Muzeul Național al Sculpturilor policrome, unic în Spania

TIPĂREȘTE

Museo National de Escultura
Calle Cadenas de San Gregorio

Una din marile minuni ale vizitei mele în capitala Castilliei și Leonului, a fost Colegiul San Gregorio din secolul 15, devenit în secolul 20 Muzeul național al sculpturilor policrome din epoca de aur a Spaniei, unic în Europa... ghidul repeta ca un leit motiv că sculpturile lui originale sunt printre cele mai bune din lume.

Mă văd acolo în fața acelei, portada’’ monumentale amețitoare, fermecată și confuză, pe o stradă rece, austeră, îngustă, între biserica San Pablo și Palatul de Pimentel, numele ei este Cadenas de San Gregorio, piticii mei din creier auzeau ecoul pașilor călugărilor dominicani care mergeau să studieze în această școală cu secole în urmă.

In 1842 aici se va instala unul din cele mai vechi muzee spaniole, cu o vastă colectie de comori artistice care proveneau din mânăstirile desființate în 1836.

In 1933 sub a doua Republică colecția din muzeul de artă din colegiul Santa Cruz se va muta în nobilul colegiu, primind numele de Muzeul Național al Sculpturilor, pentru a sublinia bogăția sculpturală a Spaniei.

Am avut liber la păscut comori artistice :) și fără nici o documentare, am intrat într-o curte numită Patio de los Estudios, de acolo pe o ușă la stânga, am nimerit în capela funerară a fondatorului, Alonso de Burgos, care a avut ideea glorioasă să -și pregătească oasele pentru odihnă să zacă acolo pentru eternitate.

Mă ia cu frig, îmi rumeg gîndurile și –mi zic că sunt cu Moartea în vacanță:((... capela e parte a vizitei în muzeu, o iau apoi spre dreapta și ca o oiță a domnului încep să zburd în jurul unui patio superb cu coloane albe, de culoarea zahărului... e divin.

Scap de fantoma taxei de intrare 3 euro, merita și 20... acum intuiesc că unii cititori o vor lua la fugă, fără să fie entuziasmați :)... pe mine povestea colegiului m-a captivat, cine au fost locatarii, de ce a stat colegiul sub patronajul monarhilor spanioli, ce e cu sculpturile astea policrome valoroase aduse din mânăstiri și biserici pentru a fi salvate... sunt acolo 20 de săli pline de atmosferă sacră, unele grupuri sculpturale sunt scoase din muzeu odată pe an, la procesiunea din Săptămâna Patimilor, vizita în pași de vals a fost turistică, egală practic cu un sacrilegiu. :))

Ce contează că nu ați auzit de muzeul rege unic în Europa și de capodoperele lui, vă aduc la cunoștință cu fidelitate că necunoscutul e o hrană a spiritului, călătoria asta artistică ar fi trebuit să o parcurg cu Biblia în mână și cu un sac de lecții de istoria artei în spinare... mă simt deja cocoșată.

Structura colegiului are mai multe elemente. 1. Poarta monumentală 2. Zona de recepție a vizitatorilor 3. Capela 4. Patio de los Estudios. 5. Patio Grande. 6. Scara monumentală care leagă cele 2 etaje.

Istoria colegiului San Gregorio e strâns legată de istoria Spaniei, vizitatorul nu va fi prea uimit să descopere relația strânsă a artei renascentiste și baroce cu religia.

Colegiul a fost fondat de Alonso de Burgos în 1487, un personaj notabil al epocii sale, care a trăit pe lângă monarhii catolci, el a fost confesorul reginei Isabella Catolica și episcop de Palencia.

Arhitectura rafinată a colegiului poartă semnătura lui Simon de Colona și a lui Gil de Siloé, reprezentând trecerea de la goticul spaniol la Renaștere.

Valladolid are de ce să-si trimită ochii în slăvi dacă te uiti la pasiunea pentru portaluri, care epatează, portada monumental anulează severitatea străzii unde mă aflu.

Fațada spectaculoasă ca o tapiserie în piatră, oferă o lectură simbolică, ochii mei urcă la îndemnul domnului știe tot, pe partea superioară a porții unde e Arborele vieții, pe ramurile lui e marele scut al monarhilor spanioli catolici, lângă ușă descifrez figurile unor păroși sălbatici care păzesc intrarea :))

Cine are timp descoperă sfinți, simboluri alegorice, crinul fondatorului... e o lucrătură prea complicată pentru bietul turist neavizat, of, of... vreau un ghid specializat.

Colegiul se învărte în jurul unui Patio Grande, o curte interioară uriașă cu coloane albe, cerul albastru e deasupra capului, aceasta e inima edificiului, o adevărată comoară a arhitecturii spaniole.

Am trecut în revistă coridoarele înguste de pe cele două etaje, sălile unde erau odată biblioteca, sala de hărți, camera capitulară, sala de studiu pentru studenți, toate aceste camere sunt astăzi gazdele primitoare ale unei vaste colectii de artă, sculpturi, dar și picturi grave.

Cine are timp să se mai gândească și la comunitatea de studenți și teologi închiși în închisoarea asta aurită :), se îndoctrinau tinerii serios, devenind apoi elite ale vieții spirituale ale sec. 16.

Capela pe scurt... patronul colegiului Alonso de Burgos cere ajutorul arhitectilor Juan Guas si Juan de Talavera pentru a-i ridica o capelă funerară, doar era și om de stat.

In această capelă e instalat un retablu de la mânăstirea La Mejorada de Olmedo parțial realizată de faimosul Alonso Berruguette, de asemenea vedem și mormântul unui episcop Diego de Avallaneda realizat de Felipe Vigarny în sec. 16, precum și statuia ducelui și ducesei de Lerma.

Colecțiile muzeului cuprind peste 1200 de picturi și 1548 de sculpturi, dialogul cu arta e înlesnit de panouri explicative în mai multe limbi, toată colecția se remarcă prin patos emoțional, cu imagini sacre.

Tragem un arc peste timp și călătorim din Evul Mediu până în secolul 20, aplecându-ne cu interes pe Epoca de Aur spaniolă și pe sculpturile policrome de lemn... vedetele incontestabile sunt artistii castilieni activi între 1520 și 1650, Alonso Berruguete, Juan de Juni și Gregorio Fernandez, dar și contemporanii, cum ar fi Vigarni sau Leoni, Pedro de Mena sau Alonso Cano... colecția e cosmopolită, mulți artisti sau opere vin din Franta, Burgundia Italia, Germania, conferind acesteia o dimensiune europeană, lucru care m-a încântat, lărgindu-mi orizontul cultural.

Colecția muzeului se concentrează pe artă religioasă, cu sculpturi de o calitate formidabilă, sunt considerate unice în lume , e în fața mea un regal de artă, aș fi stat acolo 3 ore, am pus însă pe față o mască a suferinței, cu ochii pe busolă.:((.

Majoritatea operelor de artă sunt concepute în epoci diferite, ele au fost plasate inițial în biserici și mânâstiri, fiind ulterior dezmembrate, e cazul altarelor, muzeul național le-a salvat pe unele și le-a adus în acest lăcaș spiritual din Valladolid pentru a fi contemplate, pentru a ne lumina și a ne bucura de frumusețea lor... uite că și eu româncă am ajuns acolo, fără să visez.

E ușor să realizezi cu ochiul liber că ele au o valoare sacră remarcabilă... unele lucrări te umplu de emoție, am căzut din rai în iad :), m-am întors cu sute de ani în urmă, am asistat la nașterea, botezul și moartea lui Isus, chiar dacă nu am avut timp să diger ce e cu sculpturile acelea dramatice, afirm că totul e sublim și ce e frumos, place sufletului. :)

Secolul 15 – începutul artei noi, sălile 1-2

Plonjez direct în secolul 15 în epoca goticului târziu, în perioada de tranzitie a Renașterii când artiștii ne spun povești descoperind că viața umană e minunată, ea merită observată și prezentată.

La sfarsitul sec. 15 Castilia era plină de vitalitate artistică și foame pentru inovație. Sub patronajul regilor catolici sunt proiectate capele, catedrale, artiștii din diverse ateliere europene fac schimb de idei.

Sala unu mă atrage cu pictura Pieta a lui Pedro Berruguette , tatăl lui Alonso Berruguette și cu un altar cu viața fecioarei Vida de la Virgen 1515, realizat de un artist anonim din Anvers.

Arta Renașterii – sălile 3-13

Vedeta incontestabilă a saloanelor 3,4, 5 e Alonso Berruguete (1490-1561), pictor și sculptor spaniol care inaugurează tradiția artistului modern în Spania, fiind cel mai mare sculptor al Renașterii, cu un stil manierist, expresiv și emoționant.

Alonso Berruguette a revolutionat arta spaniolă, mi s-a aprins imediat licuriciul, amice tu esti cel care a lucrat la minunatele sillera din catedrala din Toledo :)... am scris odată ca nicodată un articol despre ea, corul acela este uimitor.

El devine unanim cunoscut pe scena artei în 1526 când realizează un proiect ambițios pentru mânâstirea San Benito el Real din Valladolid, o lucrare pe care o am acum în fața ochilor amplasată în muzeu.

Retablul este capodopera lui Berruguette și un reper al artei spaniole, e o poveste cu sculpturi și reliefuri cu scene din viața Fecioarei și a lui Isus, cu diferite figuri de sfinți și personaje din vechiul Testament.

Titlul original al lucrării e Adorarea Magilor, uriașa lucrare a fost dezmembrată în 1881 și reconstituită în Colegiul San Gregorio.

Renașterea spaniolă atinge splendoarea în secolul 16, în 1527 se naște Felipe II și aici în colegiul San Gregorio are loc conferința de la Valladolid, unde se discută teoriile lui Erasmus. In acea perioadă se construiesc capele și stranele de la mânăstirea San Benito el Real, în același timp Alonso B. lucrează la altar.

Silleria del coro, sala 7

Stranele corului unde mă opresc îndelung sunt monumentale, având o calitate artistică recunoscută, ele sunt martorul creșterii puterii ordinelor religioase.

Scaunele făcute din lemn de nuc ilustrează scene din viața lui Isus, sunt înalte și joase cu ornamente rafinate, cu motive renascentiste. Stareții se întruneau în mânăstirea benedictinină castiliană, fiecare își ocupa locul conform imaginii spătarului, unde apar niște sfinți.

Salile 8-9 – limbajul dramatic al lui Juan de Juni

La capătul sălii mă întampină un grup sculptural dramatic, unde Juan de Juni folosește simplitatea lemnului policrom pentru a sugera suferința înmormântării lui Hristos... e o piesă de top a muzeului, o scenă teatrală, un grup policrom care îl arată pe Isus depus în sicriu, Maria Magdalena și alte 5 personaje biblice se apleacă cu durere asupra lui.

In 1530 Juan de Juni sosește la Valladolid după pregătirea sa artistică în Italia și Franța, stilul lui manierist, opus lui Berruguete e solid, sculpturile lui trezesc emotii și dramă, avand o postură dureroasă.

Capodopera sa e Înmormântarea lui Hristos , privirea mea fuge rapid și pe alte lucrări ale artistului, Sfantul Anton de Padova, Sf Ioan Botezatorul sau Coborărea în mormânt.

Sălile 14-20 - cultura barocă

Secolul 17 plin de tristețe, criză și decadență aduce cu el pe plan artistic cultura barocă, contra reforma și o monarhie autoritară.

Biserica comandă opere de artă și impune subiecte care să propage încrederea în miracole, promovând canonizarea martirilor și favorizând ordinele religioase.

Gregorio Fernandez, Alonso Cano, Zurbaran îsi plasează arta în serviciul acestei politici a imaginii.

Sculpturile folosesc puterile seducției și arta religioasă atinge coardele sensibile, simulând lacrimi și sânge.

In muzeu am admirat arta sculptorului Gregorio Fernandez (1576-1638), compozițiile lui sunt pline de patos și dinamism:A șasea supărare, San Sebastian, Hristos culcat, Botezul lui Cristos, Sfânta Teresa din Avila.

Sala 19 mă conduce pe tărâmul melancoliei religioase, spre arta meditării, odată cu Pedro de Mena și a lui superbă lucrare, Maria Magdalena, secolul 18 pavează drumul spre o nouă sensibilitate în sala 20, odată cu iluminismul... aici sunt cu ochii pe sfânta Eulalia a lui Luis Salvador Carmona... mare noroc cu audio ghidul.

Fiecare operă așteaptă aplauze, sunt sculpturi care zguduie sufletul, filmul meu de pe aparat s-a blocat în ultimele săli, am tras de șnur, dar timpul s-a oprit în loc... am fugit în ultima sală tematică, respirând anevoie, ca să mă uit lung la grupurile procesionale, desigur prezența teatrului nu lipsește din Barocul religios. Francisco Rincon cu Ridicarea Crucii 1604 are un puternic impact emoțional asupra vizitatorilor.

Muzeul iese în stradă cu o parte a acestor lucrări de Săptămâna Patimilor... atunci mi-ar fi plăcut să ajung în Valladolid.

Vă rog atașați un video clip. youtube

---

VIZUALIZĂRI: 572 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI