Femeia si cinstirea ei - Muzeul Tarancii Romane, Dragomiresti

TIPĂREȘTE

In firul normal al povestilor ar fi trebuit acum sa va spun ca dupa ce am plecat de la Manastirea Barsana (vezi impresii) am ajuns la locul de cazare care urma sa ne fie gazda doua nopti Casa Traditiilor – Ieud (vezi impresii), de unde a doua zi am plecat sa facem mult dorita plimbare cu mocanita la Viseu de Sus (vezi impresii).

Dar in aceeasi zi mai voiam sa vedem ceva si asta era Muzeul Tarancii Romane din Dragomiresti, Maramures. Din cate am auzit este singurul astfel de muzeu din tara. Este un muzeu minunat dar care nu ar avea aceeasi savoare in a-l vizita daca n-ar fi si gazda plina de umor si care se numeste Maria Z.

Programul de vizitare este de luni pana duminica intre orele 9.00-19.00 si ne-a explicat ca muzeul este deschis in fiecare zi tocmai pentru a fi la dispozitia oricarui turist avand in vedere ca fiind ceva mai tanara si incantata de povestile tatalui ei a vrut sa vada Muzeul Satului din Bucuresti unde era adusa o casa diin zona si a nimerit exact in ziua in care muzeul era inchis. Taxa de vizitare este una modica, 2 lei, exista insa si diverse suveniruri care pot fi achizitionate de acolo.

Astfel insotiti de gazda (gazdoaia noastra dupa cum spune ea) incepem sa cunoastem gospodaria. Casa in care se gaseste acest muzeu este o casa traditionala veche construita undeva la 1720-1722, ultima locatara fiind Ileana Chis (Ileana Chisului) dupa a carei moarte casa a devenit muzeu (deschis pentru vizitatori in 2001) prin stradania lui Nicoara Timis (culegator de folclor si scriitor). De altfel in curte se si gaseste expus bustul acestuia.

De fapt in timp ce faceam poze am remarcat pe unul dintre pereti aplicata ca un fel de stampila o cruce si anul 2001 (exact asa ceva vazusem si la Ieud unde am fost cazati), este anul in care locuinta a fost sfiintita.

Explicatiile gazdoaiei nostre incep de la gard care este format din nuiele de alun asezate in spic de grau, apoi poarta tipic maramuresana, aici existand diferite reprezentari, cocosul, care este simbolul comunei, porecla cu care sunt recunoscuti satenii din Dragomiresti este “Cocosii”, regasim aici si steagul dacic, dar si Lupoiaca cu Romulus si Remus.

In curte ne sar imediat inspre atentie un grup de statui reprezentand femeia in diferite etape: prima intrare (conform exprimarii) este o mireasa si doua “Drusche” adica doua domnisoare de onoare, a doua intrare este un grup de femei si un leganut, aici este un obicei, la botez merg numai femeile barbatii stau acasa cu copiii, animalele, doar ceterasii sunt singurii barbati acceptati la acest eveniment.

Sculpturile reprezinta femeia de la tinerete pana la batranete, avem o batranica cu un copil in spate, o femeie care culege flori, una se roaga, alta toarce, o mama cu copii, totul este menit sa puna in valoare femeia.

Aici ca sa sar putin la ceea ce ne-a spus mai tarziu, revenind la botez, ne-a povestit plina de umor cum la botez participau doar femeile, singurii barbati acceptati fiind ceterasii si indiferent ce nevoie ar fi avut barbatul de nevasta ei, nu venea dupa ea indifferent de ora, iar la botez se adunau si mergeau in grup povestind asa:

“ Cand ieseau din casa, ieseau toate, nu una mere, una vine, toate deoadata si cetera ne zicea, si ase, de-a lungul satului, si daca la botez nu vii horind nu-i botejiune aceia”

Se amuza apoi povestind cum fiecare se distra cum putea si se mai si pileau, dupa care incercau sa se dreaga cu leacuri babesti.

Tot aici in curte gasim si o troita care este inchinata Cuvioasei Paraschivadar si o sculptura numita “Fusul cu turgalau” (urma sa aflam mai tarziu povestea lui).

V-am spus ca aici gasim si un mic monument dedicat lui Nicoara Timis dar si un par incarcat cu oale (cred ca acum modern multi ar spune ca este bradul de Craciun, viziune moderna).

Cu cat sunt mai multe oale in par cu atat fata este mai bogata, are mai multa zestre, si daca in varful parului este o oala rosie inseamna ca acolo in curte este o fata de maritat. Dupa maritisul fetei oala rosie este data jos din par, oalele raman insa in par deoarece in casa nu exista dulapuri unde ar putea sta oalele. Ma gandesc insa la gradul de poluare de acum, cred ca zilnic ar trebui date jos si spalate :).

Aici in varful parului trona o oala rosie si stiam ca ultima locatara a murit la 74 de ani, am aflat insa ca nemaritata: “N-o fost o femeie hada, dar nu s-o nascut barbatu’ ei”

Am intra apoi cum ni s-a spus in: satra, chinda, camara, casa. Am vazut expuse masti, asa cum este obiceiul de Craciun, cand se face o piesa religioasa (Viflaimul) la care participa 22 de baieti si o singura fata care joaca rolul Mariei.

In seara de Craciun e minunat aici se umbla colindand pe toate ulitele, ce vedem aici sunt masti de draci, dracii sunt inainte cu clopotele, fac zgomote, alaiul in urma lor tot colindand, 22 de voci de barbati si chiar simti ca este seara de Craciun. Iar in ziua de Craciun toata lumea merge la biserica si se face piesa la biserica. In seara de Craciun se umbla cu steaua iar de Anul Nou cu capra.

Am vazut aici expusi o multime de colaci care reprezinta toate obiceiurile lor de peste an.

Intram in casa propriu zisa unde incep adevaratele explicatii pornind chiar de la constructia casei. Pragurile dupa cum vedem sunt inalte, odata ca sa nu intre frigul dar si ca nu iasa copilul afara avand in vedere ca pana la varsta de 3 ani nu putea sa treaca pragul. Copiii in general erau lasati singuri si atunci incercau intr-un fel ocrotirea lor.

Avem cuptorul unde se coace painea (pita), “cociorba” cu care tragi jarul si lopata cu care bagi painea in cuptor. Multe dintre vasele expuse sunt ramase de la stapana casei si am vazut astfel o strecuratoare interesanta din ceramica (o sa o vedeti in poze), un “chiclazau” – fier de calcat, asta insemnand ca acolo femeile nu calcau rufele ci le chiclazuiau :) (astfel de cuvinte a trebuit sa mi le notez)

Pe cuptor dormeau copiii pentru ca nu erau paturi, aici paturile erau reprezentate de laite dintr-o singura barna bagata in perete de-a lungul acestuia odata cu ridicarea casei, astfel incat nu exista picioare de sprijin.

Vara era mai usor cu dormitul, se dormea in podul grajdului, in sopron, in capita cu fan, iarna insa cine prindea soba se considera norocos (cred insa ca si aici era o ierarhizare a acestui drept)

Aici iar am avut parte de o mostra de umor maramuresan: “Asta-i ruda, este zestrea la o fata cand se marita, la-nceput de drum ti-o dat mama sa te poti descurca, pana ai pus tu canepa, pana ai tors, pana ai tesut, tu te-ai folosit cu ce ti-o dat mama. Nu ti-a dat nimic nu ai avut cu ce asterne patul. N-ai avut de unde sa le cumperi dar nici bani cu ce. Si daca mai ai norocu’ de vreo 4-5 fete ai pus-o de mamaliga”

Si am avut parte de o insiruire a celor ce reprezentau zestrea sau diferite altele:

- cerga se pune pe pat, lepedeul e cearceaful, dasagi, traista cum se poarta acolo, tolurile se pun la perete, fatoi – fata de masa, si perini.

Apoi a urmat o alta parte frumoasa, prezentarea costumelor traditionale si diferentele intre acestea si care constau in culoare, dungi, model, astfel incat oriunde ai fi cand vedeai pe cineva imbracat traditional stiai de unde este, nu trebuia sa-l mai intrebi. Si am vazut costume din Dragomiresti, Sacel, Saliste, Borsa, si diferite piese din aceste costume: cheptar, camese, zaghe. Am vazut si cureaua lata - pusca nu am vazut-o :) - care le proteja spatele barbatilor cand lucrau mai ales la ridicat lemne, si in care isi puneau totodata cutitul, tigarile, bani cei care aveau.

Dar am vazut si costum de mireasa, asa cum are ea voie sa intre pentru prima data in biserica, cu cununa pe cap iar mirele cu steag. In caz de nereusita de la prima incercare a doua oara nu se mai merge cu cununa si steag.

Si am ajuns si la fusul cu turgalau a carui poveste a fost tare amuzanta si care inca imi rasuna in minte prin umorul gazdoaiei noastre:

“Se facea sezatoare seara si veneau flacaii, insa cand pleca flacaul care placea fata, aceasta trebuia s ail conduca pana in chinda, nu se sarutau ca azi, la fata nu i-o fost drag de flacau si nu l-a condus, a venit a doua seara, tot asa, nu l-a condus, si s-a gandit el cu ce sa-I atraga atentia, cand a venit a treia seara i-a adus un fus cu turgalau, si mirata o fost fata cand i l-a dat, nimeni in sezatoare nu a primit asa ceva, dar i-a zis feciorul cand i-a dat fusul – Atuncea sa se desparta ei doi cand s-a desface fusul, o piesa daca iei din el se desface tot, dar care-i piesa? La fata i-o dat de gandit, s-a uitat la fus si n-a stiut sa-l desfaca, n-a aflat piesa, pana la capat i-a fost drag si de fecior dar si de fus si au ramas impreuna”

Povesti sau nu, nici fusul nu s-a desfacut, nici tinerii nu s-au despartit. Fusul si-a dovedit insa din plin utilitatea, in primul rand a castigat fata, dar si in noptile in care fata lucra la lumina slaba a sobei, cand o fura somnul si-I cadea fusul din mana zgomotul facut o trezea.

Toate hainele sunt facute de mana, camasi pentru vara din canepa iar pentru iarna din lana, si daca aveai mai multi copii era mult de lucru si cam cum se intampla si in zilele noastre fratii mai mari (fratele si sora) erau cei norocosi, aveau lucrurile noi care apoi se transmiteau catre fratii mai mici.

Am admirat apoi desagii (care se puneau in fata si in spate pentru echilibru), traista dar si tascuta, lucruri cu care mergeau copiii la scoala sau la colindat.

Am vazut de asemenea alte ustensile folosite prin bucatarie, printre cele mai interesante un obiect din lemn cu care se batea fasolea astfel pastrandu-si gustul si culoarea. Pe rafturi se pastrau lingurile iar la grinda se agatau ulcioarele.

Pe jos se punea lut amestecat baliga de vaca (folosita ca liant), uneori se folosea si baliga de cal, insa barbatii fiind mai mult plecati, baliga de vita era mai la indemana.

Cam asta este aceasta asa traditionala cu tot ceea ce inseamna ea. Pe canalul Youtube sunt ceva filmulete unde gazda prezinta fiecare obiect asa cum v-am spus si eu povestea aici (normal ca mult mai multe) sunt filmari ale unor turisti astfel incat puteti cauta si sa va si uitati la filmulete si va invit sa vedeti acest muzeu daca ajungeti in zona.

---

VIZUALIZĂRI: 2295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI