GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul Municipal Câmpulung Muscel (II); Mihai Tican Rumano 'a fost acolo'!
"Nesațul meu de a călători n-a fost alimentat de nici o ambiție deșartă, pentru că pe acest tiran l-am purtat în mine, așa cum își poartă licuriciul lumina."/ M. Tican-Rumano
Vă povesteam despre muzeul orașului Câmpulung Muscel dar ultima secție am lăsat-o pentru un articol separat, colecția de artă, creată prin donațiile valoroase a doar două persoane, Victoria Petrescu și Mihai Tican-Rumano, colecție de aproximativ 600 de opere care poartă semnăturile lui Sava Henția, Corneliu Baba, Oscar Han, Iosif Iser, Constantin Baraschi (muscelean, cel despre care am amintit în articolul în care am scris despre km 0 din București dar ale cărui opere le vedeți în Deva, Galați, Constanța, la podul de pe Neajlov, în multe alte locuri), apoi pictorul Costin Predescu Petrescu (a pictat cea mai mare frescă românească din anii 1934 -1939, cea de la Ateneul Român, a conceput mantia lui Ferdinand I Întregitorul pentru încoronarea de la Alba Iulia și i-a fost profesor în arta picturii lui Arsenie Boca), sculptorul Dumitru Mățăoanu și alți artiști cunoscuți.
Dar ce m-a adus aici la muzeu a fost donația făcută de scriitorul-călător al secolului trecut, un nume ce a apărut în paginile multor ziare străine, un scriitor care mi-a încântat copilăria și nu numai mie, celebrul Mihai Tican-Rumano, cel a cărui viață a fost o veritabilă poveste de aventuri, începută pe plaiuri muscelene, la Berevoiești, acolo unde a fost un teribil concurent al năzbâtiilor lui Nică a' Petrii.
M. T. R. s-a născut în Berevoiești, pe Valea Satului, în 1895. Orfan de tată de mic copil, își necăjește mama cu năzbâtiile sale teribile, este un elev neatras de școală, doar puțin de geografie unde visează ca orice copil, Argentina fiind una din hărțile apreciate după cum spune el în amintiri: contururile fiind "abia pipăite cu ochii în modesta carte de geografie de clasa a IV-a". Mama, în disperarea de a-și vedea copiii bine, încearcă să-l îndrume ba spre tăietorii de lemne, ba spre biserică sau pe lângă învățătorul satului, toate aceste fapte bune terminându-se rușinos pentru adolescentul care, profitând că este luat de rude ca băiat de prăvălie la Câmpulung și apoi în București, se ascunde la vârsta de 13 ani în magazia de cărbuni a unui vas italian în portul Constanța și, după unele popasuri prin porturi străine, ajunge la Buenos Aires. Aici își câștigă pâinea ca hamal, lustragiu, vânzător de ziare, are norocul să fie ajutat să-și continue studiile și învață câteva limbi străine, tot aici începe să scrie și chiar publică prima sa carte. Totuși nu este statornic, până în 1922, deși practic locuia aici în Buenos Aires, colindă lumea: America de Nord, Mexic, Australia, Italia, Grecia, Turcia, Antile, revine în România de două ori apoi urmează marea lui întâlnire cu Africa, marea lui dragoste devenită apoi marea bucurie a lecturii de călătorie a multor generații de copii și nu numai. Înainte de a vă spune despre aventurile lui africane, trebuie amintit că a locuit ani buni, cu intermitențe, la Barcelona, unde a publicat în ziarele vremii promovând cu dragoste și talent România, a tipărit săptămânalul hispano-român "Dacia" în care au publicat, printre alți români, Iorga, Rebreanu, Minulescu, Eftimiu, a publicat mai multe cărți, volumul "Nopți barceloneze, Barrio Chino" fiind foarte apreciat și tot pentru activitatea sa pe tărâmuri iberice este decorat cu "Cavaler al Ordinului Republicii" de președintele Republicii Spaniole în anul 1936. Este foarte legat sufletește de "a doua sa patrie" căreia îi dedică multe volume, mai mult documentare decât literare, superbe scrieri despre care nu pot să vă dau, din necesitatea de a nu încărca prea mult articolul, decât titluri: "Corrida. Arte, sangre y passion" (prefațată de Liviu Rebreanu), "Peisaje iberice", "Spania de azi". De fapt și numele de Rumano este legat de Spania; se spune că într-un sat pe care-l vizita des, copiii strigau pe stradă: "ha venido rumano / a venit românul" iar lui i-a plăcut mult.
Despre marea lui călătorie în Africa, acolo unde aventura a atins cote înalte, unde viața lui a fost mereu în pericol, despre prietenia legată acolo și respectul ce i-a fost acordat chiar și după moarte, sunt multe de spus. Aventura africană, noroc chior, pornește de la bățul de chibrit oferit unui necunoscut în portul La Plata, necunoscut care era reprezentant al unei mari case de comerț ce opera pe continentul negru. Așa ajunge să petreacă 19 luni în Senegal, Mauritania, Congo, Guineea, Angola, Nigeria, Coasta de Fildeș, Gabon, observații si aventuri redate în "Viața albului în țara negrului". În 1934 revine în Africa, străbătând Somalia, Kenia, Madagascar, Tanganica, Zanzibar, Mozambic și, țara de care a rămas legat veșnic, Abisinia, adică Etiopia de azi. Călătoria o găsiți în volumele "Lacul elefanților", "La vânatoare în Congo", "Dansul Canibalilor", "Monștrii Apelor" și altele pe care unii dintre voi și le amintesc din copilărie. Amintesc doar că multe din trofeele sale africane au fost aduse cu sacrificii mari în țară pentru a fi donate Muzeului Grigore Antipa.
Nu am uitat de "Abisinia", prefațată de Radu Rosetti, nici nu se poate altfel pentru că aici l-a cunoscut pe împăratul Haile Selassie I al Etiopiei (Leul de Fier al Sionului, despre care puteți citi o biografie interesantă pe net), cel care îi conferă "Steaua Etiopiei" în rang de ofiter și care împărat îl va scoate din prigoana comunistă pe M. T. R., la masa oficialilor, la loc de cinste, atunci când a vizitat România, în timpul lui Gh. Gheorghiu-Dej, poveste și poze publicate și ușor de găsit. Respectul ce i-a fost dăruit de abisinieni lui M. T. R. s-a văzut și la înmormântarea sa din 20 martie 1967 când, studenții abisinieni din România au făcut gardă la coșciug și l-au purtat pe umeri în cimitir.
Și-a dorit enorm să meargă și pe urmele Șeherezadei dar vremurile și bolile l-au oprit.
Dar acest celebru scriitor-călător-aventurier, oricum vreți să-i spuneți, nu a uitat nici o clipă să-și promoveze sărmana lui țară: "Despre pământul drag al patriei mele", "Icoane dunărene", "Hoinărind prin țară", nenumăratele articole despre lăcașurile de cult, monumentele istorice, geografia țării, publicate în periodice străine, arată că inima lui a rămas mereu pe plaiurile natale ducând în ea atât de românescul "dor".
Grație, se spune, banilor soției, care i-a împărtășit pasiunile cu mult devotament, M. T. R. a fost și un împătimit colecționar de artă, în special românească, pe care, cu multe eforturi birocratice, a reușit să o dăruiască în ultimii ani ai vieții, Muzeului Câmpulung Muscel dar și satului natal, Berevoiești. La muzeul orășenesc și-a supravegheat mereu operele donate, chiar a reușit să stopeze modificarea unui tablou care se părea slujbașilor vremii că este prea burghez.
Și acum vă spun de ce am ciudă pe cei din Berevoiești. Aici, cu mari eforturi, după moartea scriitorului, s-a reușit transformarea casei părintești în muzeu, unde se află multe din lucrurile personale, din ultimii săi ani de viață. Tot aici, bolnav fiind, M. T. R. a reușit să înființeze un muzeu de artă donând 120 de lucrări ale unor artiști cunoscuți. De mai mult timp doream să vin aici la locurile lui natale, să văd măcar butoiul în care se ascundea cu ceasurile când chiulea de la școală. Săptămâna trecută, petrecută în Argeș, părea momentul ideal. Prevăzătoare, să nu fac drumul degeaba - foarte prost - am telefonat pe rând celor ce păreau a deține cheile muzeului de artă și ale casei părintești. Răspunsurile au fost de neînțeles pentru mine, ba că la casa părintească nu este nimeni care să deschidă, fie că este în spital, fie la munca câmpului, nu s-au hotărât, iar la muzeu cheia se află la un "cineva" care este veșnic ocupat, ba că "doamnă, drumul este atât de rău", asta în condițiile în care pe paginile de publicitate figurează cu numere de telefon - mobilul nu este valabil- cu taxă de vizitare dar și cu un program cum n-am întâlnit până aici : deschis luni - joi, sâmbăta și duminica închis! De ce m-a deranjat cel mai mult: pentru că există o societate culturală în Berevoiești care și-ar dori dirijarea celor 2% de care știți către pușculița lor, care pușculiță ce face cu darul primit? Îl pierde, voit. Repet și eu ce a scris Cezar Petrescu în 1929; M. T. R., un explorator și călător celebru, un scriitor de călătorii la fel de celebru, necunoscut în România!
Trimis de elviramvio in 05.04.16 11:04:57
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Fiind din păcate rezultatul unei fragmentări a unei singure vizite, la un singur obiectiv, acest al doilea articol se publică fără a beneficia de votul saitului.
@webmaster -
Am spus din prima parte ca nu voi comenta si chiar ma asteptam sa fie incadrat asa. Era insa prea mult sa scriu intr-un singur articol iar despre Tican Rumano doream de mult sa scriu. Deci este o. k. pentru mine.
@elviramvio - Frumoasă evocare! Asemenea case memoriale, expoziții sătești ori puncte muzeale - adică închise/existente doar pe hârtie - există în multe localități din țară. Păcat! Cunosc și eu câteva unde m-am lovit de lacăt pe ușă - poate voi scrie cândva despre ele.
P. S. Pictorul care a lucrat ani de zile la fresca Ateneului Român din București este Costin Petrescu.
@tata123 - Da, am gresit si voi cere corectarea, graba strica treaba. Cred ca m-am gandit la unul din cei ce au ajutat la daramarea ilegala a unei case facuta de el, locul ajungand acum parcare murdara, si nu e singura. Multumesc mult pentru citirea articolului.
@tata123 -
Ti-am votat ecoul si am ras putin. De ce? Ma gandeam ce bine este sa fii un tata tanar si grijuliu. Multumesc inca o data si-ti astept articolele despre aceste case muzeu care primesc totusi putini bani de la buget dar nu fac nici un efort sa atraga bani de la vizitatori.
@Carmen Ion -
Multumesc Carmen. Este a doua oara in viata mea cand scriu despre el, distanta in timp este cam de 47-48 de ani, diferenta este ca atunci trebuia sa citesc cu voce tare, public, si pasaje din cartile lui si a fost amuzant dar sincer iti spun, a fost mai interesant atunci cand nu aveam la indemana decat cateva carti scrise de M. T. R. si un diriginte drag care a" profitat" ca m-a prins citind pe sub banca una din aventurile africane. Si ai zis bine, fabulos caci se pot umple pagini intregi numai despre copilaria lui traznita la Berevoiesti.
O zi frumoasa sa ai!
Foarte frumoasa expunerea ta si recunosc cu parere de rau ca nu stiu din ce motiv nu am fost tentata sa-l vad, cu toate ca este asa bine amplasat, dar probabil un pic de reclama, cateva imagini expuse in locuri cheie ar contribui la punerea lui in evidenta. Iubesc aceasta zona, a Muscelului, dar recunosc ca sunt mare amatoare de a cunoaste cadrul natural mai mult, pentru a-mi incarca bateriile si timpul fuge atat de repede in weekend. O prajitura buna la "Iepurasul" sau la "Un baiat si o fata "sper ca nu ai ratat.
@teona -
Nu am ratat prajiturile, din pacate mergem mai rar in oras, casa noastra este inainte de Campulung, la distanta de 15 km. De cate ori ajungem insa in oras, aruncam o privire caselor si monumentelor vechi si, recunosc, ne gandim si noi, asa ca multi musceleni, ce putea fi aici daca mosnenii cedau si ii vindeau pamant regelui Carol I.
@elviramvio - Spre rușinea mea până astăzi nu am știut de existența acestui călător-scriitor pasionat. Și mai e și argeșean pe deasupra! Așa că vă mulțumesc pentru această „descoperire”... vulcanică. Sper să pot da de operele lui cumva, mai ales că Spania plus România este o combinație extrem de atrăgătoare pentru mine.
Poate ajung și eu acolo într-o zi.
@alinaro -
In mod sigur cartile le gasesti pe undeva, cu casa insa este mai greu sa o gasesti deschisa, doar daca "cineva " te ajuta, eu n-am reusit in 5 zile lucratoare cand se presupune ca este vizitabila si crede-ma ca am insistat. Este pe str. Principala (ca in toate satele si aici e o principala), langa Primarie. Din informatiile pe care le-am mai primit, cred ca in viitor colectia de arta din satul natal, fie este mutata, fie se muta singura, incetisor, in jungla...
@elviramvio - Excelentă evocare a acestui "scriitor-călător-aventurier" despre care personal nu ştiam mare lucru!
@traian. leuca -
Nu este nici acum prea tarziu desi lumea colindata si descrisa de el e cu totul alta azi.
@elviramvio - Excelent articol, l-am savurat pe îndelete, dar n-mi făcusem timp să-ţi scriu! M-ai surprins din nou foarte plăcut pentru că, recunosc din nou, nu auzisem de această persoană uimitoare. În schimb, soţul meu, fiind de prin zonă, da, dar nu-într-atât să-mi povestească şi mie. De asemenea, m-ai surprins cu câtă abnegaţie te-ai aplecat asupra poveştii lui M. T. R. culegând atâtea date despre el!
Felicitări pentru că ni l-ai adus aproape pe acest călător-scriitor remarcabil!
@irinad -
Multumesc pt aprecieri. A fost unul din scriitorii mei favoriti (vezi mai sus raspunsul meu la ecoul dat de Carmen) si recunosc ca de ani buni imi doream sa ajung la Berevoiesti dar n-a fost sa fie. Poate ajungeti voi, fiind socrii din zona, si asa vad si eu in poze casa in care a copilarit.
@elviramvio: Declar cu regret că îngroș și eu rândurile celor care n-au știut mare lucru despre acest personaj de... viață și istorie româneasca! Eu consider că, dacă într-o zi am aflat ceva nou și am făcut măcar o faptă bună, se cheamă că n-am trait-o degeaba! Fapte bune făcusem destule de azi dimineață, dar lucruri noi nu prea aflasem, așa că...
@crismis -
Pai noi de ce scriem pe aici? Acum ai aflat tu ceva, maine aflu eu de la tine sau alt/a. Ma bucur daca ti-a fost util articolul.
Am ajuns si eu in sfarsit sa citesc acest articol si sa-mi doresc cu nerabdare sa -l si comentez, insa m-am lovit de toate comentariile celorlalti useri care folosind cuvinte diferite spuneau cam acelasi lucru.
In acest caz nu-mi ramane decat sa te felicit din tot sufletul, sa-ti multumesc pentru acest articol minunat care din pacate nu va primi decat aprecierea noastra simbolica insa sa-ti doresc sa adune cel putin 50 de voturi asta avand pe langa semnificatia "materiala" de zuperbonus o insemnatate culturala prin faptul ca cel putin 50 de oameni au citit si le-a placut. Am sa caut acest nume si sa-l citesc, iar daca drumurile mele vor trece si pe langa muzeu, voi face o vizita cu mare placere. Felicitari inca o data.
@mishu -
Multumesc mult. Desigur ca m-as bucura pentru cat mai multe voturi dar, asa cum am spus si in primul articol si in raspunsul catre web, am premiul in suflet pt ca am scris despre un roman care ar fi luat toate premiile de pe AFA, daca nu se grabea sa se nasca acum un secol si ceva.
@elviramvio - Mulțumesc pentru acest articol, a fost fascinant. Deși locuiesc aproape, în București, nu am fost niciodată la Câmpulung Muscel - nu știam nimic despre muzeul de artă și nici despre povestea acestui scriitor de călătorii.
@diacrys -
Ma bucur ca v-a placut. Si eu va multumesc pentru aprecieri.
Vacante frumoase!
Mutat în rubrica "Muzeul municipal Câmpulung, CÂMPULUNG-MUSCEL" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Muzeul Etnografic și de Artă Populară din Câmpulung Muscel. — scris în 16.08.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Muzeul de etnografie și artă populară din Câmpulung Muscel – o pagină de tradiție musceleană — scris în 08.11.16 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Muzeul Municipal Câmpulung Muscel (I) — scris în 05.04.16 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ