Museo Casa de Cervantes - un tribut adus memoriei scriitorului

TIPĂREȘTE

Museocasacervantes.mcu.com

Deschis-marți-sâmbătă-9.30-15 ; Duminică-10-15

youtube

Pofticios acest Valladolid, a prins pe Calle del Rastro un nume foarte mare, într-o casă autentică, unde a trăit Miguel de Cervantes.

Astăzi vă invit la o ceașcă de cultură pe vremea Secoulului de Aur spaniol, într-o casă cu parfum de secol 17 care stă drept în fața istoriei, suntem câțiva turiști în grădina unde susură o fântână, pe aici a trecut și Miguel de Cervantes, născut în Alcala de Henares.

Mare fericire a căzut pe capul orașului de a avea ca locuitor în două reprize pe părintele donquijotismului mondial... dacă cineva mi-ar fi spus în vis că voi intra pe poarta casei sale, i-aș fi zis că se luptă cu morile de vânt.

Am fost invitată de ghiduș pe nepusă masă, într-o călătorie sentimentală, literară pe urmele celui care a scris cea mai frumoasă epopee a iluziei, într-o Spanie secretă, aspră.

Don Quijote a populat toate drumurile omenirii cu morile lui de vânt, figura tristului hidalgo mă bântuise și la Madrid... povestea lui Miguel de Cervantes continuă pentru mine la Valladolid, unde întorc înapoi cheile timpului pe vremea regelui Felipe III și a Margaretei de Austria, care în 1601 își mută aici curtea regală până în 1606.

Casa-muzeu de secol 17, cruțată de timp, e pe o stradă necunoscută, Calle del Rastro, nu departe de Plaza Zorilla vânez fantoma scriitorului dezamăgit, cu ochii veseli ‚au trecut peste 400 de ani de la moartea lui... în vara lui 2015 eram în boemul cartier Barrio de las Letrras la Madrid, căutând casa lui Cervantes de pe strada lui Lope de Vega, în duelul scriitorilor.

In tabloul meu mi-l închipui pe marele scriitor, la vârsta bărbii argintii, avea cam 57 de ani, intra pe ușa casei cu etaj pe care o închiriase în Valladolid.

Miguel, mare călător, a tot schimbat casele spaniole, a fost aventurier, soldat, scriitor plin de glorie, s-a stins sărac la Madrid.

Deși scriitorul a locuit puțin timp în casa de pe Calle del Rastro (1604-1606), a reușit acolo să rupă ghearele gloriei literare cu Don Quijote.

In 1605 la Madrid apărea prima ediție a celei mai frumoase cărți a omenirii... iată-mă musafir contemporan în fața muzeului... mă uit prin gard la o grădină mică care nu exista pe vremea lui Cervantes, pe fundal e o casă veche de cărămidă, autentică, bine păstrătă și remodernizată pe interior.

E duminică, vizita e gratuită, 3 euro intrarea, o taxă modică, cea mai mare mare parte a grupului meu cam apatic, a sărit vizita, mă simt confortabil, am spațiu de mișcare.

In locul servitoarei de acum 400 de ani, ne primește un funcționar care ne invită să așteptăm la o mică coadă.

Ce voi descoperi oare în cele 6 camere expuse publicului? Cert e că și astăzi maestrul are admiratori, convorbirea cu umbra lui Cervantes va fi mai ușoară cu un audio ghid sau cu o mică broșură, de mărimea palmei, pe care o cumpăr de la casa de bilete, cu un euro.

Pe vremea vieții lui Cervantes, casa era situată într-un cartier sărac, supraaglomerat, scriitorul venea în Valladolid pentru a doua oară, împreună cu soția lui Catalina, cele două surori, o nepoată și desigur mai era și servitoarea.

Ei au locuit aici doar trei ani, Cervantes fiind chiar arestat în casă, după moartea misterioasă a unui nobil rănit de un necunoscut pe stradă, ajutat de scriitor.

Nobilul va muri după două zile și poliția va demara o anchetă, procesul Ezpeleta a fost arhivat și descoperit în sec. 18, pe baza documentelor descoperite a fost identificată casa scriitorului de un profesor.

Intre zidurile tăcute ale acestui imobil care e compus din patru clădiri identice, se pare că Miguel a scris o parte a operei sale, Don Quijote de la Mancha... Clădirile devin mai târziu proprietatea lui Archer Milton Huntington, prieten al regelui Alfonso 13.

La Madrid și la Toledo în 2015, am aflat despre marele patron al artei, marchizul Benigno de la Vega Inclan, cunoscut senator, om de afaceri, colecționar de artă și comisar regal al turismului, el a fost și fondatorul muzeului El Greco și al Muzeului Romantic din capitala țării, vizitate de mine în 2015.

In 1912 marchizul vestit care era chiar din Valladolid, reușeste să salveze casa implicând-l pe rege în proiectul său cultural și pe Archer M. Huntington, președintele Societătii hispanice din New York, care cumpără casele adiacente.

Această operă de salvare a memoriei lui Cervantes transformă casa într-un centru cultural destinat lecturii, în 1916 se deschide aici Biblioteca populară Cervantes.

In 1948 un trust responsabil cu renovarea clădirii transformă casa în muzeu după o lungă documentare asupra mobilierului, având ca bază inventarul găsit în lista de dotă a soției lui Cervantes.

Muzeul va fi declarat în 1958 monument istoric și în 2005 el va deschide ușa casei în forma pe care o vedem astăzi.

Interiorul casei nu este cel original, el a fost reconstituit, recreat și modernizat pentru a respira parfumul unei vechi case castiliene.

Intrarea în Biblioteca –Salon

Sunt poftită în Biblioteca auditoriu, stau cu ochii pe grinzile din tavan și apoi privirea coboară lin pe cărțile extrem de vechi, admir cotoarele, titlurile... aici era odată Biblioteca populară Cervantes, pe locul unei vechi taverne.

Din bibliotecă aterizez într-o curte interioară liniștită, pe vremea regelui Alfonso 13 aici erau curțile caselor vecine și bucătăriile.

Statuia de bronz a miliardarul american Archer Huntington, iubitor al culturii spaniole și prieten al marchizului Vega Inclan, ne privește cu ochi pătrunzători.

Din bibliotecă ajung în, zaguan’’, un vestibul unde este agățat un tablou mare cu bătălia de la Lepante, aluzie clară la trecutul de soldat al lui Cervantes, care se știe, a pierdut brațul stâng în perioada când își servea patria.

Budoarul

Cea mai frumoasă și mai decorată cameră e Estrado, salonul doamnelor seamănă mult cu cel văzut de mine la Madrid în casa lui Lope de Vega.

In acest spațiu doamnele coseau, stăteau de vorbă, socializau, așezate pe perne sau covoare puse pe o estradă, pentru a le proteja de frig, acest obicei de origini musulmane s-a pierdut treptat.

Ce avem în cameră? taburete sau scaune joase, covor persan cu motive geometrice, un birou de lemn fabricat în Spania sec. 17 cu sertare secrete, tapiserie veche de Salamanca și o oglindă argintată, care a aparținut Isabelei, fiica scriitorului, o roată de tors și o cutie cu mosorele.

Camera personală a lui Cervantes

Sunt în camera personală a lui Miguel, închid ochii sub pleoape și mi se conturează aievea tabloul cu omul care scria la masă, așezat în fotoliu, acolo e călimara, pana lui de aur, o lampă cu ulei, biroul cu sertare și nelipsitul, braserro’’ circular, obiect din secolul 17 care evocă ambianța unei epoci demult apuse.

Repet la Valladolid el scrie prologul celeberei cărți Don Quijote, tot în acest oraș el achită taxele pentru publicarea cărții.

Dormitorul

Scriitorul și soția lui foloseau o cameră mică pentru dormitor, cu un pat pus într-un alcov cu draperii. La dreapta e o statuie a Fecioarei care îl alăptează pe Isus, o sculptură din alabastru din sec. 16 mentionată de Catalina în testamentul ei.

Dormitorul mic – Alcobilla

In spatele casei e dormitorul mic, puțin luminat, pentru atmosferă a fost pus un crucifix cu Isus mort, obiect religios menționat în același testament.

Sufrageria era piesa de rezistență a casei, se pare că ea servea drept dormitor pentru femeile casei. Masa are în centru un serviciu de piese Talavera pentru sare și condimente

Bucătăria cu diverse obiecte casnice e reconstituită în stil rustic, prevăzută fiind cu o hotă și un șemineu, dulap și o bancă, e posibil ca pe vremea scriitorului ea să se fi aflat în curtea casei.

Revin în grădina din fața casei muzeu înfrumusețată de o fântănă clasică, e un spatiu plăcut, cu siguranță scriitorului i-ar fi plăcut să vină aici să -și odihnească mintea, departe de casa supraaglomerată.

Arunc o ultimă privire casei din 1601 și plăcii comemorative amplasate aproape de ușa de intrare, cu chipul scriitorului din profil, care ține în mâna cartea vieții lui și o călimară cu cerneală.

(Va rog atașati un video clip)

---

VIZUALIZĂRI: 814 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI