ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 7 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

În vizită la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ

TIPĂREȘTE

În acest articol voi prezenta un obiectiv interesant pe care l-am vizitat în urmă cu aproximativ o lună, atunci când am făcut un popas de câteva ore la Piatra-Neamţ, profitând de faptul că eram în trecere pe acolo – este vorba despre Muzeul de Ştiinţe Naturale din oraş. Stabilisem dinainte de a ajunge că vom vizita acest muzeu deoarece băiatului îi plac dioramele care înfăţişează animale, iar la un astfel de muzeu ştiam că vom întâlni asemenea exponate. De altfel, mai multe informaţii despre obiectiv le-am parcurs dinainte pe site-ul muzeului, aşa că am mers în vizită la acest muzeu oarecum „cu temele făcute”. :)

Amplasare şi acces – Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ se află pe strada Petru Rareş, la numărul 26 (la câteva minute de mers pe jos de centrul istoric). Întrucât locurile libere de parcare sunt o reală problemă într-un oraş mare, am ales să lăsăm maşina într-o parcare cu plată aflată lângă Parcul Tineretului.

Ajunşi la adresa de mai sus, am observat un panou informativ care ne invita să vizităm Muzeul de Ştiinţe Naturale. Am intrat în curte şi am remarcat faptul că muzeul este amenajat într-o clădire cu etaj, un imobil donat de istoricul Iulian Antonescu (după cum este precizat pe o placă de marmură fixată pe peretele exterior). Uşa muzeului era închisă, însă am folosit soneria şi în câteva clipe un domn ne-a invitat înăuntru. Ne-a spus că sunt mai multe săli cu exponate amenajate pe două niveluri şi ne-a precizat că exponatele urmăresc evoluţia scoarţei terestre şi a vieţii de-a lungul erelor geologice, dar şi prezentarea florei şi a faunei de pe meleagurile nemţene.

După ce am achitat repejor 18 lei (voi detalia la final tarifele), am început vizita propriu-zisă intrând în prima sală a muzeului, unde am lecturat un scurt istoric al obiectivului: Secţia de Ştiinţe Naturale a fost înfiinţată la 1 septembrie 1960; în 1961, istoricul Iulian Antonescu a donat clădirea cu dorinţa de a se organiza acolo respectivul muzeu. După câţiva ani de muncă la realizarea colecţiilor, la data de 15 noiembrie 1969 este deschis pentru public Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ.

În primele încăperi vizitate există mai multe hărţi şi alte materiale care prezintă evoluţia scoarţei terestre, atât la nivel global, cât şi pe teritoriul ţării noastre. Sunt ilustrate plăcile litosferice actuale, dar şi mecanismele mişcării acestora. Am văzut poziţia zonelor de uscat în urmă cu circa 235 milioane de ani (atunci când exista continentul unic Pangaea), iar prin câteva imagini este prezentată mişcarea acestora până la poziţia actuală, dar şi o estimare cu privire la ceea ce va fi peste aproximativ 50 de milioane de ani. Astfel, dintre modificările majore, am putut observa că în viitor va apărea o delimitare clară între placa nord-americană şi cea sud-americană, iar placa africană se va depărta şi ea de placa eurasiatică (sau invers).

Imagini mari fixate pe pereţii încăperilor prezintă evoluţia vieţii de-a lungul timpului; băiatului i-au plăcut cel mai mult imaginile în care apăreau dinozaurii. În vitrinele amplasate de-a lungul pereţilor sunt expuse mai multe flori de mină, dar şi diferite alte roci; am văzut acolo fosile şi roci jurasice (s-au conservat foarte bine cochiliile de melci) sau faună cretacică fosilizată. Din vitrinele muzeului nu lipsesc nici fosilele provenind de la ursul de peşteră, de la mamutul cu blană şi nici vârfurile de lamă sau de lance.

Ne-a plăcut mult colecţia de peşti fosili oligoceni; din ceea ce am citit, această colecţie este considerată cea mai valoroasă de acest gen din ţara noastră. Am văzut fosile de peşti de mari dimensiuni, multe dintre acestea fiind descoperite pe munţii Cozla sau Pietricica.

Cu privirea după toate acele exponate, am ajuns într-o altă încăpere unde sunt expuse câteva hărţi şi numeroase fotografii reprezentative pentru judeţul Neamţ; interesante sunt acele machete care arată că în trecut meleagurile nemţene au fost acoperite de apă (o dovadă în acest sens fiind şi fosilele de peşti descoperite pe vârfurile munţilor).

Încetul cu încetul, ne-am îndreptat către o altă zonă a muzeului, respectiv sălile unde sunt amenajate diorame şi vitrine care evidenţiază fauna, flora şi vegetaţia judeţului Neamţ. Prima dioramă pe care am admirat-o este o reprezentare a Cheilor Şugăului (declarate rezervaţie naturală; parte integrantă din Parcul Naţional Hăşmaş-Cheile Bicazului). În apropiere, o vitrină cu păsări răpitoare ne-a atras atenţia. Acolo erau expuse păsări precum acvila ţipătoare, uliul cu picioare scurte, pajura sau uliul păsărar.

O altă dioramă interesantă este cea care prezintă Peştera Toşorog. Din informaţiile redate în apropiere, aflăm că această peşteră „reprezintă o singularitate în lanţul Carpaţilor Orientali, dezvoltându-se în conglomerate cretacice de Bârnadu. ” Această peşteră este considerată rezervaţie speologică şi cuprinde 9 încăperi ornamentate cu stalactite, stalagmite, coloane şi draperii.

Am ajuns apoi la o scară interioară pe care am coborât către un alt nivel al muzeului, iar în acele încăperi sunt amenajate alte diorame care prezintă „Ceahlăul”, „Capre negre pe Ceahlău”, „Pădurea de amestec”, „Aspect nocturn”, „Luminiş” sau „Aspect de iarnă”. În această secţiune există o vitrină unde sunt prezentate mai multe specii de peşti (printre care am remarcat un exemplar de lostriţă), dar şi alte două vitrine unde am putut admira câte un exemplar de elan, respectiv zimbru.

Insectele şi reptilele se regăsesc şi ele printre exponate, iar păsările de noapte sunt prezentate într-o vitrină aproape de ieşire. Încetul cu încetul, vizita noastră la acest interesant muzeu se apropia de final. Am mai făcut vreo două fotografii şi am ieşit în curte pe o altă uşă, în spatele clădirii care găzduieşte Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ.

În câteva minute am ajuns în Piaţa Libertăţii, unde ne-am mai plimbat aproximativ jumătate de oră, admirând alte obiective la fel de interesante precum Biserica Domnească „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Turnul Clopotniţă (Turnul lui Ştefan cel Mare) sau celelalte clădiri din zonă (unele dintre ele declarate „monumente istorice”). Tot aici se află un alt muzeu pe care l-am vizitat în urmă cu un an şi care ne-a plăcut foarte mult – este vorba despre Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ.

Nu voi încheia prezentul articol fără a detalia tarifele de vizitare pentru Muzeul de Ştiinţe Naturale: 2 lei pentru elevi, studenţi sau militari, 3 lei pentru adulţi, iar taxa de fotografiere şi filmare este 10 lei. Referitor la fotografierea exponatelor, am avut nişte probleme cu luminozitatea slabă din unele încăperi şi cu reflexiile vitrinelor, însă am făcut mai multe fotografii pentru a avea de unde selecta câteva mai reuşite. În ceea ce priveşte programul de vizitare, acesta era afişat la intrarea în muzeu (alături de tarife): de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00 (în intervalul aprilie-septembrie) şi între orele 09.00-17.00 (în intervalul octombrie-martie); în fiecare zi de luni muzeul este închis.

Acestea fiind spuse, recomand vizitarea Muzeului de Ştiinţe Naturale de la Piatra-Neamţ! Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 17.08.17 14:42:06
Validat / Publicat: 17.08.17 17:03:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PIATRA NEAMȚ.

VIZUALIZĂRI: 1974 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Am ajuns la Piatra-Neamţ. Vom vizita Muzeul de Ştiinţe Naturale din acest frumos oraş.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56500 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱
[18.08.17 10:36:56]
»

@Crazy_Mouse: Frumos! Și eu sunt plăcut impresionat de aceste vitrine mari în care sunt reproduse peisaje/ecosisteme reale care te fac să te simți în mijlocul acțiunii - dioramele. Când citesc despre diorame imediat îmi vine în minte inventatorul acestor interesante mijloace de expunere: naturalistul Grigore Antipa (cunoastelumea.ro/diorama- ... -grigore-antipa). Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea savantului (Botoșani, 7 decembrie 1867).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[18.08.17 11:52:04]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

--

Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Lucien
[21.08.17 09:00:22]
»

Plăcut surprins de amploarea muzeului. Știam de existența lui, dar așa cum se mai întâmplă, tocmai obiectivele turistice aflate la îndemână sunt negljate. Fosilele peștilor mari oligoceni sunt o splendoare. Din cauza lor, Pietricica (muntele din centrul orașului) este declarată rezervație geologică.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lucien, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMuzee în Piatra Neamţ şi zonele apropiate:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04860782623291 sec
    ecranul dvs: 1 x 1