BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTEAm „descoperit” în ultimele săptămâni, în care am umblat prin partea de sud a Transilvaniei, două muzee pentru copii cu adevărat deosebite. Nu prin tematică – până la urmă, una comună –, ci prin faptul că în fiecare exponat este la vedere sufletul celor care au creat aceste muzee. Și am spus că ar fi pentru copii, dar sunt, de fapt, pentru copiii din fiecare dintre noi.
Pe primul dintre aceste muzee l-am găsit în Târgu Secuiesc – Muzeul păpușilor. Voiam să spun câteva cuvinte despre el, dar aseară am găsit aici excelentul articol al lui @Qvadratvus vezi impresii. Nu am nimic deosebit de adăugat; atașez doar o poză cu „biletele” de intrare în acest muzeu (P1).
Al doilea, cel la care voi face referire în continuare, se află în Hunedoara, pe Str. Libertății 4, pe drumul care duce de gară spre Castelul Corvinilor, într-un apartament de la parterul unui bloc comunist. La fel ca în Târgu Secuiesc, am ajuns aici tot îndrumați de funcționara de la punctul de informare turistică – care este la trei minute de mers la picior. Taxa de intrare nu e chiar mică: 17 lei / adult, 12 lei / copil, 10 lei / taxă foto – însă nu ne-a părut deloc rău de acești bani. Programul este între orele 10:00 și 20:00, de marți până duminică.
Intrarea în muzeu se face urmând o șină de cale ferată desenată pe asfalt, prin botul unei locomotive (P3). Pe peretele exterior al blocului, în dreapta acesteia se vede prin vitrină un compartiment al unui tren de lux, gen Orient Expres. Din interiorul muzeului se pot face și fotografii ale sale (P44).
În dreapta locomotivei găsim scrisă (P5) povestea muzeului și povestea celui care a adunat exponatele sale, pilotul hunedorean Valentin Banciu, fost campion național de raliuri. Acesta a strâns, începând de la vârsta de 6 ani, când a primit un trenuleț din partea unui unchi (și până cu două zile înainte de moartea sa prematură, în 2018, la numai 54 de ani), o impresionantă colecție de peste 18000 de piese: machete de locomotive, garnituri de vagoane, mașini, motociclete etc. Un interviu din 2010 cu acest pasionat poate fi citit aici: adevarul.ro/locale/hunedo ... 67a6/index.html.
O sigură piesă poate valora sume către 1000 de dolari; în ultimele sale zile, a luat legătura cu diverse case de licitații, pentru a monetiza colecția și a lăsa banii soției sale, Delia Banciu. Aceasta a hotărât, însă, să nu înstrăineze nimic, ci să deschidă un muzeu în care să expună tot ceea ce a moștenit. Muzeul a fost inaugurat anul trecut, de Ziua Copilului (pe 1 iunie 2020).
VIZITA ÎN MUZEU
După intrarea în locomotivă, pe dreapta, găsim panoul de comandă al mecanicului (P7). În stânga se află un controlor (P8), iar tot înainte este casa de bilete (P9), unde primim „legitimațiile de călătorie” sub forma unor bilete de tren de pe timpuri (P2). Există și o banchetă unde poți să îți tragi sufletul în caz că obosești????.
După cum spuneam, muzeul este găzduit de un banal apartament cu trei camere dintr-un banal bloc de locuințe. Partea cea mai spectaculoasă se află în chiar prima cameră, în stânga casei de bilete. Aici găsim primele trei diorame realizate sub coordonarea Danei Ille, cu o fantastică grijă pentru detalii.
Prima se întinde de-a lungul a doi pereți și jumătate, trenurile care circulă având trasee întortocheate și lungi. Atât de lungi, că pentru a le străbate e nevoie să schimbe toate anotimpurile, din primăvară (la intrare, P10-P11), vară (P14), toamnă (P15), până în iarnă (P17-P21). Admirăm gara principală (P12-P13), Castelul Corvinilor și mocănița, o serie de viaducte peste o cascadă, o stațiune turistică, un patinoar, o pârtie de schi cu teleferic și multe multe altele. Mersul trenulețelor este coordonat de un computer, pentru a evita accidentele – este grozav să le urmărești de-a lungul întregului traseu.
A doua dioramă ocupă un perete și jumătate și prezintă un decor urban (P22-P26), iar cea de-a treia se află în centrul camerei și redă un peisaj rural (P27-P33). Aici, grija pentru detalii a fost dusă la extrem. Nu am talent să descriu ce am văzut, dar vă rog să urmăriți pozele, precum și filmulețul atașat. Un copil care s-a nimerit cu noi în muzeu era încântat maxim, descoperind tot felul de chestii mărunte: de exemplu, o doamnă care îi dă cu poșeta în cap unui hoț din buzunare. Și, pentru că tot am pomenit de copii, o descriere frumoasă a muzeului privit prin ochii părinților unor micuți se poate citi aici: mamisitatiscriu.ro/un-tre ... devenit-pasiune.
A doua cameră conține cea de-a patra dioramă (care mie mi-a plăcut ceva mai puțin, P34-P37) în centru, iar pereții sunt acoperiți de rafturi în care sunt expuse machete de mașini de curse sau de teren și machete de motociclete. Deasupra acestor rafturi putem vedea cupe și trofee cucerite de Valentin Banciu de-a lungul carierei sale de pilot.
Din această cameră este și accesul către toaletă. Credeam că va arăta ca una dintr-un tren, dar nu: chiuveta se află deasupra unei motociclete (P41-P43).
Pentru a vizita a treia cameră trebuie să ne întoarcem la intrarea în apartament și să o luăm în dreapta. Este o încăpere mai puțin spectaculoasă, dar e cea mai valoroasă. Aici sunt expuse, de fapt, machetele de locomotive și garnituri de vagoane colecționate de Valentin Banciu pe parcursul unei jumătăți de secol. De fapt – doar aproximativ 10% din această colecție, pentru că spațiul nu permite etalarea a 18000 de piese. Am fost fascinat de ceea ce am văzut. Și sunt fiu de ceferist, înscris pe grupuri social-media ale iubitorilor căilor ferate, mă pricep cât de cât.
Există și machete de vânzare – prețurile sunt, însă, cu patru cifre (în lei). Chiar când eram noi acolo, doamna care ne-a dat biletele negocia telefonic o vânzare sau o cumpărare, nu am înțeles prea bine și nici nu am fost atent la deznodământ. A, tot în această încăpere se poate vedea de aproape compartimentul trenului de lux pe care îl zăriserăm de afară.
La ieșire, o cale ferată desenată ca un șotron ne-a condus pașii către Castelul Corvinilor. După ce l-am vizitat, chiar la ieșire, la poarta acestuia, am văzut un panou care promova două muzee particulare din Hunedoara: cel al trenulețelor și o expoziție de uniforme, insigne și decorațiuni din perioada comunistă și postcomunistă, intitulată Pașii României prin socialism și democrație. Am și identificat muzeul: se află imediat după ce treci podul peste Cerna, cum vii de la castel către oraș, pe stânga, dar nu am mai avut energie să îl vizităm.
GARA HUNEDOARA
Muzeul trenulețelor nu era inițial pe lista obiectivelor pe care le aveam propuse în Hunedoara, nici nu știam de existența sa. Voiam, însă, să revedem clădirea gării – pe care am urmărit-o degradându-se de-a lungul timpului. Am prins-o înainte de 2000, funcțională și plină de viață, iar ultima dată am văzut-o în aprilie 2019, tristă și abandonată, dar încă relativ îngrijită.
Calea ferată Simeria - Hunedoara datează din 1884, fiind construită cam în același timp cu Combinatul. Gara e mai nouă, din 1953, în stil austriac (spune Wiki, și chiar aduce aminte de clădiri din Herculane sau Vatra Dornei), dar – pentru a nu exista pericol de confuzie – în vârful turnului cu ceas tronează steaua roșie a Uniunii Sovietice, care nu a fost dată jos niciodată de aproape 80 de ani. Momentul de glorie al gării a fost în 1962, când a fost vizitată de Nikita Hrușciov și de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Discursurile celor doi au fost aplaudate de 50000 de hunedoreni, practic întreaga populație a orașului.
Pe lângă clădirea în sine (cu turnul său deosebit), punctul de atracție este constituit de cele două mari fresce de pe pereții sălii de așteptare, în stil realist-socialist, pictate de Paul Miracovici (tot Wiki). Una dintre ele (P57) ne prezintă muncitorii oțelari la muncă (și o locomotivă cu aburi în fundal), a doua (P58) pe aceeași muncitori la picnic, împreună cu familiile, privind însă în zare cu încredere și speranță către construcțiile socialismului triumfător (și nu privind navetele cu bere și grătarele, cu interes și îngrijorare).
Agonia combinatului a însemnat, însă, și moartea transportului pe calea ferată din și către Hunedoara. (Noi, deși am coborât în gară, nu ne-am dat jos din tren, ci dintr-un microbuz care ne aducea de la Deva.) C. F. R. Călători a cedat acest segment către o companie privată, care l-a abandonat prin 2015. După vreun an, C. F. R. -ul a revenit pe traseu, dar a renunțat definitiv în 2018 din lipsă de călători.
La începutul lui 2019 parcă am putut intra în sala de așteptare să văd frescele, care deja erau degradate. Acum, am găsit lacăte mari pe toate ușile; noroc că geamurile sunt sparte????, deci le-am putut fotografia printre gratii. Iar biroul șefului de gară, aflat alături, este acum adăpost al oamenilor străzii (P59). Iar de pe peretele acestuia aflăm că EROII NU MOR NICIODATĂ – DECEMBRIE 89.
Trimis de adso in 17.08.21 21:02:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în HUNEDOARA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Muzee hunedorene, HUNEDOARA" (nou-creată pe sait)
Rog așteptați...
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Mda... amfostacolo deja de anul tecut, dar cum nu am mai scris nimic despre multe vizite de-ale mele...
E foarte fain, merită o vizită.
@Dragos: E pacat ca nu ati mai scris nimic de multa vreme. V-am descoperit articolele chiar in aceasta vacanta, in lungile calatorii cu trenul de care am avut parte. Sunt foarte bune in mod absolut (si pe gustul meu in mod particular). Poate veti reveni!
@webmaster: Va multumesc.
@gpopa: Am vizitat și noi toamna trecută Muzeul Păpușilor, chiar am locuit 2 zile în pensiunea proprietarei (Casa Sissy). Am lăsat câteva cuvinte la vremea respectivă pe aici, mi-a fost extrem de greu să selectez fotografiile, erau prea multe și prea frumoase...
Despre Muzeul la care face referire articolul de față n-am auzit până acum. Dar pare din aceeași poveste, o duioasă reîntoarcere în universul copilăriei. Cu siguranță nu-l voi rata la următoarea revenire în zonă! (Chiar așa, n-am mai fost de mult pe-acolo...)
Păi, io, ca fost polițai de gară CFR întreb: nu era, în machetele alea, niciun gabor?! Măcar, acolo, unul mic dar inimos, că știi cum se spunea: inima miliției bate constant... și bate... și bate!
Pe bune acuma, am văzut cum s-a degradat întreg sistemul transportului feroviar din țara asta constant. Totul a plecat de sus, a fost gândit până în cele mai mici amănunte, nimic n-a fost întâmplător!
De aici și dezastrul păstrării clădirilor stațiilor, deși multe sunt obiective istorice. Dar, hei, să fim optimiști!
@gpopa: tot respectul pentru această pasiune legată de machetele de trenulețe, derivată subliminal, poate din pasiunea insuflată de tatăl dvs. cfr-ist. Ani întregi am făcut naveta cu trenul pe Valea Oltului, iar farmecul trecerii prin cele 5 tuneluri (pe sectorul Rm. Vâlcea-Gura Lotrului) din urmă cu 25-30 de ani, azi parcă e o fată-morgana. Ține și de comoditatea pe care nu pot s-o înving, să-mi sui copiii în tren și să-i duc barem până la Sibiu. Nu au fost cu trenul niciodată. Mulțumesc pentru impuls, următoarea deplasare în orașul de pe Cibin, va fi cu trenul.
Noi la Rm. Vâlcea avem gară nouă, inestetică în comparație cu cea veche. E modernă, dar impersonală și prea rece. Transportul pe calea ferată, în condițiile actuale, nu are viitor pe plaiurile noastre. Interesele din culisele păpușarilor de material rulant, la scară 1/1, țin departe de competitivitate transporturile feroviare. Lipsa investițiilor reale și de forță în infrastructura feroviară, ne vor permanentiza ambuteiajele pe care le vedem azi pe șosele. Câtă lipsă de rațiune, de perspectivă vis-a-vis de domeniul acesta! Ne vom mai deplasa cu trenul, doar ca într-o vizită la un muzeu pe roți, cu viteze din secole apuse, conștienți că mecanicii au deraiat într-un decor al absurdului kafkian sau în derizoriul situației lipsită de perenitate.
Poate că importanța trenurilor va fi iarăși ce-a fost cândva... iar fata-morgana mai sus pomenită, va prinde substanță și ne va bucura ca-n trecut...
@gpopa: Wow, woow, wooow!... da, de trei ori:
primul pentru hobby-ul care a dus la cele 18000 de exemplare de colecție,
al doilea pentru ceea ce au reușit cele 2 femei (soția pilotului/colecționarului - Delia Banciu și prietena acesteia - Dana Ile) să realizeze, lucrând la machete timp de un an și jumătate, deci de aici și atenția la detalii (cum ai remarcat);
al treilea pentru articol și poze - o idee minunată de a share-ui experința, cu exemple evidente în imagini și filmuleț.
Sincer, n-am mai fost așa de impresionată de astfel de machete de când am fost la magazinul Harrods (Toy Kingdom) în Londra, unde erau montate niște diorame interactive, pe un etaj întreg.
Deci, da! Mi-a plăcut foarte mult articolul și cred că nu numai copii sunt încântați să vadă așa ceva, ci și adulții. Întradevăr, un hobby care aduce bucurii și altora, nu numai celui care s-a bucurat de el o viață!
@zapacitu: O, dar știu bine gara din Râmnicu Vâlcea. Am făcut armata la UM 01784 (ca orice geniu), la 100 de metri de aceasta. În 1997 (din primăvară până-n toamnă, la 90 de ani distanță). Aveam poligonul dincolo de Olt și mergeam pe coama viaductului de la Vâlcele, la acea vreme proaspăt abandonat. (Acum, cred, e deja transformat în carieră de materiale de construcții?) Doar câțiva ani a făcut trenul o oră între Pitești și Râmnicu Vâlcea, apoi a revenit la clasicele 4 ore rapidul, 5-6 ore personalul.
Erau vremuri de mare foame. Școala de ofițeri activi tocmai fusese desființată (din lipsă de fonduri) și toți comandanții erau călare pe TRiști. Norocul nostru că nu aveau bani să ne dea de mâncare, așa că - după cele 40 de zile de instrucție - se apobau toate permisiile. Cei de mai aproape plecau în fiecare week-end. Eu, până în Iași - vai de steaua mea. Așa că am avut ocazia să vă cunosc și orașul. Care mi-a rămas în suflet. Tânăr și visător cum eram, stabilisem că la anii pe care îi am acum voi locui în Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț sau Deva, ăsta era Top 3 am meu pe atunci.
Plecam la Iași o dată pe lună. Mi se dădeau permisii de 4-5 zile, două le făceam pe drum. La dus, luam la ora 10 Dacosul până la Hotel Nord, în București (încă nu devenise Ibis, iar autocarele nu aveau terminus la Autogara Militari), Prindeam trenul de 14:30 spre Iași și la 22:30 eram acasă. (Rapidul încă făcea 6 ore Iași-București, acum face 7. Pe timpul lui Carol II făcea 5.) La venirea către unitate, aveam un accelerat Iași-Craiova, plecam la 5:30 din Iași și ajungeam în Vâlcea la 18:30. Treceam și pe la @Yersinia pestis pe acasă.
Unde ești tu, tinerețe, cu armata ta cu tot...
@crismis: V-am citit între timp articolele despre Târgu Secuiesc. Era mai bine dacă le citeam înainte, dar am ajuns acolo pe nepregătite, am fost luați ca din oală - și hai! Frumos oraș, îmi propun să revin.
Oricum: am văzut Muzeul breslelor, Muzeul păpușilor, am găsit Biserica Reformată deschisă (da, e mare de tot, e neașteptat să găsești așa ceva într-un oraș atât de mic), am intrat prin mai multe curți și am dat de trei ori roată pieței centale, admirând fațadele și balcoanele, am luat prânzul la Restaurantul Secuiesc - recomandare primită la Muzeul păpușilor. Nu e rău pentru o vizită nepregătită, nu?
Muzeele pentru copii de care vorbeam sunt de mare clasă, le recomand. Dvs ați început, bineînțeles, cu cel pentru fetițe - ați scris tare frumos și emoționant despre el. Urmează cel pentru băieței...
P. S. Nu am citit de la început articolul dvs pentru că nu e în secțiunea Muzee.
@Yersinia pestis: Dacă mă gândesc bine, îmi sună în urechi glăsciorul acelui copil cu spirit de observație întâlnit în muzeu, care îi arăta tatălui său un polițai care nu știu ce faptă nobilă făcea. (Și chiar dacă mă înșel, rămâne stabilit că am auzit asta, este imposibil ca un coleg de-al dvs să nu fi fost în misie pe acolo.)
Pe bune acum, vă cred că ați văzut cu s-a degradat totul. Că văd până și eu...
Bine, mă alint: întâmplarea (sau fatalitatea) face că sunt nu doar fiu de ceferist, ci și soț de ceferistă. Deci 1. chiar știu destule și 2. nu prea am dispoziție să discut depre asta, că aud prea multe și prea des.
Iar clădirile stațiilor - cine să le preia? În situația actuală, primăriile percep impozite și taxe (mari spre uriașe) și cheltuiesc 0 lei 0 bani. Credeți că e un entuziasm general să ia aceste clădiri în administrare, să cheltuiască averi cu întreținerea lor și să piardă vaca de muls?
@gpopa: Geniule, arma era și este geniu, cea de la Panait Donici. Îmi permit să-ți zic așe, văz că suntem leat, tăt în ' 97 am fost cătană, dar departe de casă. Tot cu Dacosul ajungeam în Gara de Nord, de unde luam acceleratul de ne presăra pe Valea Prahovei, pe la unitățile militare, unii la Câmpina, alții la Predeal, funcție de armă.
CFR-ul încă respira binișor, eu lucrând înainte de armată la o unitate de construcții civile, inclusiv căi ferate, beneficiam de permis gratuit cu 24 de călătorii. Pentru plăcerea călătoriei cu trenul, când veneam acasă în permisie, apucam calea spre Brașov-Podu Olt-Rm. Vl. Dura mai mult, ajungeam dincolo de miez de noapte, dar nu-mi părea rău.
De viaductul Vâlcea-Vâlcele s-a ales praful. Au rămas doar coloanele înalte, ca semn al neputinței noastre de a tăia drum calului de foc prin dealurile Argeșului, spre Pitești. Tot ce a fost fier sau alt metal, a dispărut în urma culegătorilor de "cadavre", specializați în jocurile pe paliere de putere cu fierul vechi. La viaduct, când se construia, s-a lucrat în trei schimburi, inclusiv duminica. Majoritatea celor care au bătut țărușul în șantier, sunt sus, în cer. Trenul spre Pitești, pe viaductul de la Vâlcele, a fost doar o amăgire pentru noi și un instrument de negociere perfid între sindicatele și patronatul prea colorat.
La colegul Yersinia Pestis ce făceați acasă, haltă, vă hodineați? Cred că era o gazdă ireproșabilă.
@zapacitu: Deci nu e carieră, ci a fost carieră și s-a terminat. Bun așa, suntem neam gospodar. Coloseumul era amintire dacă populau dacii Roma.
La Yersi acasă... schimbam locomotiva. Că șina la Adjud nu este rotunjită, să poată trenul face curba cum vine de la Bacău către Onești. Așa că locomotiva se mută dintr-un capăt al trenului în celălalt. Și operația asta durează vreo 20 de minute. Timp în care toată lumea coboară din tren, să fumeze o țigară, să scuipe o sămânță. Și polițaiul vine și bate bate bate... obrazul oamenilor, asta în caz că e tânăr angajat și mai are energie. Că, după niște ani, cred că șade domol în birou și cugetă la condiția umană.
Iar cu permisele... ehe, altă poveste. Ele există și nu există, ca pisica lui Schrodinger. Adică un permis cu 6 (șase) foi la clasa a II-a se plătește, anume costă 300 lei + impozit. Un drum Iași-București e 90 lei, deci economisești vreo 25 lei/drum. Dar doar dacă mergi pe distanțe mari, ca pe Iași-Buzău e mai ieftin biletul decât foaia de permis.
@k-lator: Mulțumesc pentru bunăvoință!
Întotdeauna puteți citi cu încredere ce scriu: nu voi povesti niciodată decât despre lucrurile care mi-au plăcut. Pe undeva, am aceeași abordare ca @Yersi - cu mai puțin umor, desigur, că e greu de atins nivelul său. Dar, nu știu dacă ați urmărit, cea mai mică notă pe care am acordat-o vreodată pe AFA a fost 9,33.
Cred că ardem prea repede pentru a ne permitem să ne consumăm cu chestii urâte. Avem, însă, de unde alege.
@gpopa: la tema dată, dom' profesor de muzici aplicate, propune clipul din epoca de împliniri mărețe: https://youtu. be/3OAi_OYvVz8
O tempora, o mores! sau în traducerea de baltă: ce-am avut și ce-am pierdut!
@gpopa: Bunăvoință??? Nu mon cher, nu mă cunoști! Când nu-mi place ceva, nu-mi place... nici nu deschid măcar penarul să iau tocul d-acolo... ipocriziile le las la alții.
Pur și simplu am deschis saitul... am zis ce să mai citesc? Că io am fost în urmă cu cititul de câteva zile. Și... ia uite... muzee hunedorene... pe mine de județul Hunedoara mă leagă ceva, de 27 de ani - până la momentul ăsta - așa că am deschis evident și articolul!
Ce-i drept, am citit mai întâi filmulețul, am citit pozele, am citit un interviu, apoi am mai citit un interviu de la o televiziune locală, de când s-a deschis muzeul... și da, am citit și articolul, mai la urmă - mea culpa! Deși judecă ' mneata dacă am avut io bunăvoință!?
Dar la final, mi-a plăcut... recunoc, na! 
Seară plăcută și toate cele bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 [Muzeul Trenuletelor] De la 5 la 99 de ani, merita vizitat — scris în 28.10.22 de resita2009 din REșIțA - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată