Baziaș - la intrarea Dunării în România

TIPĂREȘTE

Prima oară am văzut micul sat Baziaș de pe malul sârbesc al Dunării. Era prin 2014 când - petrecând un Weekend pe malul Dunării, în Serbia - am făcut o deplasare La Cetatea Ram pe malul înalt, acolo unde Dunărea, la intrarea ei în România face un cot spre dreapta. De la cetate, prin zidurile sale năruite, vedeam Dunărea și - în depărtare - sătucul românesc. În cartea de aur a localității stă scris că Baziaş este poarta de intrare a Dunării în România și că prima cale ferată de pe teritoriul țării noastre a fost construită între Baziaș și Oravița.

Am spus de mai multe ori că mi-am propus să vizitez toate orașele românești de la Dunăre. Am demarat proiectul mai de mult, am vizitat câteva orașe, iar anul acesta mi-a fost cât se poate de favorabil din acest punct de vedere. Rezervaserăm două nopți de cazare la Complex Central Orșova special pentru a avea timp să ajungem și la Moldova Nouă, primul oraș de pe cursul românesc al Dunării. Încurajați de faptul că am găsit un drum foarte bun până la Moldova Nouă, am cutezat să întrebăm care este starea drumului în continuare, spre Baziaș. Doream să ajung și acolo chiar dacă Baziaș nu este oraș, iar proiectul meu viza doar orașele de pe cursul inferior al Dunării. Baziaș este - totuși - locul prin care bătrânul fluviu, după ce străbate mai multe țări din Europa, ajunge și la noi. Deci, merita o atenție din partea noastră cu atât mai mult cu cât eram atât de aproape. De la Moldova Nouă până la Baziaș nu sunt decât 30 km, iar drumul este foarte bun, reabilitat de curând. Puteam rata o astfel de ocazie?

Baziaș - în trecut

Începuturile așezării se leagă de mănăstirea care încă mai dăinuie acolo, pe malul Dunării. Se spune că lăcașul a fost înființat în 1225 de Sfântul Sava Nemanjić, primul episcop sârb. Legendele spun că acesta, în drumurile sale, s-a oprit în aceste locuri datorită unei puternice furtuni. Neputând merge mai departe, supărat, s-a adresat vântului spunând "baș ziaș" ceea ce - într-o traducere aproximativă - ar însemna "chiar urli". De la acest "baș ziaș" se trage - zice-se - numele mănăstirii și cel al așezării întemeiate mai târziu în jurul ei. În ciuda legendelor, cercetătorii susțin că lăcașul a fost ctitorit - după toate probabilitățile - prin sec. XIV-XV de către despotul sârb Iovan Brancović.

Încă de la început, mănăstirea a atras pe domeniile sale oameni care să-i lucreze pământul acordându-le un loc de casă şi de grădină, dreptul de a păşuna și de a tăia lemne din pădurile mănăstirii, precum și scutiri de dări pentru anumite perioade. Astfel a apărut satul.

În perioada dominației otomane, datorită faptului că în timpul luptelor se implicau locuitorii satului și chiar călugării, turcii au incendiat biserica (pe atunci construită doar din nuiele și din bârne de lemn) luând în robie, laolaltă, călugări şi săteni.

Puterea economică a micii aşezări a crescut simţitor după alungarea definitivă a turcilor din Banat şi mai ales după ce Baziaşul a devenit port la Dunăre. Lucrările la prima cale ferată din România (linia Baziaș - Oravița) începute în 1847, primul tren care a plecat din Baziaș la 1 noiembrie 1856, înființarea Oficiului Vamal câțiva ani ai târziu, au dat localității un important avânt. Începerea lucrărilor la drumul Baziaș - Moldova Veche și de la calea ferată atrage mai mulți muncitori care se stabilesc aici cu familiile, astfel încât așezarea se mărește. 516 locuitori număra Baziașul în 1880 - anul său de maxim demografic. Anul 1880 a fost și anul în care Dunărea, revărsându-se, a cauzat multe pagube satului, portului și căii ferate. Mulți localnici au părăsit așezarea. Declinul Baziașului continuă după inaugurarea căii ferate Timişoara - Orşova şi după amenajarea unui nou port, la Moldova Veche.

În cărțile de istorie rămâne pentru totdeauna scris că - la 6 mai 1866 - viitorul rege al României, Carol I, a pus piciorul pentru prima dată pe pământ românesc la Baziaș. De asemenea că Baziașul a fost vizitat de mai multe personalităţi politice ale vremii: împăratul Austriei, Josef al II-lea, împărăteasa Elisabeta, Wilhelm de Hohenzollern…

Baziaș - în prezent

Actualmente, cu rang de sat, localitatea Baziaș aparţine de comuna Socol. În 2011 avea doar 61 de locuitori, iar în prezent nu se știe câți dintre aceștia mai există.

Astăzi Baziaşul trăieşte doar prin istoria sa. La Baziaș vezi clădiri vechi, în stare avansată de degradare și cu greu îți poți imagina că acolo a funcționat cândva un hotel, un cazinou, un turn de alimentare cu apă a locomotivelor…

De la Kilometrul 1073 al Dunării, de la mal, vizitatorul poate privi în depărtare cotul pe care îl face fluviul la intrarea pe teritoriul românesc, iar dacă dorește poate servi o bere pe micul ponton privind - bineînțeles - tot cursul apei. Mai poate vizita Mănăstirea Baziaș - Mănăstirea ortodoxă sârbă Sf. Sava, dar nu prea are multe de văzut acolo. Lăcașul este în renovare.

Mănăstirea Baziaș - Mănăstirea ortodoxă sârbă Sf. Sava

În cătunul de pe malul Dunării, aflat la doar câțiva kilometri de granița cu Serbia, Mănăstirea Baziaș, lăcașul ortodox sârb, încă mai dăinuie. Am găsit-o ușor, turla sa fiind vizibilă de lângă Dunăre. Panoul cu înscrisuri aurii (sârbești și românești) de la poartă, curtea curată, cu trandafiri înfloriți, precum și zidurile albe ale bisericii sunt imagini care-ți rămân în amintire.

Când am fost noi acolo, o echipă de muncitori lucra la acoperiș, iar în interior staționau o roabă și mai multe recipiente cu materiale. O schelă montată la capătul dinspre altar ne-a spus că și acolo se intervine. De altfel, e mult de lucru peste tot. Nu știu cât va dura această amplă lucrare. Panoul de la intrare înștiințează că lucrările de consolidare-restaurare la Mănăstirea sârbească Sf. Sava au ca dată de începere 6 iulie 2017, iar ca dată de finalizare 10 aprilie 2019. Când am fost noi acolo, data de 10 aprilie 2019 trecuse, iar lucrările nu avansaseră prea mult. Se văd fisuri serioase în plafon, iar pereții abia mai prezintă urme de pictură. Doar plafonul arcuit mai păstrază ceva culoare și desen.

Am citit undeva că după război, timp de câteva decenii așezământul religios de la Baziaș a fost abandonat. În 1955 când s-a stins din viață și ultimul călugăr, viața monahală de la Baziaș a apus. Perioada comunistă a condus mănăstirea - încet, dar sigur - spre ruină. În 1980, sfântul lăcaș declarat monument istoric, a beneficiat de refacerea împrejmuirii, reabilitarea interiorului și înlocuirea tablei de pe acoperiș. Cum spuneam, și acum încă se mai fac lucrări de consolidare-restaurare la Mănăstirea sârbească Sf. Sava din Baziaș.

Slujbele au loc îndeosebi cu prilejul sărbătorii Preobraženje - Schimbarea la față. Cineva mi-a spus că atunci se adună la Baziaș credincioși de pretutindeni și că tot atunci se decernează premii scriitorilor de limbă sârbă din România şi din străinătate, manifestările literare care au loc cu acest prilej constituind omagiul celui care a fost Sf. Sava Nemanjić, părintele spiritual al sârbilor de pretutindeni.

Mai multe informații privind Mănăstirea Baziaș - Mănăstirea ortodoxă sârbă Sf. Sava, puteți găsi în Monografia "Mănăstirea Baziaș" semnată de Vasa Lupulovć și Borislav Krstić, apărută în 1998 la Editura Uniunii Sârbilor din România.

Concluzii

Baziaș nu este un loc turistic. Poate doar frumusețea Dunării și punctul de intrare a fluviului în țară să mai atragă pe cineva acolo. După cum s-a exprimat un cunoscător, "cătunul moare încet". Poate doar turismul (dar care turism?) să-i mai dea o șansă de supraviețuire. Micul sat pescăresc, poarta de intrare a Dunării în țară, poate fi un loc potrivit pentru un weekend. Parcul Național Porțile de Fier, cu rezervațiile sale, constituie un bun prilej pentru a ajunge și la Baziaș.

Pasionații de vestigii arheologice pot căuta urmele castrului roman Lederata. Acesta se află pe malul sârbesc al Dunării, exact în locul în care fluviul intră în România, în dreptul satului Baziaș, la kilometrul 1075. Istoria spune că pe la Lederata, pe un pod de vase, armata romană a trecut în Dacia. A fost al doilea loc - după Drobeta - prin care romanii au trecut Dunărea.

---

VIZUALIZĂRI: 1837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI