GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Târpeşti, într-o căsuţă ca-n poveşti - Muzeul etno-folcloric
O vizită la Muzeul Etno-Folcloric “Neculai Popa” de la Târpeşti seamănă cu o expediţie în podul casei bunicilor, pentru că te vezi înconjurat de multe lucruri vechi, dar minunate.
Muzeul se află în localitatea Târpeşti din judeţul Neamţ şi este cel mai mare muzeu particular din ţara noastră.
Cine este Neculai Popa, fondatorul muzeului? Un om de la ţară pasionat de frumos, de istorie, arheologie şi artă, un artist popular venerabil, acum in vârstă de 90 de ani.
În clădirile muzeului – care sunt de fapt case tradiţionale situate într-o curte din satul Târpeşti – veţi găsi felurite comori.
Prima casă, cea a măştilor este dedicată acestei pasiuni de o viaţă a fondatorului.
Chiar pe prispă stau atârnate măştile populare, agăţate pe perete, confecţionate de Neculai Popa şi soţia sa, Elena. Pe unii poate îi sperie acele măşti hidoase, dar mulţi pasionaţi preferă să le aibă pe post de decoraţiuni pe pereţii casei. Măştile mai sunt folosite şi de tineri, la diverse sărbători, la diverse dansuri şi ritualuri tradiţionale. Tocmai de aceea, măştile confecţionate sunt de două tipuri, antropomorfe şi zoomorfe.
Mai mult, Neculai Popa nu doar a confecţionat măşti ritualice, ci a scris versuri pentru spectacole şi, mai ales, este un pasionat culegător de folclor.
În afară de colecţionarea de măşti creaţii proprii şi de folclor, Neculai Popa a experimentat pictura naivă şi chiar a sculptat în lemn şi piatră. Pornind de la o farsă pe care le-a jucat-o unor arheologi, artistul popular şi-a descoperit pasiunea pentru sculptură, pe care şi-a dezvoltat-o, curtea sa fiind împodobită cu propriile creaţii, nişte sculpturi ciudate, care pe mine mă duceau cu gândul la imaginea misterioaselor statui de pe Insula Paştelui.
Şi-a manifestat interesul şi pentru literatură, publicând în anii ’90, la peste 70 de ani, două volume de versuri, unul autobiografic şi altul dedicat obiceiurilor populare.
Nefiind pasionată de arta naivă, pe mine m-au cucerit mai mult colecţiile impresionante aflate în cealaltă casă, cea a colecţiilor. În afară de costume populare româneşti şi de colecţii numismatice bogate, cuprinzând monede din mai multe ţări, m-au vrăjit de-a dreptul “vechiturile”: roţi şi alte instrumente de tors, fiare de călcat, fotografii, mobilier, radiouri, vase, icoane, ouă încondeiate, tablouri, înghesuite în încăperi mici, care numai nu dădeau pe dinafară de atâtea comori!
Toate aceste obiecte sunt grupate în cinci colecţii: arheologie, numismatică, etnografie, obiecte religioase şi pictură naivă.
Chiar dacă muzeul nu este foarte cunoscut în ţară, cei din împrejurimi îl cunosc, astfel că mulţi turişti aflaţi întâmplătur prin zonă sunt îndrumaţi într-acolo de localnici, vizitatorii sosind mereu, atât din ţară, cât şi din străinătate. Turiştii sunt primiţi chiar de domnul Popa, în ciuda vârstei sale înaintate, care acceptă cu amabilitate să facă şi poze cu vizitatorii, fiind bucuros de oaspeţi.
Trimis de corinka in 29.06.10 15:41:35
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ca ilustraţie muzicală, am ales ceva în ton, vesel şi specific locului:
http://www.trilulilu.ro/hrista19aida/6b272cef7f97e4
fiind vorba despre un obiectiv aflat la doar 40 km de Piatra-Neamt, am mutat review-ul la sectiunea dedicata deja existenta pe site.
La acest muzeu am fost acum cativa ani si stiu ca erau si multi turisti straini.
Dl. Popa ne-a dat doua carti si un pocal din lemn sculptat si am cumparat si cateva linguri din lemn.
Foarte interesant muzeul.
Mutat în rubrica "Muzee în Piatra Neamţ şi zonele apropiate, PIATRA NEAMȚ" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Sinagoga de lemn “Baal Șem Tov” - Piatra Neamț — scris în 18.09.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 În vizită la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ — scris în 17.08.17 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț - călătorie virtuală prin Ținutul Neamțului — scris în 26.10.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Muzeul de Etnografie din Piatra Neamt — scris în 09.10.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Curtea Domneasca din Piatra Neamt (Biserica Sf. Ioan Botezatorul si Turnul Clopotnita) — scris în 26.09.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni - «Stravechi civilizatii ale Europei: Gumelnita si Cucuteni» — scris în 15.09.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ