ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.02.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
TIMP CITIRE: 3 MIN

Cu gașca la o șuetă sau cum m-am distrat eu la TTR 2017!

TIPĂREȘTE

Și cum nu poate lipsi martie din Postul Paștelui, nici Zâna Zbanghie nu putea lipsi de la TTR 2017!

Că prea m-au incitat cei care-au fost acolo, prea era gașca frumoasă și atmosfera de prietenie! Am inaugurat și capitolul TTR. Că prea-mi doream tare, dar nu prea se ”pupa” cu programul meu.

Și uite-așa, pe la 10 de dimineață, ne-am pornit spre ROMEXPO. @nicole33 și cu mine, că m-a recoltat de pe stradă, după ce-am făcut-o să m-aștepte 15 minute! Scuzeee!

Am ajuns într-un final, ne-a preluat @mishu și ne-a condus spre standul AFA.

Lume multă, monșer, ca la târg! Care cumpăra, care vindea, care cânta, dansa, fugea, agăța posibili turiști...

Mă și mir că nu m-am rătăcit de @mishu și de @nicole33. Mă simțeam ca un copil într-o cofetărie: voiam peste tot!

Am ajuns la standul AFA! Lume bună, luminată, prieteni dragi de pupat: @ANILU, @krisstinna, @pepsi70ro, cu soața Mihaela, @mishu, @maria55, @dianamea, @BogdanDSN. Am dat și-un tur prin târg cu @dianamea, să vad și eu ce și cum! O surpriză plăcută a fost standul stațiunii Lacu Sărat, din Brăila. Patriotism local, deh! Era ceva lume și la ei!

Am stat eu ce-am stat (la un ”viciu” cu fetele) și-am zis că să fac și io ceva util societății AFA-iote! Am ieșit la ”agățat” posibili useri. Și dă-i și explică și povestește... Unde nu mă pricepeam, dădeam cuvântul cunoscătorilor (Grecia, Turcia...)

Între timp, l-am revăzut pe @Dan&Ema, @Dabator, @tata123, @Ion Raita, @Carmen Ion&@Antheus, @Dragoș.

Și cum povestea @ANILU despre momentele comice, azi am avut și eu partea mea:

Mai întâi un domn, născut mai devreme decât mine, care ne ruga să facem ceva și pentru cei care-s singuri, care n-au o pereche în viața lor. Niște reduceri, ceva, niște programe speciale în care să-și cunoască și ei jumătatea... Că-i jupoaie hotelierii dacă merg single, că eu unde merg în vacanță, de-astea! Abia ce l-am lămurit că AFA nu-i sait matrimonial (da, știu, i-am frânt inima, a rămas traumatizat!) că a apărut un altul, cam de-aceeași vârstă cu primul, cu trei sacoșe și cu ochii țintă la masa noastră, pe care erau câteva fursecuri. M-așez strategic între masă și om și-ncep să-i torturez neuronul cu ce-i AFA, ce știe și ce poate ea! El se uita în ochii mei cu rugămintea s-o șterg și să-i las drum liber! Eu nu și nu, Batman-Batman! La final, a plecat și zăpăcit de cap, și cu mâna goală. Și nici nu cred că știa ce-i internetul!

S-a făcut de 16, așa c-am luat-o pe @maria55 s-o ducem la autogară, am urcat-o-n microbuz și-am ajuns și eu acasă (mulțumesc, tiza!). Fericită c-am fost și eu acolo cu voi, în atmosfera aia atât de pozitivă, veselă, caldă și frumoasă!

S-a glumit, s-a povestit, s-a-ntrebat, s-a răspuns, au sunat telefoane, ne-am pupat, ne-am distrat, s-a râs mult...

Am fost la TTR 2017? Nu, am fost să mă-ntâlnesc cu prieteni dragi! Și mi-a plăcut! Vouă?


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 18.02.17 21:30:03
Validat / Publicat: 18.02.17 23:09:32

VIZUALIZĂRI: 1489 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Gașca veselă de la TTR! Nu știu cine este cel de lângă @pepsi70ro.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54 PMA (din 54 voturi)

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

elviramvio
[19.02.17 08:44:12]
»

@Zoazore:

P16, cred 99% ca tipul cu barba e/si taximetrist, am vorbit despre AFA in timpul cursei, vineri si mi-a zis ca trece pe la targ. Daca e el - am zis 99% l-am recunoscut - vorba multa, nu doar scrisul, e buna uneori pentru AFA.

Nici nu stii cat am regretat ca sambata a trebuit sa plec din Bucuresti.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[19.02.17 08:58:13]
»

@elviramvio: Nu mă prindeam de cine spuneai! Probabil că-i cum zici! @mishu a discutat cu ei!

maria55 †
[19.02.17 09:12:50]
»

@elviramvio: măi, măi si eu regret! Stii ce a zis @Marinus in prima zi de TTR cand a vazut pozele?!

"Ia de vezi! S-a mutat gara! "????????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[19.02.17 09:16:52]
»

@maria55: Aproape! C-au mai lipsit! Dar la Slănic...

Ohooo, abia aștept!

Dan&Ema
[19.02.17 09:17:55]
»

@Zoazore: Da, vizitam Cernavoda! Si Lacu Sarat! Si Braila! Ne-am bucurat si noi 4 (mici si mari) de atmosfera de la standul AFA si mai ales de revederea coiegilor dragi de site. Ne pare rau ca nu v-am prin spe toti cei care ato trecut ieri pe la standul afa, noi am plecat pe la pranz. Si cand nici bine nu am iesit din parcarea de la Romexpo, suna telefonul. Cornel!

- Alo, Dan? Te salut!

- Te salut, Cornel!

Dobru, matrimoniala, fara balcon sau cu balcon, ba fara totusi, ca poate sunt fumatori dornici de balcon, camera 402 adjudecat!

Ne vedem la Slanic Moldova, oameni buni! Pe curand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
elviramvio
[19.02.17 09:21:45]
»

@maria55:

Marie, nici n-am mai intrat pe fb ca daca te gaseam treaza, apai puneam de-o barfa lunga si acum sunt cam pe viteza. Acum sunt prin Arges si abia diseara ajung acasa. Dar gara aia fii sigura ca are multe ecouri si ne va ramane in suflet tuturor care am trecut pe acolo sa te vedem.

Am regretat enorm cand am auzit ca vii sambata, eu trebuia musai sa plec la cealata casa a mea, argesana.

Sa ne vedem cu bine la Slanic si te caut curand sa vorbim, am restanta, stii tu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
maria55 †
[19.02.17 09:22:00]
»

@Dan&Ema: off; boier ai fost si asa ai rămas! Multumesc mult in numele tutungiilor!

Dan&Ema
[19.02.17 09:24:06]
»

@maria55: Sarut mana, cu drag si maxima admiratie!

elviramvio
[19.02.17 09:30:03]
»

@Dan&Ema:

Pai Dane, Cornel chiar ne-a aratat respect, eu i-am dat mesaj sa nu ma caute ca pe unde merg e rau cu semnalul la telefon si la ce zi a avut ieri n-avea rost sa se chinuie el si cu telefonul pentru mine, deci sa-mi dea o camera nu la parter sau la cucurigu, restul nu conta. Pai ce crezi ca nu m-a sunat? Ba da si eu am alergat dupa semnal, sa prind Banatul. Multumesc Cornel.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
maria55 †
[19.02.17 09:41:11]
»

@elviramvio: ai dreptate! In timp ce noi ne distram care pe unde, fie la TTE fie prin Arges, Cornel muncea si unii dintre noi nu răspundeam nici la telefon????!

In ceea ce priveste "restanta"; stii doar că orice restantă este urmată de penalizări, asa că, păzea fată dragă!

ANILU
[19.02.17 09:45:33]
»

@Zoazore: Da, ieri a fost o zi plină, cu veselie, întâlniri și pupaturi, am ajuns acasă toropita și copleșită.

Eu am avut bucuria de a cunoaște un user AFA, @ vini, care a recunoscut că nu a mai scris de mult și mi-a recomandat să citesc un articol al lui din februarie 2010 - vezi impresii

Vă recomand și vouă sa-l citiți și să vedeți câtă dreptate a avut acum 7 ani. Pe mine m-a copleșit. Îl găsiți la Filozofari.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[19.02.17 09:49:06]
»

@ANILU: Dă și tu un link! Nu-l găsesc neam!

Gata, l-am găsit!

vezi impresii

ANILU
[19.02.17 09:52:16]
»

@Zoazore: Nu pot de pe telefon. Dar caută după nume user @ vini, iar articolul se numește "Scuze domnului Cornel Bociort".

Spor.

webmasterX
[19.02.17 09:53:35]
»

@Zoazore: Ai link în ecoul colegei.

maria55 †
[19.02.17 09:55:33]
»

@ANILU: l-am gasit dupa nume utilizator si dată! L-am citit si votat cu poze cu tot!

elviramvio
[19.02.17 10:56:42]
»

@maria55:

Stiu dar tu ai mana buna la penalizari, dai doar de alea de haz si iubire. O zi fainuca sa ai, inchid laptopul ca trebuie sa strangem satra dar pe drum mai arunc un ochi pe aici sa vad ce va da prin cap. Are dreptate mama Michi, dependenta bat-o vina!!!

doinafil
[19.02.17 12:40:37]
»

@Zoazore: Draga noastră „Zână Zbanghie”, mi-aş fi dorit să fim şi noi sâmbătă, cu voi toţi de-acolo! Dar, deh, „moșii de iarnă” (tradiţii, obiceiuri religioase) nu ne-au lăsat, am fost la ei!

Dar, nu-i bai, ne vom revedea la Slănic! (abia aştept!).

Mi-a plăcut (ca de obicei) umorul din articolul scris şi, bineînţeles, am votat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
mishu
[19.02.17 16:14:26]
»

@Zoazore: Mai zana, eu trebuie sa te cert, poza P15 se intituleaza "Activitate la standul AFA"si lumea se asteapta sa vada discutii cu alte persoane si cand sa ma uit si eu sa vad ce activitate prestam, ei bine prestam un cocktail. Pai mai poate sa creada cineva ca am si muncit pe acolo? Trebuia sa faci si tu ca in celebra replica " Mircea fa-te ca lucrezi".

Oricum a fost o zi pe gustul meu, cu lume multa si am fost invidiati pentru asta de cei de langa noi care au vazut ce comunitate inimoasa suntem.

Si ca sa nu ma dezic, felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[19.02.17 18:34:30]
»

@mishu: Măi, ce să zic? Asta a fost intenția, dar până la fapte. au plecat oamenii de-acolo! Că mă știi, doar:... și melcul-țuști! Acuma lasă, că-i de bine! Era un moment de respiro!

teona
[20.02.17 11:17:52]
»

Draga Zoa, nu stiu despre ce momente comice ti-a povestit Anilu, cred ca... nu despre cele intamplate in drumul nostru spre casa din seara precedenta, pe care eu sigur nu le voi uita. Ma bucur, chiar daca nu am putut sa fiu alaturi de voi, ca ati fost intr-o dispozitie de zile mari. Si daca Mishu a umplut paharele cu licorile aromate din termos, chiar va invidiez, are niste retete grozave. Pana ne vom revedea, va urez numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.02.17 12:05:24]
»

@teona: Uite-le aici, in ultimul ecou!

Eu altceva n-am auzit! Ce-am citit pe la fete, sa vad care-ar fi starea de spirit!

Abia astept sa ne vedem!

maria55 †
[20.02.17 12:53:52]
»

@teona: am aflat pătania ta... din "culise"... si ce?! Bine ca a fost doar atat si bine ca nu s-a lasat cu "imobilizare"????????????!

Ce?! Sa n-am pereche la "busituri"?!

mishu
[20.02.17 14:09:38]
»

@teona:

teona
[20.02.17 23:17:09]
»

@maria55: Ha, ha... si eu tot din "culise" am aflat de încăltările... tradătoare. Dar vezi, cineva acolo sus, s-a gandit ca nu pot sa ratez ringul de dans la Slanic.

teona
[20.02.17 23:31:51]
»

@mishu: Nu da... din casă!

ascent
[22.02.17 20:46:50]
»

@anilu Am citit articolul scris de @vini... de muuult... Atunci am aflat si despre Cornel.

Imi este tare dor de @diaura, @Georgiana, @dananecula, @Magdalena... ca sa nu mai vorbesc despre @ionescunic, @valimi, @dannek, si muuulti altii...

PS @Zoa, mi-a placut ce ai scris despre Braila. A lipsit foarte putin ca sa fiu si eu pe acolo..., pe la TTR adica.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, ascent, Dan&Ema, doinafil, elviramvio, maria55, mishu, teona, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂMiniÎntâlniri 'ad-hoc' - la Târgul de Turism!:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058964967727661 sec
    ecranul dvs: 1 x 1