Bojdeuca din Ticau

TIPĂREȘTE

La un kilometru de inima Iaşului, dincolo de strada Sărăriei, pe versantul apusean al „Văii Plângerii”, se întinde cartierul Ţicău. Aici, pe o străduţă îngustă cât o uliţă şi pe care astăzi o numim „strada Scăricică”, găsim unul din locurile cele mai căutate de către turişti: „Bojdeuca lui Creangă”, aşa cum este ea cunoscută acum. Ţin să precizez că în cuvântul „bojdeucă”, accentul corect cade pe litera „e” şi nu pe litera „u”, aşa cum mai pronunţă o parte din ne-moldoveni (în special bucureşteni).

Bărbatul ce păcătuise mergând la teatru, tunzându-şi coada diaconicească şi trăgând cu puşca după ciorile din curtea bisericii Golia din Tg. Cucu, Ion Creangă, şi-a trăit aici ultimii douăzeci de ani de viaţă (1872-1889).

Înainte de anul 1850, locul era proprietatea bisericii Buna Vestire, care îl vinde cu „bezmăn” (taxă anuală ce trebuia plătită bisericii) lui Constantin Vasiliu. Acesta construieşte aici o casă pe care o vinde, împreună cu locul, unui anume Popovici. Trecând de la un proprietar la altul, casa ajunge în 1869 în proprietatea Mariei Ştefăniu care, nelocuind aici, o închiriază familiei Vartic. La începutul anului 1872, Ion Creangă devine subchiriaş al familiei Vartic şi se mută aici cu fiul său Constantin, după divorţul său. În anul 1879, Creangă cumpără pe numele (de-acum) văduvei Tinca Vartic locul şi casa, în care va muri pe data de 31 decembrie 1889. După moartea scriitorului, casa nu mai este locuită, iar în anul 1915, noul soţ al Tincăi Vartic vinde casa Primăriei. După înfiinţarea Comitetului „Ion Creangă” în 1917, acesta răscumpără definitiv „bezmănul” de la biserică, iar pe 15 aprilie 1918 se reuşeşte deschiderea muzeului memorial, primul de acest gen din România.

Casa, cu acoperişul lăsat şi bătut în draniţă adusă de la Neamţ, este construită după structură tipic ţărănească. Prin uşa de intrare din prispa îngustă ajungem in tindă (astăzi spunem „hol”), unde la dreapta şi la stânga se deschid cele două camere.

În camera din dreapta privirea se opreşte pe dovezi ale trecerii prin lume a povestitorului: o „Bucoavnă” (Abecedar) a lui David Creangă - bunicul din Pipirig, înscrisul emis de Mitropolie şi Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice prin care era înştiinţat de ceterisirea din cler, manuale şcolare al căror autor a fost Creangă, exemplarul din 1 ianuarie 1875 al Convorbirilor Literare, în care a apărut pentru prima dată Amintirile din copilărie. Tot aici vom găsi actul de deces şi fotografii originale ale familiei, printre care şi cea mai cunoscută imagine a sa, o fotografie din 1877.

Păşind în camera din stînga, intrăm cu emoţie în atmosfera de creaţie a marelui povestitor. Pe masa de lucru, tocul aşteaptă să înşire poveşti pe foile stivuite cu grijă, dar ceasul oprit la ora tragică ne spune ca pe scaunele din încăpere nu se va mai aşeza nici Creangă, nici „bădiţa Mihai” Eminescu, prietenul său cel bun, care a locuit aici timp de câteva luni. Ordinea şi curăţenia ne duc cu gândul la vrednicia Tincăi Vartic, cea care-i aştepta cu cina pregătită pe cei doi, ce întârziau uneori mai mult pe la Bolta Rece. Ea ne priveşte dintr-un portret făcut în 1887 de V. Muşneţanu, un prieten al scriitorului. Întreaga atmosferă creată de decorul în care ne aflăm, ne face să ne aşteptăm să apară din clipă în clipă câte vreo pisică de după cuptor, de sub pat ori de pe lângă vatră, ştiind că ele au fost slăbiciunea lui Creangă.

Dacă străbatem tinda până la capăt, vom ajunge în cerdacul din spatele casei, de unde de deschide priveliştea asupra dealurilor Ciric şi Şorogari şi parcă auzim celebrele versuri: „Sara pe deal buciumul sună cu jale / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale”. Şi parcă-i vedem pe cei doi prieteni privind „cerul plin de minunăţii” şi depănând fuior de gânduri.

Am vizitat – încă o dată – această „bojdeucă de căsuţă” cum o numea Creangă, la mijlocul lunii februarie, cand troienele de zăpadă făceau concurenţă acoperişului şi, rotindu-mi privirea, gândul m-a purtat imediat spre ultima zi din viaţa scriitorului. Tot iarnă, tot zăpadă... Aproape nimic nu s-a schimbat. Doar lipsa maestrului si apariţia unor construcţii mai noi pe dealurile din jur. Mi-a scăpat un suspin la gândul ca ar mai fi avut multe de făcut în aceasta viaţă. Dar tot cuvintele lui m-au trezit: ”Însă vai de omul care se ia pe gânduri! ”

Am făcut câţiva paşi până la o clădire nouă, amplasată lângă Bojdeucă, ridicată în 1987 şi care adăposteşte Complexul cultural-muzeal „Ion Creangă”, format dintr-o bibliotecă şi o expoziţie documentară ce urmăreşte drumul în viaţă al scriitorului. Tot aici se află şi o colecţie a revistei Convorbiri Literare.

Pentru mine însă farmecul şi emoţia intâlnirii cu lumea lui Creangă, tot în căsuţa modestă le-am întâlnit şi tot acolo ma va duce gîndul ori de câte ori îmi voi aminti de el, de prietenia lui cu Eminescu, de viaţa literară din Iaşii de acum aproape două secole.

---

VIZUALIZĂRI: 3426 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI