Leiden în zi de târg

TIPĂREȘTE

Am stabilit Leidenul ca bază pentru primele zile de plimbăreală prin Olanda, urmând ca cea de a treia să îi fie alocată pentru vizită, mai ales că se nimerea a fi sâmbăta.

Iar în respectiva zi în centru orașului se ține tradițională piață locală în care heringul este o delicatesă foarte apreciată, cu lume multă ce mișună pe cheiurile canalelor. Pentru că această piață acolo se organizează și reprezintă un adevărat reper local.

Pe chei se plimbă lumea, pe chei se fac cumpărăturile de tot soiul, acolo se stă la o cafea sau o înghețată și tot acolo se târguiesc rochițe, șosete, mere, brânză sau pește.

Și câte altele... Iar lumea e voioasă, amabilă, fără de grabă, cu dispoziție și timp a privi și cerceta chilipiruri sau obiecte de artă. A negocia sau pur și simplu a se bucura de o zi liberă petrecută sub razele soarelui primăvăratec.

Până să ajungem în buricul Leidenului, plecați de la gară – unde am lăsat bagajul într-un depozit contra a 4 euro/zi - am luat-o agale spre zona centrală și ne-am oprit pentru un prim popas la Museum Volkenkunde după ce am admirat de la o mică distanță Molenmusem de Valk, o moară de vânt reprezentativă pentru această localitate.

Deși muzeul își propune să prezinte obiecte din diferite regiuni culturale ale lumii, fără a pătrunde pe ușile acestuia am avut prilejul de a admira ca nicăieri până acum o adevărată feerie a celor 8 cireși înfloriți.

Cunoscută în Japonia drept” sakura” , sărbătoarea reprezintă punctul culminant al primăverii japoneze, evocată și aici. Această tradiție este asociată cu tot felul de veselie, picnicuri cu mâncare delicioasă, sake și poate chiar cântec și dans, însă la Leiden persoanele prezente sub cireșii înfloriți s-au bucurat doar de liniște, armonie și posibilitatea de a se odihni pe scaunele și băncile postate sub crengile încărcate de flori încadrate de sculpturi din lemn ce te duceau cu gândul înspre alt spațiu, cel sud-american.

Apoi am luat-o către Morspoort ridicată în anul 1669, una din cele 8 vechi porți ale orașului (din care se mai păstrează doar două) care, odată trecută, ne-a permis să vedem în față nava Adriana, construită în anul 1924 și considerată a fi una dintre primele nave cu motor, cu o istorie destul de bogată ce trece și prin al doilea război mondial.

Și am ajuns la una dintre cele mai vechi case păstrate până în zilele noastre, ridicată în anul 1612 și deschisă privirilor celor interesați.

În interior poți găsi lucrări artistice realizate de membrii ai asociației care se ocupă cu întreținerea imobilului și care administrează mai multe asemenea imobile.

Personalul, foarte drăguț, ne-a indicat drumul spre zona în care s-ar fi aflat casa memorială a pictorului Rembrandt, demolată la începutul secolului XX. Stabilimentul a fost dărâmat, însă în zonă se află singura statuie din oraș a cunoscutului pictor născut aici în anul 1606 și o placă memorială pe unul din zidurile bine îngrijite.

În parcul din jur dăm peste ceva mulțime de oameni, interesați – credeam noi – de artist. Iar când colo aceștia nu făceau poze ci practicau exerciții de yoga în mod organizat, un alt aspect definitoriu al unei vieți civilizate.

Facem și noi o pauză de cafea la Barul Anne&Max, cu toate locurile de pe terasă pline – ca de altfel aidoma suratelor lui – și îmi dau seama că prin zonă mai nimeni nu își rezervă ziua de sâmbătă unui program administrativ de dereticat prin casă.

În micile parcuri verzi copiii bat mingea iar pe canale studenții navighează atent bărcile chiar dacă dozele de bere sunt perfect vizibile pe puntea ambarcațiunilor.

Unul din aceste parcuri este Plantsoen, cu o liniște și alură tipic britanică, ușor de recunoscut de vreme ce peisajele engleze au reprezentat sursa de inspirație a peisagiștilor și în care populația lenevește între narcise, pe păturile întinse la malul lacului.

Iar altul Singelpark, cu o colecție unică de arbori din diverse părți ale lumii rânduiți de-a lungul cărărilor sale.

Ne abatem de la canale și parcuri, o luăm pe străduțele pavate cu piatră cubică, pe Moriaansteeg și altele asemenea, ajungând la Leidse Binnenstads Gemeente, o biserică protestantă plină de viață, cu spații amenajate pentru diverse cursuri dar și cu radiatoare de căldură în tavan. Aveam să aflăm că iarna slujba se ține într-un spațiu mai restrâns, tocmai pentru a fi mai ușor de încălzit.

De la biserică, o altă străduță foarte îngustă plină de tarabe cu cărți vechi te duce spre De Burcht (Citadela), adică cetatea orașului situată în vârful unui deal și construită între anii 800 și 1150 probabil pentru a feri populația localității de inundații. Clădirea de la baza scărilor a fost inițial bibliotecă, iar acum e bar cu terasă. Aici am observat doi tineri, băieți, care se țineau strâns de mână și își vorbeau foarte drăguț...

Vederea de pe zidurile citadelei reprezintă un motiv foarte bun pentru a merita cățărarea. Într-o parte e vizibilă impunătoarea primărie care a trecut printr-un incediu ce a cuprins-o în totalitate în anul 1929, în alta vechiul han al orașului cu biserica din fața lui, considerată a fi a doua ridicată în Leiden în anul 1314 plus diverse panorame asupra superbului oraș.

Plimbarea noastră continuă pe cheiurile unora dintre cele 88 de canale câte are orașul, trecem pe lângă Japan Museum, pe Rapenburg – unde la nr. 12 a trăit Willem’s Gravesande, cel care a propagat pe continent legile britanicului Isaac Newton.

Că pomenesc această stradă, trebuie să știți că majoritatea membrilor familiei regale olandeze au fost educați la Universitatea Leiden și au trăit pe Rapenburg, cel mai frumos canal al orasului, mărginit de cele mai frumoase „case de domni” , iar geografii din secolul al XVIII-lea l-au ales drept cel mai frumos loc din lume.

În timpul studenției regele Willem-Alexander a locuit la Rapenburg 116, mama sa, Prințesa Beatrix, a locuit la Rapenburg 45 iar o scenă celebră dintr-un film de război olandez (Soldaat van Oranje sau Soldier of Orange de Paul Verhoeven) a fost filmată pe balconul Rapenburg 56.

Ajunși pe Houtstraat, avem ocazia să vedem scrise pe pereții uneia dintre clădiri versurile Sonetului XXX al lui William Shakespeare, un aspect care denotă popularitatea marelui om de litere și aici, în orașul cu cea mai veche universitate olandeză

Ceva mai încolo ajungem la Pieterskerk (Biserica Sfinților Pelerini), așezământ de cult vizitat și de George Bush în anul 1989 dar care l-a găzduit o perioadă și pe tatăl lui Barack Obama.

Biserica se află în administrarea a 60 de voluntari, fără nicio contribuție financiară a autorităților, atrage peste 45.000 de vizitatori pe an și peste 70.000 de participanți la diverse evenimente organizate în interior.

Portivit celor aflate la fața locului, costul zilnic al întreținerii clădirii se cifrează în jurul a 1.000 euro, dintre care 250 euro reprezintă doar încălzirea pe perioada sezonului rece.

Prin preajma clădirii își petrecea timpul și tânărul Rembrandt, alergând deseori pe aici împreună cu cei de o seamă cu el sau cântând în cor pe perioada cât a urmat cursurile școlii latine.

În interior, undeva în fața amvonului, se află cavoul familiei Rembrandt, seniorul fiind un cunoscut morar al orașului, însă cunoscutul artist nu se află înmormântat aici, el găsindu-și sfârșitul la Amsterdam.

Orașul e frumos și atrăgător, iar o plimbare la pas devine o plăcere și nici nu îți dai seama pe unde ajungi de alegi a te deplasa fără hartă.

Și uite așa am ajuns într-una din cele 35 de” hofjes” (case monumentale ridicate în jurul unor grădini idilice). Hofje-urile au fost create între secolele XIII și XIX, fiind construite de cetățeni bogați care doreau să facă ceva bun pentru cei saraci și bătrâni. Numele curților interioare se referă adesea la acești binefăcători iar în zilele noastre toate hofjes-urile din Leiden sunt încă populate de studenți și persoane în vârstă. Cea în care am intrat noi găzduia un picnic al adolescenților, cu mese și scaune întinse pe iarba grădinii dintre locuințe.

Lăsăm Leiden-ul în urmă, în a sa sărbătoare a unei tradiționale zi de sâmbătă, strecurându-ne printre oameni veseli, amabili și zâmbitori spre gara centrală pentru a ne deplasa într-altă localitate ce pare a fi atrăgătoare, Utrecht.

Sincer, aș mai dori să ajung aici și în alte week-end-uri, de vreme ce am adorat zumzăiala burgului și frumusețea caselor înghesuite pe malurile canalelor.

---

VIZUALIZĂRI: 1033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI