Un templu unic – Kom Ombo

TIPĂREȘTE

Am plecat în jurul orei 9.00 de la Edfu, după ce am vizitat templul din această localitate și, navigând spre sud circa 65 km am ajuns în jurul orei 17.00 la Kom Ombo. Acesta este un oraș de vreo 60.000 locuitori, situat pe malul drept al Nilului, în mijlocul celei mai mari zone verzi din Guvernoratul Aswan. Numele, tradus succesiv din vechea egipteană, coptă, greacă și romană ar însemna pentru noi „Micul muntele de aur” . Ghidul nostru ne spune că în dealurile din vecinătate au fost mine de aur exploatate din antichitate, în urmă cu peste 3500 ani, sursă de bogăție pentru toți faraonii. Au fost identificate până în prezent 120 de mine de aur.

De pe internet mai culeg o informație interesantă: Sub numele Ombi, orașul este inclus în lista parohiilor Bisericii Catolice Karol Wojtyła (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea), care a fost episcop titular al Ombi din 1958 până în 1963, când a fost numit arhiepiscop de Cracovia.

La sud de oraș, imediat pe malul Nilului, se află „Templul Kom Ombo” . Acesta a fost construit în perioada ptolemeică, început de Ptolemeu al VI-lea, Philometor (222 – 204 î. Hr.), dar terminat de tatăl Cleopatrei a VII-a, Ptolemeu al XII-lea, Neos Dionysos (80 – 58 î. Hr.). În construcția templului au fost, însă, folosite blocuri de piatră provenite de la un templu anterior, din perioada Regatului Mijlociu. O serie de lucrări au continuat și în perioada romană.

Dar, amplasamentul pe malul Nilului, supus inundațiilor și eroziunilor produse de acestea, multelor cutremure de-a lungul secolelor, dar și vandalizărilor, în vederea folosirii pietrei la alte construcții, au condus la o deteriorare importantă a templului. Este cel mai degradat templu ptolemeic de pe malul Nilului dintre cele văzute de mine. Totuși, este un obiectiv interesant, un templu unic.

De ce? Pentru că, de fapt, sunt două temple în unul singur. O axă centrală împarte construcția în două părți simetrice. Există două intrări identice, două săli hyposil succesive, dar comune, însă cu basoreliefuri particularizate fiecărui zeu, și două sanctuare gemene. Cu fața spre templu, în partea stângă este templul închinat lui Horus cel Bătrân – Haroersis, iar în partea dreaptă, templul lui Sobek – crocodilul.

Aflasem, încă de la vizita la Templul din Edfu, că în templele egiptene zeul Horus apare în 13 ipostaze. Aici este ultima, „cel Bătrân” , supranumit și „Vindecătorul” . Vom vedea în interiorul templului, justificarea acestui nume.

Interesant este cum a ajuns un crocodil să fie zeu. Este adevărat că egiptenii au făcut zei mai multe animale din jurul lor (vezi pisica), dar aici explicația ghidului este următoarea: Pe o insulă din mijlocul fluviului își găsiseră adăpost o mulțime de crocodili. În căutarea hranei, aceștia au început să atace oamenii ce se apropiau de apă (pescari, navigatori). Pentru a-i îmbuna, locuitorii au început să le aducă ofrande. De aici până la a ajunge zeu și să aibă propriul templu nu a mai fost decât un pas. Sobek a apărut încă din timpul Regatului Vechi, circa 2500 î. Hr. și a fost recunoscut până prin secolul IV d. Hr.

Ca și celelalte temple, cândva, în decursul timpului, și acesta a fost îngropat în nisip. A fost redescoperit și dezgropat în 1913 de italianul Alessandro Barsanti. Arheologii de astăzi îl acuză însă pe acesta că ar fi mutat artefacte de pe locul unde au fost descoperite, sau că a demontat și remontat incorect elemente de construcție. În fotografia P 23 (?), luată de undeva din spatele templului, lângă „sanctuarul lui Horus” se vede, în planul doi, nivelul sub care a fost îngropat templul.

Amplasamentul templului fiind pe traseul vaporului, excursia este înscrisă în cele „opționale – obligatorii” , cele plătite în țară odată cu excursia. În cazul în care aceasta ar fi fost plătită în Egipt, ar fi costat 20 euro de persoană. Asta în condițiile în care un bilet de intrare costă 140 lire (ceva mai puțin de 7.50 euro).

Vaporul nostru are cheul exact în dreptul templului. Excursia noastră durează pe perioada escalei vaporului în acest „port” .

În tot lungul cheului se întinde nelipsitul bazar de la toate obiectivele turistice. Noi trebuie să îl traversăm. Dar vânzători ambulanți sunt și dincolo de bazar. Și sunt suficient de agresivi. Este suficient să-i arunci unuia o privire și nu mai scapi de el până la intrarea în templu.

Pentru a ajunge la nivelul templului, urcăm o ușoară rampă. Aceasta ne scoate la jumătatea „Curții exterioare” . Nici urmă de „pilon” . Mici din zidul exterior nu a rămas mare lucru. Iar din „curte” se mai văd numai 16 jumătăți de coloane perimetrale, însă, toate în picioare. Zice-se că ar fi trebuit să fie și două blocuri de piatră, pe post de altare, câte unul pentru fiecare zeu. Nu le-am remarcat. Planul templului, găsit pe internet, spune că această curte datează din perioada împăratului Augustus.

Conform machetelor ce refac templul, intrarea în incinta acestuia era prin colțul sudic al curții, prin „Poarta lui Ptolemeu al XII-lea” . Din aceasta, presupun, nu am certitudinea, a rămas în picioare numai stâlpul din dreapta, pe care l-am prins în fotografia P 06.

Din curte se vede perfect „Portalul” de acces în prima sală hypostil. Acesta este primul element ce dovedește simetria templului. După părerea mea, simetria perfectă a portalului dovedește egalitatea rangului celor doi zei.

Prima Sală hypostil, atribuită perioadei faraonului Ptolemeu al XII-lea, este cea mai înaltă parte a templului. Are trei rânduri de coloane masive, dar nu mai are pereți, iar plafonul este păstrat numai parțial. Nu există decât un zid de separare față a doua sală hypostil, zid în care există două deschideri, câte una pentru fiecare zeu. De partea fiecăruia, săpat în piatră, este un basorelief ce înfățișează zeul respectiv. Am zis „un” , dar la Horus am văzut mai multe. În schimb, am văzut un singur Sobek, dar extrem de gras. Dovadă că era bine hrănit de localnici.

A doua sală hypostil este mult mai scundă și are numai două rânduri de coloane, bineînțeles, mai puțin masive. Și aici lipsesc pereții laterali. În peretele din spate, două deschideri, identice cu cele de la intrare, asigură trecerea spre cele două sanctuare.

Tot aici, ni se atrage atenția asupra diferențelor între un templu din perioada greacă și un templu egiptean antic. Templele ptolemeice excelează în basoreliefuri, cu imagini plate „ca pe un ecran” , în timp ce în templele vechi găsim mai mult statui. Totodată, grecii nu excelau în proporțiile corpului uman, mâinile și degetele personajelor fiind extrem de lungi. În plus, capitelurile coloanelor sunt decorate cu flori de papirus.

Urmează trei „holuri largi” , succesive, paralele cu latura lungă a celei de-a doua sală hypostil. Acestea au fost construite și decorate în timpul domniei lui Ptolemeu al VI-lea, Philometor.

Pe internet am găsit și denumiri ale acestora. În ordinea parcurgerii, acestea sunt: „Holul exterior” , (sau „al fundației” (?)), „Sala ofrandelor” și „Sala statuilor” . Gradul de deteriorare a sălilor crește pe măsură ce trecem dintr-una într-alta, astfel că în ultima nu am văzut nici o statuie. Și pereții despărțitori ai acestor săli sunt prevăzuți cu câte două deschideri de trecere spre sanctuare.

Unul dintre cele mai interesante lucruri de văzut în templu este încrustat în peretele sudic al celei de-a doua săli. Este vorba de un calendar agricol. Este un calendar civil, folosit și astăzi, conform declarației ghidului, în zonele agricole ale țării. Anul cuprinde 365 de zile și este împărțit în trei sezoane: inundația Nilului, semănatul și recoltarea. Fiecare sezon are 4 luni și fiecare lună 3 săptămâni de câte 10 zile. Această împărțire a timpului duce la un total de 360 de zile. Rămân 5 zile lipsă. Acestea sunt declarate zile de sărbătoare, după strângerea recoltei și corespund celor 5 zei principali, Isis, Osiris, Seth și Neftis și Horus. În caroiajul plin de hieroglife de pe zidul respectiv sunt indicate fiecare sezon și fiecare lună, iar fiecare zi este numerotată. În dreptul fiecărei zile este descrisă activitatea agricolă ce trebuie efectuată în ziua respectivă.

Ultimele încăperi ale templului ar fi trebuit să fie „Sanctuarele” . Dar acestea sunt complet distruse. Nu a rămas decât pardoseala și conturul pereților. Și un bolovan mare, negru, de o formă neregulată ce a fost, probabil, cândva, „Altarul șui Sobek” . Dar și acesta este în curs de fragmentare.

În imediata vecinătate, pe culoarul dintre templu și zidul interior de incintă (există și un zid exterior), găsim - să-i zicem - „cabinetul medical” . Medicina, în Egiptul antic a fost foarte bine dezvoltată, influențată întotdeauna de religie. Chiar și Herodot afirmă acest lucru în scrierile sale, precizând că nu exista o specializare medicală, și că toți medicii știau să se ocupe de toate. Basoreliefurile de aici prezintă o întreagă gamă de instrumente medicale: bisturie, pense, forcepsuri, foarfece și multe altele. Imaginea este completată cu sticluțe cu medicamente. Iar ca tabloul să fie complet sunt prezente și o serie de sfaturi. Este prezentată, zice-se, cea mai sănătoasă, cea mai comodă poziție pentru a naște și se ilustrează că alăptatul copilului este strict necesar. Toate aceste elemente conduc la concluzia că în cadrul templului ar fi funcționat și un spital.

Ca în oricare alt templu, nici aici nu putea să lipsească ilustrarea victoriilor militare. Pe același culoar ne este prezentat un întreg șir de prizonieri de război. Aceștia au o mână amputată, să nu mai poată să lupte altădată. Chiar dacă nu au fețe, probabil un prizonier nu merită să fie identificat, suntem asigurați că nu sunt egipteni. În primul rând că au părul creț, apoi, inscripția de dedesubt indică originea fiecăruia.

În aceeași zonă, o suprafață rezonabilă de teren este ocupată de ceva ce, la prima impresie, par a fi căzi de baie săpate în piatră, dar neșlefuite. Ghidul ne explică faptul că nu sunt căzi de baie, ci sarcofage pentru crocodili. În ultimii ani, undeva în vecinătate, a fost descoperit un întreg „cimitir pentru crocodili” . Aici sunt expuse sarcofagele, iar mumiile sunt prezentate în muzeul de jos.

În partea de nord – vest a templului ne oprim lângă un alt obiectiv important. Este vorba despre „Nilometru” . Cer scuze dacă mă repet, dar trebuie să precizez că acesta este un puț, suficient de adânc care, pe timpul inundațiilor Nilului, prin infiltrarea apei prin mal, putea să măsoare nivelul, respectiv amploarea acestora. Funcție de acestea, preoții templului estimau bogăția recoltelor și calculau valoarea impozitelor ce trebuiau plătite de localnici. După unele păreri, cel de aici, de 14.70 m adâncime, a fost folosit și ca bazin pentru creșterea puilor de crocodil. Dar, conform unei schițe expusă alăturat, lucrarea de aici este mai complicată. Este în legătură și cu un puț mai mic, pe care nu l-am remarcat, iar un tunel, cam de pe la mijlocul adâncimii, leagă „Nilometrul” de un loc din interiorul templului.

Între timp, se lasă seara și avem posibilitatea de a urmări un splendid apus de soare. Chiar dacă acesta dispare în spatele unor copaci, imaginea este similară cu cele ale apusurilor din Santorini, sau din alte colțuri renumite ale lumii.

Încheind vizita în incinta templului, ne îndreptăm spre ultimul obiectiv al vizitei, Muzeul Crocodilului. Acesta este amplasat la baza rampei pe care am urcat-o la sosire, într-o clădire nouă, ce nu exista în 2008. Se intră cu același bilet, folosit la intrarea în templu. Muzeul este organizat într-o singură încăpere, destul de mare ca dimensiuni, dar, destul de întunecoasă. Sunt prezentate aici multe mumii de crocodili, înfășate (nu am găsit altă rimă =)) ), sau nu, ouă fosilizate sau statui omagiale. Alte multe panouri explicative ce prezintă cultul zeului crocodil, relația lui cu faraonii și prezența acestuia în templul de la Kom Ombo.

Parcurgem muzeul în destul de mare viteză, pentru că acea oră și jumătate anunțată pentru staționarea vaporului se apropie de sfârșit. Nu cred că ne-ar fi lăsat pe aici, dar nu este bine să riscăm. În plus, trebuie să ajungem la odihnă devreme. Mâine dimineață, cu noaptea în cap, plecăm spre Abu Simbel.

---

VIZUALIZĂRI: 1473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI