ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.12.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
DEC-2011
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

În decembrie pe înserat la Muzeul Casă de Târgoveţ...

Ilustrație video-muzicală
NICU ALIFANTIS - DECEMBRIE

TIPĂREȘTE

Dacă ar fi să te uiţi în jurul tău pe vreo stradă plină de case într-un oraş, cu greu ai găsi o casă care să se bucure de o curte aşa de generoasă şi plină de verdeaţă precum ni s-a dezvăluit Casa de Târgoveţ într-o seară frumoasă de decembrie...

Casa este atât de veche, nici nu i-ai fi dat 226 de ani! Casa se mai numeşte “Hagi Prodan”, după numele negustorului care a luat-o de nevastă pe fata proprietarului, fiind cunoscut în breasla timpurilor sale.

Calea muzeistică o ia abia în 1953 când devine Muzeul “Hagi Prodan”, după ce a fost donată Primăriei Ploieşti, că mai apoi să găzduiască expoziţia permanenta “Nichita Stănescu”, ce şi-a găsit între timp alt lăcaş de cultură.

Evident că acest monument de arhitectură nu ar fi rămas în starea în care se află, dacă nu ar fi fost restaurat în timp (datorită lui Nicolae Iorga). De altfel, Casa “Hagi Prodan” este primul muzeu din Ploieşti. Site-ul muzeului (histmuseumph.ro/index.php ... id=70&Itemid=76) specifică faptul că iniţial s-a numit “Muzeul Prahovei”, devenit mai apoi “Muzeul Hagi Prodan” datorită prof. Nicolae Simache, ce a înfiinţat şi condus multe muzee din Ploieşti.

Afară pare o casă care nu spune prea multe, doar câteva elemente decorative multicolore florale ce amintesc de stilul brâncovenesc o trădează ca nefiind o casă obişnuită. Când am intrat, însă, am fost plăcut surprinsă de ambientul intim şi plăcut, de parcă aş fi lăsat deoparte tot ce ţine de cotidian şi aş fi ajuns într-o căsuţă de vacanţă, dar nu o casă de pe la noi, ci una orientală... Nici nu am remarcat micul hol de la intrare, pentru că în faţa mea se dezvăluia un altfel de hol, denumit sacnasiu cu canapele/scaune în semicerc acoperite cu o ţesătură viu colorată, peste care tronau perne multicolore şi înflorate în jurul unei măsuţe rotunde pe care odihnea cuminte o un set de ceai din cupru. Pe covor se aflau alte perine şi câteva narghilele.

Casa prezintă interiorul unui cămin de negustor înstărit din secolele al XVIII-lea-al XIX-lea, în care pot fi remarcate o serie de obiecte de artă, unele chiar care au aparţinut familiei lui Hagi Prodan.

Pur şi simplu rămâi fermecat de piesele de mobilier sculptate şi cu intarsii din sidef, vasele decorative şi cele uzitate în bucătărie.

Structura casei se prezintă astfel: la intrare se afla un hol dreptunghiular ce duce către o zonă de aşteptare, un fel de cameră deschisă (sacnasiu), în partea stângă aflându-se două încăperi, prima sufrageria şi a doua bucătăria, iar în partea dreaptă dormitorul şi o cameră ce are scop administrativ în prezent.

Bucătăria de iarnă este foarte micuţă, abia ai loc să te mişti în ea şi nu are decât soba cu diferite vase, ibrice, tingiri şi un bufet cu farfurii din argint vienez şi ceramică decorativă. Perdeaua din două bucăţi care o înfrumuseţează par mai degrabă năframe, decât perdele obişnuite.

Sufrageria are una dintre cele mai valoroase piese, respectiv o “icoană de la Ierusalim”, veche de 200 de ani, piesă originală a familiei Hagi Prodan. Tot aici se găsesc portretele celor doi soţi Prodan. Plafonul din lemn este uluitor, sculptat în formă de rozete.

Patul din dormitor este sculptat din lemn şi este deosebit, o adevărată piesă de rezistenţă a muzeului.

Absolut toate obiectele ce aparţin casei se armonizează plăcut şi crează o atmosferă interesantă.

“Casa de târgoveţ” se află sub tutela Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie din Prahova şi poate fi vizitată în fiecare zi, între orele 9-17, mai puţin marţi, adulţii plătind un bilet de 8 lei, copii 4 lei, taxa foto fiind de 25 de lei.

Deşi poate părea un pic ieşită din tipare, această casă are importanţa ei în istorie, în 2005 primind chiar Premiul Comitetului Internaţional al Muzeelor. (sursa aici cepotface.ro/activitati/p ... in-sec-xviiixix)

Dacă aveţi drum prin Ploieşti, opriţi-vă un moment, e un muzeu aparte, mai ales acum când oraşul îmbracă haine de sărbătoare. O vizită aici te întoarce în trecut, parcă pătrunzi într-o poartă a timpului, în care chiar ai vrea să şi rămâi...


[fb]
---
Trimis de magdalena in 19.12.11 21:20:51
Validat / Publicat: 19.12.11 22:25:54
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Muzeul Casă de Târgoveţ, curtea muzeului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

magdalenaAUTOR REVIEW
[19.12.11 21:27:09]
»

Webm, aş dori acest fond muzical http://www.trilulilu.ro/Acelashi/81746b523d200f

Mulţumesc!

Petrescu*
[14.03.12 22:37:56]
»

Nici macar eu, ploiestean de-un sfert de secol, nu as fi reusit sa vorbesc asa bine documentat si frumos despre aceasta cladire extraordinara de la noi din oras.

Felicitari pentru acest superb review!

webmaster26
[31.07.18 11:16:11]
»

Mutat în rubrica "Muzeul Casa de Târgoveț Hagi Prodan, PLOIEȘTI" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
magdalena, Petrescu*
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul Casa de Târgoveț Hagi Prodan:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048380136489868 sec
    ecranul dvs: 1 x 1