Mănăstirea Orata, legenda care trăiește

TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=e_phzSMkduA

Trebuie să spun de la bun început că nu sunt alte locuri monastice în România care să mă fi atins la coarda sensibilă așa cum a făcut Mănăstirea Orata, în ciuda faptului că nu este nici foarte veche, nici impunătoare. Ea are acel ceva al ei dat de măreția locului, a împrejurărilor în care a fost construită și a măicuțelor care viețuiesc aici.

În primul rând, Mănăstirea Orata a fost ctitorită de un om simplu (nu cler, nici domnitor sau mare bogătaș) din iubire pentru soția sa și pentru Mântuitor. Urmași săi trăiesc și azi aici sau în zonă și cu care vă puteți întâlni oricând și învia legenda.

Impresii anterioare despre această mănăstire au subliniat frumusețea și liniștea locului, precum și ceva din istoria ei:

vezi impresii

vezi impresii

Sper ca eu să reușesc mai mult de atât.

Mănăstirea Orata se găsește în mijlocul unei poieni de vis înconjurată de păduri, numită tot Orata, situată în Munții Bucovinei (Obcina Mestecăniș) la 915 m altitudine. Pârâul Orata străbate poiana, curge prin curtea mănăstirii și după 4 km se varsă în Râul Moldova în partea de jos (sudică) a satului Botuș. În lungul pârâului se află drumul de acces nemodernizat, dar destul de bine întreținut.

Ca să ajungeți aici, din drumul european care străbate Bucovina (Vatra Dornei - Câmpulung Moldovenesc - Gura Humorului) din comuna Pojorâta vă desprindeți spre nord, pe valea Moldovei, treceți prin centrul comunal Fundul Moldovei, apoi prin satul Colacu, iar la intrarea în satul Botuș faceți la stânga (este indicator), traversați Râul Moldova și mergeți spre vest pe valea pârâului Orata cei 4 km amintiți.

Pe Google Maps figurează sub numele de ”Mănăstirea Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului / Orata”

Povestea mănăstirii poate începe cu răzeșul Ștefan Lițu care a cumpărat Poiana Orata în suprafață de 120 hectare. El a împărțit poiana celor trei fiice ale sale: Ștefania, Reveca și Ileana. Reveca se mărită cu Trăian Pomohaci și cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire (vezi fotografia din ziua nunții lor) încheiată pe Pământ prin moartea Revecăi la vârsta de 36 de ani. Soțul, Trăian Pomohaci, iubind-o foarte mult, hotărăște să ridice un lăcaș de cult în amintirea ei.

Pentru a construi biserica a fost ales cel mai bun teren din poiana unde aveau casa și unde locuiau împreună cu cei 9 copii ai lor. Inițial, pe acel loc se afla o troiță din lemn de păr, troiță care acum se află în biserică, în fața catapetesmei. Pentru a putea construi biserica, Trăian Pomohaci vinde tot ce avea prin casă, chiar lăsându-și fetele fără zestre. Muncitorii au lucrat mai cu seamă în zilele de post și cu mâncare de post.

Schitul a fost construit cu greu și timp îndelungat în perioada 1948-1953 din cauza opresiunii comuniste. Erau vremuri grele pentru credincioși. Sfințirea bisericii are loc și ea cu mare greutate un an mai târziu, în 1954.

Schitul Orata primește hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și obște de călugări. Printre aceștia, câtva timp, a fost și binecunoscutul Ilie Cleopa (1912-1998), unul din marii părinți ai ortodoxiei românești, mare duhovnic și stareț al Mănăstirii Sihăstria din zona Neamțului.

Prigoana comunistă se întețește, iar în anul 1960 autoritățile izgonesc călugării, închid schitul și demolează chiliile (din lemnul recuperat din chilii s-ar fi construit o mică școală într-unul din cătunele învecinate (Deluț sau Delnița). Poiana Orata ajunge locuită numai de cele trei familii care s-au izolat aici, departe de ”ciuma comunistă”.

Pentru Trăian Pomohaci, la durerea închiderii schitului, se adaugă și nenorocirea pierderii a trei copii. Zdrobit, el lasă gospodăria în grija Zaharei (primul din cei nouă copii) și pleacă în pelerinaj la mănăstiri. În 1973 un trăsnet lovește turla centrală și icoana Maicii Domnului despre care se spune că e făcătoare de minuni. Pomohaci bate drumurile Moldovei pentru a obține aprobare de renovare a schitului. Lucrările încep în 1975 cu sprijinul localnicilor. Biserica este împodobită în interior cu picturi realizate în perioada 1977-1982 pe plăci de carton presat de către nimeni altcineva decât Vasile Bârgovan, nepotul său (fiul Zaharei), un tânăr de numai 17 ani la acea vreme (foto video).

Până la căderea comunismului (decembrie 1989) biserica a fost îngrijită de ctitor. Restricțiile impuse de autoritățile comuniste erau groazznice și mai mult pe ascuns se făceau anual maxim două-trei slujbe de către preotul paroh din Botuș.

După căderea comunismului, în 1990 însuși Î. P. S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ajunge la Orata. El redeschide mănăstirea și îl călugărește pe Traian Pomohaci ajuns la vârsta de 80 de ani, împlinind astfel un vechi vis al acestuia. Obștea avea doar 2-3 călugări. Trăian Pomohaci va muri însă un an mai târziu, mormântul fiindu-i făcut în fața bisericii (foto, video).

În acești ani a început construcția de chilii și a unui paraclis pentru slujbe în perioada iernii.

Din anul 1994 așezământul se transformă în mănăstire de maici având circa 10 monahii. Sub conducerea Monahiei Eupraxia Ilaș,

mănăstirea înflorește. Sunt terminate chiliile, gospodăria anexă și se înființează ateliere de tâmplărie, croitorie și broderie. Este renovată biserica, se termină paraclisul, acestea fiind resfințite în anul 1998. În perioada 2004-2009 s-a construit un corp de chilii pentru pelerini (oaspeți). Probabil în aceeastă perioadă a fost sculptată și pictată catapeteasma pe ambele părți (lucru neobișnuit). Pictor a fost Maica Severiana, cea care a pictat și vechea troiță din lemn de păr cu scene din viața Mântuitorului.

Detalii privind așezarea, construcția destul de complicată și pictura mănăstirii le puteți din videoclipul indicat, realizat de mine cu ocazia vizitei.

Numele mănăstirii vine probabil de la Orantă = Rugătoare, temă iconografică ortodoxă în care Maica Domnului este reprezentată ținând mâinile ridicate (în sus), a rugă și ocrotire.

Din punct de vedere stilistic, se remarcă pictura interioară realizată în perioada 1977-1982 de către unul din nepoții ctitorului, pictorul având la acea vreme numai 17 ani. Această pictură religioasă, prin caracterul ei naiv, dar atât de natural, este deosebită și constituie o raritate în pictura bisericească

În fața catapestesmei, între Ușile Împărătești, se află vechea troiță din lemn de păr (existentă pe acest loc înainte de construirea bisericii), acum pictată, de care se leagă și o minune.

Poiana Orata se umple de credincioși în zilele de hram (Adormirea Maicii Domnului - 15 august) și de Sfinții Apostoli Petru și Pavel (29 iunie) când se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți.

În Poiana Orata mai trăiesc urmași ai ctitorului (Areta, Aurora, Zahara), iar mai jos 200 m de mănăstire, Viorica Pomohaci

are o superbă pensiune în stil tradițional, rustic.

În timpul vizitei la mănăstire am fost întâmpinați de o tânără măicuță a cărei față (capul fiind acoperit) pur și simplu radia liniște sufletească și fericire. Este greu de descris. Părea coborâtă din icoane. Aveam s-o revăd însoțită de maica stareță peste câteva luni, la marele praznic de amintire a morților în satul învecinat, Colacu, o adevărată sărbătoare a satului plină de fast și desfășurat în ziua de 9 septembrie, de ziua Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana (părinții Sfintei Fecioare și bunicii lui Iisus Hristos). De asemenea, tot cu această ocazie, la Colacu i-am văzut (chiar și schimbat două cuvinte) cu câțiva din urmașii lui Trăian Pomohaci, ctitorul Mănăstirii Orata (dar despre asta, probabil în viitoare impresii).

---

VIZUALIZĂRI: 5262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI