Ansamblul arhitectural de la Herăşti

TIPĂREȘTE

Auzisem şi citisem mult despre Ansamblul arhitectural de la Herăşti care cuprinde două conace boiereşti construite în sec. XVII şi XIX în vecinătatea unei biserici datând tot din sec. XVII, ba chiar am avut un coleg de serviciu care îmi vorbise cândva despre boierul din Herăşti, despre domeniile sale şi despre trecutul mai îndepărtat al satului, trecut pe care oamenii de astăzi abia dacă şi-l mai amintesc. Până de curând, n-am fost la Herăşti pentru că de fiecare dată alte şi alte destinaţii mă atrăgeau mai mult. Deşi situat atât de aproape de capitală, mi-am tot amânat vizita crezând că o voi putea face oricând în viitor, dar iată că viitorul - legat de Ansamblul arhitectural de la Herăşti - a adus turiştilor (şi mie) surprize şi chiar motive de întristare.

Înainte de orice, să lămurim un lucru. Herăşti sau Hereşti? Indicatorul de la intrarea în localitate, panourile turistice, Google map, lista de localităţi a Poştei Române, Wikipedia, diversele articole de presă, n-au reuşit să se pună de acord în această privinţă. Personal, nu ştiu cum e corect, dar - pe tot parcursul relatării mele - voi folosi prima variantă.

Din Bucureşti, ieşind prin sud, pe Şos. Olteniţei şi continuând pe DN 4 Bucureşti-Olteniţa prin Popeşti-Leordeni şi Frumuşani, la Kilometrul 31, imediat după o benzinărie, DJ 401B spre dreapta, de vreo 5 km, duce în Herăşti. Cu excepţia câtorva gropi în asfalt, la începutul DJ 401B, drumul până la Herăşti este foarte bun şi frumos, mărginit de lanuri verzi de păioase înviorate din loc în loc de pâlcuri purpurii de mac înflorit.

La bifurcaţia de la benzinărie am văzut primul panou informativ care anunţă - în română, franceză şi engleză - existenţa la Herăşti a unui ansamblu arhitectural datând din sec XVII.

În centrul localităţii, la intersecţia cu monumentul eroilor locali căzuţi în cele două războaie mondiale, pe drumul lateral stânga, la câteva sute de metri, într-o curbă, se află biserica, iar lângă ea cele două conace boiereşti.

Poate că n-ar trebui să încep prezentarea Ansamblului arhitectural de la Herăşti cu biserica, dar pentru că dintre toate cele trei clădiri istorice biserica a fost vizitată prima şi în plus este singura care are astăzi un rol practic în viaţa satului, îi voi da întâietate.

Era duminică, aproape de amiază. Când am ajuns noi acolo slujba se terminase, oamenii se risipiseră pe la casele lor, iar strada era pustie. Întrebată, o săteancă ne-a arătat intrarea în curtea bisericii. Poarta nu era încuiată, uşa sfântului lăcaş era larg deschisă, iar în interior nu era nimeni. Am înţeles că herăştenii nu se tem de hoţi şi nici de profanatorii de biserici.

În pridvorul deschis am privit îndelung picturile murale, intrarea în turnul clopotniţă (singura turlă a bisericii) şi mai ales mormântul ctitorilor amplasat în partea dreaptă. Din marmură, decorat cu blazonul familiei, mormântul Năstureştilor are un monument piramidal pe care sunt încrustate cu litere chirilice date importante din istoria familiei. Pentru mine şi pentru voi, am descifrat această inscripţie şi în cele ce urmează redau un fragment: "… Năsturel ce s-au născut la anul 1659 şi care au murit la anul 1731 au avut şi el un fiu, pe banul Constandin Năsturel născut la anul 1682 şi care au murit la anul 1752. Acest din urmă l-au născut pe Radu Năsturel la anul 1750 care la botez s-au făcut paharnic şi au murit la anul 1804 tot paharnic..."

Pisania aflată deasupra ancadramentului de piatră al intrării în pronaos, deşi greu de descifrat, specifică: "Acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş den însuşi temelia lui a fost clădit şi înălţat cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin stăruirea şi porunca luminăţiei sale cinstitoare principesa Elina, cu harul lui Dumnezeu stăpână şi voevodeasă a Ţării Ugro Vlahiei, soţia preacinstitului Io Matei Basarab, cu truda şi ajutorul în parte a celor doi buni fraţi ai săi, Cazan Năsturel şi Orest Năsturel… în anul de la zidirea lumii 7152 şi de la mântuirea lumii 1644…"

Desigur că, în timp, datorită vechimii, a cutremurelor, dar şi a celor care au stăpânit ulterior moşiile Năstureştilor, biserica a suferit modificări, refaceri şi întăriri. Din perioada lui Miloş Obrenovici, pe latura de sud a sfântului lăcaş dăinuie o criptă de piatră (acum destul de deteriorată) în care zac rămăşiţele pământeşti ale fratelui său, Milan Obrenovici, mort la Bucureşti în 1810 şi reînhumat aici. În jur, culcate în iarbă, sunt şi alte cruci foarte vechi din piatră şi marmură pe care cu greu se poate desluşi ceva.

Interiorul bisericii este pictat cu obişnuitele personaje şi scene religioase ortodoxe: Iisus Pantocrator, viziunea Sf. Ioan Scărarul şi scara în viziunea Sf. Iacob, Buna Vestire, Naşterea Domnului, Fuga în Egipt, Botezul Domnului, Răstignirea, Coborârea la Iad şi altele.

Am rămas în biserică privind şi fotografiind, apoi i-am dat ocol pe la exterior fără să vedem ţipenie de om. Pe băncile din faţă, la umbră de copaci, un moment de linişte şi de odihnă a fost cât se poate de binevenit pentru noi.

Cine este Udrişte Năsturel? Wikipedia ne dă câteva amănunte, dar în completarea a ceea ce voi spune despre Casa de Piatră din Herăşti, voi aminti că Udrişte Năsturel a fost un boier luminat, poate cel mai important cărturar al perioadei domniei lui Matei Basarab cu care se şi înrudise prin căsătoria surorii sale. Introducerea limbii române în biserică, contribuiţia la activitatea tipografiilor de la Govora şi Târgovişte, traduceri şi prefeţe la unele scrieri, intermedierea împăcării dintre domnitorii Matei Basarab şi Vasile Lupu, susţinerea şi apărarea ortodoxismului în Ţara Românească, toate sunt legate de viaţa şi activitatea luminatului cărturar Udrişte Năsturel.

Împreună cu fratele său Cazan, Udrişte Năsturel a înălţat la Herăşti o casă de piatră despre care specialiştii spun că este singurul monument de arhitectură civilă românească de la începutul sec. XVII, construit din piatră şlefuită adusă pe Argeş de dincolo de hotare.

Din lucrarea "Călători străini despre ţările române" - volumul VI - Paul de Alep - Editura ştiinţifică şi enciclopedică - Bucureşti, 1978, redau un fragment ilustrativ din memoriile autorului care, însoţindu-l pe Macarie, patriarhul Antiohiei în vizita întreprinsă în Ţara Românească, a fost găzduit la Herăşti în anul 1654: "… am ajuns înainte de amiază într-un sat Fierăşti - vechea denumire a satului Herăşti - unde se află conacurile şi palatele fraţilor doamnei lui Matei Voievod (este vorba de Şerban, Cazan şi Udrişte Năsturel - fraţii doamnei Elina, toţi fii ai marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăşti). Când s-a început clădirea se spunea că nu se află în lume palat asemănător, afară numai poate în ţara francilor, căci aceştia au adus meşteri arhitecţi din ţara ungurească şi piatră din ţara turcească şi au început să o clădească pe dinlăuntru şi pe dinafară cu piatră fălţuită. Până şi bolţile şi pivniţele de dedesubt, gangurile... erau toate din piatră, lucrate cu îngrijire şi clădite cu trăinicie încât stârnea admiraţia privitorului."

Am vrut să vizităm şi noi această casă istorică, dar n-am găsit pe nimeni acolo. Doar un cal păştea liniştit în iarba înaltă din curtea conacului. Am deschis încet poarta şi am înaintat pe aleea pietruită până la fosta reşedinţă de vară a logofătului Năsturel. Am dat ocol clădirii cu două aripi, fiecare cu intrare proprie şi cu scară boltită care coboară la pivniţă. Mi-am aruncat privirea prin geamurile de la parter şi am văzut camere goale, cu ziduri de piatră. M-am uitat la arcadele ferestrelor diferite la parter şi la etaj, la ancadramentele intrărilor principale care au deasupra rămăşiţe ale blazonului familiei Năsturel şi... atât!

Din cele citite ştiu că în 1831 Miloş Obrenovici, un bogat principe sârb, a cumpărat moşia şi conacul de la bătrâna văduvă a ultimului descendent al familiei Năsturel. El şi urmaşii săi au făcut o serie de modificări, reparaţii şi extinderi ale construcţiilor existente. Din acea perioadă datează conacul cel nou de la Herăşti. Lângă zidurile împrejmuitoare, invadat de vegetaţia sălbăticită, abia, abia am descoperit bustul Mariei Obrenovici, soţia prinţului, cea despre care istoria spune că l-a fermecat pe Alexandru Ioan Cuza căruia i-a şi dăruit doi copii. Dacă nu cunoşteam această poveste, dacă nu căutam cu privirea bustul Mariei Obrenovici, această lucrare de artă cocoţată pe o coloană de piatră pe care o ştiam din fotografii dar care acum nu se mai vede, aş fi trecut pe lângă ea fără a o observa.

Tot din cele citite ştiu că Anastase Stolojan, fiu de boieri şi important om politic, a cumpărat conacul de la Herăşti în 1881. Acesta a rămas în proprietatea familiei până la naţionalizare, în 1949. Intrat în administrarea Muzeului de Artă Populară (astăzi Muzeul Naţional al Ţăranului Român), conacul a fost mai târziu renovat şi introdus în circuitul turistic.

În prezent, revendicat şi revenit în proprietatea urmaşilor familiei Stolojan, conacul care a găzduit timp de două secole importante personalităţi culturale şi politice ale Ţarii Româneşti, care a fost un timp reşedinţa unui bogat principe sârb, astăzi nu mai are nimic de spus celor care vor să-i treacă pragul. În prezent Conacul Udrişte Năsturel îşi întâmpină vizitatorii cu "Acces interzis. Proprietate privată". Am plecat de la Herăşti dezamăgită şi întristată.

Cele două conace de la Herăşti împărtăşesc destinul multor altor valori arhitecturale pierdute publicului larg. Până acum, doar la Sărata Monteoru am întâlnit o situaţie asemănătoare, dar sunt sigură că în peregrinările mele prin ţară, voi mai întâlni multe altele.

---

VIZUALIZĂRI: 3874 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI