Muzeul de etnografie și artă populară din Câmpulung Muscel – o pagină de tradiție musceleană

TIPĂREȘTE

Respectul ce din multe părți începe să se arate pentru monumentele trecutului ne confirmă generalizarea unei culturi mai serioase și la noi. Căci cu cât mai înaintat este un popor, cu atât mai gelos este de trecutul său și de rămășițele strămoșilor săi. Nimic nu întreține mai bine simțământul patriotic decât dovezile legăturii cu pământul ce locuim și desgroparea obiectelor ce ne deșteaptă memoria străbunilor noștri – scria într-un număr al revistei „Convorbiri Literare” din 1910 profesorul Alexandru Tzigara-Samurcaș.

Exact în acest gen de muzeu se încadrează și Muzeul de etnografie și artă populară din Câmpulung Muscel, secție a Muzeului Municipal Câmpulung – instituția ne prezintă aspecte din viața materială și spirituală a înaintașilor noștri din zonele rurale ale Muscelului.

Muzeul muscelean de etnografie este unul din principalele obiective turistice ale orașului, alături de Centrul vechi, pietonalul și parcurile orașului, Muzeul de istorie și artă, complexul medieval Bărăția, Mănăstirea Negru-Vodă sau castrul Jidova. Am poposit în orașul Câmpulung vreo trei ore pentru o reuniune, în drum spre Mistral Resort din Moieciu de Sus (vezi impresii).

Amplasare și informații de acces. Venind dinspre Dragoslavele ori Târgoviște, după ce depășim intersecția ce ne permite deplasarea către Mănăstirea Nămăiești, intrăm în municipiul Câmpulung și parcurgem strada Negru Vodă, bulevardul central al orașului. În dreptul Primăriei această stradă se desparte în două artere, câte una pentru fiecare sens de mers, lăsând pe centru un pietonal umbros. După ce depășim Grădina Publică Merci artera dreaptă capătă numele de strada Republicii. La circa 500 de metri de acest spațiu verde ajungem la muzeu; adresa oficială este str. Republicii nr. 5. Parcăm autoturismul lângă trotuar pe strada ce urcă spre Spitalul Municipal. Tarifele sunt următoarele: 5 lei/adult, 3 lei elevi, studenți și pensionari, 5 lei foto amatori. Programul de lucru cu publicul se desfășoară de marți până duminică între orele 09.00-17.00.

Vila Ștefănescu – sediu al muzeului. Superba clădire construită în 1735 de familia de boieri Ștefănescu este astăzi cea mai veche construcție civilă din orașul Câmpulung. În spatele zidului împrejmuitor descopăr un conac cu aspect rural și arhitectură specifică caselor tradiționale muscelene: arcade ondulate, la etaj un ceardac larg sprijinit pe stâlpi sculptați din lemn, un foișor spațios, acoperiș din șiță. La parter, sub un șir de arce, se aflau camerele servitorilor și bucătăria, iar la etaj locuia familia boierului/proprietarului. Impresionante sunt interioarele de la etaj cu tavane boltite, ancadramente din piatră de Albești la uși, frumoase vitralii la ferestre, uși de lemn sculptate. Perioada interbelică aduce construcției o restaurare reușită din partea arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet (arhitect de seamă, câmpulungean de origine; a contribuit mult la dezvoltarea arhitecturală a orașului Câmpulung prin construcțiile proiectate într-un stil propriu, postbrâncovenesc). În 1948 clădirea este donată Academiei Române de către avocatul Gheorghe Ștefănescu, iar din 1955 devine sediu de muzeu.

Descrierea muzeului.

Sosirea noastră a fost anunțată de sunetul unui clopoțel atârnat deasupra porții de acces în curte. Privim curtea plină de vegetație, trandafiri și doi piersici încărcați de fructe dând farmec spațiului exterior. Achităm prețul biletelor și pornim în cercetarea vieții rurale muscelene însoțiți de un tânăr custode care ne-a oferit informații interesante de-a lungul întregului tur.

La parter, sub arcade, se află mai multe camere care ne prezintă universul rural: bucătăria țărănească (vase de lemn cu rol casnic, blidar, sărar, piuă de piatră, o frumoasă ploscă de secol al XIX-lea, vatra de foc etc.), camera de curat – „casa mare” (scoarțe colorate îmbracă pereții, un pat acoperit de o „mițoasă” albă, ștergare, mobilier din lemn, lampă), camera de lucru (aici vedem o sobă cu plită, polițe cu vase, un pat acoperit cu țesături și diverse obiecte care țin de meșteșugul țesutului: război de țesut, mașină de tors lână, vârtelniță, furcă de tors, fusuri, suveici, spate).

Urcăm prin foișor la etaj unde întâlnim aspecte mai rafinate ale vieții de altădată. Dacă la parter am avut de-a face cu viața materială a țăranului muscelean, la etaj vom întâlni exponate care țin de viața spirituală, de ceremoniile de trecere (ex. nuntă). Vizita începe cu o mică cameră unde sunt expuse vase de lut de diferite mărimi și utilități, deosebite fiind gazornița (vas în care se păstra gazul) și oțetarul. Camera următoare ne lasă cu gura căscată: un mobilier din lemn sculptat ne uimește. Este vorba de o garnitură de cameră formată din pat, ladă, masă și scaune, polițe, suporturi înalte de lemn. Acest mobilier pirogravat a fost executat de meșterul Moise Ovejanu din Schei-Câmpulung Muscel în anul 1921. Fantastic! Câtă măiestrie, ce modele, ce culori.

Următoarea cameră e „îmbrăcată” în scoarțe, iar sus pe polițe sunt farfurii de ceramică. Este o încăpere dedicată cu precădere expozițiilor temporare; noi am putut admira piese din colecția maiorului (r) Leșevschi Florin Răzvan expuse sub titlul Istoria și evoluția fiarelor de călcat. Istoria acestor unelte este veche, diferențele constând în funcție de țara de proveniență: fiarele franțuzești sunt sofisticate, germanii împletesc frumusețea cu lucrul practic, americanii caută forme noi și soluții, iar cele din zona Balcanilor au forme brute. În câteva vitrine sunt aranjate diferite tipuri de fiare de călcat de la cele mai simple, până la modele îmbunătățite: fiare de călcat plate din metal (unele cu mâner detașabil), fiare de călcat cu cutie pentru jar (mulți avem/am avut asemenea ustensile de la bunici; existau modele ce aveau chiar un horn de evacuare), fiare de călcat cu combustibil (rezervor de alcool, ulei, gaz), fiare de călcat electrice (primul e patentat în 1882; în 1920 apare cel cu termostat, iar din 1940 se răspândesc cele cu aburi).

Sala de expoziție în care pătrundem ne prezintă piese de port popular muscelean: costume de sărbătoare și costume de miri. Arhitectural camera are tavanul îmbrăcat în lambriuri de lemn, sprijinit pe stâlpi de lemn, și ferestrele prevăzute cu vitralii reprezentând personaje istorice (Radu Negru Vodă, Doamna Ana, Doamna Ruxandra); o frumoasă sobă completează imaginea acestei camere.

Urmează o încăpere dedicată în principal păstoritului unde vedem o sarică de cioban, fluiere utilizate de oieri, brâuri, forme de lemn pentru caș; mai putem admira și alte costume populare din zonă. Penultima sală, în care există o altă sobă minunată, expune marame de borangic, țesături de mare finețe. Ultima cameră etalează o colecție de vase de ceramică românească, precum și diverse piese de lemn – aici putem nota câteva impresii în cartea de oaspeți.

Ieșim din nou pe pridvorul de la etaj și admirăm arhitectura clădirii, ușa de lemn și ornamentele din jurul ferestrelor, grădina din față. Mai schimbăm câteva vorbe cu ghidul, achiziționez două ilustrate și părăsim frumosul muzeu, îndreptându-ne către pietonalul din centru.

Scurtă plimbare prin centrul orașului. Ieșim în strada Negru Vodă prin aleea de lângă Biserica Domnească (monument de secol al XVI-lea ctitorit de domnitorul Petru Șchiopul), depășim intersecția numită Piața Regală (unde se află Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial și fostul Hotel Regal). Parcăm autoturismul lângă biserica Sfântul Apostol Iacob - Bărăția (monument important pentru istoria noastră – în interior se află piatra funerară din 1300 a comitelui Laurențiu de Câmpulung – cel mai vechi document epigrafic din ȚaraRomânească), admirăm turnul pătrat cu ceas și pornim perpedes pe pietonalul din mijlocul bulevardului. Pe o parte și pe alta dăinuie clădiri vechi, cariatide, balcoane din fier forjat, basoreliefuri. Vedem pensiunea Nico Pardon, patiseria Cuptorul de Aur, magazinul de pălării „La Măgeanu”… Pe stânga se deschide Grădina Publică Merci, iar puțin mai încolo marele Palat al Culturii – edificiu ridicat în 1907, fost local al Primăriei orașului, azi casa de cultură „Tudor Mușatescu” și sediu al bibliotecii municipale „Ion Barbu”. În fața clădirii, printre jeturile de apă ale unei fântâni arteziene, zărim bustul lui Negru Vodă (autor: Dimitrie Mirea, 1910) amplasat pe un soclu frumos decorat. Pe dreapta se află biserica „Sf. Nicolae – Poap Savu” și bustul preotului cărturar Ioan Răuțescu (jurnaluldearges.ro/index. ... ultura&Itemid=9).

Am petrecut aproape trei ore în orașul cu parfum istoric vizitând o „comoară” care conține elemente de civilizație tradițională, muzeul etnografic, dar și efectuând o plimbare scurtă prin centrul urbei muscelene. Recomand cu căldură o oprire cât de scurtă în orașul Câmpulung Muscel, capitală a Țării Românești la începuturi.

---

VIZUALIZĂRI: 2599 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI