Muzeul Ceasului " Nicolae Simache "

TIPĂREȘTE

Orasul Ploiesti ar trebui sa se laude mai mult cu un muzeu unic in Romania; si anume cu „ Muzeul Ceasului - Nicolae Simache „

La el se ajunge usor, este pe str. Nicolae Simache la nr. 1. amenajat intr-o cladire veche ce dateaza de la sfarsitul sec XIX, frumoasa candva, dar lasata in mare paragina astazi. Nereparata de ani de zile, cu o fatada gri si grav avariata de ploi si Soare, cladirea se chinuie sa faca fata unei sarcini atat de nobile; sa fie singurul muzeu dedicat instrumenteleor de masurare a timpului, din Romania. Pe zidul exterior al casei este o placa memoriala in cinstrea inginerului Nicolae Simache cel care a initiat aceasta actiune in 1963, cand intr-o sala a Paltului Culturii din Ploiesti a expus primele obiecte ce aveau sa fie inceputul unei colectii ce cuprinde azi cca. 1000 de piese. Cladirea ce adaposteste astazi colectia a apartinut omului politic Luca Elefterescu, cunoscut conservator (politician) în primele decenii ale secolului al XX-lea, de mai multe ori prefect al judeţului Prahova.

Am vizitat muzeul intr-o zi de duminica, la orele diminetii putin dupa deschiderea muzeului. In curte ne-au intampinat pe langa statuia inginerului Nicolae Simache si cele doua doamne muzeograf. Am intrat si ne-am oprit in micul hol de la intrarea in casa-muzeu unde am platit cate 8 lei pentru intrare si 25 lei pentru fotografiat. Apoi, insotite de una din doamne am inceput „ intoarcerea in timp „ printre exponate.

Prima piesa admirata a fost un mic cadran solar; un disc ce are in centru o tija, care in zilele insorite, lasa o umbra pe cadran; umbra care indica ora. Piesa este varianta miniaturala a obeliscul egiptean, care functiona pe acealsi principiu dar era amplasat intr-o pita publica, pentru a fi vazut de oricine si de la distante mari. Apoi am vazut cam cum masurau cu cateva sute de ani in urma, (inainte de inventrea ceasului) calugarii, timpul. Cu ajutorul unor lumanari gradate. Este vorba de o lumanare cam cat una de botez din zilele noastre, marcata pe lungimea ei cu liniute orizontale care indica timpul necesar arderii lumanarii, din ora in ora. langa aceasta lumanare era un „ nisipar dublu „ adica doua clepsidere legate una langa alta, fiecare masurand 12 ore.

Dupa aceste exponate atat de simple, incepe adevarata colectie de ceasuri. Unul din primele realizari ingineresti in domeniu, fiind ceasul cu apa; care functiona atunci cand apa care se scurgea dintr-un mic bazin in altul, angrena un dispozitiv asemanator unui scripete, care la randul lui misca limbile unui ceas. Pornind de la acest model, in timp au aparut primele ceasuri „ cu lanturi „ Asa cum cunoastem noi azi „ ceasurile cu cuc ” adica acele mecanisme care au la capatul unor lantisoare niste greutati.

Acum 600 de ani, aceste obiecte atat de comune in zilele noastre, erau adevarate inginerii si piese unice, incat doar oamenii foarte bogati si le puteau permite, motiv pentru care sute de ani, ele se executau doar la comanda. Mesterii care executau mecanismele ceasurilor, colaboaru in starnsa legatura cu artisii vremii si astfel fiecare ceas era o mare opera de arta. Executate din bronz aurit, din argint lemn de esenta rara, portelen sau sidef, gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate, ceasurile reprezentau in primul rand personalitatea si statutul social al proprietarului. In sec. XVI – XVIII, nu numele realizatorului ceasului era trecut pe fiecare piesa, ci numele proprietarului.

Colectia cuprinde piese rare, deosebit de frumoase, multe din ele fiind unicat. Din cele 1000 de piese ale colectiei doar cca. 600 sunt expuse.

Am admirat piese „ rococo „; una dintre acestea a fost o piesa executată la firma ceasornicarului Brulfer din Paris, în secolul al XVIII-lea, având carcasa din lemn, pictată. Apoi sunt cateva pendule de salon, inalte suple, bogat ornamentate în marmură albă şi bronz aurit. Apoi, vin pendulele de semineu, care au aparut in a doua jumatate a sec. XVIII, odata cu stilul Empire ce aduc o nota de rafinament in gustul artistic al vremii. Cea mai valoaroasa din aceasta categorie este „ pendula de cămin Ludovic al XVI-lea „. In acea perioada, pendulele de salon aveau ca figuri ornamentale chipuri si siluete femeinine, iar ceasurile mai mici erau incadrate in tablouri.

La inceputul sec. XVIII, cei mai multi producatori de ceasuri erau in Germania si s-au remarcat prin realizarea pendulelor de perete, cu mecanisme lucrate manual, păstrate în cutii artistic sculptate, oranmentate cu flori si animale si care anuntau orele prin păsări (cucul, pitpalacul) sau prin cântăreţi din fluiere şi cavale.

Odata cu inventarea acestor mecanisme, au existat cereri si pentru piese in miniatura. Astfel au aparut ceasurile de buzunat; primul realizat, purtand numele de „oul de Nürnberg”, si a fost inventat în jurul anului 1500 de către Peter Henlein din oraşul Nűrenberg, cel putin asa a spus ghida noastra. Eu stiam ca primul ceas de buzunat provine din Anglia secolului al XVI-lea, dar era atat de greu incat desi se numea de buzunar, era purtat in jurul gatului. In muzeu exista cateva vitrine dedicate ceasurilor de buzunar pentru domni si ceasurilor pandantif, pentru doamne, ceasuri bijuterii, frumos executate, flucrate din aur sau argint, gravate şi cu pietre preţioase.

O alta piesa ce mi-a atras atentia a fost cea numita „ Cele trei Gratii” care desigur infatiseaza trei femei ce tin deasupra capeteleor un disc de ceas in pozitie orizontala, iar una din ele arata ora cu o mana ridicata.

In muzeu sunt prezentate ceasuri produse de ceasornicari celebri: Ralf Gout, Th. With, George şi Edward Prior, Benjiamin Balber şi de firme producătoare de cesornice, care apar în număr impresionant icepând cu mijlocul secolului al XX-lea. Sunt si ceasuri montate în atelerele din Paris, Londra, Liverpool, pe langa cele germane si elevetiene.

In muzeu am mai admirat ceasuri ale personalitatilor romanesti; Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale, MoruzziMihail Kogalniceanu, Theodor Aman, Nicolae Iorga.

Dupa parerea mea, exponatele pot fi grupate in doua mari categorii dupa sentimentele de care le starnesc; unele demne de toata admiratia si respectul iar altele foatre amuzante. Din a doua categorie fac parte cutiile muzicale care si ele functioneaza cu mecanisme de ceas. Pe mine cel mai mult m-au amuzat „ barbierul „ si „ canarul in colivie „. Apoi au aparut asa zisele instrumentele muzicale ce functionau „ automat „ redand sunete inregistrate pe un suport; din carton sau tabla, sub forma de disc sau sul, cu perforatii de diferite dimensiuni. Vorbim despre; flasneta, caterinca, simphonion, sau gramofon. Am asculat la un gramofon foarte vechi, „ Zaraza „ interpretata de Cristian Vasile. Cum melodia a fost compusa in 1929, gramofonul este cam din acea perioada.

Toata bucuria acei ore petrecute acolo, a fost spulberata de una din doamnele muzeograf, care s-a gandit la sfarsit sa ne mai ceara niste bani pentru „ ghidaj”.

Asadar, va recomand sa vizitati acest muzeu, pentru placerea intoarcerii in timp si pentru a admira multe lucruri unice, demne de tot respectul.

---

VIZUALIZĂRI: 5020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI