Puțină istorie: Mausoleul de la Mărăști

TIPĂREȘTE

Motto: " Cine va studia istoria Vrancei, va afla despre istoria, în mic, a acestui popor " Nicolae Iorga

Este o toamnă frumoasă, călduroasă. Nu-i vorbă, de-abia am trecut din august, luna în care încă mai mergi la mare, în spetembrie, luna în care, cel puțin noi, vrâncenii, începem să apreciem cum va va fi vinul.

De așa vreme trebuie să te bucuri, poți și trebuie să ieși. Abia la iarnă, când va fi frig, zăpadă și viscol, poți sta acasă, în fața PC-ului și să scrii pe AFA.

Vrancea are, invariabil, câteva direcții de făcut turism, de regulă, pe văile principalelor râuri din Vrancea: Valea Milcovului, Valea Putnei, Valea Șușiței, Valea Siretului.

V-am plimbat pe Valea Milcovului și pe la mănăstiri, acuma vreau să vă duc pe Valea Șușiței.

Plec din Mărășești spre Panciu iar, de aici, urcăm spre Soveja. Coborâm pe Valea Câmpului, drum tare frumos. Pădure, serpentine strâmte, dar poți vedea împrejurimile. Pădurea, spre începutul ăsta de toamnă, este tare frumoasă! Te bucuri de ceea ce vezi și speri că frumusețea nu s-a terminat.

Ajungem la Popasul de la Valea Câmpului, dar renunțăm la berea fără alcool și ne continuăm drumul, spre Varnița și, mai departe, spre Răcoasa.

La ieșirea din Răcoasa, un indicator ne spune că, dacă ne facem timp și răbdare, 4 km spre nord, ajungem la Mausoleul Mărăști.

Inconștient, virezi dreapta. Drumul este tare bun, dar, ca-n România, când trecem un pod vedem că asfaltul se termină în fața podului. Trecem pe un pod de lemne, scurt, de vreo 10 metri. Ne zguduie bine, bine de tot !

Drumul urcă apoi, nu prea abrupt, dar urcă! Case mici, despre care știi că sunt, multe, de prin perioada primului război mondial. Peisajul este calm, în zare se văd dealurile pe care le bănuiești îmbrăcate în vii. Urcăm mai deprate, pieptiș. Calc pedala de accelerație și Fordul meu se cabrează. Continuăm drumul, intrăm pe o zonă cumva îngustă. Copiii sunt pe la porți și ne fac cu mâna, cel mai bun motiv să le răspundem.

Brusc, în față ne apare o poartă, un arc de triumf mai rural, pe care scrie ”Câmpul istoric Mărăști” și, fără să vrei, devii sobru. Sincer, am mai simțit așa ceva atunci când am intrat pe poarta de la lagărul Osciewicz(Auschwitz)

Mai urcăm puțin și, gata, am ajuns în parcarea din fața Mausoleului Mărăști.

Parcarea este largă și curată. De fapt, întreg ansamblul este îngrijit și asta te bucură, firesc ! Se simte că urmează să vizitezi un monument al istoriei naționale și te bucură, involuntar, faptul că este pus în valoare.

Gard frumos, cu stâlpi îmbrăcați cu sculpturi simple. dar cu putere de a te încărca cu mândrie națională. Cred că asta ne lipsește, de fapt, am fost educați așa. Mihai Viteazul nu a mai fost voievodul neatârnării, copiii de azi învață despre cât silicon și-a turnat Drăgușanca...

Muzeul este superb, mai intim decât Mausoleul de la Mărășești, cumva, mai elevat, mai stilat. Sunt rău, cu Mausoleul de la Mărășești sunt obișnuit, cu cel de aici, nu!

Exponate frumoase, foarte bine puse în valoare, jocuri de lumini elegante.

La demisol ajungem la Capela Centrală. Sarcofagele unde se odihnesc, pentru vecie, Mareșalul Averescu și generalii săi, Văitoianu, Arghirescu și Mărgineanu se arată în frumusețea elegantă a lor . Sunt cei care au câștigat luptele de la Mărăști și, parcă nu vrei să le deranjezi somnul.

Dacă te interesezi, afli că:

” Bătălia de la Mărăşti (11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917). Victorie a armatei române împotriva trupelor germane, în vara anului 1917; confruntarea deschide seria celor trei mari bătălii – Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse reuşesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai - iunie, când au avut loc întâlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse. După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei. Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţie nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei. Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fâşie pe care era desfăşurată Armata II, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa. Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stâng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.

Totalul forţelor Armatei II se ridica la c. 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane. Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane. Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri. Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice. Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române a trecut la ofensivă, la flancul stâng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan, din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vârful Momâia şi satul Ireşti.

Bătălia a început la 11/24 iulie, fiind precedată de un bombardament puternic asupra poziţiilor inamice, distrugerile produse facilitând ofensiva trupelor de infanterie. Sunt eliberate mai multe sate, între care şi Mărăşti, amenajat de adversari ca un puternic centru defensiv. Până la sfârşitul zilei, Armata II a rupt frontul inamicului pe o lărgime de 10 km. Şi în ziua următoare, 12/25 iulie, ofensiva a continuat cu vigoare, fiind eliberate, între altele, localităţile Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roşculeşti, Răcoasa.

Avântul ofensiv al armatei române este frânt în urma victoriei trupelor austro-ungare din Galiţia, împotriva trupelor ruse. În faţa pericolului care venea din nord, întreg dispozitivul tactic din estul şi sudul Moldovei este regândit, o parte a trupelor fiind dirijate către nord.

Totuşi, Alexandru Averescu a mai ordonat o şarjă ofensivă în zilele de 13/26 – 14/27 iulie, forţând inamicul să-şi continue retragerea pe toată lungimea frontului. În seara zilei de 14/27 iulie, Marele Cartier General dispune ca Armata II să se oprească pe aliniamentul atins, asigurând valea Trotuşului. Gen. Averescu mai execută două acţiuni locale, în perioada 15/28 iulie – 19 iulie/1 august, având ca scop îmbunătăţirea aliniamentului atins prin cucerirea Cornului Măgurii şi a Măgurii Caşinului.

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de c. 30 km şi o adâncime de c. 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în câteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen schimbând direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece gen. Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.

Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, când în acea zi, pentru întâia dată, armata sa tânără, care-şi primise botezul de sânge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvântului, adică victorie ofensivă şi definitivă”. Moralul populaţiei, zdruncinat după eşecurile din 1916 şi afectat de condiţiile grele de viaţă, era ridicat, între alţii, de scriitorul Mihail Sadoveanu, care arăta că „Bătălia de la Mărăşti va trece în istoria noastră ca o operă serioasă şi solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută şi s-a executat după planul iniţial. Cel din urmă soldat a ştiut unde merge şi şi-a făcut datoria. Artileria a dovedit o preciziune înspăimântătoare. Ofiţerii germani prinşi au trebuit să se plece, arătându-şi toate omagiile”.

Am citat ”Enciclopedia României ”, recunosc. Vreți să aflați mai multe, căutați pe net, istoria neamului ăsta merită măcar atâta efort din partea noastră!

Cât despre construirea Mausoleului Mărăști, aflăm că :

” Mausoleul a fost ridicat pe locul unde s-a dat bătălia din 9-17 iulie 1917 şi face parte, alături de alte obiective istorice, din Câmpul istoric de la Mărăşti (satul Mărăşti a fost distrus în întregime în timpul luptelor şi refăcut după război).

Monumentul a fost construit din iniţiativa Societăţii „Mărăşti“, după proiectul arhitectului Pandele Şerbănescu. Sculptura a fost realizată de către sculptorul Aurel Bordenache.

Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928 în prezenţa Reginei Maria şi a unei impresionante asistenţe. Lucrările au fost finalizate în anul 1938.

La subsolul mausoleului se află criptele în care sunt depuse osemintele militarilor români, ruşi şi germani, participanţi la Primul Război Mondial, în total 5.342 de eroi (numai 116 români şi 126 germani sunt identificaţi).

Alături de aceştia, subsolul mai adăposteşte şi criptele în care sunt înhumaţi ofiţerii români căzuţi în bătălia de la Mărăşti. Ulterior, aici au fost depuse sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu şi criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu.

În incinta mausoleului există şi un muzeu în care se păstrează trofee militare, hărţi, documente, fotografii.”

Sincer, ies din Mausoleu mândru că sunt român! Nu folosesc șabloane și nici cuvinte mari, dar, cred că, după ce vizitezi asemenea muzee, ești mândru de aparteneța ta națională!

În afara muzeului peisajul este superb. Aproape că nu-ți vine să crezi că un asemenea cadru natural a putut suporta masacrul de a fost. Mă mulțumesc să fac poze și să mulțumesc, în sinea-mi că țara nu mi-a cerut o asemenea formă de sacrificiu. Nu fiți ironici, câți, în ziua de azi, ar mai accepta să moară pentru țara lui? Și, dacă sunteți sinceri, atunci apreciați eroismul acelora de-au murit aici. Și respectați-le somnul, omagiindu-l !

Vreau să vă spun că, dacă ajungeți în Vrancea, puteți sări să vizitați nuș' ce mănăstire, nu știu ce pensiune sau restaurant,localitățile Tulnici, Lepșa sau Greșu. Dar, dacă ajungeți în Vrancea, vizitați Mausoleul de la Mărășești, Mărăști sau Soveja ! Când veți ieși veți regăsi ceva ce are mare preț : mândria de a fi român!

---

VIZUALIZĂRI: 2124 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI