Muzeul Național Cotroceni

TIPĂREȘTE

Profitând de cele câteva zile petrecute, la începutul lunii iunie, în Bucureşti, ne-am propus să vedem cât mai multe obiective în timpul ce-l aveam la dispoziţie.

Unul dintre ele era Muzeul Naţional Cotroceni, „muzeu de patrimoniu cu specific memorialistic”.

Simplu de zis, nu prea uşor de făcut, întrucât programările pentru vizite erau făcute pe multe zile înainte şi era o problemă să te strecori pe vreo listă.

Însă cu ceva noroc, am prins două locuri chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie. Şi cum şansa îi ajută pe cei îndrăzneţi, parcă am mai spus asta într-un review anterior, am avut şi a doua oară baftă, deoarece am putut face şi fotografii în interior, GRATIS! :), însă doar cu telefonul mobil. Ce poţi zice de-un aşa noroc? Şi, cireaşa de pe tort, avem un tur complet al muzeului, biserica, etajul I, etajul II şi pivniţa.

Ajungând mai devreme decât ora programată, ne-am oprit puţin la Statuia Geniului “Leul”, aflată, după cum bine ştiţi, vis-à-vis de Palatul Cotroceni. Ansamblul statuar, dedicat eroilor din arma geniului care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie în Primul Război Mondial, are la baza sa, pe cele patru colţuri, câte un ostaş: un cercetaş şi un ceferist, în partea din faţă, un pontonier şi un transmisionist, în partea din spate, fiecare dintre ei fiind echipat cu efectele necesare îndeplinirii misiunii de luptă.

În partea de sus a monumentului, simbolizând dârzenia, vitejia, sacrificiul în luptă este un leu, acesta fiind de fapt elemental dominant al ansamblului. Leul stă pe o cască şi pe o ţeavă de tun, ambele înfăşurate într-un drapel de luptă, toate aparţinând inamicului.

Pe fiecare latură a monumentului este câte un panou ce înfăţişează în basorelief scene din activităţile de luptă ale celor patru specialităţi militare ale armei geniu: cercetaş, ceferist, pontonier şi transmisionist.

În partea din faţă a monumentului se află inscripţia: “SPUNEŢI GENERAŢIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”, iar sub aceasta un medalion din bronz, unde în mijlocul unei cununi de lauri se specifică cui îi este destinat acest monument: “EROILOR DIN ARMA GENIULUI 1913 1916 – 919”.

Bun!

Ne prezentăm la poarta muzeului cu cca. 10 min. înaintea orei programate, 14.30. După un sumar instructaj privind ce avem și ce nu avem voie să fotografiem, și alte alea, suntem controlaţi cu detectorul înainte de a intra în curtea muzeului. N-avem voie cu aparate foto sau camere video, în schimb suntem lăsaţi cu telefoanele mobile.

Însoţiţi de o ghiduşă :) (nu-i ăsta femininul diminutivizat de la ghid?) începem vizita și voi încerca să vă prezint incintele văzute în ordinea prezentării lor de către amfitrionul nostru.

Ansamblul Cotroceni este cea mai importantă ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino din a doua jumătate a sec. 17. Numele se pare că provine dintr-un termen arhaic a cotroci care înseamnă a se ascunde, datorat faptului că această zonă era împădurită oferind numeroase locuri de refugiu. Mai există și o altă posibilă origine a numelui Cotroceni, derivată din expresia veche românească “astrucă-te să te cotrocesc” care înseamnă “culcă-te să te învelesc” (până la urmă tot un fel de a ascunde), zicere amintită de G. M. Ionescu în lucrarea “Istoria Cotrocenilor, Lupescilor și Grozăvescilor”.

Istoria palatului este deosebit de bogată şi de interesantă, fiecare dintre locatarii săi, care n-au fost puţini şi doar de sânge albastru, precum ctitorul său Şerban Cantacuzino, apoi Constanin Brâncoveanu, Ioan şi Constantin Mavrocordat, doi domnitori cu prenumele Alexandru (Ipsilanti şi Moruzzi), Ioan Caragea, revoluţionarul Tudor Vladimirescu (ăsta nu cred că a fost de sânge albastru), Barbu Ştirbei, domnitorul Unirii Alexandru Ioan Cuza, Carol I şi prinţul moştenitor, ulterior regele Ferdinand, a lăsat aici urmele trecerii sale într-un fel sau altul. Neavând sânge albastru ci roșu, precum steagul comunist, Ceaușescu nu a locuit aici.

Cu viaţă aşa de lungă, ansamblul a suferit numeroase lucrări de refacere şi modernizare, printre care merită a fi amintite cele din timpul domnitorului Barbu Ştirbei, când palatul a devenit reședință de vară, apoi cele de după 1895, când a devenit palat princiar, apoi refacerea de după cutremurul din 1977 când s-a ridicat şi o nouă aripă. Însă amprenta cea mai puternică şi-a lăsat-o Regina Maria care, până la sfârşitul vieţii sale, i-a adus continuu îmbunătăţiri.

La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice, precum cele legate de revoluţia de la 1821, de cea din 1848, sau de finalul primului război mondial.

Parcurgem aleile ce duc la intrarea în clădirea muzeului, fără a uita atenţionarea de a nu face fotografii în curtea palatului. Ulterior am înțeles că interdicția se referea doar la zonele cu securitate ridicată, palatul prezidențial, așa că am fotografiat în curte două elemente și anume stema regală din 1879 și câteva piese din pietrăria bisericii vechi și a chiliilor.

Pătrundem în Holul de Onoare, aflat la parterul edificiului, traversând un mic spaţiu de trecere. În stânga intrării vedem scara monumentală din marmură ce duce la primul etaj unde sunt galeriile din care se intră în saloanele oficiale. Ne atrag atenţia bogata arhitectură în elemente decorative gen stucaturi, ferestrele cu vitralii având scene din legenda Meşterului Manole sau piesele elegante de mobilier.

Prima încăpere vizitată este Sufrageria germană, aranjată, aşa cum era de aşteptat și în concordanță cu numele, în stil german, în consens cu gustul regelui Carol I, cu mobilier, lambriuri și ancadramentele ușilor din lemn sculptat. În mijlocul încăperii se află o masă și 10 scaune tapiţate în piele. Întregesc atmosfera un şemineu din marmură ce are deasupra un tablou cu scene de vânătoare, precum și alte piese de mobilier, o comodă, un dulap cu un ceas, un candelabru, câteva tablouri, ferestre cu vitralii.

Din sufrageria germană intrăm în Salonul de vânătoare unde sunt expuse diverse trofee: piei de urși așezate pe podea, iar pe pereți diverse trofee de cerb, căprior, muflon dar și panoplii cu ustensile și arme folosite la vânătoare: securi, toporști, instrumente de suflat (corn), cuțite, tolbe. Mobilierul sculptat (mese, scaune, bănci și dulapuri), vase decorative din faianță, sculpturi cu specific vânătoresc completează înzestrarea camerei.

Părăsim Salonul de vânătoare și pășim în Salonul florilor locul în care lait-motiv-ul floral este prezent pretutindeni: pe piesele de mobilier aflate aici, pe tapițeria scaunelor (din mătase naturală cu broderie manuală), în desenele de pe pianul Steinway, pe covor, în desenele de pe pereți sau tavan. Mobilierul este o garnitură de salon, compus din scaune, măsuțe decorative, fotolii, canapele, banchete. O piesă de efect a încăperii este un ceas deosebit, bogat ornamentat, așezat pe un șemineu în fața unei oglinzi. Aceasta a fost una dintre primele camere reamenajate la Cotroceni de către regina Maria.

Biblioteca (cabinetul de lucru al regelui Ferdinand) era locul în care principele își petrecea nenumărate ceasuri studiind (botanica era pasiunea lui, pasiune despre care I. G. Duca spunea: “Nu mai vorbesc de botanică, pentru această știință avea o adevărată pasiune: se ocupa de ea cu patima unui savant și cu priceperea unui specialist. ”), citind sau cercetând diverse documente. Este construită pe două niveluri, cu o galerie etajată la partea superioară, prevăzută cu rafturi pentru cărți cu tematică variată, mobilier (masă, scaune) pentru studiu. În unul dintre colțurile încăperii se află o draperie ce ascunde o scară care duce la etaj în dormitorul regelui. O piesă de valoare este un șemineu deosebit executat din marmură de culoare verde.

În Salonul Cerchez, sau Marele salon alb, care este cel mai amplu spațiu al palatului, se ajunge din bibliotecă. Este o sală de dimensiuni apreciabile, rezultată prin unirea altor două încăperi mai mici: salonul de recepții și marea sufragerie, (“cea în care la 14/27 august s-a semnat intrarea României în Primul Război Mondial”). Piese de mobilier expuse (o masă din marmură de Rușchița, un tron neogotic, mese consolă, o piesă de mobilier destinată scrisului – vargueno –, un cufăr ferecat) sunt puține deoarece acest spațiu era destinat unor serate muzicale. Pe pereți sunt tablourile ce-i reprezintă pe regele Ferdinand și pe regina Maria. Deasemeni pe una dintre mese este o fotografie a reginei Maria. În Marele salon alb s-au desfășurat ceremoniile funerare regale, atât ale Regelui Ferdinand (iulie 1927) cât și ale Reginei Maria (iulie 1938), înainte ca procesiunile să pornească spre Curtea de Argeș, unde era necropola regală.

În salon erau prezentate și câteva exponate reprezentând uniforme diverse (surugiu, valet, ofițer) sau elemente componente ale uniformelor: epoleți, caschete militare, diagonale și centuri ale uniformelor ofițerești, arme diverse, precum și niște panouri cu fotocopii ale unor publicații și afișe ale vremii reunite sub titlul “Expoziția - Iași, Oraș Regal”. Tot aici, într-o vitrină, este prezentată sabia de paradă a domnitorului Al. I. Cuza, primită în dar de la regele Serbiei, Mihail Obrenovici, în semn de recunoștință pentru că Principele Cuza a permis, cu toată opoziția marilor puteri europene, ca Principatele Unite să fie traversate de un convoi militar cu arme și alte materiale de război, venind de la ruși, către Serbia. Sabia este extrem de valoroasă, atât prin lucrătura sa deosebită, cât și prin materialele folosite, fiind împodobită cu aur și pietre prețioase. Pe lama sabiei este gravată inscripția: “Amicus certus in re incerta (Prieten sigur în vremuri nesigure) ”.

Marele salon se continuă cu Sufrageria regală, sau românească, unde remarcăm masa mare rotundă, considerată de regina Maria un simbol din țara sa natală și numită “masa rotundă a Regelui Arthur”, care oricând putea fi mărită sau micșorată, funcție de numărul invitaților, dar păstrându-și întotdeauna forma rotundă, înconjurată de 24 scaune. Scaunele erau în număr egal pentru doamne și domni, evidențiate prin sculptura spătarului. Sunt expuse aici câteva tablouri ce aparțin școlii românești de pictură și două busturi ornamentale ale celor doi principi (Ferdinand și Maria).

Trecerea spre apartamentul Elena Cuza se face printr-un hol unde este un bust al regelui Ferdinand. Apartamentul se remarcă prin mobilierul bogat ornamentat, compus din canapele, fotolii, mese, toate lucrate în lemn abundent sculpat, servicii de masă, documente ale domnitorului Al. I. Cuza.

Salonul pentru mic dejun sau Mica sufragerie, era locul în care regele Carol I servea masa de dimineață, împreună cu apropiații săi. Se spune că regele mânca foarte repede și cine nu ținea ritmul cu el, sau mânca mai domol, risca să rămână nemâncat, pentru că atunci când regele se ridica de la masă ceilalți trebuiau să facă același lucru și nimeni nu mai putea continua masa. Sunt de remarcat aici masa de centru pentru micul dejun cu scaunele aferente, vitrina, masa consolă, bufete.

Salonul oriental este o incintă ce a avut de-a lungul timpului diverse destinații, fiind, “rând pe rând, atelier de pictură și pirogravură (studio) al reginei Maria, cameră de lucru și sală de clasă pentru tinerele prințese”. Mobilierul este din lemn de abanos, cu lucrături de factură orientală.

Apartamentul regal, al principilor Carol I și Elisabeta, este compus dintr-un dormitor și camera de lucru a reginei Elisabeta unde se află un pupitru-secretaire la care regina poetă lucra și unde, poate, au fost scrise lucrările literare semnate cu pseudonimul Carmen Sylva. Pupitrul, din lemn, este bogat decorat cu sculpturi atât blatul cât și picioarele, remarcându-se deviza familiei din care regina provenea, familia de Wied: “FIDELITATE-VERITATE”.

Dormitorul regal, spațios, este dominat de patul monumental având tăblia mare foarte înaltă, bogat sculptat, având în mijloc un medalion reprezentând un înger cu doi copii în brațe, alegorie ce exprima dorința familiei princiare de a avea și un al doilea copil, un băiat, după moartea Mariei, unica descendentă a familiei domnitoare. Pe stâlpii tăbliei sunt scuturile heraldice ale celor două familii Hohenzollern și Wied. Tot în dormitor se mai află un șemineu de marmură, o măsuță și câteva fotolii.

Camerele apartamentului francez au avut diverse funcționalități, servind, la un moment dat și ca dormitor al regelui Ferdinand. Poate așa se explică și existența unei uși care făcea legătura cu biblioteca aflată la nivelul inferior. Pereții și mobilierul sunt de culoari luminoase, deschise, alb sau pastelate, corespunzătoare epocii la care s-a gândit arhitectul în momentul realizării lor, iar motivele decorative corespund epocii respective.

Forma restaurată a dormitorului reginei Maria, următoarea cameră vizitată, este conformă cu varianta din 1929 ce a fost realizată într-un mod ce arată încă legăturile reginei cu țara sa natală. Într-o scrisoare din 1929, adresată prietenei sale Roxo Weingartner, regina Maria scria, referindu-se la amenajarea dormitorului: “Lucrez la completa transformare a dormitorului meu, care bănuiesc că va ieși minunat. Ca aranjament va fi destul de simplu: un șemineu imens vis-a-vis de un pat larg, lângă câteva piese de mobilă veche, câteva tablouri vechi, icoane superbe și broderii... Camera este înaltă, dar n-am s-o aglomerez prea tare; va trebui să aibă un efect odihnitor, ca o biserică. Deasupra patului, două splendide icoane vechi, ca un altar... ” (Diana Mandache – “Cotroceniul regal”). Din păcate atât icoanele, înlocuite acum cu o tapiserie cât și patul original, aflat acum într-o colecție particulară din afara țării, nu mai sunt, patul actual fiind o reproducere.

Alăturat dormitorului se află salonul norvegian (camera maronie) , o încăpere cu pereții acoperiți complet cu lemn de brad, în stilul interioarelor norvegiene. La partea superioară a pereților se remarcă un șir de ocnițe. În această camera, cunoscută și sub denumirea budoarul reginei, regina Maria își primea prietenii, lua ceaiul cu regele Ferdinand, cu principesele sau cu apropiați ai cuplului regal, era locul unde își scria poveștile sau scrisorile. În perioada cât a fost Palatul Pionierilor în această camera, numită “camera poveștilor”, se adunau copiii care veneau la palat.

Actuala biserică a mănăstirii Cotroceni a fost construită, pe locul fostei biserici, demolată de Nicolae Ceaușescu în 1984. La data demolării lui locașul de cult era definitiv afectat de cutremurul din 1977. Cu toate că demolarea s-a petrecut într-o singură noapte, oameni inimoși și responsabili, menționez aici pe arhitectul Camil Roguski, responsabilul de proiect cu ridicarea noii aripi a Palatului Cotroceni, au reușit să salveze o parte dintre elementele bisericii și să le ascundă. Biserica nouă are în componența sa o parte a acestor elemente, cum ar fi coloanele interioare care sunt stâlpii de rezistență ai clădirii, sau coloanele de la pridvorul bisericii, părți din decorația zidurilor exterioare cuprinse în zidurile noi și câteva fresce, unele dintre aceste elemente le-am întâlnit și în curtea muzeului.

Intrarea în biserică are deasupra ușii pisania ce conține stema cu vulturul bicefal. Pronaosul locașului de cult se constituie în necropolă domnească aici aflându-se mormântul mai multor membri ai familiei Cantacuzinilor.

În pivnițele fostelor case domnești se află o expoziție permanentă cuprinzând tezaurul liturgic al bisericii - argintărie de cult, icoane, broderii liturgice, mobilier de cult, parte a patrimoniului vechii mănăstiri ctitorită de domnitorul Șerban Cantacuzino. La data vizitei noastre pivnița găzduia o expoziție de pictură.

Vă îndemn cu căldură să nu ratați ocazia de a vizita acest muzeu pentru că aveți ce vedea.

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2334 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI