La Voronet albastrul e pe cale sa devina o amintire

TIPĂREȘTE

Pentru unii pictori, frescele sunt cea mai grea forma de pictura…. pentru mesterii iconari din Moldova lui Stefan, sunt ceva firesc. Si unic. Nu seamana doua manastiri intre ele, si cu nimic in lume nu seamana Voronetul cu al lui albastru celebru.

Am ajuns la Manastirea Voronet, simbolul Moldovei, intr-o dupa amiaza frumoasa de vara venind de la Putna. Manastirea este inconjurata de un zid inalt de aproximativ trei metri. Intrarea se face printr-un turn, unde este si clopotnita, iar in centrul curtii de cum am trecut de poarta am vazut mandra biserica albastra. Am mers incet pe aleea ce o inconjoara, neintelegand prea multe din pictura care a facut-o atat de celebra. La inceput, totul era frumos, chiar m-am asezat pe o banca din lemn sa o admir mai bine. Apoi cand un grup de turisti a umplut curtea, a trebuit sa ma ridic, caci nu mai vedem nimic. Am plecat incet pe alee cu privirea doar catre biserica pe care o inconjuram. Ma uitam la pictura, si ma gandeam cat de mult le-a trebuit cercetatorilor sa descopere unul din ingredientele minune ca dau aceasta nuanta unica de albastru, (roca lapis lazuri), si ma intrebam cat de greu a fost la acea vreme sa foloseasca acest praf de roca, pe cat de rar pea tat de scump. Apoi, cand am ajuns pe cealalta latura a bisericii …totul s-a schimbat. De pe fresca lipseau chipurile sfintilor.

Socul a fost imens. Jumatate din biserica s-a decolorat. Dumezeule…. am spus eu o stiam toata albastra si frumos pictata…. ce s-a intamplat cu ea…? Eu nu am 100 de ani si nici 50 de ani nu au trecut de cand nu am mai vazut-o. Cand s-a decolorat? Ce nu s-a intamplat in 500 de ani, se intampla acum? ... in urmatorii 50 cum va arata…? Pe partea Nordica multe fresce exterioare s-au degradat in totalilate si in unele zone se mai pot vedea. Acolo fondul medalioanelor care altadata infatisau sfinti si inalte fete bisericesti, a ramas cat de cat vizibil, , in timp ce personajele au disparut.

“Albastru de Voronet” o legenda la fel de vie ca si manastirea in sine este pe cale sa devina o amintire.

Curtea era plina de turisti, care aveau aceeasi reactie ca si mine. Aproape in cor, cei care vedeau acea latura a bisericii murmurau” ce pacat…. oare vor stii sa o restaureze? ”

Am cautat din priviri o maicuta, care sa ne dea cateva lamuriri. Dar era una singura, inconjurata de un grup mare de turisti, si cum stiu cu ce glas bland vorbesc maicutele, mi-am dat seama ca e intil sa ma apropii; nu as fi auzit nimic, si nici ea nu raspundea la intrebari. Facea ca un ghid corect descrierea manastirii. Pentru ca nu avea cine sa ne mai povesteasca una…alta, m-am dus repede pana la intrare de unde am cumparat un pliant, si cu el in mana m-am intors iar pe bancuta. Citeam…si ridicam ochii spre biserica, incercand sa recunosc in fresce, descrierea din pliant.

Apoi am intrai in ea. Biserica are hramul Sf. Gheorghe asa ca pe 23 Aprilie in fiecare an, la manastire este mare sarbatoare.

La interior, in stanga intrarii, dupa datina sunt infatisati cei doi ctitori ai bisericii; Daniil si Stefan cel Mare. Tot acolo este si mormantul sfetnicului de o viata al domnitorului, sihastrului Daniil, unde in permanenta arde o candela.

Am plecat cu regretul ca prea multi turisti au tulburat linistea acelei zile dar si cu acela ca restaurarea se lasa prea mult asteptata. Sa pierdem Voronetul echivaleaza cu pierderea unei comori nationale.

---

VIZUALIZĂRI: 2258 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI