Din nou pe Büyükada, cea mai renumită Insulă a Prinților

TIPĂREȘTE

În ultimii câțiva ani nu ne-am mai dus la Istanbul cu nici un gând de acasă, în sensul de ce ar trebui să mai vedem. Pentru că de vreo 15-16 ani avem măcar o deplasare anuală și am cam bifat de pe lista cu obiectivele recomandate. Așa că, în ultimul timp ne-am orientat pe la fața locului, vorbind cu hotelierii/ospătarii/oamenii de pe la agenții, de la care am mai aflat ponturi despre excursii și locuri de vizitat, despre cartiere din afara orașului vechi sau locuri pe care nu le găsim în ghiduri.

Practic, avem nevoie de un pont pentru o zi doar, pentru că în sejururile noastre de 3-4 zile, care de fapt sunt 2 pline, doar o zi ramâne pe dinafară. Restul, plus capetele de sejur, avem tabieturile stabilite și umblăm prin locuri cunoscute.

De data aceasta ne-am gândit încă de acasă să ne reîntoarcem pe cea mai mare (ca dimensiune) și mai renumită insulă a prinților, Büyükada, pentru că o astfel de excursie întrunea cel mai bine condițiile care se impuneau în vremurile de pandemie, pe care încă le trăim. Mergeam cu un vapor deschis, iar pe insulă am fi mers în aer liber. Plus că trecuseră atât de mulți ani de când am fost prima dată pe Büyükada și chiar eram curioși să vedem cum s-a transformat.

Despre cum am ajuns la Istanbul am zis când am vorbit despre hotelul unde am fost cazați (vezi impresii). Cu mașina ca întotdeauna, pe un drum arhicunoscut, 640 de km și puțin peste 11 ore, dintre care 3 prin vămi.

La data vizitei noastre erau foarte, foarte puțini turiști. Terasele unde nu aveai loc să arunci un ac altă dată acum erau goale, goale, hipodromul era absolut gol, și în general am văzut doar băștinași pe străzi.

Schimbul valutar a fost cel mai bun din toate timpurile. La casele dintre Moscheea Sofia și Marele Bazar, schimbul era 1 EUR = 9,1075, dar la bazar a fost intre 9,3105 și 9,425. Întotdeauna am schimbat mult mai bine în zona bazarului decât în restul orașului. La Edirne curs și mai bun, 1 EUR = 9,56. Mai jos decât atât n-am cunoscut niciodată lira.

Am încărcat și cardul de transport prin Istanbul, valabil pe orice mijloc de transport, pe care mai aveam doar câteva lire, călătoria cu tramvaiul era 3,60 lire și am mers de 2 ori.

Vremea în perioada aceea a fost total nepotrivită cu data din calendar. Cele aproape 3 ore în vamă ne-am copt la o temperatură de 34-36 de grade. Am prins și o zi mai închisă, cu douăzeci și ceva de grade, iar seara și dimineața a fost ceva mai răcoare, chiar se cerea o gecuță subțire.

În prima seară, după rondul obișnuit prin Piața Sultanahmet, am intrat într-o agenție de lângă hotelul nostru ca să vedem ce mai aflăm de la un tip tinerel, care cred că se plictisea de moarte, pentru că nefiind turiști nu prea avea obiectul muncii. Și am zis că este o ocazie bună să punem și noi multe întrebări fără să deranjăm prea tare.

Am dezbătut a nu știu câta oară despre unde este bine să facem shopping în Istanbul, iar el era de părere că niciodată în bazar, ceea ce noi suntem de acord de la prima vizită. Dar că pe străduțele care duc la Bazarul de Mirodenii da, și pe Iskistal, unde sunt prețuri afișate și lucruri nu exagerat de scumpe, așa cum se crede, dar că zona Merter este mama shopping-ului, cu produse foarte ieftine, made în Turcia. Este zona unde sunt fabricile de confecții și sunt produse foarte bune, însă se vinde numai en-gross, rar găsești câte unul să vândă și la bucată. Și nu merită să-ți rupi picioarele printr-o zonă foarte întinsă, în speranța că dai de vreunul care să îți dea o bucată-două. Și noi am pierdut mult timp o dată, când am stat la un hotel din zonă și nu a meritat. Dar pentru en-gross merită, produsele sunt foarte bune.

Și pentru că avea afișată o excursie la Büyükada, cu o oprire bonus și pe Heybeliada, ne-a trecut prin cap că am putea să luăm și noi excursia, cu toate că nu venisem la Istanbul cu gândul că o să mergem pe Büyükada cu o excursie organizată.

Noi am fost cu mulți ani în urmă pe Büyükada pe cont propriu și tot așa recomand. Se merge cu ferry din zona Kabataș sau Eminönü, prețul unui bilet era de 6 lire pe sens, chiar și cu un an în urmă, când întrebasem noi ultima dată, adică o nimica toată, pe apă faci cam o oră și un sfert, iar acolo ai libertatea să faci ce vrei, pe o insulă pietonală.

Dar o excursie de o zi întreagă, cu autocar care ne lua de la hotel și ne aducea tot acolo, excursia în sine cu un vas de companie mare, prânz pe vapor, un tur de insulă cu o mașinuță electrică, bonus o oprire scurtă pe Heybeliada, insula vecină, și ea a prinților și un ghid la dispoziție pe ambele insule, ne-a tentat foarte mult, așa că am început să discutăm.

El a încercat cu 25 de EUR dar nici nu am vrut să auzim, apoi ne-am tot discutat până pe la 16 și pe urmă am convenit că 15 EUR de persoană este o sumă rotundă, numai bună de achitat. Pe vapor ne-am întâlnit cu 2 perechi de tineri români care dăduseră 90 de EUR, toți 4, deci 22,5 EUR de persoană, așa că am rămas mulțumiți până la final.

Autocarul trebuia să ne ia la ora 9, dar ghinion pentru primii luați, care am fost noi, pentru că până i-a adunat pe toți, tipic acestui gen de excursii, a trecut cam o oră. La 10,10 ne-am îmbarcat la Eminönü.

Vasul a fost într-adevăr unul destul de mare și avea în partea din față o arcadă sub formă de inimă care era făcută din flori artificiale, dar arăta foarte fain și a fost locul pentru ședințe foto. Au fost doi fotografi amatori pe vas care făceau poze doritorilor, dar pe noi nu ne-a interesat să ne intersectăm cu nimeni. La finalul excursiei am văzut un album superb și ne-a părut foarte rău.

Am ieșit pe sub Podul Galata și excursia a început cu o plimbare pe Bosfor pe care am făcut-o de mai multe ori, dar niciodată nu ni se pare suficient. Nu ne săturăm să admirăm de pe strâmtoarea care separă Europa de Asia: moscheele, palatele, fortărețele, hotelurile și reședințele luxoase sau podurile impresionante peste Bosfor. Față de altă dată însă, când erau zeci de vase pe Bosfor, acum erau 3-4.

La Turnul Fecioarei vasul nu a luat-o la dreapta să ieșim din strâmtoare spre destinația noastră, ci ne-a plimbat pe Bosfor până dincolo de podul cu același nume și abia după el a întors, iar de la Turnul Fecioarei a făcut stânga și de acolo am intrat în Marea Marmara.

Ne-am bucurat de efectele acestei pandemii asupra climei, mărilor… și am văzut delfini și la dus și la întors.

Sus, pe puntea vaporului s-a stat la mese cu scaune și distanță destul de mare între ele. Vasul nu era ocupat la capacitate maximă, s-a stat în aer liber, cu mască și dezinfectanți peste tot. Dar cum am ieșit în larg, s-a dat drumul la spectacol. În excursia asta am fost 8 români (noi 4 și încă un grup de 4 tineri) și restul turci. Probabil că și pe ei îi afectase pandemia și erau nedistrați pentru că au pus muzică turcească și au dansat (bărbații) de mai să rupă podeaua. Din fericire, decibelii nu erau așa mulți pentru că tot patrula poliția pe mare, printre cele câteva vase și erau foarte atenți. Vremea a fost caldă în ziua aceea, dar închisă și s-a păstrat așa cam toată ziua.

Primele insule din arhipelagul prinților, în ordinea traseului sunt Kineliada, a 4-a ca mărime, urmată de Burgazada, a 3-a ca mărime. Celelalte sunt mult, mult mai mici. Tot timpul mi-am dorit să pun și eu piciorul și pe nr. 3 și 4 dar până acum n-a fost să fie.

Sunt 9 insule care formează arhipelagul din Marea Marmara, grupate sub denumirea de Princes’ Islands (Insulele Prinților) . 4 sunt mai mari și se vizitează și toate sunt la distanțe scurte față de Istanbul (o oră – o oră și un sfert). Dar cea mai mare dintre ele este, așa după cum îi spune și numele, Büyükada (Insula Mare). Următoarea în ordinea mărimii este vecina ei, Heybeliada, iar de 3 și 4 tocmai am zis.

Numele de “ale prinților” vine din perioada Imperiului Bizantin când prințișorii recalcitranți erau exilați acolo ca să le vină mintea la cap, practică preluată și de Imperiul Otoman. Astăzi, insulele adăpostesc case de vacanță somptuoase, transformate din fostele case neo-otomane și este o încântare să te plimbi printre ele.

În timp insulele au devenit din ce în ce mai căutate de turiști și am văzut poze cu mari aglomerații, cel puțin pe Büyükada. Insulele sunt pietonale și doar mașinile instituțiilor importante (poliție, pompieri…) sunt permise. Până acum doi-trei ani, în afară de picioare și biciclete aveai posibilitatea să faci tururi de insulă cu trăsuri cu cai, dar au fost scoase, cel mai probabil din cauza mirosului îngrozitor de balegă. Acum sunt niște mașinuțe electrice, de diverse capacități, care fac tururi pe insulă pentru turiști.

Prima oprire a fost la Heybeliada. A fost scurtă și nu am avut timp decât de un tur pietonal de jumătate de oră. Ghidul care ne-a însoțit ne-a povestit o singură dată, înainte de începerea turului, că trebuie să privim cu atenție casele otomane, cu balcoanele în afară și a menționat că au fost făcute așa, special pentru femei. Ele nu aveau voie să iasă din casă și doar așa aveau posibilitatea să vadă afară. Practic, pe Heybeliada am făcut un circuit pe străduțele cu case otomane, prăvălii, magazine de suveniruri și ne-am întors în port, pe lângă Universitate. Iar am făcut o boacănă și am băgat mâna cu telefonul printre zăbrelele gardului să fac câteva poze, moment în care am văzut cum un gardian cu pușcociul scos se îndrepta spre mine. Mi-am dat seama, am ridicat mâna în semn de “îmi pare rău, n-am știut” și m-a lăsat în pace. Dar altă dată, la o stație de metrou unde nu era voie să faci poze, mi-au luat telefonul și noroc că am scăpat doar cu ștersul pozelor. Deci, pe la turci aveți grijă cu pozele. Dacă nu e voie, nu e.

Ne-am întors pe vas, unde am găsit restaurantul aranjat de sărbătoare, cu fețe de masă și decorațiuni din flori. Am mâncat o salată, 2 chiftele plus cartofi prăjiți și orez, piept de pui, un ardei copt și am avut inclusă o băutură răcoritoare. Totul a fost bun. Am stat la mese de câte 8, noi cu ceilalți români.

Nici n-am terminat bine de mâncat că am ajuns la destinația noastră, Büyükada. Am găsit insula mult schimbată față de cum o știam. În partea stângă este o faleză la capătul căreia este o statuie sirenă, un loc pentru ședințe foto. Faleza continua și după sirenă, mi s-a părut foarte faină.

Ne-am întors la Terminalul de ferry boat, care este o clădire în stil neo—otoman, decorat cu mozaicuri și vă recomand să intrați să-i aruncați o privire, chiar dacă nu aveți treabă înăuntru.

Am trecut pe lângă terminal și am mers în partea opusă, pe lângă terasele din port, una lângă alta, până în mica piața principală a insulei. Acolo, lângă Turnul cu ceas, este stația de mașinuțe electrice, iar noi aveam de făcut un tur de insulă inclus în prețul excursiei.

Și pe Büyükada principalele artere sunt pline de terase, prăvălii, chioșcuri cu închețată bună-bună (10 lire 4 cupe, față de 30 de lire cât dădusem în Istanbul), vile de vacanță neo-otomane, hoteluri sau Bougainvillea, superba floare de hârtie.

Insula mi s-a părut mult, mult mai populată față de când am fost noi. Aproape că n-am recunoscut portul, așa era de diferit, toată zona plină de restaurante și terase care nu erau atât de multe acum 10-11 ani. Abia în micuța piață m-am dezmeticit. Lângă ea era stația de mașinuțe electrice, cum spuneam, pe locul în care altă dată era fayton-ul, stația de calești.

Acolo am stat preț de vreo 20 de minute la o coadă destul de mare. Mașinuțele sunt de 2,3, 4 8 persoane, chiar și mai mari, dar cu distanțarea asta pe ele nu le-am văzut să circule. Un tur durează cam 20-25 de minute, noi l-am avut inclus, dar costă 12 lire de persoană și se poate plăti cu cardul de transport Istanbul sau numerar, la fața locului.

Șoseaua este marcată pentru circuit și la dus am mers prin mijlocul insulei urcând prin pădure până sus în vârf la Luna Park, unde erau cafenele cochete și parcuri decorate pentru ședințe foto și ne-am întors pe lângă mare, printre case foarte frumoase.

Știam că acolo, sus, pe culmea celui mai înalt vârf de pe insulă este o mănăstire ortodoxă foarte veche, Mănăstirea Sfântului Mucenic Gheorghe, dar fiind cu mașinuțele n-a fost chip să ne oprim. De aceea, recomand încă o dată să mergeți pe Büyükada pe cont propriu. Nu sunt obiective prea multe dar contează să te plimbi în ritmul tău pe străduțele insulei și să te oprești în vârf, în locurile acelea drăguțe. Eu cred că sunt în jur de 10-15 km de dat ocol insulei, ceea ce este posibil într-o zi.

Pista pentru mașinuțele electrice este comună cu cea de biciclete și am văzut mulți bicicliști, dar trebuie să ai ceva antrenament pentru că străzile sunt înclinate, pe alocuri destul de mult.

Erau turiști pe Büyükada, dar nu nebunia de care ne aduceam aminte, așa că până se termină cu pandemia asta ar trebui să profităm de acest lucru. Și eu m-aș întoarce pe insula asta ca să o iau la pas, așa cum îmi place mie, nu organizată de altcineva.

După programul impus am mai avut la dispoziție aproape o oră, cu toate că știam că 2 avem program de voie, pentru că altfel nu ne-ar fi tentat excursia asta. Timp în care ne-am plimbat pe străduțe, ne-am cumpărat coronițe de flori, mai frumoase și mai chic decât cele pe care le luasem cu ani în urmă, am mâncat înghețată, am intrat în magazinele de suveniruri și puțin peste 17 am plecat.

La întoarcere n-a mai fost nebunia de la dus cu dansul, ci s-au jucat jocul acela cu scaune, separat fete de baieți și asta, plus premierea, le-a luat aproape tot drumul. Ne-a prins înserarea pe Bosfor dar a fost o plimbare plăcută. Ei și-au văzut de jocurile lor iar noi ne-am bucurat de peisaj.

Cam asta a fost excursia de o zi pe Büyükada și cu toate că repet a treia oară probabil, în articolul ăsta, vă recomand o excursie pe cont propriu. Nu sunt mari obiective de bifat, ci pur și simplu să vă relaxați, plimbându-vă pe o insulă superbă. Și dacă se poate să evitați week-end-ul.

Cum ziceam, în capetele de zile și serile am urmat un traseu pe care îl facem cam de fiecare data când ajungem la Istanbul. Ne-am plimbat prin orașul vechi, am admirat Moscheea Sofia pe afară (momentan nu-mi doresc să intru, bine că am apucat să o văd când era muzeu), am găsit Moscheea Albastră tot în renovare ca și la ultima vizită, Hipodromul era închis la capete și era poliție care verifica bagajele și apoi te lăsa să intri, am ajuns la Galata și în zona Bazarului de Mirodenii…. în general, luăm la pas orașul vechi.

De mâncat, am cam zis pe unde. În prima seară am mâncat la unul din restaurantele de pe linia tramvaiului T1 din zona Pieței Sultanahmet, acelea cu mâncare gătită expusă la vitrine, pentru că ne place mult. Eu un somon și soțul o vânătă umplută, cu 2 ceaiuri (a făcut 120 de lire, aprox 12-13 EUR). 2 cine le-am luat la restaurantul hotelului Garden House, pe care îl recomand din suflet, un prânz pe vapor și restul prostii stradale: castane, suberek, ayran, ceaiuri, înghețată…

Întotdeauna spre casă facem o escală la Edirne, pentru shopping. De data asta a fost la Outletul Margy și pe Saraclar, bulevardul pietonal cu băcănii, am mâncat în piața de pește și aproape de 16 am plecat spre casă. Puțin mai aveam să stăm 2 ore în vamă cu toate că era o zi de marți, destul de târziu și am găsit doar vreo zece mașini în fața noastră. La turci am trecut repede, dar bulgarii și-au făcut ca întotdeauna numărul și au controlat bagaje, le-au dat jos din mașini și am avut ghinionul să fie doar două culoare deschise și două dubițe pline ochi în fața noastră.

Prin urmare am trecut munții pe întuneric și la 22,30 eram acasă, ceea ce este o oră rezonabilă pentru noi.

Cred că am scris destule articole despre Istanbul și ca de fiecare dată vă îndemn să-l descoperiți, dacă nu ați făcut-o până acum, sau să-l redescoperiți, așa cum se întâmplă și în cazul nostru.

O insulă pietonală, unde te poți plimba și relaxa printre case neo-otomane, magazine de suveniruri, cafenele și restaurante.

---

VIZUALIZĂRI: 16591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI