GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fiind situat pe Paseo del Prado, destul de aproape de Centro de Arte Reina Sofia, staţia de metrou Atocha rămâne cea mai apropiată staţie de cel mai renumit muzeu al Madridului. Clădirea a fost construită la sfârşitul sec. XVIII la ordinul lui Carlos III (supranumit regele primar) şi a avut încă de la început destinaţia de muzeu, primele tablouri expuse fiind cele ale casei regale spaniole. Exponatele acoperă toate perioadele, de la Renaşterea timpurie la epoca contemporană, cele mai multe aparţinând însă pictorilor spanioli – Velasquez, Goya şi El Greco, acesta din urmă devenind spaniol prin naturalizare.
Este deschis de luni până sâmbătă între orele 9-20 (duminica între orele 10-19), taxa de vizitare este de 14 euro însă între orele 18-20 intrarea este liberă, dar trebuie să veniţi cu cel puţin 30 minute mai devreme ca să prindeţi un loc mai în faţă la rând.
De la intrare puteţi obţine un plan al muzeului care conţine atât repartiţia picturilor pe săli cât şi o listă cu cele mai recomandate 50 de tablouri de admirat. Sunt mai mult decât suficiente pentru o singură zi pentru că datorită numărului imens de capodopere din muzeele Madridului admirate în doar câteva zile ajungi buimac şi să nu mai reţii nici unde, nici ce emoţii te-au încercat când te-ai aflat în faţa fiecăruia.
Faptul că în colecţia muzeului sunt tablouri pictate la începutul Renaşterii italiene oferă posibilitatea de a urmări cum a evoluat pictura laică din cea bisericească, prin renunţarea treptată la canoanele ce impuneau reprezentarea unor personaje uscăţive, lipsite de varietate şi mereu triste. Dacă la început pictura apuseană şi cea răsăriteană se aflau la acelaşi nivel, cea apuseană a evoluat până la remarcabilele opere ale lui Rafael, Tintoretto, Veronese, Caravaggio şi, bineînţeles, Leonardo.
Muzeul Prado deţine cea mai importantă colecţie de tablouri de Velasquez, care a fost mult timp pictorul oficial al casei regale spaniole, fapt ce explică numărul mare de lucrări în care protagonişti sunt personaje de la curtea regală. Şi Goya este bine reprezentat, inclusiv în ceea ce priveşte picturile din „seria neagră”, ireproşabile din punct de vedere tehnic dar greu de digerat din cauza ironiei, sarcasmului şi tristeţii pe care le degajă.
Ce nu trebuie să rataţi cu niciun preţ? „Meninele” şi „Capitularea de la Breda” de Velasquez, „Saturn devorându-şi copiii” şi „3 Mai” de Goya, „Cele 3 graţii” de Rubens, „Venus şi Adonis” de Veronese, „Triumful morţii” de Bruegel, „Adoraţia păstorilor” de El Greco... şi multe alte capodopere.
Situat în Plaza del emperador Carlos V, dar cu intrarea prin mai modesta Calle de Santa Isabel, cu greu îţi poţi imagina că impunătoarea clădire ce adăposteşte astăzi muzeul a fost construită la mijlocul sec. XVIII cu destinaţia de spital. Devenită insalubră şi tot mai improprie acestei meniri, a fost salvată de la demolare prin înscrierea ei pe lista monumentelor naţionale de arhitectură, în anul 1977, iar ideea de a o transforma în muzeu de artă contemporană a impus unele lucrări de extindere în care modernul – reprezentat de corpul de clădire în care se află şi cele 3 lifturi de mare capacitate cu pereţii din sticlă – se îmbină armonios cu clasicul.
Se ajunge uşor cu metroul, coborând în staţia Atocha – este, practic, vizavi de Gara Atocha, şi ea o inedită atracţie turistică. În timpul săptămânii este deschis – cu excepţia zilei de marţi – de la orele 10 la 21, iar între orele 19-21 intrarea este liberă, altfel preţul unui bilet este de 8 euro. Personal cred că cele 2 ore în care intrarea este liberă sunt suficiente pentru că numărul mare de capodopere existent aici – ca şi la Prado ori Thyssen Bornemisza – nu poate fi asimilat într-o singură zi, ci în săptămâni şi luni de frecventare asiduă.
Bineînţeles, marea atracţie este Guernica de Pablo Picasso, spre care se îndreaptă aproape toţi vizitatorii atraşi parcă de un magnet. Este o pictură imensă, de 7,40 x 3,50 m, aflată în Sala 206, pe care Picasso a realizat-o în doar două luni, pe baza unor idei pe care le avea deja în minte şi care s-au coagulat sub puternica impresie creată de bombardarea micii aşezări basce Gernika-Lumo în anul 1937, în timpul războiului civil din Spania. Evenimentul a fost puternic mediatizat de ziariştii pro-republicani care au putut sosi în scurt timp la faţa locului pentru a lua impresii „la cald”, adăugând şi de la ei în nădejdea că opinia publică mondială se va lăsa impresionată şi va ajuta cauza republicană măcar în aceeaşi măsură în care cea franchistă era sprijinită de Hitler şi Mussolini. Tabloul este şi el un astfel de manifest şi nu trebuie interpretat ca o expresie a realităţii crude, redate de un martor ocular, ci ca o alegorie a războiului barbar ce deja se prefigura.
În sălile învecinate veţi putea admira şi cele nu mai puţin de 8 post-sriptum-uri la Guernica – studii şi schiţe realizate şi ele febril în căutarea unităţii de ansamblu, ideea centrală (a Minotaurului devorator de oameni) fiind prefigurat deja în tabloul Minotauromaquia din anul 1935. Tot aici veţi putea vedea şi afişe din perioada guvernării socialiste republicane, care seamănă izbitor de mult cu cele de pe la noi din anii 50-60 ai secolului trecut.
Într-un muzeu de artă contemporană spaniolă nu puteau lipsi – pe lângă alte picturi de Picasso, între care se detaşează, fără doar şi poate, Femeia în albastru – creaţiile celorlalţi doi mari artişti spanioli din aceeaşi generaţie: Juan Miro şi extravagantul Salvador Dali. Strategia noastră a fost să ne limităm la cel mult de 10 tablouri, însă ulterior s-au mai adăugat încă pe atât, cărora nu le-am putut rezista.
Ce ar trebui văzut în afară de Guernica? Iată o listă scurtă de 5 tablouri: „Femeia în albastru”, desigur, „Fata la fereastră” şi „Marele masturbator” de Salvador Dali, „Portret II” de Juan Miro şi „E în gura târgului” de Eduardo Arroyo, nu neapărat în ordinea aceasta.
Situat în Paseo del Prado nr. 8, aproape de celelalte două mari muzee de artă ale Madridului – Prado şi Reina Sofia – muzeul îşi are sediul în palatul Villahermosa ce datează din sec. XVIII. Este relativ recent – s-a deschis abia în anul 1992 – şi are la bază colecţia baronului Thyssen-Bornemisza şi a fiului acestuia, Hans Heinrich, ce a fost vândută în anul următor statului spaniol. Colecţionarii au dorit să acopere întreaga artă occidentală, de la Renaşterea timpurie la cele mai recente curente postmoderniste.
Este deschis de marţi până duminică între orele 10-19, preţul unui bilet este de 12 euro însă lunea intrarea este liberă între orele 12-16, timpul fiind suficient pentru cei care nu beneficiază de un sejur mai lung şi vor să vadă cât mai multe în Madrid.
Pentru explorarea muzeului de un mare ajutor este ghidul pe care îl găsiţi la intrare şi care conţine harta sălilor de expoziţie pentru fiecare etaj, colecţiile expuse în fiecare sală şi o selecţie de 24 de opere recomandate spre vizionare, cu indicarea sălilor în care pot fi găsite. Bineînţeles, este doar o sugestie pentru că selecţia a urmărit să acopere toate epocile şi toate curentele asta explică de ce marii pictori – Caravaggio, Canaletto, Rubens, Rembrand, Renoir, Monet, Degas, Van Gogh, Dali – apar doar cu câte un tablou fiecare. El Greco nu apare deloc, probabil s-a mizat pe faptul că la Prado vizitatorul a văzut suficiente tablouri ale acestui mare pictor.
Desigur, când este vorba de o colecţie de aproximativ 1000 de tablouri este greu de formulat sugestii, eu îndrăznesc să vă sugerez totuşi neapărat 3 dintre ele: „Cameră de hotel” de Edward Hopper, o tulburătoare explorare a singurătăţii şi dezrădăcinării; „Balerina verde” de Degas, maestru în a surprinde corpul omenesc în poziţii mai puţin graţioase, chiar dacă este vorba de balerine; şi „Bunavestire” de El Greco, din care transpare o trăire spirituală intensă şi a cărui manieră de a picta trădează, totuşi, faptul că provine din spaţiul ortodoxiei răsăritene.
Palatul Regal este situat pe Calle de Bailen, este deschis de luni până sâmbătă între 9-18 (miercuri este gratuit) şi a fost inaugurat în anul 1764 de „regele-primar” Carlos III. Întrucât lucrările de construcţie erau deja terminate la urcarea sa pe tron, regele s-a implicat în special în decorarea interioară a palatului. Avea să-şi pună însă amprenta asupra oraşului, care s-a transformat radical în timpul domniei lui, fapt care îi şi explică supranumele pe care l-a dobândit.
Palatul a fost folosit ca reşedinţă regală până în anul 1931, când s-a proclamat republica iar regele Alfonso XIII a trebuit să abdice. După restaurarea monarhiei, în anul 1975, familia regală şi-a stabilit reşedinţa în Palatul Zarzuela, aflat în afara Madridului, dar Palatul Regal continuă să fie folosit ocazional pentru ceremonii de stat, aşa cum procedase şi Franco la rândul său.
Intrarea se face prin măreaţa curte interioară denumită Plaza de Armas însă trebuie să ştiţi că nu este permis să aveţi asupra voastră o geantă mare sau un rucsac, care trebuie puse în cuşete speciale gratuite. Pentru a se încuia însă, trebuie să introduceţi o monedă de 1 euro în mecanism, aşa că este bine să aveţi tot timpul la voi o astfel de monedă, pe care o veţi recupera odată cu bagajul şi o veţi putea folosi în altă parte, pentru că la fel se procedează la majoritatea muzeelor.
Interesante de vizitat sunt – după ce urcaţi pe maiestoasa scară interioară de 72 de trepte din marmură de Toledo – sufrageria, care ne oferă o idee în privinţa numărului de persoane care puteau lua masa odată; Camera Porţelanurilor, ornamentată „cu mijloace locale” la ordinul regelui Carlos III, şi, bineînţeles, Sala tronului, care păstrează ornamentaţia originală şi de aceea una dintre oglinzile uriaşe, care s-a crăpat, nu a mai putut fi înlocuită.
Luxul şi opulenţa Palatului Regal dovedesc faptul că s-a împlinit visul regilor Spaniei din dinastia de Bourbon de a avea o reşedinţă după modelul Palatului Versailles al Bourbonilor francezi.
În faţa Palatului Regal este Catedrala Almudena, la care lucrările de construcţii au început în anul 1879, s-au terminat abia în anul 1980 şi a fost sfinţită în anul 1983 de papa Ioan Paul II. Interesant este că a fost construită în stil neoclasic, ca şi Palatul Regal, astfel că ai senzaţia că datează din aceeaşi perioadă.
Este situată în Plaza de las Descalzas Reales nr. 3 şi este deschisă de marţi până sâmbătă între orele 10-14 şi 16-1830, iar duminica între 10-15. Teoretic, miercuri şi joi de la 16 la 1830 intrarea este liberă pentru cetăţenii UE, dar sunt atât de puţine locuri alocate, că te consideri norocos dacă prinzi unul. Cum noi nu am avut noroc, eu am ţinut morţiş să vizitez mânăstirea plătind biletul (7 euro) şi m-am străduit să fiu prezent la ora 9,45 ca să fiu sigur că intru în prima serie. Soţia şi fiica mea – mai inspirate – au preferat să meargă la cumpărături. La ora 10 fix am intrat primul în muzeu – oricum, după mine mai erau doar două persoane la rând – aşa că a trebuit să mai aştept vreo 30 de minute, până s-au strâns suficienţi vizitatori pentru a forma un grup.
Mânăstirea a fost înfiinţată în anul 1559 de Juana de Austria, sora regelui Filip II, clădirea fiind cumpărată de la trezorierul regal Alonso Gutierrez. Interiorul se distinge prin lambriurile somptuoase, prin tablourile înfăţişând familia regală şi prin tapiţeriile provenite de la Manufactura Regală de tapiţerii, având dimensiuni impresionante.
Ghidul vorbeşte numai în limba spaniolă şi destul de repede astfel că eu, care mai ştiu ceva spaniolă, nu am înţeles mai nimic din explicaţiile lui. Unde mai pui că în toiul explicaţiilor cineva a început să sune îndelung la poarta de la intrare şi, cum soneria era chiar lângă noi, ne-a asurzit.
Am încercat să desluşesc rutina zilnică a călugăriţelor cu sânge albastru care au abandonat mediul în care s-au născut şi au trăit, dar mi-a fost peste putinţă să mi le imaginez desculţe în bogăţia şi luxul din mânăstire. Din câte mi-am dat seama, în această mânăstire se retrăgeau, ca şi la noi în evul mediu, femei nobile ajunse la bătrâneţe sau rămase văduve înainte de vreme, tinere provenite din familii scăpătate care s-au putut mărita în lipsa dotei – aşadar, femei care nu aveau neapărat vocaţie de călugăriţe, la care se adăugau, desigur, şi unele femei cu adevărat cucernice.
Una pesta alta, am conchis că nu prea a meritat timpul pierdut.
Trimis de marimag in 09.05.17 20:18:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marimag); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 92&ridAnt=77525
@marimag: am citit articolul cu nostalgie, amintindu-mi că am dansat și eu prin sălile marilor muzee madrilene... sunt fan al artei spaniole și desigur El Prado, despre care nu am îndraznit să scriu, m-a copleșit în trei vizite succesive, pe etaje, benificiind de un card gratuit.
Să scrii despre o colecție uriașă mi se pare o încercare îndrăzneață... poate voi descrie odată unele săli... tabloul de care eu sunt îndrăgostită este Las Meninas... Goya, El Greco și Velasquez domină desigur pictura spaniolă. Văd că și tu ai făcut un tur de forță în Reina Sofia și Thyssen... la Academia regală spaniolă există o altă colectie bogată cu Goya, aproape de Puerta del Sol.
Am fost la fel de încantată de muzeele mai mici care mi-au dat mici bucurii artistice în, Muzeul Romantismului, Cerralbo și Sorola, o adevarată casă de pictor.
De ce nu ne dăruiesti si niște poze... doar la El Prado este interzis fotografiatul.
Excelente informatiile.
Atat despre "triunghiul artelor" reprezentat de cele trei muzee descrise mai sus.
Monasterio de las Descalzas Reales este un loc care nu trebuie ratat, facand parte din Patrimoniul National UNESCO.
Se intra, intr-adevar, in grupuri foarte mici. Eu am prins programare cam la al treilea grup (in ordinea in care am ajuns). Din cate imi amintesc, frecventa vizitelor era din jumatate in jumatate de ora, iar ghidul era o maicuta, care, intr-adevar vorbea numai limba spaniola.
Nu, nu intrau tinere din familii scapatate. Trebuia sa fii foarte bogata ca sa intri in acea manastire "regala".
Vis-à-vis de manastire este un corp al muzeului Reina Sofia, unde sunt expozitii temporare care se pot vizita gratis. Cat am avut de asteptat, pana ce am intrat, prima data am fost si am mancat la un restaurant, mi se pare ca se numea chiar "Descalaza Reales". Am probat prntru prima data "Callos a la madrileña" si mi-a placut felul acela de mancare. (il gatesc si eu in Romania). Era ora pranzului, cand este si o pauza in programul de vizitare.
@webmasterX: Fotografiatul este interzis în interior iar noi ne-am conformat. Cât despre cele de la exterior, ne-am gândit că pe internet și în ghiduri se găsesc fotografii mult mai reușite decât am fi putut face noi.
@marimag: fotografiatul e interzis doar la Prado. Și în câteva săli din Reina Sofia (cele cu Guernica de exemplu, plus încă vreo cinci, șase).
E drept, sunt poze pe saiturile oficiale ale fiecărui muzeu, ba chiar și explicații mai mult decât detaliate despre majoritatea operelor de artă, dar și la un astfel de articol parcă îi șade bine câte o ilustrație, pentru deschiderea poftei cititorilor...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Muzeele Madridului — scris în 06.05.24 de PușaM din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Invitație în casa unui marchíz - Museo Cerralbo — scris în 03.08.23 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Templo de Debod, comoara egipteană din capitala Spaniei — scris în 25.03.22 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Calator prin timp — scris în 12.04.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Muzeele Madridului... fără număr! cu Madrid Card — scris în 14.07.16 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Casa muzeu a pictorului Sorolla - cea mai complexă casă de artist din Europa — scris în 31.05.16 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Reina Sofia, cel mai mare muzeu modern contemporan, unde am „dat în clocot intelectual” — scris în 14.02.16 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ