Întâlnire cu o bijuterie a Lisabonei, Museu Nacional do Azulejos

TIPĂREȘTE

Am făcut în Portugalia, o ţară ,,albastră'' o pasiune nouă si nebună, pentru nişte plăcuţe ceramice colorate, ce răd si plăng în soare sau în ploaie, ele sunt după mine, oglinda portughezului, ce a ştiut să-si fixeze spiritul şi gustul naţional, într-o emblemă. Plăcutele mi-au furat ochii şi mi-au desfătat inima cu bucurie şi zîmbete, în plimbările mele încălcite prin această ţară. Plăcile de faianţă, ce le intălneşti pe stradă, pe exteriorul caselor, în biserici, în restaurante sau muzee, ne spun o poveste emoţionantă, povestea portughezului, despre care se zice că s-a născut într-un spital, cu pereţi decorati cu azulejos, că a învăţat să se roage în biserici cu peretii ornamentaţi cu azulejos, că iubeste să se plimbe si să se relaxeze, în parcuri si gradini cu ziduri, ce expun desigur panouri cu azulejos, mănăncă şi ascultă muzica fado în restaurante înviorate cu porci, păsări sau peşti infipti artistic în pereţi cu azulejos, se plimbă cu metroul si asteaptă trenul ,,măncănd fructe şi legume ‘’ pe peretii din statiile colorate cu aceste plăci, şi apoi se duce incredibil, să doarmă somnul de veci, în cimitire cu ziduri si porti, uneori ornate tot cu azulejos…. am văzut căte ceva din toate, mai puţin un spital…

Au fost odată ca niciodată, nişte plăcuţe ceramice cu motive geometrice, cu o notă poetică, aduse în Peninsula Iberică de mauri, ce zămbeau vesele în lumina soarelui, însăsi originile cuvăntului sunt desigur de sorginte arabă, (al zulayj), adică piatră putin lustruită. Ele erau aşa de frumoase, că portughezii, mari cuceritori şi avizi după tot ce era nou şi unic, au pus imediat ochii lacomi pe cele din Spania, şi uite aşa, micile plăcuţe au început să călătorească din Andaluzia pănă în Portugalia, cu maşina timpului, iar Museu Nacional de Azulejos, din partea orientală a Lisabonei, prezintă o călătorie fascinantă de 500 de ani, cu istoria şi traseele artei faiantei pictate, numite Azulejaria.

MUSEO NACIONAL do AZULEJOS

Acest muzeu se află în partea orientală a capitalei, în cartierul Xabregas pe strada Rua da Madre de Deus 4 şi am ajuns acolo, luănd autobuzul 754 din faţa gării Apolonia, obiectivul nu e deloc pe traseul turistic, dar se poate lua şi un taxi, e relativ ieftin. Am asteptat cam 15 minute să vină autobuzul, admirănd niste coşuri de gunoi pictate modern şi nişte puburi amărăte cu peretii decojiti, pe fundalul unor ziduri vechi tapetate cu azulejos albastru. Am ajuns în 5 minute circulănd pe un drum îngust, ce nu-mi transmitea nici o emoţie, în cautarea acului în carul cu comori. Alti turişti coborau din taxiuri în faţa lăcaşului mult lăudat.

Este un muzeu la superlativ, deschis în 1965 ca department al Muzeului Naţional de Artă Veche, ce va deveni ulterior, muzeu naţional independent în 1980.

O vizită în acest lăcaş de artă, cam depărtat totusi, e o lecţie vizuală pentru amatorii de frumos, însăşi clădirea în care se află, MADRE DE DEUS CONVENTO, din 1509, este o parte de istorie, biserica fiind ataşată muzeului.

Muzeul etalează peste 7700 de lucrări aduse din toată ţara si doar pentru cinci euro, domnul de la ghişeu te avertizează … ,,nu uitati să mergeti la ultimul etaj, sa vedeti marea panoramă a Lisabonei ‘’…no flash, please. Expozitia principală, centrată în jurul a două claustre ale mănăstirii, te poartă din secolul 15 pănă în contemporaneitate.

ARTA AZULEJOS -ARTA SIMŢURILOR … SĂ ÎNVĂRTIM PUŢIN CHEIA ISTORICĂ

Dar e nevoie de o cheie ca să înteleg ceva din expozitia ce se desfăşoară pe trei etaje… ce vreti sa scriu despre un muzeu de clasă, cu mii de exponate …cel mai simplu e să te plimbi ca mine, în bună voie şi după plac, oricum la ora amiezii nu erau prea mulţi vizitatori…tot muzeul era al meu. Admir cu mintea, cu inima, cu simţurile, sunt prea multe tehnici, nu pot desprinde decăt impresia generala, diversitate si contrast, ce duc la armonie.

Cu ocazia vizitelor sale în Sevillia, regele Manuel I, pe care îl admirăm, s-a îndrăgostit şi el de frumuseţea plăcilor ceramice şi a comandat peste 10000 de piese cu azulejos în 1508, pentru a-si împodobi cateva camere în Palatul Naţional de la la Sintra, printre care şi faimoasa sala Arabă.

Azulejaria este arta decorativă specifică Portugaliei si evolutia ei in timp, dovedeste ca ea a devenit un limbaj propriu de expresie portugheză…este un amestec de originalitate şi traditie, si această artă vie a stiut să intre in dialog cu alte culturi... Ea are o valoare estetică remarcabilă si dezvăluie sufletul sensibil al portughezului, dragostea lui pentru lumină, soare şi culoare.

Pănă în secolul al 16 -lea, Sevillia era marea producatoare de azulejos, iar portughezii rămăn influentati de stilul hispano-maur... In 1584, primele plăci ceramice erau realizate în nuante de albastru, pe fond alb. Placutele erau folosite atunci doar pentru decorarea podelelor si a pereţilor, avănd motive geometrice. Calitatea lor începe să crească, odată cu introducerea tehnicilor de lucru importate din Italia, plăcile fiind acoperite cu faiantă albă, pe care vopseaua se aplica direct.

In secolul al 16- lea azulejosul începe sa fie folosit pentru a decora biserici si mănăstiri si începe o nebunie a zidurilor acoperite. Ceramiştii flamanzi din Delft ajung în Lisabona şi portughezii îsi schimbă maniera de lucru ,,fiind încăntaţi de introducerea culorii albastre. Artistii încep să se inspire din picturile Renasterii si ale Manierismului, precum si din gravurile flamande si cele italiene. Placile albe sunt asezate în diagonal, fiind înconjurate de pătrătele albastre.

In secolul 17 azulejosul începe să fie produs în serie pe pereţii clădirilor si în panouri mai mari, care încep să împodobească suprafeţele murale, cu scene ce reprezintă animale si satire umane. Chiar si culorile preferate, cele mai des folosite, sub influenţa artei italiene, sunt verdele, galbenul, albastrul si albul, iar scenele pictate devin elaborate.

Plăcile de faiantă albă sunt înlocuite cu plăci policrome, si apare un stil nou ce imită covoarele, numit azulejo de tapete. Apoi în anii 1650-1680, este la modă azulejo cu păsări si rămuriş, ce se inspiră din unele materiale textile aduse din India.

În secolul 18 marea productie de azulejos se află sub domnia regelui Joao V, atunci creste numărul comenzilor de fabrică pentru exporturi în Brazilia, iar stilul se va numi ioanin si culorile unice sunt alb si albastru, influentaţe desigur, de olandezi. Apar panouri gigantice unice ca la Palatul Fronteira (vezi aici), si după marele cutremur din 1775, vorbim de stilul ,,pombalinos’’, in epoca reconstructiei orasului Lisabona, sub bagheta mareşalulului de Pombal, vechile ţigle fiind restaurate. Pe peretii cladirilor apar paneluri cu azulejo religios.

Tot în acest secol, apar sub influenta stilului rococo, panourile cu scene bucolice pe care le-am vazut în grădinile palatulului Queluz, pe care le-am descris anul trecut.

In 1740, apar panourile mai mici, mai delicate în stil Rococo, gusturile portughezilor devenind mai rafinate. (le-am vazut în Sala Mănecilor din Palatul National Oueluz)

In secolul 19, după invazia franceză în Portugalia si după războiul civil, azulejos capătă o nouă utilizare. El începe să decoreze porţile si ferestrele caselor, adăugănd o nouă identitate urbanistică oraşului.

În secolul XX, noile faţade portugheze acoperite cu azulejos se integrează în arhitectura modernă. Artistii sunt invitaţi să decoreze staţii de tren si metrou în zona metropolitană a capitalei si în alte orase ale tării, ca în Porto de exemplu. Gusturile artistilor au evoluat odată cu sufletul lor. Apare stilul Art Nouveau si spre anii 1930 stilul Art Deco.

Muzeul National de Azulejos prezintă cronologic toată această evoluţie prin exponatele sale, într-una din cele mai valoroase colectii din lume.

INTERIORUL MUZEULUI DE AZULEJOS…UN ROMAN GRAFIC PE PERETI

Ce este pentru mine acest muzeu unicat? ... o lecţie estetică, de poveşti însirate pe plăci cu azulejos, pe care le regăsesti şi în stradă, în biserici, în grădini şi în palate.

Ochii mei se rasfată cu desene ceramice, într-o galerie pe două etaje, ce reprezintă în general, scene eroice, istorice, mitologice, geometrice, si abstracte.

În muzeu plăcile sunt expuse cronologic în jurul unui claustru al

bisericii, începănd cu cele mai vechi, expuse la parterul mănăstirii Madre de Deus. La etajul I se află săli care prezintă tehnicile vechi, din secolele 15-16, precum si azulejos cu motive manieriste din secolele 16-17.

Secolul 15 ne încăntă cu motive maure, alte plăci ne arată o varietate de teme, romantice, mitologice sau religioase. Din prima jumatate a secolului 16, vizionam plăci cu motive italo-flamande de tipul ,,covor’’ sau ,,piatra de diamant’’, modele ce imită viţa de vie, scoica. Admir de asemenea panouri cu scene religioase si piese de altar. Printre capodopere, amintim desigur lucrarea ,,Nossa Senhora da Vida ‘’, o piesă celebră de altar care îl reprezintă pe Isus cu mama, realizată de celebrul artist Marcal de Matos, în tehnica majolica, în 1580. (camera 4)

Am ascultat în şoaptă, povesti de vanatoare, am sorbit ,,parfumul ‘’din vasele cu flori. Plăcile din secolul 17 au un gust exotic, inspirate din India sau China, m-a incăntat si lumea animalelor sau caricaturile umane.

La etajul I, găsim în ,,Camera de vănatoare’’şase panouri care provin din palatul Praia din Lisabona. În secolul al 17- lea vănătoarea era activitatea preferată a nobililor (camera 8.)

Printre panourile multicolore ale secolului 17, în sala 9 trec pe lăngă Scara Sao Bento, împodobită cu animale, de inspiratie maură.

Panourile din secolele 16-18 sunt uriaşe, ai nevoie de timp şi pricepere, să le guşti toată splendoarea.

La etajul II am parcurs săli cu azulejos olandez din secolul 18, am admirat ceramica romantică şi panourile eclectice din secolele 19-20. La acest etaj se află si autorii moderni, inclusiv ultima expozitie temporară, cu teme braziliene.

Din perioada barocă, epoca lui D. Joao V, se detasează Bătălia lui Alexandru cel Mare cu persii si lucrarea ,,Scenă maritimă si Rurală’’, în sala 11. Artistii consacrati ai epocii de aur azulejos au fost: Gabriel del Barco, Manuel dos Santos, Antonio Pereira, familia Oliveira, o Mestre PMP, aceasta perioadă este recunoscută ca ,,Ciclul Maestrilor''.

La sfărsitul secolului 18, sau poate la începutul secolului următor, un panou atribuit lui ANTONIO CARNEIRO, în camera 12, se intitulează, ,,Povestea Pălărierului’’, el a devenit celebru.

Este vorba de 7 panouri care ne spun povestea unui biet tăran, ce s-a dus la Lisabona să lucreze cu unchiul său şi să înveţe meseria de pălărier. Secvenţele ne spun apoi povestea burghezului care s-a căsătorit cu o vaduvă şi a pus bazele unei familii.

La etajul II avem panouri figurative, de mici dimensiuni, plasate deasupra uşilor sau pe o clădire. In camerele 13 si 14 admir figuri populare de sfinti, printre care şi pe cea a Sfăntului Anton, protectorul Lisabonei.

Rafael Bordalo Pinheiro, (1846-1905), este ceramistul care reprezintă curentul Art Nouveau, si care pictează modele cu greieri si fluturi (camera 16)

Tot in această sală artistii contemporani îsi fac prezenţa în spatial urbanistic modern: Jorge Barradas, Maria Keil, Eduardo Nery, Cecilia de Sousa si mulţi altii

.

Dar eu voi chema la rampă celebrul tablou al Lisabonei, GRANDE VISTA DE LISBOA, aflat la ultimul etaj într-o sală goală ca un strigăt de durere: nu uitati istoria si marele cutremur voi ce călcati agale prin fata fotografiilor mele; este cel mai admirat panou panoramic, avănd 23 de metri. Am înteles ca panoul, a fost si mai mare, dar unele elemente din capete, s-au pierdut. Acest panou capodoperă, este privit ca fiind vederea lui Dumnezeu asupra orasului, înainte de marele cutremur din 1775.

El a fost realizat în 1700 si este o ,,fotografie ,,panoramică din secolul 17, cu valoare documentară. Lucrarea este atribuită lui Gabriel del Barco, care ne plimbă prin vechile cartiere ale capitalei, prin Belem, Baixa, Alfama, prin biserici si mănăstiri. Lucrarea este o lecţie de istorie, şi la ieşirea din muzeu, bătrănul de la casierie verifica... ,,Ati văzut Panorama Lisabonei la ultimul etaj ‘’?

Da, am vazut-o si îmi va rămăne în memorie pe vecie, m-am pozat cu ea în diferite unghiuri, alaturi de Piata Comertului, Casa dos Bicos, si alte puncte de atractie celebre ale capitalei.

As fi vrut să fi stat de ,,vorbă ‘’ cu fiecare piesă, nu trebuie cred, să fii un specialist ca să realizezi că te afli, în faţa unor comori naţionale, aduse de peste tot.

Admir si savurez în doze, plăcile ceramice şi simt că e prea mult …fiecare lucrare e unică, are o poveste, are un titlu, dar cine are timp să le aprofundeze, ar fi trebuit să cumpăr o carte din librăria muzeului, peste 30 de euro…răman doar cu nişte poze.

EXPOZITIA TEMPORARA: AZULEJOS EM BRASILIA-AZULEJOS EM LISBOA (29 mai-29 iulie 2013)

Athos Bulcao şi tradiţia azulelejariei baroce

Am vizionat la etajul II şi o expoziţie temporară cu 44 de lucrari ale unui artist de renume brazilian, Athos Bulcao, unul din cei mai apreciaţi autori ai modernizării arhitecturii în Brazilia.

In două săli panourile artistului brazilian intră în dialog constant cu cele portugheze. Tablourile artistului născut în 1918 in Rio de Janeiro, arată relaţia sa cu formele geometrice si culorile primare, iar expoziţia sa demonstrează posibilitatile estetice ale compozitiilor modulare ale Braziliei şi Portugaliei.

Să nu uităm că plăcile cu azulejos au fost aduse in Brazilia de portughezi, ele fiind ideale pentru canicula din Brazilia, acestia le-au admirat si cu timpul ele au ajuns sa populeze centrele istorice ale tarii. In secolul xx artiştii moderni brazilieni se arată interesati de revigorarea acestei arte si îl cheamă pe Athos Buchalo, să îsi integreze arta în peisajul urbanistic al ţării, sub influenta barocului portughez.

Expoziţia din MNA aduce orasul modernist brazilian în contact cu capital portugheză, într-o relatie simbolică foarte strănsă.

CONVENTO DE MADRE DE DEUS -1509

Nu voi detalia aici istoria acestei faimoase mănăstiri şi a muzeului … detalii le găsim pe site: www.museudeazulejo. pt

Acest muzeu se află în clădirea unei vechi mănăstiri, ce reprezintă ea însăsi punctul de atractie si fascinatie maximă al acestei vizite …Mănăstirea a fost fondată de regina Leonor, văduva regelui Joao II în 1509, sora lui Manuel I, clădire construită în stil manuelin şi restaurată de-a lungul istoriei, în stil renascentist si decorată cu elemente baroce.

Convento Madre de Deus a găzduit iniţial călugăritele ordinului religios Santa Clara, apoi clădirea a fost largită si decorată cu importante opere de artă, fiind sub protectia regală. In 1867, Biserica devine proprietatea statului si e inchisa păna în 1872. În 1958, fundaţia Calouste Gulbenkian organizează o expozitie pentru a marca 500 de ani de la ziua de nastere a reginei Leonor.

Ideea de a crea un muzeu dedicat placilor ceramice apare în mod firesc si astfel în 1965 a fost creat Muzeul de Azulejo.

Expozitia permanentă permite accesul în biserică, în Capela reginei Leonor cu plafon ,,alfarge’’ (sculptat), în capela Sfăntului Anton cu o impresionanta ornamentatie barocă si accesul în corul de la etajul II, cu decoratie barocă, extrem de elaborată.

Am avut impresia ca vizitez un mic palat baroc, ca eu sunt un calugăr modern într-o biserică prea spectaculoasă, iar sala capitulară cu panouri uriase cu azulejos mi-a dat lovitura de gratie estetică.

Dupa ce am vizitat muzeul, m-am oprit scurt în librărie si am iesit pe urmă în gradina din curtea interioară, un patio elegant cu plante tropicale si o făntănă în stil maur, unde am savurat o cafea portugheză la restaurant.

Am părăsit cu regret muzeul, dar am ,,învatat'' ceva mai mult despre ,,pietrele slefuite'' ale ţării …m-am oprit cu mai multă atentie asupra faţadelor ce împodobesc casele, ele sunt pretutindeni, tăsnesc multicolor, aleargă prin oras, şi puse împreună, ele construiesc imaginea identică a orasului, prin tot felul de povesti.

Concluzie: sunt prea multe capodopere în acest muzeu ce atărnă ca nişte bijuterii vechi de mare valoare, la gătul unei femei frumoase, numite Lisa Bonita…iar cuvintele mele sunt doar niste unelte umile în fata acestor panele.

---

VIZUALIZĂRI: 3951 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI