Fuga Lolelor la Cincu Mare

TIPĂREȘTE

Lolele la Cincu

Mergând pe DN 1 spre Sibiu, lași in urmă Cetatea Făgărașului, mergi mai departe incă 10 Km până la Voila și, atunci când indicatorul iți arată drumul spre Agnita, părăsești celebrul drum național și faci dreapta pe DJ 105.

Treci pe lângă cetatea Cincșor, și, după 11 Km, ajungi in Cincu Mare, un sat aflat in Depresiunea Colinară a Transilvaniei, cu o frumoasă vedere spre Munții Făgăraș.

Cincu este satul de reședință al comunei cu același nume, din care mai face parte satul Toarcla.

Satul mai este cunoscut și sub numele de Cincu Mare, sau, așa cum arată și plăcuța indicatoare la intrarea in localitate, sub numele de Groß-Schenk, denumirea germană a satului, care inseamnă ”Hanul Mare”.

Localitatea a fost intemeiată de sași, in secolul al XII-lea și a fost unul dintre principalele Scaune ale provinciei mărite a Sibiului, numită ”Șapte Scaune”.

In anul 1448 scaunul Cincu avea sigiliu propriu iar din anul 1474, devine ”oppidum” sau ”târg”, organizând anual un târg de vite și in fiecare miercuri un târg cu diferite produse ale breslelor din zonă.

Chiar de la intrarea in sat, de pe drumul județean, se vede turnul bisericii fortificate, așezată strategic pe un deal abrupt pe trei laturi ale sale, putând astfel să fie atacată doar din vest, motiv pentru care biserica este unicat in Trasilvania.

Biserica a fost construită de către sași in secolul al XIII-lea și a avut dublu hram, cel al Fecioarei Maria și al Sfântului Pavel.

Fortificarea bisericii s-a făcut in a doua parte a secolului al XV-lea, biserica fiind imprejmuită cu ziduri inalte cu cinci turnuri de observație și apărare. Cu timpul inălțimea zidurilor s-a redus considerabil, ele abia atingând azi, in unele locuri, trei metri inălțime, iar din cele cinci turnuri mai există azi doar cel din sud.

Biserica se poate vizita, costă 5 lei, intrarea, dar trebuie să suni la telefonul afișat la intrare și să aștepți să vină cineva din sat cu cheia. Din păcate nu am avut timp să vizitez biserica, m-am mulțumit doar cu exteriorul și cu zidurile fortăreței. Pot doar să amintesc că in interiorul bisericii găsim embleme și vestigii ale diferitelor bresle, o colecție de covoare orientale din secolele XVII și XVIII, un potir din secolul XV și un orologiu de la sfârșitu secolului al XIX-lea. Piesa de rezinstență din interiorul bisericii este altarul care reprezintă necredința apostolului Toma.

Centrul satului Cincu păstrează tiparul localităților săsești din Transilvania. O piață centrală, inconjurată de case săsești, cu o stradă prinicipală care duce la biserica fortificată.

In centrul orașului regăsim primăria in fața căreia este un mic parc cu un monument inchinat eroilor din cele două războaie mondiale. Vis-a-vis de primărie se află Muzeul de Etnografie.

Tot in centrul localității se află casa in care a locuit publicistul și omul politic Valeriu Braniște, precum și clădirea care a adăpostit prima școală latină din Transilvania, inființată in anul 1789 de Martin Sutoris, un cunoscut om de cultură al epocii.

Multe dintre casele din Cincu sunt intr-un inalt grad de degradare. Așa cum știm, etnicii germani, care in trecut reprezentau populația majoritară, și-au lăsat casele și au plecat in Germania, sătui de regimul comunist aflat atunci la putere in Romania. Unele dintre case au fost locuite de alte etnii iar altele pur și simplu părăsite, in ambele cazuri ele degradându-se treptat.

După 1989, unele case și-au redobândit proprietarii, prin intoarcerea celor care le-au deținut inițial. Aceștia le-au renovat pentru folosința proprie sau le-au vândut. Alte case insă au rămas in continuare părăsite, unele dintre ele aflându-se intr-un mare grad de degradare.

Lolele

Motivul principal pentru care m-am aflat la Cincu a fost „fuga lolelor”, un vechi obicei săsesc reluat de ceva timp de puținii sași care au mai rămas in aceste locuri, sprijiniți de locuitorii majoritari, de origine română.

Obiceiul lolelor sau Die Urzeln așa cum este numit acest obicei de către sași, se practică in perioada ce precede Postul Paștelui, și a apărut in Agnita, pe vremea năvălirii hoardelor turcești.

Legenda spune că locuitorii, speriați de urgiile făcute de turci, s-au refugiat in biserica fortificată, unde, decimați de atacurile repetate ale turcilor, de foamete și boli, au vrut să se predea și să deschidă turcilor porțile cetății. Dar Ursula, fiica unui blănar, nu a vrut să accepte această capitulare, și, imbrăcată cu zdrențe peste care atârnau blănuri, cu fața acoperită cu o mască demonică, cu talăngi prinse de costum, a ieșit in fața dușmanilor pocnind asurzitor din bici și zdrăngănind din talăngi. Speriați de zgomotul talăngilor, de pocnetul biciului și de masca infiorătoare, turcii au fugit. De atunci se sărbătorește ziua Ursulei sau Urzelntag și este una dintre ipotezele originii numelui ”Urzeln”, denumirea săsească a sărbătorii.

Dar, o altă explicație a denumirii de Urzeln, vine de la zdrențele cu care era imbrăcată Ursula și care in dialectul săsesc din Agnita se numesc ”Urzen”.

Dincolo de legendă, obiceiul lolelor este strâns legat de activitatea breslelor. In trecut, in Agnita (dar și in celelalte localități săsești), existau mai multe bresle (a cizmarilor, a pielarilor și blănarilor, a croitorilor și a dogarilor), care la inceputul fiecărui an iși alegeau conducătorul. Acest eveniment era marcat prin predarea lăzii de breaslă de la vechiul la noul conducător, ladă care conținea documente cu membrii breslei, statutul, câștiguri și dări ale breslei. Acest ritual al predării lăzii se făcea sub forma unei procesiuni, in care membrii breslelor se imbrăcau in costume multicolore, se mascau și, făceau zgomot din talăngi și bice, cu scopul de a alunga astfel spiritele rele.

Personajele astfel costumate și mascate se numeau ”lole”, iar acest obicei a fost intrerupt de mai multe ori de-a lungul timpului.

Prima intrerupere a fost in 1872, odată cu interzicerea organizării meșteșugurilor in bresle și a durat până in 1911, când meșteșugarii au reinviat obiceiul transmiterii lăzii de breaslă și al alaiului de lole.

De la inceputul celui de al doilea război mondial până in anul 1969, obiceiul a fost inițial interrupt iar mai apoi interzis, urmând să fie reluat și continuat până in anul 1989 când din nou a fost intrerupt, de acestă dată din cauza plecării sașilor din țară.

Ea a fost in cele din urmă reluată de românii locuitori ai Agnitei cu sprijinul și participarea celor câțiva membri ai etniei germane rămași in Agnita sau a celor plecați și care anual se intorc pentru a participa la această sărbătoare.

In prezent ”Lolele” au loc in luna februarie atât in Agnita cât și in Cincu sau Sibiu.

Costumele lolelor sunt compuse din cămașă și pantaloni de culoare albă pe care sunt aplicate fâșii din material negru. Costumul este completat de mănuși albe și o mască pictată, confecționată dintr-o sârmă groasă pe care se aplică blăniță de iepure, jder sau nurcă. La spatele măștii sunt cusute cârpe negre și o coadă lungă, din cânepă, cu o fundă colorată. Masca trebuie să fie una inspăimântătoare pentru a evoca legenda Ursulei, cea care a speriat turcii asediatori, iar coada din cânepă vine să intărească ideea că purtătorul inițial al infricoșătoarei măști a fost o femeie. Pe lângă rolul de a băga spaimă in dușmani, ca orice mască, și cea a lolelor are și rolul de a proteja identitatea celui care o poartă.

O lolă va mai avea un bici, un clește din lemn crestat pentru gogoși și talăngi agățate in spate, din care zdrăngăne cu putere.

Fiecare breaslă are semne distinctive și poartă steagul breslei.

In trecut, căpetenia breslei cizmarilor purta cămașă albă și pantaloni negri cu margine cusută cu fir de aur, și era insoțită de doi copii intre 12 și 14 ani, simbolizând ingerii păzitori.

Breasla croitorilor purta căluțul croitorului și un personaj mascat, numit Mummerl, imbrăcat in costum alb cu două panglici incrucișate, cu o pălărie sub forma unei coroane și fața acoperită cu un voal.

Breasla blănarilor era insoțită de urs și de coroana blănarilor, pe marginea căreia erau fixate patru vulpi cu jderi in grură.

Breasla dogarilor incheia de obicei parada, și era reprezentată de doi bărbați care invârteau un cerc pe care erau așezate pahare pline cu vin.

Lolele erau grupate in grupuri de câte 10-20 persoane, din care făceau parte membrii a două sau mai multe familii. Fiecare grup purta pe piept un semn distinctiv, un simbol aplicat pe haine, lolele putând astfe să fie recunoscute intre ele.

Sărbătoarea lolelor din Cincu, a avut loc in acest an in prima săptămână a lunii februarie. Locuitorii satului s-au costumat și s-au adunat in fața primăriei, unde căpeteniile breslelor erau cocoțate intr-o remorcă atașată la un tractor. Remorca era decorată cu desene vesele, inspirate din viața satului, cu capul de zimbru care reprezintă emblem Cincului și cu steagul celor Șapte Scaune. De aici, căpeteniile iși chemau lolele cu zgomot de talăngi sau suflând intr-un corn. Din remorcă, a fost rostit un discurs de deschidere, o mică istorie a lolelor și au fost ridiculizate, prin pamflete, metehne ale unora dintre locuitorii satului (beția, lenea, etc.)

Apoi alaiul a pornit prin sat, cu lolele zdăngănind din talăngi și pocnind din bici. In fața alaiului două personaje care reprezentau breasla croitorilor, plimbau simbolic lada de breaslă. In trecut procesiunea lolelor făcea trei opriri, in timpul cărora erau prezentate elementele caracteristice breslelor. Si in Cincu, alaiul a făcut cele trei opriri simbolice (chiar mai mult de trei), timp in care lolele colindau pe la casele rudelor și pritenilor, zdrăngăneau din talăngi și pocneau din bice ca să alunge spiritele rele, și, nu in ultimul rând, mancau câte o gogoașă și se cinsteau cu un pahar de tărie.

Nu puține erau porțile unde membrii alaiului erau așteptați cu gogoși și pahare cu rachiu.

Am oprit și eu la câteva gazed dar m-am rezumat doar la gogoși și la un singur pahar de rachiu. Nu de alta, dar nu vroiam confirm o veche zicală, și să mă imbăt ca o ”lolă”.

Dacă până acum nu ați participat la ”Fuga lolelor”, așa cum mai este cunoscut acest obicei, sau dacă vă veți afla la inceput de februarie la Agnita sau Cincu, nu ezitați să luați parte la acest ritual.

In restul anului, vă recomand ca in drumurile voastre prin zona Făgărașului să faceți un popas și in Cincu Mare și zona invecinată.

---

VIZUALIZĂRI: 829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI