La Cheia, si pietrele vorbesc!

TIPĂREȘTE

Sa nu va suparati daca va va zice cineva “c-aveti sufletul de piatra! ”, caci si pietrele au o viata a lor si au chiar si o frumusete aparte, ce ne incanta uneori mai mult decat sufletul omului. Regnul mineral are reprezentantele sale de “top”, stalactictele, stalacmitele din cele peste 300 de pesteri ale tarii sau florile de mina ce se gasesc din abundenta la Cavnic, Baia Sprie sau Baia Mare. Rezultatul eternei rasuflari fierbinti a planetei, incremenita apoi in forme care de care mai fantastice, il gasim astazi in muzeele de la Baia Mare, Bucuresti sau cel de la Cheia. Vreo 4 milioane de ani i-au fost necesari acestui sambure de siliciu cosmic ce se-nvarte ca acele unui ceasornic fara de moarte in jurul unei stele anodine, care, in urma cu ceva vreme nici macar nu purta vreun nume, atat i-a trebuit ca sa ne trimita la suprafata niste mesageri ai abisului, nimic atceva decat niste cristale slefuite mai perfect decat mana celui mai grozav slefuitor de diamante din Anvers, nimic altceva decat cateva elemente din tabloul lui Mendeleev, strivite de niste forte telurice greu de imaginat si zamislite in creuzetul infernal al inimii planetei, unde nimeni si nimic nu rezista mai mult decat durata unui gand ascuns.

Iata-ma asadar intr-o vara a anului trecut pornind cu “noaptea-n cap “ de-acasa, pentru a ajunge “de cu ziua” la muzeul florilor de mina de la Cheia. Cheia este pentru mine “cheia” ce-mi deschide o poarta spre o lume fascinanta, cea a regnului mineral.

Cine spune ca doar regnul animal si vegetal sunt pline de viata?

Daca omul ne incanta cu prezenta sa pe-acest pamant timp de cel mult un secol si cu creatiile sale timp de cel mult cateva milenii, daca efemerele flori de ornament ne incanta ochiul doar pana cand uitam “sa schimbam apa din vaza”, daca nici macar miraculosul arbore de sequoia nu e mai grozav, arbore care la inceput ne incape in palma, samanta lui nefiind mai mare decat cea a unui bob de grau, ca mai apoi sa devina un arbore impresionant, coroana lui ajungand pana la acele celebrului turn cu ceasornic Big-Ben din Londra, nu! nici macar el, nu traieste mai mult de un mileniu…

Florile de mina, traiesc insa o vesnicie!

Cristalele de diamant, ametist, cuart, aur, stibina, pirita, opal, cristale formate, nimeni nu stie cand si cum, in geodele subpamantene ale vremii, pot vietui pana la zeci de mii de ani. La capitolul “longevitate”, regnul mineral e atotputernic si atotstapan. Dar nici filozofia omului nu se lasa mai prejos, replicand…”decat o vesnicie incremenit, mai bine o clipa ganditor…”

Muzeul de la Cheia deapana in fata privirilor extaziate ale vizitatorului, in 20 de cuburi de stricla, o colectie de 300 de flori de mina culese din minele maramuresene, o colectie numita “Mihai Viteazul”, o capodopera minerala care poate oricand intra in patrimoniul national si care poate oricand fi punctul de pornire al dezvoltarii unor pensiuni agroturistice in zona. Privind aceasta colectie, ti se pare ca planeta e mai spectaculoasa pe dinauntru decat pe dinafara, unde stapanul ei de necontestat, omul, incearca azi sa faca tot ce-i sta in putinta ca sa-si distruga habitatul.

In acea zi de vara, muzeul de la Cheia nu prea avea vizitatori, pretul biletului era modic, iar in holul de la intrare era si o expozitie cu vanzare a florilor de mina si a pliantelor explicative, sau a unor cristale de cuart cu valente terapeutice folosite adesea in “cristaloterapie”, vanzare ce avea ca scop, completarea veniturilor muzeului.

Dar…hai sa facem un salt in timp, pana in toamna acestui an, 2010, unde intr-un octombrie insorit, am avut ocazia sa viziteaz un al doilea muzeu (privat) de flori de mine. Unde? In Germania, nu departe de Bad Gastein, acolo, unde traieste un roman, Iuliu Horvat, vestit prin inventia sa, aparatul Gyrotonic, aparat care a reusit sa-i mentina intr-o forma fizica de invidiat pe Madonna, Shaquil O’Neill sau Tiger Wood. Iuliu Horvat, ce devine “Giulio Horvat” in USA, traieste 6 luni pe an in Los Angeles si 6 luni intr-un paradisiac “colt de natura” din Germania. Iuliu vorbeste romaneste, ungureste, nemteste si englezeste. S-a nascut si a copilarit la Timisoara, precum si Johny Weissmuller, celebrul Tarzan. E foarte bucuros de oaspeti, eu si cu prietenul meu Feri, cu care am pornit “hai-hui” prin Europa, facem parte din lumea lui, a terapeutilor naturisti... Ii ofer maestrului o carte de-a mea despre natura, el se duce in beci sa aduca o sticla cu vin rosu “de colectie”. Ne invita sa luam loc in micul sau “colt de rai”, o "eco-terasa" confortabila, unde se relaxeaza zilnic dupa munca asidua din State. Ideea aparatului sau a fost preluata de 5000 de sali de kineto din intreaga lume. Ne intindem la o "sueta" in gradina sa de tip “ikebana”, aflata intre o cascada, un parc vegetal din care nu lipsesc arborii “bonsai”, cateva gigantice stanci de cuart si cristale de sulf si un lac cu pestisori aurii, care daca nu ar fi muti, ar vorbi intre ei in limba japoneza.

In tinerete, Iuliu era un apreciat dansator al Operei romane din Bucuresti, apoi s-a retras o vreme pe o insula din Oceania. De acolo a venit cu metoda care l-a facut celebru... Multa cerneala a curs in presa banateana a vremii pe seama inventiei sale. Iuliu ne prezinta salile sale de fitness, baza sa de tratament dar si expozitia sa de flori de mina, adusa in mare parte din... Romania. Ba ne pune, pe rand, pe Feri si pe mine, la "diagnostic"... adica sa atarnam un pendul deasupra unor diferite grupari de cristale, reprezentand fiecare cate un organ al corpului omenesc. La Feri, sportiv de performanta, pendulul ramane mai mereu imobil. Fac si eu un test. La mine insa, care m-am lasat de mult de sport, pendula se misca ca nebuna deasupra muuultor cristale…”Aoleu, e grav, zic eu, cred c-a fi bine sa chemam helicopterul SMURD ca sa ma duca acasa…”

Ne despartim cu greu si ne imbratisam indelung de acest roman modest si ospitalier, cu speranta ca ne vom revedea. Iuliu se apropie insa de 70 de ani si se pare ca in curand va deveni definitiv “Giulio” caci clima din Los Angeles e mult mai blanda decat cea din Germania

Ah! , daca cristalele, acesti martori tacuti ei evolutiei lumii de piatra ar putea vorbi, ne-ar putea povesti si fascinanta istorie a intregii lumi alcatuita din clorofila si fibre musculare…si totusi, parca pentru mine, pietrele de la Cheia au glas, mi-au spus chiar si cateva povesti, mi se par mult vorbarete decat pestisori colorati din bazinul lui Iuliu... tot secretul e sa le asculti cu multa rabdare...

Un sfat prietenesc! Cand drumul DN1, vi se parea infernal, ceea ce se intampla des, folositi varianta ocolitoare prin Cheia si intrati cale de o jumatate de ora la muzeul florilor de mina, va asigur ca nu veti regreta! …

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 4556 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI