ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 06.07.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 7 nopți
Solo
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
77.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Ciobanul ungurean și Miorița din Neptun

TIPĂREȘTE

Cam o dată la 5 ani mă apucă și pe mine rătăcirile. Adică mă rătăcesc pe litoral. Românesc, carevasăzică.

Am renunțat la Bulgaristan, am renunțat și la revederea cu urmașii eteriștilor și am descălecat pe minunatele plaiuri dobrogene, locul surghiunului poetului Ovidiu dar și loc de “joacă” pentru (unele dintre) filmele lui Sergiu Nicolaescu.

După 14 ore chinuitoare pe șmen dă feru’ mioritic – jur pe litoralu’ românesc că nu mă mai urc decât în Shinkansenuri! - am aterizat în halta Neptun. Am aterizat la propriu, doar știți că peronul din halta amintită este la un metru sub scara vagonului de tren. Eu uitasem aspectul ăsta dar sunt o fire sportivă, sunt mereu în joc de glezne sub biroul de la job.

Am pornit-o agale spre hotel și în mai puțin de 10 minute am ajuns la paralelipipedu’ ce avea să mă găzduiască pentru 7 nopți. Adică sejur pe bune, ditamai boierul, mi-am permis 7 zile pe litoralul autohton. Alții, mai puțin norocoși, au sejururi de 5,6 zile. Vorba aia, la vremuri de criză, cinciul e noul șapte.

Hotelul Miorița – că despre el este vorba – este un hotel mai vechi dar renovat în urmă cu ceva ani. Este o cutie de chibrituri asemeni celorlalte hoteluri din stațiune dar cu o grădină destul de frumos amenajată și bine întreținută, inclusiv câteva foișoare din lemn. Punctul forte al stațiuni rămâne, zic eu, distanța rezonabilă dintre hoteluri și verdeața. Păcat că nu prea se ocupă nimeni de toaletarea corespunzătoare a vegetației.

Hotelul dispune de câteva locuri de parcare în fața recepției dar mașinile se pot parca și sub copaci, pe o parte a spațiului verde. Păcat, aș fi dat altă întrebuințare acelui loc.

Am ajuns la hotel în jurul orei 10 a. m. și am fost cazat imediat și fără să fiu nevoit să completez niciun formular.

Am optat pentru o cameră de 3* superioară. Acestea se află în corpul C al hotelui, iar camera mea avea vedera spre piscină. Mda, hotelul are și o piscină, o piscină chiar faină, cu un bar cu prețuri rezonabile, 8-10 lei berile, cafeaua, cu muzică bună, un loc în care îmi plăcea să lenevesc după-amiezile alături de blondele mele…

Camera este decentă, cam 15 m², mobilier din pal în stare bună, televizor cu diagonala de vreo 60 cm, pat dublu mare, saltea foarte bună, lenjerii curate. Becuri funcționale toate, priză, mochetă pe jos, ușor uzată, pereți curați.

Balconul a fost curățat cam în grabă, scaunele păstrau încă sarea de pe slipurile celor cazați înaintea mea - sau or fi rămas așa din sezonul trecut? -, nu există plasă de protecție contra țânțarilor și nici uscător de rufe.

Camera dispune de aer condiționat și un minibar și de un dulap în care am găsit câteva umerașe.

Baia este renovată, suficient de încăpătoare dar are și ea niște lipsuri: perdeaua de la duș e montată aiurea, la vreo 10 cm de cădița de duș așa că toată apa se adună în baie. Nu există suport pentru săpun la duș iar pe tot parcursul concediului a persistat un miros neplăcut de canalizare. Ca aspecte pozitive: am avut mereu la dispoziție prosoape curate, am primit zilnic câte un sul de hârtie igienică – s-au adunat vreo 5 până în ultima zi - și se golea zilnic coșul de gunoi care se afla în baie. Din păcate, în cameră nu cred că s-a intrat, cel puțin eu nu am văzut urme că s-ar fi aspirat vreodată.

Am avut cazare cu mic dejun. Micul dejun îl luam în restaurantul hotelului, un restaurant încăpător care are și o terasă pe măsură. Hotelul oferă și cazare cu demipensiune sau pensiune completă.

Micul dejun este acceptabil, suficient de variat pentru mine, adică aveam exact ce mănânc și acasă. Bine, acasă nu prea mănânc la micul dejun... Ca să revin, găseam pe mese ouă ochiuri sau omletă, ouă fierte, cârnaciori, bacon, crenvurști, 2 feluri de mezeluri, cașcaval, telemea, brânză topită, unt, miere, cereale, un singur fel de pâine (toast), roșii, chec, mere ș. a. De băut se putea bea cafea, ceai, sucuri la dozator. Produse de calitate medie spre bună.

Vreau să mai precizez că hotelul se află aproape de gară dar destul de departe de plajă.

În concluzie, am avut o cazare decentă, la un preț decent, având în vedere că nu am beneficiat de nicio ofertă early-booking. Recomand hotelul celor care nu sunt foarte pretențioși și țin să mulțumesc colegilor de pe site, Rofri și Yersinia Pestis, ale căror recenzii m-au ajutat în alegerea hotelului.

Vă doresc vacanțe minunate și să ne (re) citim cu bine!


[fb]
---
Trimis de Flaviu in 19.07.22 21:30:13
Validat / Publicat: 20.07.22 07:58:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP. A mai fost în/la: Camping Olimp

VIZUALIZĂRI: 1024 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Flaviu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Camera
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

Rofri
[20.07.22 09:34:06]
»

Mă bucur că ați avut un sejur reușit la Miorița! Camera superioară arată într-adevăr mai bine decât cea în care am stat noi anul trecut, mai ales baia. Și prețul a fost foarte ok.

mishu
[20.07.22 09:43:30]
»

@Flaviu: Exista argumente pro si contra, insa cred ca in final rezultatul este unul pozitiv, si conteaza de fapt ca tie ti s-a parut ok si avand in vedere si pretul, este in regula.

Felicitari, votat cu mare drag.

FlaviuPHONEAUTOR REVIEW
[20.07.22 10:13:19]
»

Rofri & mishu: Vă mulțumesc! Am trăit la maxim bucuria de a fi în vacanță și am trecut peste micile neajunsuri. Nu mai văzusem marea de 3 ani așa că am profitat de plaja foarte bună și de marea neașteptat de curată pe care le-am găsit la Neptun.

Toate cele bune!

Zoazore
[20.07.22 13:05:09]
»

@Flaviu:

Ca aspecte pozitive: am avut mereu la dispoziție prosoape curate, am primit zilnic câte un sul de hârtie igienică – s-au adunat vreo 5 până în ultima zi

Or fi vorbit la restaurant? Stiau ei ce stiau. Dar pe tine nu te-au prins esti tare!

Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa ajungi la mare! Eu nu stiu daca si cand voi ajunge!

Dar face bine sa mai schimbi aerul!

Imi plac culorile din camera! Dau un aer de eleganta!

Poate mai repeti experienta!

FlaviuPHONEAUTOR REVIEW
[20.07.22 13:09:51]
»

@Zoazore: mulțumesc!

Eu sper că vei ajunge și tu cât mai curând la mare, în fond tu ești mult mai aproape de ea decât sunt eu.

O zi faină!

Zoazore
[20.07.22 13:14:14]
»

@Flaviu:

Eu sper că vei ajunge și tu cât mai curând la mare, în fond tu ești mult mai aproape de ea decât sunt eu.

Pai tocmai de-aia! Nu, anul asta e exclus! Am alte prioritati. Cum ar fi dantura!

Anul viitor, poate... Mai vedem ce va mai fi!

cris1982 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.07.22 15:29:07]
»

@Flaviu:

am profitat de plaja foarte bună și de marea neașteptat de curată pe care le-am găsit la Neptun.

La capitolul plajă şi mare de ce nu ai dat nicio notă? Când am citit review-ul am crezut că nu ai mers la plajă pentru că nu ai amintit nimic despre ea. Ulterior, am citit ecoul şi am văzut că ţi-a plăcut şi plaja şi marea.

FlaviuPHONEAUTOR REVIEW
[20.07.22 15:54:47]
»

@cris1982:

Nu am dat notă pentru că hotelul nu are plaja sa. Nu mi se pare corect ca nota unui hotel să fie influențată - în bine sau în rău - de calitatea plajei sau a apei din moment ce hotelul în sine nu are nicio legătură în ceea ce privește acest aspect.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cris1982, Flaviu, mishu, Rofri, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMiorița Hotel [Neptun]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048346042633057 sec
    ecranul dvs: 1 x 1