Manastirea Golia - Iasi

TIPĂREȘTE

Aflându-te în Târgul Cucului din Iaşi, privirea ţi se opreşte pe o biserică cu multe turle, aflată pe strada Cuza Vodă, având o împrejmuire înaltă de piatră cioplită, cu bastioane de apărare şi creneluri care dau impresia de cetate şi cu un impresionant turn, de asemenea din piatră cioplită, cu secţiunea pătrată.

Este biserica mănăstirii Golia, cu hramul Sfânta Treime (de Rusalii), Înălţarea Domnului (de Ispas) şi Izvorul Tămăduirii (Vineri, în Săptămâna Luminată).

Nu se cunoaşte cu exactitate în ce an a fost zidită e către Marele Logofăt Ioan Golâi, sau Golia, fiindcă lipseşte o pisanie de la vremea respectivă, care să arate data începerii şi data terminării şi nici data sfinţirii, ori dacă inainte de aceasta a mai fost aici o altă biserică, aşa cum se obişnuia.

Se afirmă de către unii că prin 1540, pe vremea lui Petru Rareş, ar fi existat o altă biserică pe acest loc. Nimic sigur. Cert este că, la 12 ianuiarie 1546, logofătul Ioan Golia a dăruit acestei biserici un Tetravanghel. Tot aşa, în anul 1564, vornicul Maxim Burnar, vărul logofătului amintit, i-a dăruit o cruce în opt colţuri, frumos argintată, iar în anul 1575 Ioan Golia i-a mai dăruit o Evanghelie ferecată, pe care o răscumpărase de la nişte tătari care au prădat ţara la 1574 şi nu ştiau de unde o luaseră.

În tabloul votiv din actuala biserică apare şi domnitorul Ieremia Movilă (155-1600 şi 1600-1606), care probabil a refăcut-o şi a mai adăugat şi alte construcţii.

În pisania în slavonă de deasupra uşii de intrare în pronaos scrie că această clădire a fost construită de Vasile Voievod (Lupu), însă nefiind terminată, s-a continuat de către Ştefăniţă Vodă, terminându-se la 24 mai 1660. O inscripţie alăturată, grecească, face precizarea că s-a sfârşit prin mâna lui Matei al lui Ioan şi că pe atunci era mitropolit al Moldovei Varlaam. E vorba – sigur – de o renovare.

La retragerea oştilor poloneze ale lui Sobieski, a fost incendiată. În anul 1733, sub Vodă Constantin Mavrocordat, cade pradă unui mare incendiu, iar în 1738, sub Grigore Ghica al II-lea, în timp ce se renova, a suferit de pe urma unui cutremur de pământ, în urma căruia au căzut turlele şi a trebuit din nou să fie refăcută. Un alt incendiu a afectat-o şi în anul 1822.

Reparaţiile ce i s-au făcut de-a lungul timpului au adus picturilor câteva modificări – unele supărătoare: chipuri de sfinţi acoperite de pilaştri, înlocuiri de chipuri pictate, etc.

S-au făcut reparaţii ample şi mai recent, între anii 1943-1947 şi după 1990.

Mănăstirea Golia a fost închinată mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos, la 20 ianuarie 1606 de către Ana Golia, soţia logofătului şi de către fiul lor, Mihail.

Astăzi, arhitectura bisericii reprezintă o îmbinare între stilul bizantin, stilul Renaşterii italiene, stilul bisericilor ruseşti şi cel tradiţional moldovenesc.

Biserica are pridvor, pronaos, naos şi altar, între pronaos şi naos existând perete despărţitor, realizat din trei bolţi susţinute de doi piloni masivi.

Pictura murală din pronaos este din secolul al XIX-lea. Tot aici se află şi portretele ctitorilor. În partea dreaptă a ieşirii din pronaos este prezentat Logofătul Ioan Golia – urmat de familia sa – dar şi de domnitorul Ieremia Movilă, care se pare că a făcut unele reparaţii şi adăugiri, aşa cum am mai spus. În tablou, Ioan Golia oferă o biserică, iar Ieremia Movilă oferă o construcţie civilă care astăzi nu s-a păstrat. În partea stângă a ieşirii din pronaos există un alt tablou votiv, care îl reprezintă pe Vasile Lupu, ca un al treilea ctitor, urmat de familia sa.

Pictura din naos are caracteristicile unei picturi din secolul al XVII-lea. Celelalte sunt din anul 1833.

Catapeteazma, construită în anul 1833, are sculpturi care prezintă motive florale şi zoomorfe.

Găsim în această biserică patru sfeşnice din bronz, donate de Vasile Lupu, confecţionate în Danemarca şi plătite în argint, după greutatea lor, două candele din argint filigranat, în faţa tronurilor domneşti, un candelabru din secolul al XVII-lea (în pronaos) cu stema Moldovei şi vulturul bicefal.

În biserică se află o icoană a Maicii Domnului, căreia de-a lungul timpului i s-au atribuit puteri miraculoase de a vindeca boli, în special epilepsia şi bolile psihice. Acest fapt a determinat Epitropia Spitalului “Sf. Spiridon” să înfiinţeze în curtea bisericii un ospiciu de alienaţi. Ulterior, acesta a fost mutat la Spitalul de Psihiatrie Socola.

In interiorul bisericii se găsesc nişte pietre funerare care arată că aici odihnesc rămăşiţele pământeşti ale unor peresonalităţi ale vremurilor trecute care, chiar dacă nu sunt din cele de prim interes istoric, rămân cu partea lor de respect şi pioşenie. E vorba de una care cuprinde epitaful Domniţei Sultana Racoviţă, soţia lui Constantin Racoviţă (+ 1753). A doua este al unei fecioare pe nume Maria, probabil vreo fiică a unui domnitor, lucru neprecizat în text (+1872). O altă piatră este pe mormăntul Smarandei, soţia lui Scarlat Calimachi – domn al Moldovei, născută Mavrogheni (+1842), odihnindu-se aici alături de nepotul ei, Scarlat, fiu al lui Alexandru Calimachi şi de Princesa Eufrosina Calimach, nascută Cantacuzino (+1875). Trebuie să menţionez aici şi de mormîntul lui Ecaterina Buciac, sora doamnei Tudosca, prima soţie a lui Vasile Lupu.

Iertat să-mi fie înşiruirea atâtor nume de personaje, cele mai multe poate necunoscute mai ales celor ce nu sunt din această parte de ţară, ori care nu sunt pasionaţi de istorie, dar tocmai prin amintirea acestor nume ne dăm seama de faptul că aceste biserici se constituie în adevărate borne de istorie, repere concrete (şi sentimentale) de trecere a timpului.

În vremea lui Alexandru Moruzi Vodă (1802-1806), în curtea bisericii Golia, lângă turnul de la intrare, s-a construit o “casă a apelor” şi cişmeaua de pe exteriorul zidului de împrejmuire, de unde se distribuia apa în oraş, după ce – prin conductă de olane – era adusă de la izvoarele de la Ciric.

Tot în curtea bisericii a locuit o vreme Ion Creangă, fapt ce ne este cunoscut şi din povestirea incidentului cu împuşcarea ciorilor de pe turn.

Trebuie să vă spun câte ceva şi despre zidul împrejmuitor şi despre turnul de clopotniţă de la intrare. Până pe la jumătatea secolului al XVI-lea, aici era locul până unde se întindea, spre nord, Iaşul. Măsura luată – nu se ştie de către precis cine – de a se împrejmui mănăstirea cu un zid de piatră cu turnuri de apărare la colţuri şi cu metereze, a fost în scopul apărării acestui sfînt lăcaş de năvălirile duşmanilor care veneau dinspre miazănoapte. În acelaşi timp servea şi ca post de alarmă şi apărare pentru întregul oraş.

Turnul de la poartă, cu baza pătrată, are acum o înălţime de 30 de metri şi 120 de trepte de urcare. În trecut, turnul era mai înalt (50 metri), însă dintr-o inscripţie aşezată aici cândva, se ştie că: “în urma focurilor şi a cutremurilor întâmplate crăpând, ameninţa a se surpa. Chibzuitu-s-a deci a se mai uşura dându-se jos partea înălţată de Meletie Egumenul mănăstirii Golia la anul 1855 şi păstrându-se numai partea zidită din vechime”. În anul 1859, autorităţile locale au instalat pe turn un post de pojarnici (pompieri) care dădeau alarma prin trivogă de alarmă (bătaie în tobă) şi prin sunetul clopotului mare.

După anul 1950, serviciul de pază antiaeriană al oraşului a instalat un post de pândă cu mitralieră adăpostit într-un turnuleţ metalic. Inutilitatea l-a desfiinţat.

Iată deci ce vă aşteaptă la doar trei staţii de tramvai de la Gara de Nord a Iaşiului, în locul cunoscut ca Târgul Cucului, odinioară suburbie a capitalei Moldovei, azi în plină zonă centrală.

---

VIZUALIZĂRI: 3269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI