ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mănăstirea Stânişoara — o oază de linişte

TIPĂREȘTE

La Manăstirea Stânişoara am fost de mai multe ori. Acestă mănăstire este amplasată la poalele muntelui Cozia. Mănăstirea are hramul Sfântul Gheorghe.

Ca să ajungi la mănăstire există două căi, una care pleacă din satul Păuşa iar cealaltă cale pleaca de la Turnu. Am fost pe ambele trasee. Pentru cei care nu vor să meargă cu maşina exită posibilitatea de a merge cu trenul, pentru traseul prin Păuşa se coboară la halta Păuşa iar pentru traseul prin Turnu se coboară la halta Turnu.

Încep cu traseul mai accesibil, cel prin Păuşa. Plecând din halta Păuşa, se trece prin satul cu acelaşi nume, şi pe urmă se urmăreşte drumul forestier lung de vreo 6-7 kilometri care duce până la mănăstire. La ieşirea din Păuşa se intră în Parcul National Cozia, pentru accesul aici se plăteşte o taxa de 5 lei. Acest traseu este foarte usor chiar şi pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu drumeţiile montane. Aproape pe întreg traseul pe partea stângă vă v-a însoţii pârâul Păuşa. Aici pe malul apei sunt amenajate locuri pentru gratar, care în weekend sunt ocupate de la primele ore ale dimineţii. Dacă nu v-ati oprit la un gratar, continuăm drumul. După ce am parcurs vreo 3 kilometri pe acest traseu ajungem într-un loc numit Poiana Mărului. Aici cei care doresc să rămâna mai multe zile în zonă se pot caza la unitatile care oferă cazare în zonă. După încă 3 kilometri ajungem la Mănăstirea Stânişoara. Cei care nu noresc să facă mişcare în aer liber pot parcurge acest traseu şi cu maşina. Drumul forestier este destul de bun. Coordonatele GPS ale locaţiei sunt N 45.301848 şi E 24.338454.

Celălalt traseu pleacă din parcarea Mănăstirii Turnu, deci până aici putem venii cu maşina, pe care o lăsăm în parcare şi o luăm uşor la pas, spre Mănăstirea Stânişoara. Acest traseu este mai greu decât celălalt dar este şi mai spectaculos. Efortul depus pe acest traseu este compesat de priveliştea care te întâmpină la fiecare cotitură a drumului, ce urcă mai bine de 7 kilometri pâna la mănăstire. Întâlneşti pe acest drum fagi falnici, pereţi abrupţi de stâncă, brazi a caror cetina îti măngâie fruntea. Dupa vreo doi kilometri de la plecare există un refugiu unde se face un popas pentru refacerea forţelor, sau în caz că se strică vremea vă puteţi adăposti. După acest urcuş de 7 kilometri, care te solicită destul de mult, când ajungi sus parcă eşti alt om şi eşti gata să te întălnesti cu sfinţii care s-au gândit să îşi facă aici, la poalele masivului Cozia un lăcaş. Pentru cei care doresc să continuue pe acest traseu drumul duce până pe vărful Cozia, de aici în colo este mai dificil, fiind porţiuni unde urcuşul se face foarte greu trăgându-te pe nişte cabluri groase puse aici de cei care se ocupă de acest traseu. Am fost până pe Cozia pe acest traseu în 2004. Dar să revenim la oile (stăna) noastre.

Primii călugari care s-au stabilit în acest loc au fost câţiva calugări care au venit aici de la Mănastirea Cozia şi au ridicat un schit din lemn în jurul anului 1671. În anul 1747 nişte boieri din Piteşti au zidit aici o boserică închinată Sfântului Gheorghe şi câteva chilii pentru călugări. În timpul razbolui cu turcii de la 1788, turcii au ajuns până la acst schit, au distrus biserica şi chiliile, iar pe călugări i-au omorît. Apoi vreme de 20 de ani în rămăşiţele rămase în urma distrugerii, ş-au dus veacul aici mai mulţi păstori de oi care ş-au facut stâna aici. În anul 1807 în acest loc au sosit doi călugari de la Muntele Athos, sârbul Sava şi românul Teodosie. Cei doi ajutaţi de catre Episcopie au ridicat o nouă biserică pe ruinele celei vechi. La început acestă manăstire se numea Nucet, dar de când s-a refăcut noua biserică, pe locul unde ş-au pus ciobanii din zonă stâna, lăcaşul şi-a schimbat numele în Stânişoara. Până în anul 1864 noua Manastire Stânişoara a fost subordonata mănăstirii Cozia, iar dupa acestă data a devenit independentă. Înmulţindu-se numarul călugărilor în anul 1903 stareţul mănăstirii ajutat de soborul acesteia a pus bazele construirii unei noi bisericii mai mari. Această nouă biserică a fost constrită între 1903 şi 1909. Odată cu construirea bisericii s-au construit şi mai multe chilii. Dar în anul 1917 un incendiu a distrus o parte din chilii, în locul acestora s-a construit un paraclis. Paraclisul este folosit astăzi pentru slujbe în timpul verii.

Biserica mare are hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, este construită din piatră, are o singură turlă care este amplasată pe naos. Naosul şi pronaosul formează un singur spaţiu. Pridvorul este deschis şi susţinut de patru coloane din piatră. Pictura interioară a fost realizată în anul 1948 de către zugravul Dumitru Belizarie. Ferestrele bisericii au vitralile pictate cu sfintii. Manăstirea mai păstreaza câteva icoane vechi aduse de la Muntele Athos de către călugării Sava şi Tudosie. În biserică se mai află şi un policandru care se presupune că a fost dăruit de către domnitorul Neagoe Basarab.

Obştea mănăstirii nu este prea mare, este formată din 13 călugări. Aceşti călugări îşi câştigă singuri hrana, muncind terenurile care se află în jurul mănastirii. La Mănăstirea Stânişoara nu se mănâncă carne, se posteşte luni, miercuri şi vineri. În zilele de post călugării mănâncă o dată pe zi, iar în celelalte zile mănâncă de două ori pe zi. Programul de rugăciune cuprinde trei slujbe zilnice, din care una are loc la miezul nopţii.

După ce aţi vizitat mănăstirea puteti admira frumuseţea masivului Cozia, face o vizită la cascada Stânişoara care este aproape de mănăstire, sau pur şi simplu să petreci câteva clipe în mijlocul naturii ascultând muzica compusă de pasărele.

Vă doresc tuturor călătorii plăcute.


[fb]
---
Trimis de zlatna in 11.04.16 10:00:14
Validat / Publicat: 11.04.16 13:44:12

VIZUALIZĂRI: 8420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 cascada Stănişoara
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66550 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

mishu
[11.04.16 14:47:25]
»

Foarte frumos articol si foarte frumoase poze (mai ales poza P14). Felicitari

zlatnaAUTOR REVIEW
[11.04.16 14:53:42]
»

@mishu - Vă mulţumesc, pentru aprecieri.

Dan&Ema
[11.04.16 19:43:17]
»

Au trecut 35 (!) ani de cand am fost la Stanisoara. O tempora!

Cand tranzitez Valea Oltului mereu ma uit spre Stanisoara. Ba in ultimul timp evit Calimanestiul si o iau pe varianta unde imi zambeste si indicatorul spre Stanisoara. Ce as maireveni! Dar unde sa merg mai intai in tara asta?

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[11.04.16 21:49:34]
»

@zlatna - Am vizitat și noi această frumoasă mănăstire în luna august 2015, însă până acum nu m-am învrednicit să scriu impresiile pe AFA! Review-ul tău însă mi-a amintit de acest frumos lăcaș de cult și de cadrul natural spectaculos în care este amplasat, așa că e timpul să găsesc vreo două ore libere pentru a prezenta și impresiile noastre.

În ceea ce privește accesul către obiectiv, noi am urcat dinspre satul Păușa cu mașina preț de vreo trei-patru kilometri, până în apropierea cabanei Poiana Mărului. Acolo am parcat într-un loc mai larg la marginea drumului forestier și am continuat pe jos, în aproximativ o oră ajungând la mănăstire.

Nu am știut de existența în apropiere a cascadei Stânișoara, însă ne-a plăcut mult zona Călimănești-Căciulata și atunci când vom reveni aici vom merge și la această frumoasă cădere de apă!

Felicitări pentru review!

zlatnaAUTOR REVIEW
[12.04.16 08:36:19]
»

@Dan&Ema - Dane când am scris acest articol chir m-am gândit la voi. Ambele trasee sunt lejer de făcut si cu copii. Poate când mai treci prin zonă, găseşti câteva ore şi te duci să revezi atât mănăstirea Stânişoara cat si cascada (pe traseul prin Păuşa poţi merge cu maşina pâna la mănăstire-dar ştiu că nu vrei să mergi cu maşina).

zlatnaAUTOR REVIEW
[12.04.16 08:41:37]
»

@Crazy_Mouse - Vă mulţumesc pentru aprecieri.

"Review-ul tău însă mi-a amintit de acest frumos lăcaş de cult şi de cadrul natural spectaculos în care este amplasat, aşa că e timpul să găsesc vreo două ore libere pentru a prezenta şi impresiile noastre" - aştept cu nerăbdare articolul dumneavoastra despre acest lăcaş. Pe site era un singur articol despre acestă mănăstire scris prin 2012 de catre sigcristina.

Cascada este aproape de manastire, pe traseul pe care ati venit se vede din varful dealului-inainte să cobori la mănăstire.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱
[12.04.16 10:36:41]
»

@zlatna - Ce noroc ai! Locuiești atât de aproape de minunății ale naturii! Peisajele de toamnă ce le-am întâlnit pe traseul prin pădure ce urcă de la Mănăstirea Turnu erau superbe. De altfel, se observă și în fotografiile postate de @zlatna diferența de culori și percepția asupra peisajului montan în funcție de anotimp.

Cascada se află într-o mică poiană, la distanță mică, ieșind prin spatele curții ansamblului religios, pe poteca spre Mănăstirea Turnu. Se numește Cascada Gardului sau Urzicii și se află pe pârâul Valea Gardului; există indicatoare și marcaje (punct roșu). Frumoasa cădere de apă se observă cel mai bine atunci când vegetația e desfrunzită.

Despre frumosul traseu (cu ambele variante) spre Mănăstirea Stânișoara a scris și @Makuy (vezi impresii), @wolf2001 (vezi impresii) și subsemnatul (vezi impresii).

Peisajele sunt de vis, iar aerul e tare și curat. Alături de @zlatna vă invit la drumeție!

zlatnaAUTOR REVIEW
[12.04.16 12:39:59]
»

@tata123 - "Ce noroc ai! Locuieşti atât de aproape de minunăţii ale naturii! " - Chiar ai dreptate, cand am venit in 2001 in acest judet nu stiam prea multe despre el, dar m-a cucerit imediat. Judetul Valcea chiar este binecuvantat, are statiuni balneoclimaterice (Calimanesti- Caciulata, Baile Govora, Baile Olanesti, Ocnele Mari) statiuni montane (Voinesa, Vidra), este judetul cu cele mai multe manastiri din tara (amintesc doar Horezu-monument Unesco, pe urma Frasinei -singura manastire din tara unde nu au voie femeile, Cozia, Bistrita etc), pe urma salina de la Ocnele Mari etc. De vizitat, le-am vizitat pe toate in acesti 15 ani de cand sunt in zona, dar nu am scris despre ele. Ma gandesc ca pana la sfarsitul anului sa fac un material amplu despre toate manastirile din judet, si sa-l public in saptamanile cand nu se dau premii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
liviu49
[12.04.16 17:03:36]
»

@zlatna - Articolul, pe care am avut bucuria de a-l citi, mi-a intarit opinia veche de 50 de ani, ca judetul Valcea este judetul cu cel mai mare potential turistic din tara si pentru vizitarea caruia doar o vacanta de parlamentar ar ajunge pentru a vizita toate frumusetile naturale, dar si cele create de mana omului pe aceste plaiuri binecuvantate de Dumnezeu.

Initial am crezut ca nu stiu de aceasta manastire, dar citind cu atentie articolul (dupa tiparire, pentru ca pe calculator citesc ca o cartita) mi-am amintit ca in anul 1972, cand am urcat pe muntele Cozia, am trecut pe langa o biserica pe la jumatatea drumului. Va rog sa imi confirmati daca ce am vazut eu atunci era biserica manastirii, sau am vazut o alta biserica.

In acelasi timp imi aduc aminte ca prin anii 80', in drum cu o masina cu confectii metalice, spre Ardeal, am luat la ocazie niste localnici care doreau sa ajunga la hramul manastirii. Inca o data ma bucur ca cineva recomanda un loc deosebit si ne incanta privirea cu pozele din zona.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
liviu49
[12.04.16 17:09:59]
»

@mishu - Doamna @mishu, mie poza nr 14 imi aduce aminte de podoaba capilara a tatalui meu si a bunicilor mei, iar eu de circa 50 de ani sunt un pletos convins. Asa ca eu prefer pozele nr 12 si 13, nu ca eu as fi neaparat mai verde, dar seamana mai mult cu podoaba mea capilara, cata a mai ramas sa pazeasca creierii sa nu incinga prea tare. La varsta pe care o am si pe care nu ma jenez sa mi-o declar, trebuie sa am grija ca cei cativa neuroni pe care ii mai am sa nu fuga la vre-o blonda si sa-i provoace dureri de cap.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[12.04.16 22:43:42]
»

@liviu49 - Biserica pe langa care ati trecut cand ati urcat pe Cozia, este chiar biserica manastirii Stanisoara.

Va multumesc pentru aprecieri.

micutzu
[13.04.16 20:48:25]
»

@zlatna - Felicitari pentru acest frumos review. Neaparat vreau sa ajung si eu la aceasta manastire pe care am vizitat-o prima oara acum 30 de ani, mergand pe traseul care pornea de la manastirea Turnu. Ne cazam la manastire si apoi urcam pe masivul Cozia ori strabateam potecile din jurul manastirii bucurandu-ne de fiecare peisaj care ne incanta privirea. Locul unde manastirea caza turisti si pelerinii este acum dezafectat, acele camere am inteles ca acum sant magazii. Pentru turisti si pelerinii s-au construit noi dependinte cu ajutorul sponsorilor dupa cum ne povestea mos Spiridon, un batran calugar pe care as sta ore intregi sa ii ascult povestile si filozofia de viata. E foarte frumos vara daca mergi acolo si stai cateva zile, te bucuri de peisaje, escaladezi frumosi munti, participi la toate slujbele manastirii si toate bateriile tale se vor incarca, vei uita de stres, de grija cotidiana si pentru asta vei multumi lui Dumnezeu pentru frumoasele locuri pe care ni l-ea daruit noua muritorilor de rand. Felicitari inca o data pentru review si va doresc vacante si pelerinaje cat mai frumoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[14.04.16 14:11:25]
»

@micutzu - Va multumesc pentru aprecieri.

"Neaparat vreau sa ajung si eu la aceasta manastire pe care am vizitat-o prima oara acum 30 de ani, mergand pe traseul care pornea de la manastirea Turnu. "- daca la manastire au avut loc unele modificari, pe traseu cred ca nu s-a modificat nimic in ultimi 30 de ani. Si neaparat sa faceti si un popas la cascada.

Va doresc calatorie placuta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, liviu49, micutzu, mishu, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Stânișoara [Păușa]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068169116973877 sec
    ecranul dvs: 1 x 1