Mocănița Huțulca – un tren mic cu poveste mare (și un pic de fum)

TIPĂREȘTE

Huțulca – Trenul cu aburi, afumătură cu păcură arsă și aventură bucovineană

Dacă visezi să evadezi din lumea grăbită a aplicațiilor mobile, a cafelelor în pahare de carton și a notificărilor nesfârșite, atunci Mocănița Huțulca e exact ce-ți trebuie. Un tren mic, o cale ferată îngustă, o locomotivă cu aburi care pufăie cu patos și o Bucovină care se dezvăluie lent, ca o poveste spusă de bunica, la lumina sobei.

Un tren nemțesc pe pământ românesc

Linia ferată a fost construită , la 1888, de un neamț gospodar care avea gater în zonă. Nemțălău fiind, a zis: 'Dacă tot tai lemn, ia să-l și car civilizat, pe șine! '. Așa că a întins linii prin munți, punând împreună o lucrare trainică, cum numai nemții știu să facă. Tot ce a fost nemțesc a funcționat perfect, aici, în România. Mă rog, cu o excepție notabilă: Klaus Werner Johannis. Dar el pare să fi fost un model de export cu defecte de fabricație la montaj. S-au prins românii după vreo 10 ani, cum se întreabă omul de ce nu merge priza, ca să descopere că n-a avut curent din prima.

Dar Huțulca n-are astfel de probleme. Ea merge. În ritmul ei, domol, filosofic aproape. Pornește din Moldovița și se duce, cu pufăituri solemne, până la Argel.

Călătoria cu Huțulca – Lent, dar memorabil

Nu te aștepta la viteză. Nu e TGV, nu e nici tren de navetiști. E tren de contemplat. Merge agale, cu o viteză perfectă pentru a vedea tot ce e de văzut: un copil care salută cu mâna, o babă care face mămăligă în curte, un cal care se uită fără grabă la vagoane. Dealuri blânde, păduri vechi de când lumea, pârâuri limpezi care ți se insinuează în suflet.

Huțulca e trenul care te duce nu doar într-un loc, ci într-o stare. Starea aia de 'nu am ceas la mână și nici nu-mi trebuie'. Pentru că Bucovina nu se vizitează, se trăiește. În ritmul ei. Altfel, nu ești din peisaj.

Huțulca nu e doar tren, e legătură vie între trecut și prezent, între sate și legende, între abur și emoție. Când urci în ea, nu doar că vezi Bucovina, dar o și simți: în mirosul de fum, în scârțâitul șinei, în chicotele copiilor și zâmbetele bunicilor.

Un drum cu Mocănița e ca o lecție de istorie și geografie, predată de o locomotivă cu aburi care n-a uitat să zâmbească.

Plimbarea cu Huțulca trebuie să fie, neaparat, cea cu locomotiva cu abur. Pufăielile locomotivei sunt o melodie perfectă pentru peisajul prin care treci și se integrează până la asimilare totală cu poveștile Bucovinei. Mergi agale și te bucuri de ceea ce poți vedea din natură. Nu există grabă când mergi cu Huțulca, pentru că, la ce ți-ar folosi? Pădurile sunt acolo de mii de ani și, dacă nu intervin niște politicieni, vor mai fi. Eternitatea nu se sinchisește de câteva minute cu care tu ai circula mai repede și apoi, cui i-ar folosi?! Bucovina trebuie trăită în ritmul ei, altcumva nu ești din peisaj. Mergi cu trenul, te afumi ca pe șuncă, miroși a păcură și a fum de cazan, dar ce frumos se vede Soarele peste dealuri și ce frumos este pârâul ce curge pe lângă calea ferată, aia îngustă.  

Despre huțuli, identitate și... mistere

Trenul trece printr-o zonă locuită de huțuli. Un popor mic, dar fascinant. Ucraineni, dar nu chiar. Români? Parcă. Polonezi? Poate. Unguri? În niciun caz, dar nici ei nu sunt siguri. Adevărul e că sunt oameni de munte. Cu cai puternici, văi adânci și tradiții care rezistă vremurilor. Sunt parte din farmecul locului și parcă au crescut odată cu brazii.

Când trenul trece prin satele lor, timpul se oprește. Le vezi femeile cu baticuri colorate, bărbații cu cizme groase și casele mici, dar curate, parcă pictate cu pensula unui copil fericit.

Argel – Popasul fericirii culinare

După vreo oră de scuturături blânde și abur tras adânc în piept, ajungi la Argel. Aici, surpriză: 45 de minute de popas. Nu-i peron, e festin! Localnicii și-au organizat tarabe, bufeturi, standuri de mâncare și bunătăți. Bulz, mici, cârnați, sarmale, vânat, fripturi cât roata carului. Te trag mirosurile de nări ca în desene animate. Rezistența e inutilă.

Apoi dulciurile! Poale-n brâu cu brânză dulce, sărată, cu mărar, cu carne și, dacă insiști, probabil găsești și cu ceva suspect (dar bun!). Bucovinenii nu se joacă când vine vorba de prăjituri. Fac plăcinte cum n-ai mai gustat. Când muști, parcă auzi fanfara în cap și în suflet.

De toate găsești în Argel, de mâncare vorbind. Bărbații comercianți sunt zgomotoși, mai că te trag de mânecă, dar, mai eficiente sunt fetele care servesc. Frumoase de pică, blonde sau brunete, năltuțe și cu un zâmbet permanent, atente la ceea ce-ai vrea să comanzi. Mâncare, băutură, dulciuri, de toate găsești acolo. Ba chiar și un cal, viu, nu de lemn sau de șah, stă cuminte pe lângă peron. Un cal frumos că, deh, ce ar putea fi urât în Bucovina?! Parcă e acolo doar ca să-ntregească tabloul. Nu face nimic, doar privește. Ca un personaj secundar, dar esențial.

În 45 de minute n-apuci nici să mănânci pe săturate, nici să bei, nici să termini desertul. Când ești în mijlocul deciziei existențiale: „mici sau sarmale?” , Huțulca fluieră. Lung, ca o dojană. Te cheamă înapoi, de parcă zice: „Hai, gata, ajunge, s-a terminat pauza de răsfăț” . Și  năpădim cu toții în vagoane, iar cei care te-au găzduti pe peron, îți fac cu mâna, a dorință de-a ta de-a reveni.

Drumul înapoi – Cu burta plină și sufletul împăcat

Urcat înapoi în vagon, un pic mai greu, un pic mai fericit. Acum te uiți cu alți ochi la pădurile pe care le-ai văzut la dus. Soarele joacă printre ramuri, pârâul curge, calul cel de la peron poate doarme deja. Nu mai ai nevoie de nimic altceva. Nici semnal, nici scroll, nici emailuri. Ai Huțulca.

Când ajungi din nou la Moldovița, parcă cobori din altă lume. Te simți afumat, ca o șuncă bună. Dar e un fum bun, un miros de poveste, de lemn ars, de cazan și de amintire caldă.

Huțulca nu e doar un tren. E o terapie. Un mod de a-ți aduce aminte că viața nu se măsoară în kilometri, ci în clipe. În zâmbete, în pufăituri de locomotivă, în bucăți de plăcintă cu brânză și în priviri de cal melancolic.

Cumpără-ți bilet. Ia loc. Trage aer fără îndoială de curat. Ține de drum, om bun! Huțulca te așteaptă!

Nu plec fără să vă dau date pur tehnice privind călătoria. Rezervarea se face on-line, pe saitul Mocăniței Moldovița. Prețul unei călătorii este de 60 de lei de persoană adultă, dacă mergi cu locomotiva cu abur, spre Argel. Se mai poate și cu dieselul, spre Vatra Moldovița, acolo costă doar 30 de lei. De regulă, trebuie să ajungeți în halta Moldovița cam cu 15 minute înainte de plecarea trenului. Veți găsi parcări pentru auto, gratuite. Mie a încercat cineva să-mi ia bani pentru parcare i-am cerut bon și l-a luat râsul. Pe mine și mai tare, așa că nu i-am dat nimic!

Este bine să vă luați cu voi ceva de îmbrăcat, mai grosuț, vagoanele sunt platforme simple, fără pereți și, chiar dacă trenul merge cu o viteză de” minus” km pe oră, se face curent, care sunteți sensibiloși o veți păți. Dar, indiferent de ce și cât fum veți înghiți, da, merită!!! :))

Zi bună s-aveți, io m-am tirat, plec să-mi fac o coșmelie de magazie, haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 100 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI