolitic și până în Evul Mediu - obiecte din os, metal, ceramică, monede (romane, bizantine, turcești, bulgărești, austro-ungare și românești - din bronz sau din argint), obiecte de podoabă, vase din ceramică, unelte gospodărești (seceri, topoare, piese de harnașament), vârfuri de lance, toate minuțios catalogate, organizate cronologic, cu menționarea zonei în care au fost descoperite.

Impresionante prin vechimea lor sunt fragmentele de Mammuthus primigenius (300.000 ani) descoperite la Piscul Crăsani și Fetești-Vlașca, de asemenea, fosilele prelevate din rezervația fosiliferă Hârșova.

În secția de etnografie pot fi văzute interioare autentice de casă țărănească din Bărăgan cu mobilier, țesături și veșminte specifice. Nu mai puțin interesantă este colecția de artă și cultură religioasă constituită din icoane pe lemn, pe sticlă sau pe metal din sec. XVIII-XIX, vase de cult, carte bisericească și veșminte preoțești, la care se adaugă fragmentele restaurate din fresca originală a bisericii din Dridu înghițită de apele lacului de acumulare de pe râul Ialomița.

La etaj, Muzeul Județean Ialomița prezintă o impresionantă colecție de artă plastică - pictură, sculptură, grafică - lucrari purtând semnătura unor artiști de renume, dar și compoziții ale unor plasticieni locali. Pe lângă acestea, Colecția de artă "Nicolae și Zamfira Tuzlaru" nu poate să nu impresioneze. Este o colecție particulară (donată muzeului în 2001) cuprinzând nu doar lucrări de artă ale unor cunoscuți artiști plastici, ci și grafică semnată de donator, precum și piese decorative (statuete, vase din bronz, porțelanuri chinezești), piese de mobilier și prețioase icoane.

Vizita la Muzeul Județean Ialomița mi-a luat mult timp. N-am reținut tot ceea ce am văzut și bineînțeles, n-am reușit să amintesc despre toate. Cei care vor face o vizită acolo, cu siguranță vor aprecia adevărata valoare a muzeului.

Catedrala Episcopală

Catedrala Episcopală din Slobozia - cu hramurile Înălțarea Domnului și Acoperământul Maicii Domnului - se află în Parcul Tineretului. Din pisanie aflăm că punerea pietrei de temelie s-a făcut la 15 iulie 1992, iar finalizarea și sfințirea la 25 martie 2004. Inițiativa înălțării acestui măreț edificiu a aparținut unui om de afaceri local - Ilie Alexandru - care a și finanțat o bună parte din lucrări, restul fiind făcut pe cheltuiala clerului și din donațiile credincioșilor. Tot pisania informează că sfântul lăcaș a fost construit după planurile arhitectului Voicu Florea, pictura fiind executată de Mihail Fordea.

Biserica este foarte mare. Este prima și cea mai mare construcție ecleziastică din țară terminată după 1989, a treia ca mărime din țară în acel moment. Dar nu numai dimensiunile sfântului lăcaș impresionează. Pe fundalul alb al zidurilor scena hramului, decorațiunile pridvorului, precum și coloanele aurii de la intrare sunt foarte bine puse în evidență. De la turnul-clopotniță, o frumoasă alee te conduce spre latura estică a catedralei, iar în fața sfântului lăcaș se desfășoară o promenadă la capatul căreia veghează Monumentul Eroilor jertfiți în primul război mondial.

Demn de amintit este faptul că pictura murală din interior reprezentând scene biblice se întinde pe o vastă suprafață. Catedrala găzduiește în afară de părticele din moaștele Sf. Apostol Andrei, moaștele sfinților de la Halmiris - Epictet și Astion, moaștele sfinților mucenici de la Niculițel - Zotikos, Atalos, Filipos și Kamasis, precum și alte sfinte rămășițe venerate de credincioși.

Pentru că am amintit de Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului, câteva cuvinte despre el. De la localnici am aflat că primul amplasament al monumentului înălțat în 1928 a fost undeva pe Bd. Matei Basarab, iar după 1982, când zona a intrat în reconstrucție, monumentul a fost scos și a zăcut multă vreme în uitare.

În anul 1988, acesta a fost instalat în Parcul Tineretului, iar faptul că ulterior în apropiere a fost construită catedrala îi sporește și mai mult atractivitatea.

Monumentul înfățișează un soldat prezentând arma pentru onor. Pe placa de marmură montată pe fața soclului este inscripționat: "Slavă eroilor din Slobozia care s-au jertfit pentru libertatea și independența patriei", iar dedesubt este chipul în basorelief al colonelului Ion Popescu răpus pe câmpul de luptă de la Turtucaia, la 23 august 1916. Pe celelalte fețe ale soclului sunt liste cu nume de soldați, ofițeri și subofițeri căzuți în luptele în anii 1916-1917.

Și dacă tot am amintit de Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului, ar trebui să menționez și Monumentul Eroilor Revoluției Române din 1989. Este o lucrare de factură modernă amplasată în Piața Revolutiei din Slobozia, vis-à-vis de Consiliul Județean Ialomița. Monumentul semnat Gabriel Manole a fost ridicat în memoria tinerilor ialomițeni care s-au jertfit în decembrie 1989.

Cam atât am reușit eu să văzitez în câteva ore. Dacă m-aș întoarce în Slobozia? Desigur, pentru că în acest oraș de câmpie, neconsiderat turistic, mi-au rămas multe de văzut. N-am ajuns la Muzeul Național al Agriculturii despre care am aflat că este o comoară a României, singurul muzeu de acest gen din țară, n-am fost la Mănăstirea "Sfinții Voievozi" ctitorită de Matei Basarab în preajma anului 1634, de asemenea n-am văzut Monumentul Principelui arab Gherainia Mahumed. Deși am fost destul de aproape de acest monument, pentru că nu am știut atunci de existența lui, nu l-am căutat și deci nu l-am văzut. O imagine găsită pe internet mi-a arătat piatra funerară musulmană, cu semilună și stea, din inscripția căreia - în franceză și română - înțelegând că monumentul a fost ridicat în memoria Principelui algerian Gherainia Mahumed, împușcat de trupele germane în Slobozia, la 14 octombrie 1916.

---

VIZUALIZĂRI: 3967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI