EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfântul Ioan Rusul
Sfântul Ioan Rusul este mucenic de origine din Ucraina care a luptat în războiul ruso – turc din 1810 – 1811, a căzut prizonier, astfel, a ajuns sclav la un agă turc. A refuzat să se convertească la islam iar smerenia sa și râvna în credință era foarte mare astfel că a impresionat pe toți cei din jur. Își petrecea zilele muncind cu sârg iar serile și nopțile le dedica rugăciunii, mergând la o peșteră. A locuit la grajduri deși a câștigat respectul stăpânului său care i-a propus să trăiască într-o casă, ca om liber. A refuzat și și-a continuat viața în același fel. A trăit în perioada 1790 – 1830. În 1924, creștinii capadocieni greci au părăsit Turcia și au luat cu ei și moaștele sfântului. Ei au construit o biserică în satul Prokopi din insula Evia ce aparține Greciei, pentru păstrarea moaștelor, biserică ce a fost sfințită în 1951. Mâna sa dreaptă se află în Mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, din 1880. După anii 2000 au fost construite două biserici la Moscova și una în Finlanda, în satul Ylojarvi care îi cinstesc numele. După decembrie 1989 a început să fie cinstit și în România și mai multe biserici au primit hramul cu numele său. Părticele din moaștele sale sunt în mai multe biserici din România. Este prăznuit pe 27 mai. În București sunt două biserici închinate numelui său.
Prima mănăstire din țară noastră ridicată în cinstea numelui sfântului a fost ridicată în Giurgiu, lângă satul Slobozia, pe ruinele unei foste unități militare a Poliției de Frontieră. Terenul a fost transferat la Ministerul Culturii și Cultelor prin hotărâre de guvern, în anul 2008. Primele clădiri ale ansamblului monahal au fost ridicate de către echipe din Neamț și Suceava.
Locul arată ca un crâng printre care răsar, din loc în loc, clădirile mănăstirii. E destul de izolat și nu se văd alte clădiri în jur însă, în proximitate, există arboret tânăr și rar. Există și o parcare în fața ansamblului de clădiri, separată de celelalte amenajări prin perdea de arbuști. Prima clădire ce apare este o construcție din lemn cu pridvor larg, un fel de foișor dar cu o încăpere închisă. Celelalte clădiri sunt răspândite prin vegetație, la o oarecare distanță unele de altele și nici nu le vezi. Locația care păstrează moaștele se numește Casa Evia, este micuță și amenajată la subsol. După intrare, cobori multe trepte până la încăperea mică din subsol cu amenajări bisericești. După o alee apare un gard de nuiele care avertizează vizitatorul să se oprească pentru că este zona privată, de locuit, a viețuitorilor mănăstirii.
Ne întoarcem la construcția de lemn de la intrare și pornim prin păduricea rară unde este noua biserică, din lemn, ce adăpostește adevărate comori. Covoarele artizanale sunt absolut minunate și pictura de excepție. Eșarfele pe care le țin sfinții zugrăviți pe pereți au, toate, tricolorul nostru. Motivele picturale sunt, cu adevărat deosebite. Pereții exteriori, stânga și dreapta ușii prezintă scene metaforice. În dreapta e o scenă alambicată cu o mulțime de diavoli încârligați în tot felul de ipostaze. Nici nu știu, sincer, dacă-i o idee bună să fie puși, așa, și expuși chiar fix în zona cea mai vizibilă. În interior, totul este mult mai frumos. Candelabre baroce atârnă de tavan. Un decor inedit am observat – doar pentru că mi-a fost indicat – de centrul candelabrului atârnă un ou decorativ pictat absolut deosebit. Toată amenajarea interioară este de o frumusețe și bogăție aparte.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Deși am fost în decembrie și verdeață nu era, locul este deosebit de frumos.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Foarte multă pace.
Trimis de Mioritik in 25.01.22 01:07:09
- A fost prima sa vizită/vacanță în GIURGIU
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mioritik????????: foarte frumos articol.
Cred că am o explicație pentru prezența demonilor și sper să nu greșesc. Poza 38 mi-a amintit de scena căderii în iad de pe zidul Mănăstirii Voroneț. Cum ați spus că au avut meșteri din Neamț, mă gândesc că de acolo a venit inspirația.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 O plimbare pe faleza Dunării şi la Turnul cu ceas din Giurgiu — scris în 04.08.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 Alte lăcaşuri interesante din Giurgiu — scris în 31.07.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 În Giurgiu, lăcasuri cu numele Marelui Mucenic Sf. Gheorghe — scris în 27.07.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 La Dumnezeu și la... Dunăre — scris în 04.07.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Incursiuni periurbane (II): Conace, biserici și obiective tehnice - Dobreni și Herești — scris în 25.06.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Letca Nouă — scris în 10.07.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [Domeniul Greaca] Piscina mica si tulbure — scris în 09.08.21 de marta52 din BUCURESTI - nu recomandă