ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.06.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Familie
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

La casa „părintească” a lui Eminescu din Ipotești

TIPĂREȘTE URM de aici

Fără Eminescu, valoarea acestui popor ar fi rămas minimă, cu toate victoriile și realizările lui. Căci nu forța, nici realizările brutale (iarăși și iarăși trebue să spunem același lucru!), nu bogățiile, nu combinațiile vieții, nu mânuirea mulțimilor și specularea naivității și ignoranței valorează în fața Celui Etern, ci jertfa pură a sufletului nostru. – Mihail Sadoveanu, Adevărul - ianuarie 1937

Anul acesta am avut parte de o surpriză plăcută: am reușit să ajung pe meleaguri eminesciene și chiar să calc pe pământul pe unde poetul a alergat în copilărie – la Ipotești. Nu știu cum s-au aliniat astrele sau voința divină a dorit acest lucru astfel că m-am „nimerit” și eu la Memorialul Ipotești chiar în zi de omagiere a marelui poet: 15 iunie. Când mi-am dat seama că deplasarea mea la Ipotești va coincide cu desfășurarea manifestărilor anuale intitulate „Zilele Eminescu” am întrebat printr-un e-mail dacă casa memorială se va putea vizita în acea zi – răspuns afirmativ. De altfel am fost invitat să particip la evenimentele dce se vor desfășura în ziua de 15 iunie atât pe e-mail, cât și la fața locului. Fiind vorba de o zi specială, intrarea în casa-muzeu a fost gratuită.

„Eminescu” este un subiect inepuizabil, de zeci de ani curg râuri de cerneală despre viața și opera poetului, sute de articole și cărți apar permanent pe piața editorială. Încă se mai caută „senzaționalul” , încă apar informații noi, încă se încearcă acoperirea unor pete albe din biografia lui Mihai Eminescu. De-a lungul timpului am citit câte ceva din vasta bibliografie ce îl privește pe Eminescu și, pe deasupra, am copilărit într-un sat care are legături strânse cu familia poetului (vezi impresii). Cu mai mult de 10 ani în urmă am poposit pentru prima dată la Ipotești, dar atunci am ajuns târziu după-amiază și nu am mai găsit muzeul deschis. De data aceasta am avut noroc!

Amplasare și detalii acces. Oficial întregul complex de la Ipotești se numește Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și este format din trei puncte muzeale (Casa părintească, Biserica veche a familiei Eminovici și Biserica Nouă), precum și alte obiective cultural-administrative (Biblioteca, sala de expoziție temporare, casă țărănească tradițională, amfiteatru în aer liber etc.). Satul Ipotești se află la circa 10 km depărtare de centrul orașului Botoșani, iar complexul muzeal e amplasat chiar la margine de sat, imediat după ce traversezi pârâul Dresleuca și urci pe terasa superioară a acestuia. Găsim indicatoare specifice chiar în DN 29B care ne îndreaptă spre Memorial.

Programul de vizitare este adaptat momentan condițiilor pandemice, dar și sezonului cald: de marți până duminică între orele 09.00 – 17.00 (cu două pauze de igienizare de câte 30 de minute: de la 12.30 și de la 16.30). Prețul unui bilet este de 8 lei/adult, 4 lei/copii, elevi, studenți și pensionari, 5 lei/taxă foto. Informații actualizate găsiți pe site-ul oficial: eminescuipotesti.ro.

Scurtă istorie a casei părintești. Căminarul Gheorghe Eminovici și soția sa Raluca (născută Iurașcu) își leagă numele de moșia Ipotești începând cu vara anului 1847 atunci când achiziționează proprietatea. Până la mutarea definitivă pe moșia Ipotești familia Eminovici va locui temporar pe timpul a două veri la conacul moșiei – de fapt o casă veche de peste jumătate de secol, destul de dărăpănată. Mihai Eminescu se va naște la Botoșani la 15 ianuarie 1850 (dată acoperită documentar) și va fi botezat la biserica Uspenia din centrul târgului, loc aflat în apropierea caselor deținute în oraș de părinții săi.

Abia în 1855 boiernașul Gheorghe Eminovici vinde casele din orașul Botoșani, dărâmă vechea casă din Ipotești și începe construcția uneia mai trainice, dar greutățile financiare vor lungi finalizarea timp de 2-3 ani. Casa ridicată de căminarul Eminovici avea un salon mare (camera de curat), un dormitor pentru părinți și o cameră a fetelor. Băieții familiei locuiau într-o anexă aflată în curte, clădie în care se mai afla bucătăria și cancelaria micului boier.

Copilul Mihai vine la Ipotești prin 1856 și petrece timp de 2 ani o dulce copilărie, până la plecarea la școală la Cernăuți. El explorează ograda, satul și împrejurimile, se bucură de poveștile bucătăresei și a bătrânilor din vecini, explora pădurile din apropiere, se scălda la baltă. Tot în acești primi doi ani Mihai Eminescu învață în casă a citi, a scrie, ceva limbi străine, chiar și chirilică. Dascăli i-au fost mama Raluca care știa carte, preoții și dascălii de la biserică și o guvernantă bătrână care venea la Ipotești o dată pe săptămână. Mihai Eminescu va tânji toată viața după libertatea din copilărie și natura care îi aducea aminte de locurile natale. Până la plecarea la Viena tânărul Mihai își va petrece vacanțele pe meleagurile botoșănene.

Gheorghe Eminovici vinde moșia Ipotești în 1877, dar rămâne să o administreze cu acordul noului proprietar. Peste câțiva ani poetul și-a manifestat dorința de a răscumpăra moșia, dar deja problemele de sănătate nu îi dădeau pace. În 1884 moare căminarul Gheorghe Eminovici și este înmormântat alături de soția sa, lângă bisericuța aflată în curtea casei din Ipotești. După moartea poetului în 1889, an în care se sting atât Ion Creangă, cât și Veronica Micle, moșia trece prin mai multe procese de vânzare ajungând în final în posesia familiei doctorului Papadopol.

La 1924 casa ridicată de părinții lui Mihai Eminescu era deja în stare de colaps, nefiind locuită de ani buni. Maria Papadopol, proprietară a moșiei, dorește să consolideze ruinele, dar acoperișul se prăbușește fiind acuzată că a vrut să demoleze casa. În elita culturală a țării și mai ales în grupul oamenilor de cultură botoșăneni se iscase deja un curent de restaurare a casei și de crearea a unui muzeu dedicat poetului. Un grup de botoșăneni cere obolul publicului pentru a restaura casa părintească din satul Ipotești a lui Eminescu, ... Uitarea ce-și așterne vălurile peste amintirea marelui cântăreț e o nedreptate care 1-a urmărit și în vieață. Lumea noastră nu este încă pătrunsă de cultul sfânt al celor ce s-au jertfit pentru o credință – așa suna un îndemn publicat în 1919 în publicația „Luceafărul” . Astfel în 1924 are loc un protest susținut care o va sili pe doamna Papadopol să doneze curtea și rămășițele construcției pentru refacerea casei părintești și înființarea unui muzeu.

În 1934 casa este refăcută dar fără a se respecta aspectul inițial al construcției și peste câțiva ani se deschide muzeul dedicat lui Eminescu. Într-un articol din „Adevărul” din iunie 1934 se face apel la toți cei care dețin orice carte, orice obiect care reamintește ceva din viața marelui poet. Câteva decenii mai târziu se hotărăște refacerea casei părintești eminesciene după planuri originale și fotografii de epocă. În 1979 se inaugurează noua casă care respectă amprenta la sol a casei părintești a lui Mihai Eminescu, nicidecum un conac somptuos ci o locuință de țară încăpătoare cu accente rurale elegante prin pridvorul înalt. În anii 2000 are loc o restaurare a construcției al cărui rezultat îl putem vedea și astăzi.

Vizita în „casa părintească” . Întrucât ne aflam la Ipotești într-o zi specială, în toiul desfășurării unor evenimente cultural-artistice, vizita a fost scurtă, gratuită, fără a putea aprofunda cu un ghid toate elementele expoziționale. Primul impact cu clădirea muzeului „părintesc” nu este impresionant deoarece intrarea în complexul muzeal nu este amplasată undeva înspre fațada clădirii, astfel că după ce ne orientăm în spațiu în fața unui panou indicator descoperim partea din spate a „casei părintești” .

Vedem o casă bine închegată, mărișoară, amplasată pe o temelie de piatră, cu ferestre și ușă de serviciu. Abia după ce ocolim construcția putem admira fațada drăguță, rustică, pridvorul înalt - o casă gândită de căminarul Gheorghe Eminovici cu spirit gospodăresc, dar și cu rol de reprezentare. Urcăm câteva trepte de lemn în pridvor unde putem poposi pe băncuțe laterale pentru a privi împrejurimile printre florile roșii ale mușcatelor. Pășim ușor în interior parcă pentru a nu tulbura lumea copilăriei eminesciene. Mobilierul și obiectele expuse sunt în ton cu epoca ce o reprezintă – a doua jumătate a veacului al XIX-lea – muzeografii reușind o reconstituire destul de fidelă a vieții boiernașilor de provincie. De reținut faptul că o parte din obiecte și piese de mobilier sunt originale, aparținând chiar familiei Eminovici.

Pe holul central am privit cu interes lada de zestre a Ralucăi Iurașcu, o bijuterie de lemn lucrată manual la Florența, piesă care joacă dublu rol: de ladă de zestre a miresei, dar și banchetă cu spătar înalt. În dreapta se află salonul casei, o încăpere spațioasă în care soții Eminovici își primeau oaspeții; în mijloc se află o masă masivă din lemn cu șase scaune îmbrăcate în piele de Cordoba, piese originale aparținând familiei Eminovici, ca și cele șase lingurițe de argint din zestrea Ralucăi existente în expoziție. Masa este acoperită cu o față de masă lucrată de mâinile iscusite ale mamei lui Eminescu, o interesantă lucrătură cu o cromatică încă vie. În salon se află o sobă frumoasă, un pian, o mică canapea cu scaune asortate, dulapuri-vitrină, o oglindă mare, fotografii pe pereți.

Pe partea stângă se află camera de lucru a lui Gheorghe Eminovici, în spațiu central fiind amplasat un birou simplu pe care stă o călimară și o lampă. Într-un colț se află cufărul metalic în care căminarul păstra actele moșiei. O sobă, câteva scaune, tablouri cu fotografii pe pereți și două dulapuri, un covor țărănesc completează recuzita camerei. O ușă face legătura cu dormitorul mamei și al surorilor unde un pat micuț și obiectele de menținere a igienei ne dezvăluie rolul acestei încăperi. Nu lipsesc icoana cu ștergar din colțul de Răsărit, un scrin deosebit cu oglindă și caseta de bijuterii a Ralucăi, dulapuri de colț, o măsuță etc.

Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturei europene de astăzi – scria Titu Maiorescu în publicația Luceafărul din iulie 1909.

Ne-am continuat plimbarea prin curte, pe lângă amfiteatru, la bustul lui Mihai Eminescu unde se depuseseră flori, am văzut mormintele familiei, bisericuța veche cumpărată de Raluca Eminovici, precum și biserica nouă din perioada interbelică.

Recomand cu căldură o vizită în universul copilăriei lui Mihai Eminescu, casa-muzeu e bine organizată/amenajată și reușește să te introducă în atmosfera unei locuințe bine închegate din secolul al XIX-lea. Voi reveni neapărat la Ipotești pentru o vizită pe îndelete la toate obiectivele din cadrul complexului muzeal.

Alegeri inspirate!

P. S. Iată că un alt articol despre meleagurile botoșănene mă trece pragul a 750 de articole publicate pe AmFostAcolo. Să fie cu folos!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 27.06.21 20:33:46
Validat / Publicat: 27.06.21 22:05:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BOTOȘANI.

VIZUALIZĂRI: 1244 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Județul Botoșani - județul geniilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42300 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[27.06.21 22:05:16]
»

Mutat în rubrica "Memorialul Ipotesti - Centru National de Studii Mihai Eminescu, BOTOȘANI" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Carmen IonPHONE
[27.06.21 22:43:30]
»

@tata123: Un tribut exemplar adus poetului național! De reținut de noi, dar mai ales de generațiile viitoare!

Orice vizita intr-un loc asociat lui Eminescu este un bun prilej de rememorare a momentelor importante din viata acestuia, și cu atât mai mult un popas in arealul copilăriei sale, minunat evocat de poet in versuri nemuritoare.

Iar cele 750 de reviewuri excelent documentate, in mare majoritate dedicate României, sunt, in opinia mea, dovada de netăgăduit a iubirii pe care o porți țării natale.

Felicitări din inimă și la cât mai multe reviewuri la fel de valoroase!

webmaster
[27.06.21 22:59:03]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mihaelavoicu
[28.06.21 09:36:16]
»

Să fie de folos... pentru minte, inimă și sufet tuturor celor care vor parcurge aceste rânduri și apoi vor trece codrii de aramă pentru a vizita minunatele losuri ale copilăriei marelui nostru poet.

Superbe interioarele micului muzeu, ornate cu valoroase obiecte, multe din ele aparținând chiar familiei. Ăsta e un lucru minunat! Cinste și celor care au donat câte ceva pentru completarea aspectului interior de casă tipic boierească de țară.

Felicitări pentru tot ce ai scris și tare m-aș bucura să fim sănătoși, să trecem toate cu bine și să putem citi și al 1000-lea review, marca tata123!

DOINITA
[28.06.21 10:24:51]
»

Cuvintele mele sunt prea sarace pe langa cele scrise de Carmen si de Mihaela, asa ca ma rezum la a spune ca si de aceasta data a fost o placere sa citesc articolul scris, cu sufletul, de "tata123". Sa fim sanatosi sa citim si articolul cu numarul 1000! Vacante frumoase!

Daca timpul ar fi permis,la mica distanta se afla lacul cu nuferi si care in acesta perioada sunt infloriti.

"Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă."

Dana2008PHONE
[28.06.21 12:50:01]
»

@tata123: Felicitări pentru articol!

Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu este veșnic bine primit în sufletele noastre.

Felicitări pentru munca depusă în mod constant pentru a face cunoscute locurile din Romania și pentru a ne completa cultura generală!

Multă sănătate! Numai bine și alegeri inspirate! (vorba ta!)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[28.06.21 13:59:00]
»

@Carmen Ion: Mulțumesc pentru aprecieri! Am ajuns la Ipotești într-o zi specială, am vizitat „casa părintească” cu emoție și mi-am propus să revin. Zona Moldovei are încă multe de arătat călătorilor dornici de cunoaștere.

Numai bine!

@mihaelavoicu: Să ne bucurăm de comorile pământului românesc! Ipoteștiul are un aer patriarhal, expoziția este bine organizată, o stare de bine plutește în aer.

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,

Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.

Sănătate și călătorii sigure!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[28.06.21 14:01:05]
»

@DOINITA: Deși pentru scurt timp am pășit cu bucurie pe plaiuri eminesciene, implicit botoșănene. Îmi planific o vacanță mai lungă în zona Botoșani-Dorohoi, am multe restanțe. Mulțumesc pentru urări! Călătorii frumoase!

@Dana2008: Apreciez urările, mulțumesc! Am vrut ca acest articol care marchează cele 750 de articole publicate pe AmFostAcolo să fie dedicat unui loc drag mie.

Vacanțe sigure și frumoase!

@webmaster: Mulțumesc pentru încadrare/desemnare.

@webmaster26: Poziționarea este corectă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, DOINITA, mihaelavoicu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMemorialul Ipotesti - Centru National de Studii Mihai Eminescu:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071413040161133 sec
    ecranul dvs: 1 x 1