În vizită la Mănăstirea Secu

TIPĂREȘTE

Iată că a venit ziua în care am spart și eu gheața pe AFA în anul 2016! Și pentru că anul acesta m-a prins cu serioase restanțe din 2015, trebuie neapărat să iau loc gospodărește în fața tastaturii și să mă apuc de treabă! Și trebuie să fac asta cât se poate de serios, întrucât va veni iar vara și odată cu ea dorul de ducă și iar ”Adio chef de scris!”

Acum, pentru a nu mai lungi vorba, am început să răsfoiesc fișierele cu fotografii din concediul avut în august 2015, sejur care ne-a oferit posibilitatea de a vizita mai multe zone frumoase din țară; primul popas l-am făcut atunci în Ținutul Neamțului. Zona este deosebită, cu siguranță poți petrece aici mai mult de o săptămână fără să te plictisești întrucât obiective turistice întâlnești aproape la tot pasul. Și dacă în 2014 am reușit să vizităm în zonă Casa Memorială și Parcul tematic Ion Creangă din Humulești (vezi impresii), Mănăstirea Agapia (vezi impresii) și Mănăstirea Văratec (vezi impresii), iată că în 2015 a venit rândul altor frumoase obiective. Pe unul dintre ele îl voi prezenta în acest review – este vorba despre Mănăstirea Secu, un vechi leagăn al spiritualității românești.

Accesul către lăcașul de cult a fost ușor de realizat, întrucât mănăstirea se află la câțiva kilometri de șoseaua principală, iar drumul secundar până acolo se prezintă în condiții foarte bune, fiind asfaltat în totalitate. După ce am parcurs aproximativ 20 de kilometri de la Târgu Neamț pe DN 15B în direcția Poiana Largului, am ajuns la intrarea în localitatea Leghin și am intrat pe un drum secundar spre stânga destul de îngust pe alocuri. Drumul până la mănăstire șerpuiește preț de câteva minute printr-o zonă superbă, înconjurat fiind de mici pășuni unde pășteau văcuțe din loc în loc; dincolo de locurile de păscut se întinde și pe o parte și pe alta cât vezi cu ochii pădurea de amestec, până pe vârfurile versanților din apropiere. Pășunile de pe marginea drumului serveau ca loc de campare pentru câteva rulote, însă nu am văzut nimic amenajat. În fine, drumul s-a așternut cuminte în fața noastră și am ajuns repede la intrarea în curtea lăcașului de cult...

Descrierea Mănăstirii Secu – Intrați pe domeniul mănăstiresc, drumul seamănă cu o alee generoasă deoarece este străjuit pe ambele părți de arbori înalți, a căror umbră s-a dovedit a fi un adăpost util pentru mașina noastră pe care am parcat-o în apropierea porții. Zona de la intrare ne-a adus în fața ochilor numeroși pelerini care se deplasau în diverse direcții și care interacționau mai mult sau mai puțin voit cu vânzătorii ambulanți din zonă; puteai cumpăra orice de aici din parcare, de la produse apicole la cozonaci secuiești, de la înghețată la diverse fructe de sezon, de la jucării la suveniruri... oferta părea a se ghida după motto-ul ”De toate pentru toți!”

În sfârșit, am lăsat rapid în urmă această zonă colorată și am pășit dincolo de poarta din lemn asemănătoare celor de pe meleagurile maramureșene, intrând pe o alee pietruită străjuită de brazi argintii, diverși alți arbuști ori tufe de trandifiri roșii. În partea dreaptă a aleii se contura clar o parte din zidul exterior masiv al lăcașului de cult; de fapt, imediat ce vezi aceste ziduri impresionante, o să realizezi că aici nu se află numai o veche vatră a spiritualității românești, ci și un loc unde oamenii s-au adăpostit de dușmani în vremurile de demult. Istoricul mănăstirii, afișat pe zidul bisericii principale, prezintă în linii mari cifrele importante legate de existența sa: ”Mănăstirea Secu datează de aproximativ 500 de ani. Astfel, unele relatări vorbesc despre perioada 1420 -1540, când pe aceste meleaguri au existat unele așezăminte monahale ce poartă numele sihaștrilor care le-au întemeiat. Nu departe de actualul amplasament al Mănăstirii Secu a existat sihăstria lui Zosima, menționată în documentele vremii ca Schitul lui Zosima după numele celui ce a întemeiat acest schit cu ajutorul Voieodului Petru Rareș, în anul 1530. Nu departe de acest schit, boierul Nestor Ureche – tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche – a construit alături de soția sa în secolul al XVII-lea (începând cu anul 1602) mănăstirea de piatră cu formă de cetate dreptunghiulară; în mijlocul fortificației a fost zidită biserica mare a mănăstirii, având hramul ”Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” ce se prăznuiește pe 29 august. Inițial, se pare că această biserică a fost pictată și la exterior, însă în timpul Revoluției de la 1821 fresca originală a fost aproape în întregime distrusă deoarece mănăstirea a fost incendiată. Biserica mare a fost restaurată ulterior până în anul 1850.”

Am trecut pe sub impozantul turn ce adăpostește clopotnița mănăstirii și am pășit cu emoție în curtea interioară, doritori să descoperim cât mai multe dintre frumusețile lăcașului de cult. Am admirat preț de câteva clipe silueta impozantă a bisericii mari cu hramul ”Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, remarcând cele două turle ale sale ce au dantelăria diferită în piatră. De fapt, am observat foarte clar faptul că și pridvorul este diferit din punct de vedere al arhitecturii exterioare față de restul bisericii. Conform informațiilor afișate, pridvorul a fost adăugat în secolul al XVIII-lea, iar a doua turlă a fost construită în perioada 1812 – 1818. Intrați în biserică, am observat compartimentarea acesteia în pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos și altar. Lumina difuză ce pătrundea prin cele câteva ferestre laterale crea o atmosferă prielnică rugăciunii, însă nu am ratat nici ocazia de a face niște fotografii, profitând de cele câteva clipe în care am rămas singuri înăuntru. Am studiat cu atenție multe dintre picturile interioare ce redau diverse scene biblice sau chipuri ale unor sfinți, apoi am revenit în pronaos lângă o raclă sculptată în lemn ce conține anumite fragmente din moaștele unor sfinți. Nu îi enumăr aici, chiar dacă am surprins aceste informații într-o fotografie, întrucât acest gen de practică bisericească nu se numără printre favoritele noastre; noi mergem la diverse mănăstiri pentru a ne ruga, pentru a ne liniști sufletește, pentru a admira arhitectura, diversele picturi ori alte forme ale frumosului la a căror realizare talentul s-a îmbinat cu truda oamenilor din trecut...

Plimbarea ulterioară prin curtea lăcașului de cult ne-a dezvăluit faptul că masivele ziduri adăpostesc numeroase anexe mănăstirești, dar și două paraclise cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Nicolae”. Nu am vizitat în interior niciun paraclis, întrucât am preferat să stăm preț de mai multe minute pe o bancă de lemn amplasată într-un foișor ce adăpostește fântâna din curtea mănăstirii. Tot atunci am observat că în apropiere, pe latura interioară dinspre parcare, este amenajată o expoziție de obiecte bisericești. Eu am intrat să vizitez acest muzeu micuț, în timp ce soția a preferat să rămână pe băncuță, pentru a fi cu ochii pe cel mic care cerceta curtea impulsionat de curiozitatea specifică vârstei. Îmi amintesc faptul că am plătit o sumă modică pentru vizitarea expoziției de obiecte bisericești (2 sau 3 lei) iar în interior nu am putut face poze. Am admirat aici numeroase icoane mai noi sau mai vechi, diverse cărți bisericești sau anumite veșminte ori alte țesături caracteristice vieții monahale. Deasemenea, lângă treptele de la intrarea în acest muzeu micuț se află așezate în iarbă două clopote cu vechime considerabilă, ce au slujit probabil acest lăcaș de cult în vremurile de demult.

Tot rotindu-ne privirea prin curtea mănăstirii, am mai observat pe un colț de zid o placă de marmură așezată acolo în anul 1995, în fapt un pios omagiu ”în memoria lui Gheorghachi Olimpiu și a confraților săi căzuți pentru libertate”. Potrivit unor informații pe care le-am căutat ulterior pe internet, acest bărbat a fost unul dintre conducătorii Eteriei care s-a refugiat la Mănăstirea Secu în anul 1821, fiind ucis aici de către turcii care au asediat zile în șir lăcașul de cult.

Ce ar mai fi de adăugat? Poate faptul că peste drum de lăcașul de cult am văzut o clădire ce adăpostea spații de cazare destinate pelerinilor. Nu cunosc prețuri și nici amănunte referitoare la condițiile de cazare, doar am remarcat construcția când am trecut cu mașina prin dreptul ei. Totodată, atunci când am ieșit în curtea exterioară a mănăstirii am intrat puțin la magazinul de obiecte bisericești, unde oferta era destul de bogată. Am cumpărat câteva mici suveniruri, apoi am mers agale către mașină, pentru a porni spre o altă țintă a noastră aflată în apropiere – Mănăstirea Sihăstria. Dar despre acest obiectiv vă voi povesti într-un articol viitor.

În încheiere, vă recomand să vizitați Mănăstirea Secu atunci când timpul și itinerariile de vacanță vă vor permite acest lucru! Vă doresc să aveți un an 2016 excelent din punct de vedere turistic - și nu numai!

---

VIZUALIZĂRI: 1521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI