Un muzeu superb – Casa Hagi Prodan, Ploiești

TIPĂREȘTE

În ultimul timp s-a tot scris despre Ploiești și împrejurimile sale, e un oraș mărișor, are destul de multe puncte de atracție turistică, iar în județ sunt multe locuri frumoase. Iată că vin și eu azi cu un articol despre un obiectiv muzeal superb, adevărat punct de referință pentru urbea ploieșteană. Deși locuiesc doar la vreo 70 km depărtare de Municipiul Ploiești recunosc că nu am vizitat până acum nici un obiectiv din oraș, dar toate la timpul lor. Am hotărât să abordez orașul începând de la cea mai bătrână casă și cea mai veche instituție muzeală: Muzeul „Casa de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”.

Un weekend răscolit de ploi care sosesc pe neașteptate nu ne-a permis să ne facem un plan pentru vreo incursiune mai lungă în împrejurimile Bucureștiului. Totuși soarele care a reușit pentru o bună bucată de timp să alunge norii ne-a împins de la spate spre acest prim obiectiv despre care citisem mai multe materiale. Autoturismul ne-a purtat la orele amiezii trecute fix către Ploiești.

Poziționare și acces. Parcurgând DN 1 intrăm în Municipiul Ploiești pe bulevardul București, pe lângă Hipodrom și Universitatea de Petrol-Gaze, apoi urmăm strada Democrației și strada Ștefan cel Mare, pe linia de tramvai. Ajungem într-o piațetă (stația de tramvai „Muzeul de Istorie”) unde se află o parcare cu plată, gratuită în weekend, suficient de încăpătoare. Adresa exactă a muzeului este: strada Democrației nr. 2.

Program și tarife. Instituția muzeală se află în subordinea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, pendinte de Consiliului Județean Prahova. Programul de funcționare este de marți până duminică între orele 09.00-17.00. Tarifele sunt următoarele: 8 lei/adult, 4 lei/pensionarii, 2 lei/copiii, elevii și studenții. Pentru ghidaj individual se percepe 5 lei taxă. Taxele foto sunt exorbitante (50 lei/sală, 25 lei/piesă), s-a mai discutat despre acest aspect în articolele care prezintă muzee din județul Prahova. În holul de la intrare găsim ilustrate, pliante și mai multe lucrări de specialitate (istorie, etnografie etc.) referitoare la obiective din zona prahoveană.

Scurtă istorie a casei. Monument de arhitectură de la cumpăna secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea, casa este un exemplu deosebit de locuință a unui negustor bogat. Construcția se remarcă prin decorațiunile exterioare și interioare, caracteristicile arhitecturale, pridvorul spațios și pivnița încăpătoare.

Anul construcției ar fi 1785 – casa este astăzi cea mai veche clădire civilă din urbea ploieșteană. Locuința este ridicată de un negustor cu stare din târgul Ploieștilor care tocmește meșteri pricepuți pentru a construi, respectând spiritul epocii, o casă care îmbină perfect elementele românești cu cele orientale. Accentul tradițional al clădirii, aspectul său rural este vizibil de la prima vedere, ceea ce este în plus și demonstrează starea materială a proprietarului fiind decorațiile interioare și exterioare, mobilierul și obiectele existente în locuință.

De ce se numește Casa „Hagi Prodan”? Marița, fiica negustorului ploieștean se mărită cu Ivan Prodan Căldărarul, producător și comerciant de vase de aramă, și primește de la tatăl său drept zestre casa aflată pe Drumul Bucureștiului. Acest Ivan prodan, se pare că era aromân (sârb sau bulgar după alte opinii), refugiat în Țara Românească din cauza prigoanei otomane. Se stabilește la Ploiești unde își desfășoară activitatea de prelucrare a cuprului. În 1823-1824 efectuează pelerinajul de hagialâc la Ierusalim, botezându-se în apa Iordanului, după această călătorie îi este adaugată la nume particula „Hagiu”.

Ivan Hagi Prodan locuiește cu soția în această casă până la moarte, în 1849. Ajuns starostele breslei căldărarilor din Ploiești, negustorul îmbogățește permanent dotările interioare ale locuinței, împrejmuiește proprietatea și amenajează o frumoasă grădină.

Una din fiice moștenește casa, dar o închiriază; la începutul secolului al XX-lea moștenitorul direct o vinde, dar deja starea clădirii era proastă. Arhitectul Alexandru Zagoritz semnalează în 1915 pentru prima dată potențialul cultural al acestei case, apoi arhitectul Toma Socolescu îndeamnă Primăria să achiziționeze locuința și să o restaureze.

În septembrie 1919 în casa lui Hagi Prodan se deschide primul muzeu din Ploiești – „Muzeul Prahovei” (muzeu de etnografie și artă religioasă, ulterior și cu obiecte istorice). Profesorul Nicolae Simache contribuie la completarea colecțiilor și la începutul anilor '50 se redeschide muzeul sub numele „Casa de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”. În 1985 în casă se amenajează Expoziția permanentă „Nichita Stănescu” pentru o perioadă de 20 de ani, unii locuitori ai Ploieștiului cunoscând și astăzi acest loc drept casă memorială a lui Nichita Stănescu.

În 2005, după o nouă restaurare, Casa Hagi Prodan revine la expoziția și denumirea de Muzeul „Casa de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”.

Vizita în muzeul ploieștean

Încă de la intrare pe poarta de lemn casa pierdută într-o oază de verdeață (strada din lateral se numea pe vremuri strada Liliecilor, datorită tufelor de liliac) ne atrage ca un magnet privirile. Ne apropiem ușor de clădirea frumos colorată și împodobită cu mușcate roșii. Urcăm o mică scară până pe prispă, prevăzută cu o laviță lungă lângă perete, și „înghițim” cu nesat imagine după imagine: foișorul spațios, stâlpii de lemn cu capiteluri sculptate, figurile animaliere colorate amplasate deasupra ușii de acces. Doamna conservator ne invită în interior, după ce paznicul ne-a înmânat câte o pereche de botoși de unică folosință.

Interiorul locuinței, cu o geneză clar rurală, respectă compoziția volumetrică a unui spațiu clasic țărănesc: tindă, camere de locuit, camera de curat, bucătărie, pivniță. Expoziția de astăzi aduce în fața vizitatorului atmosfera de familie din casa unui negustor bogat, reprezentativă pentru epoca modernă. Vestibulul împarte casa în două, din acest hol deschizându-se celelalte încăperi. Ne atrag atenția ancadramentele solide de lemn ale ușilor și stucaturile de deasupra acestora: cocoșul și găina cu puii (simbol al familiei), dar și o pereche de păuni. În capătul vestibulului, pe latura nordică, Hagi Prodan a construit un sacnasiu de formă poligonală, spațiu ideal de primit musafirii și degustat o cafea. De inspirație orientală, sacnasiul este dotat de jur împrejur cu sofale comode și pernuțe viu colorate, covor persan pe jos și o măsuță cu intarsii de sidef în mijlocul spațiului; tavaneul e format din mici casete de lemn. Și fiindcă stăpânul era mare meșter căldărar pe măsuță se află vase de ars mirodenii, castronele pentru dulceață; nu lipsesc ciubucele și narghilele care se savurau alături de cafeaua la caimac. Pe perete se află un panou cu arme de foc datând din secolul al XVIII-lea, iar pe un taburet stau cuminți o pereche de iminei aparținând stăpânei casei. Nu lipsesc stucaturile albe cu motive vegetale în jurul ferestrelor care luminează spațiul de sporovăială.

Pe partea dreaptă descoperim dormitorul unde piesa de rezistență este patul, operă de artă în lemn cu stâlpi sculptați în torsadă și speteze frumos ornate, acoperit cu o cuvertură brodată. Deasupra patului este suspendată o galerie de lemn, împodobită cu frumoase intarsii de sidef (donație a familiei Quintus), la fel ca și scaunul de lângă pat. Pe perete sunt amplasate candela, o icoană pictată pe pânză și încă una realizată într-o tehnică interesantă cu sidef. Pe cuvertură tronează un masiv încălzitor de pat cu coadă lungă, o găselniță inedită a acelor vremuri. Într-un colț se află o frumoasă sobă cu olane ornată cu un șir de ciucuri orientali. Mai vedem piese mici de mobilier și obiecte de aramă. Inedit este corpul de iluminat, bătut din alamă și traforat, de aceeași factură orientală – acum era coborât pentru a fi trimis la restaurare. Următoarea cameră, de dimensiuni mai mici a jucat la început rol de cămară, apoi a fost transformată în camera copiilor, spărgându-se și o ușă către dormitorul părinților, actualmente acolo se află biroul muzeografului.

Latura stângă este ocupată de sufragerie sau camera de curat, loc unde se desfășurau prânzurile sau cinele cu invitați de seamă și unde se păstrau lucrurile de preț ale familiei. Suntem atrași de la început de frumosul tavan din lemn sculptat și împodobit inițial cu foiță de aur. Cercetătorii au fost de acord că acest tavan a fost realizat de meșterii bulgari din Treavna, un puternic centru meșteșugăresc al sculptorilor în lemn și iconarilor bulgari. Având în vedere ocupația otomană, aceste opere sculpturale în lemn cănțin elemente tradiționale balcanice, creștine (funia împletită, strugurele), dar și elemente orientale (motive geometrice). Pe tavanul din lemn este practicată o adâncitură octogonală în care este încastrată o rozetă înconjurată de motivul funiei împletite. Piesa centrală, de care atârna corpul de iluminat, este ornată cu motive vegetale: flori și o ramură de viță de vie cu struguri. Piesele de lemn au fost aduse demontate, numerotate, cu carele de peste Dunăre. Aceeași lucrătură se observă și la un dulap din sufragerie.

Soba cu olane e amplasată într-un colț și e mai bogat ornamentată; pe perete se află tabloul Mariței, soția lui Hagi Prodan, un corn de vânătoare, o pendulă franțuzească, dar și icoana Maicii Domnului străjuită de o candelă de metal. Un sipet cu o cromatică drăguță și multe sertărașe găzduia bijuteriile familiei. Masa în stil florentin ocupă spațiul central al încăperii. Alt element inedit aflat în sufragerie este icoana de hagiu, o pictură de 2 m adusă de la Ierusalim și datată 1819. Această icoană, alături de alte obiecte (mătănii, fenicul, cruciulițe, carte de rugăciuni) este dovada pelerinajului la Ierusalim a proprietarului. Icoana a fost înrămată cu o ramă de lemn sculptată de aceeași meșteri din Treavna.

Ultima încăpere, care corespunde cu camera copiilor, este bucătăria, utilizată mai ales iarna, deoarece vara se gătea în curte. O mare parte din spațiu este ocupat de o sobă cu plită și un dulap cu veselă de aramă. Pe o poliță și pe pereți sunt atârnate diverse ustensile casnice de lemn ori metal. Vedem talere din argint inscripționate de prin anii 1700 și 1800 și ceva. Nu lipsesc ibricele de cafea, râșnița, fierul de călcat, talgere de aramă. Din bucătărie se putea ieși pe o ușă direct în curtea casei.

Sub casă se află pivnița, cu acces printr-un gârlici frumos ornamentat, cu porți-grilaj de lemn și rampă de acces; se pare că sub sacnasiu, în capătul pivniței se afla o tainiță. Din păcate acest spațiu nu se vizitează. Tot pe lângă gura pivniței se afla scara de acces către camerele slugilor, formate dintr-o tindă și un dormitor. Posibil aici să doarmă și o parte din lucrătorii în aramă angajați de șeful breslei căldărarilor. În acest spațiu funcționează acum un bar care are și o grădină de vară.

Am mulțumit doamnei conservator pentru informațiile oferite și am ieșit în curte pentru a admira volumetria casei și decorațiunile exterioare. Stucaturile au fost realizate de meșteri locali după 1827 și au fost descoperite mult mai târziu; pe una din laturile sacnasiului s-a păstrat una din stucaturi având culorile originale, mult mai șterse.

Vă recomand cu căldură să vizitați Muzeul „Casa de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” din Ploiești, veți pătrunde într-o altă lume, veți descoperi opere de artă și veți afla povești din lumea negustorilor din târgul Ploieștilor.

Călătorii frumoase!

P. S. O structură asemănătoare o are și Casa memorială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, cu pivniță, pridvor, bucătărie și sobe cu olane, dar fără stucaturi și decorații policromatice (vezi impresii).

---

VIZUALIZĂRI: 3086 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI