La Mănăstirea Țigănești 

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Țigănești înscrisă în mai toate programele de pelerinaj efectuate la sfintele lăcașuri din jurul Bucureștiului, așezată în foștii codri al Vlăsiei, într-o veche vatră cu tradiție monahală, este străjuită de Lacul Țigănești (denumit și Balta Mănăstirii). Localnicii îi spun și "Lacul Maicilor".  

Cum am ajuns la Mănăstirea Țigănești 

Astăzi, când există atâtea aplicații și sisteme de orientare, toți conducătorii auto ajung cu ușurință la Mănăstirea Țigănești. În județul Ilfov, în comuna Ciolpani (la 45 km de București și 33 km de Ploiești), la indicator, se părăsește DN1 și se urmează DJ 181 spre mănăstire. Drumul bun, de 3 km, sfârșește în parcarea din fața sfântului lăcaș fiind - din spusele localnicilor - ceva mai ocolit.

Cei care nu au la dispoziție o mașină personală, au de făcut un drum ușor diferit, mai ales în ultima parte. Autobuzul 444 - un preorășenesc cu plecare din București - Piața Presei, după o oră de mers, timp în care trebuie să facă nu mai puțin de 27 de opriri (bine, mai sare peste unele dacă nu trebuie să urce sau să coboare cineva) depășește intersecția sus amintită și virează la stânga după aprox. 2 km. M-a lăsat fix în centrul satului, la stația Casa de Cultură. De acolo, pietonal, pe Strada Sfânta Maria (un drum de pământ și piatră care se transformă într-o cărare lată la ieșirea din sat), continui traversând balta pe pod și încep să urc dealul. Drumul nu este lung și nici greu, dar nu mi-l pot imagina cum arată într-o iarnă cu zăpadă multă sau după o ploaie mai serioasă.  

Cu orăcăituri de broaște și cu ciripit vesel de păsărele, intru în satul măicuțelor, curat și îmbălsămat cu miros de primăvară, de iarbă crudă și de liliac înflorit. O alee mărginită de brazi mă conduce chiar la intrarea în biserica mare a mănăstirii, Biserica "Adormirea Maicii Domnului". Mă opresc și privesc cu atenție lucrătura în mozaic de pe fațada vestică - în medalion, sus, Maica Domnului cu Pruncul, iar la intrarea în pridvor, de o parte și de alta, Sf. Petru și Sf. Pavel. Pe zidul alb al bisericii, tot în mozaic, Sf. Ierarh Nicolae încadrat de Sf. Mc. Dimitrie și Sf. Mc. Gheorghe, iar deasupra, pe fronton, icoana praznicului - Adormirea Maicii Domnului.  

Zidurile albe ale bisericii, străpunse de ferestre înalte, sunt decorate cu medalioane înfățișând chipuri de sfinți, de asemenea realizate în mozaic. Ușa de la intrarea în pronaos are un frumos ancadrament decorat cu motive florale, deasupra căruia se află pisania cu slove chirilice dăltuite în piatră.  

De plan triconc, biserica este împărțită în pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul închis adăpostește câteva icoane de mari dimensiuni, îmbrăcate în metal argintiu. Interiorul este larg și bine iluminat, cu pictură în stil neobizantin, executată în anul 1853, operă a egumenului Eftimie, restaurată de mai multe ori (în anii 1880,1895 și 1911). Ceea ce vedem astăzi este lucrarea meșterului Dimitrie Belizarie realizată în 1929. Numai în pridvor se mai păstrează câteva scene din pictura originală. Și pictura lui Dimitrie Belizarie a fost restaurată de pictorii Gheorghe Trăsculescu și Valeria Musceleanu în perioada 1977-1986. Impresionează catapeteasma prin coloritul său predominant auriu, precum și icoanele de mari dimensiuni, cu rame tot aurii, sprijinite de stâlpii care separă pronaosul de naos.  

Icoana Maicii Domnului, o pictură neobizantină din sec. XVII,  îmbrăcată în argint, considerată făcătoare de minuni și racla cu moaștele unor sfinți mucenici dăruită în anul  2009 de patriarhul României, sunt cele care-i atrag pe credincioși.  

La ieșirea din biserică m-am îndreptat spre turnul-clopotniță, monumentala construcție datând din sec. XIX-XX, flancată de corpuri de chilii. Pe fațada exterioară, deasupra ceasului, stă scris cu caractere romane - MCMLXXIII - 1973, probabil anul unei restaurări. Despre ceasul montat în turn se știe că datează din 1911 și are proveniență germană. Atunci când am fost eu acolo, părea că nu funcționează.

La exterior, lângă turnul-clopotniță, poate fi observată o construcție frumoasă, înălțată în 1840 pentru a servi drept arhondaric. În prezent adăpostește Colecția de artă bisericească de la Mănăstirea Țigănești. În clădirea din cărămidă, cu un etaj, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial a funcționat o Școală de surori de caritate, voluntare recrutate din mănăstire, apoi, până în 1947, un orfelinat de fete. Vechiul arhondaric restaurat în 1967 cu prilejul reparațiilor făcute la mănăstire, a devenit muzeu. Nu am vizitat acest muzeu. În general, muzeele mănăstirești nu sunt deschise atunci când este slujbă, iar când nu este slujbă, de asemenea sunt închise din lipsă de vizitatori. Singurele momente în care am avut parte de vizite în muzeele mănăstirești au fost cele în care am fost acolo în grup, vizita fiind anunțată, iar noi așteptați. Presupun că, asemeni altor muzee de acest gen, Colecția de artă bisericească de la Mănăstirea Țigănești oferă posibilitatea de a vedea manuscrise și tipărituri vechi, broderii, veșminte preoțești, valoroase icoane pictate pe lemn și pe sticlă, obiecte de cult din metal prețios, obiecte din lemn sculptat și multe altele.  

După ce dau o raită prin parcare remarcând Magazinul de obiecte bisericești și pe cei câțiva localnici cu miere, fructe, verdețuri și flori de vânzare, revin în incintă și îmi încep obișnuita plimbare. Pe latura nordică remarc Atelierele de broderie, croitorie, țesătorie, tricotaje înființate în 1923, unde se execută și în zilele noastre minunate veșminte preoțești și broderii liturgice. Aici se lucrează cu bumbac și cu mătase vegetală, cu fir de aur și de argint. Se spune că în atelierele de la Țigănești a fost lucrată și broderia pentru Sala Maură din Castelul Peleș.

În incintă remarc un altar de vară și câteva fântâni acoperite, stăreția și trapeza cu cerdacul împodobit cu flori. Lângă biserică, pe laturile de sud și de răsărit, putem vedea o placă comemorativă, din marmură și un vechi monument funerar. Casele maicilor, curate, îngrijite, sunt înșiruite de-a lungul unor străduțe dând impresia că te afli într-un sat.

Biserica "Sf. Treime", biserica din cimitir, construită în 1817, a fost zugravită în anul 1880 de meșterul Anton Serafin. Nu am văzut biserica în interior, aceasta fiind închisă atunci când am fost eu acolo. Am privit și am fotografiat pictura din pridvorul deschis, o pictură deteriorată, scorojită, sub care se poate observa cu ușurință un alt strat de pictură. Biserica de mici dimensiuni, proporționată, de plan trilobat, cu pridvor în stil brâncovenesc, este înconjurată de cimitir. Aici pot fi văzute mai multe monumente funerare vechi, între care se evidențiază cel al familiei Diamandescu, realizat de sculptorul Carol Stork, în anul 1889.

Mănăstirea Țigănești - scurt istoric 

Actuala biserică a mănăstirii datează de mai bine de două sute de ani, însă viața monahală în această zonă este cu mult mai veche. Hrisoavele vremii atestă faptul că schitul cu bisericuță de lemn și cu o mică obște de călugări veniți de la Muntele Athos exsta aici încă din sec. XVII.

Un document de vânzare-cumpărare datat iulie 1780, semnat de boierul Matei Țigănescu, lămurește în privința numelui așezării care, conform obiceiului vremii, lua numele proprietarului moșiei. Sub numele de "Țigănești", mănăstirea este menționată și în hrisoavele de danii ale unor domnitori, documente datând din 1793,1813 și 1824.  

La început, călugării schitului de la Țigănești s-au aflat sub purtarea de grijă a Mănăstirii Căldărușani. Deoarece biserica de lemn devenise neîncăpătoare, aceasta a fost demolată și, pe locul ei, a fost înălțată o nouă biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului. Actuala biserică, de zid, a fost construită în perioada 1799-1812 de banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Florescu și arhimandritul Dositei, starețul Mănăstirii Căldărușani. În 1805, călugării de la Țigănești au fost transferați la Mănăstirea Căldărușani, în locul lor fiind instalată o obște de maici.

Au urmat noi lucrări de construcție - stăreția, trapeza, arhondaricul, bisericuța din cimitir. Treptat s-au construit și locuințe pentru măicuțe, așezământul căpătând formă de sat, cu ulițe și case numerotate, așa cum îl găsim și noi astăzi. Viața de sine este cea care caracterizează în prezent sfântul lăcaș de la Țigănești, la viața de obște (traiul în comun) renunțându-se chiar de la secularizare (1864).

P. S.

În afară de Mănăstirea Țigănești din comuna Ciolpani, despre care am relatat în rândurile de mai sus, mai există și Mănăstirea Țigănești din comuna cu același nume, raionul Strășeni - Republica Moldova.

Am avut ocazia de a vizita câteva dintre cele mai importante mănăstiri de peste Prut, dar la Mănăstirea Țigănești nu am ajuns. Am aflat că este o mănăstire de călugări, întemeiată în jurul anului 1725 de Lupu Dencu și răzeșii din împrejurimi. Pe locul primei biserici, de lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în 1846 a fost ridicată o alta, de piatră, în stil moldovenesc, cu hramul Sfântul Nicolae.

---

VIZUALIZĂRI: 520 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI