De văzut: Mănăstirea Ghighiu, Ploiești

TIPĂREȘTE

Se pare că sunt un mincinos înnrăit, deși v-am promis că nu o să mai scriu nimic în 2014, uite că v-am mințit!

Mari și minunate lucruri s-au mai întâmplat în viața mea în ultimul timp, printre care mi-a crăpat motorul mașinii, de la o curea de distribuție care s-a rupt. așa, brusc și dintr-o dată!

Faptul ăsta m-a umplut de fericire, faptul că mi s-a bulit motorul este ca și cum i-ai rupe cârja unui șchiop, pentru că, eu, nu mă duc nici la pâine, fără mașină. De regulă, merg pe jos din dormitor până-n bucătărie, dintr-un birou în altul, sau, din curte până la mașina parcată-n fața porții.

Cum orice se poate repara pe lumea asta, până să declar decesul oficial al Fordului Mondeo Tournier, m-am gândit că m-ar ajuta să ma-ntorc, cu gândul și faptele, spre Doamne-Doamne, c-o rugăciune sinceră, din sufletul meu de copil orfan de ambii părinți : poate reușesc să găsesc piesa necesară la prețuri decente.

M-am gândit înaintea voastră că asta, cu crăpatul motorului o fi de la faptul că nu sunt tocmai partizanul B. O. R., chiar dacă mă declar și sunt creștin ortodox, dar, mai degrabă cred că, în prostia mea, trebuia să știu să schimb o curea de distribuție, la timp.

Mă rog, ca să-mpac și capra și vegetala, astăzi o să vă povestesc despre Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploiești, pentru că se ajunge ușor la ea (este pe șoseaua de centură a Ploieștilor, spre București), este frumoasă și, mai ales, pentru că mă plictisesc! Aaa, un ultim sfat, deși, nu trebuie să dai sfaturi nimănui, omul poate greși și singur : Nu vă luați concediul în decembrie, în prima parte a lunii, singur, fără nici un alt membru al familiei lângă voi! Vă veți plictisi patrician, dar, nu cred că ăsta este scopuil unui concediu!

Mănăstirea Ghighiu m-a intrigat, de la-nceput: ce nume, Ghighiu?! Mă duceam, ață, spre Aeroportul Interbnațional Otopeni, pardon Henri Coandă, să-mi recuperz o mătușă ce tocmai venea de peste mări șui țări, așa că am amânat vizitarea mănăstirii pentru drumul de întoarcere.

Zis și făcut, mătușa mea este femeie cu frică de Dumnezeu, sunt și singurul nepot de i-a rămas în viață, lângă ea și-mi place, că este de un optimism fantastic: are 74 de ani și a trecut Atlanticul, cu avionul, de vreo 5-6 ori. Eu amețesc și dacă mă gândesc!

Când am ajuns la Mănăstire, i-am sugerat o vizită la mănăstire, iar ele, mătușă-mea și Adriana, or acceptat imediat! Asta da, promptitudine!

Mănăstirea Ghighiu este construită în urmă cu patru secole, în locul unde, pe atunci, se aflau Codrii Vlăsiei, iar hramul ei este ”Izvorul Tămădurii ”.

Octombrie fiind, chiar dacă la sfârșit, sau, nu mai știu, început de noiembrie, vremea era încă frumoasă, însorită.

Am intrat în curtea mănăstirii şi mi-a plăcut ceea ce am văzut : curte largă, îngrijită.

Mănăstirea este celebră în zonă pentru faptul de a adăposti în interiorul ei o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă în România din Siria, precum și pentru faptul că, în curtea mănăstirii se află și un izvor tămăduitor, devenit faimos pentru asta!

Biserica din mănăstire a fost construită, spun alții, mai deștepți decât mine (ceea ce, între noi fie vorba, nu-i vreun titlu de glorie, mare parte din oameni sunt mai deștepți decât mine!) pe temelia unei foste biserici, construită de Diaconul Coresi, prin secolul al XVI-lea, în anul 1817, adică în perioada în care domnea Vodă Caragea, dar, iacă, nu vă poci spune de-i ăla cu ciuma... Cert este faptul că biserica respectivă a dispărut, nu se mai știe în ce condiții și, în locul ei, a fost construită actuala biserică, între anii 1858-1866, adică, l-a prin și pe Cuza Vodă, ăla de-a dat numele străzii unde stau eu! Hm!

Biserica, în sine, a avut de suferit de-a lungul istoriei : în anii 1940, întreg ansamblul monahal a fost bombardat de către americani, care distrugeau instalațiile petroliere din Prahova, precum și din cauza cutremurului din 1940.

Din anii 1952, întreg ansamblul monahal a fost refăcut, construindu-se chiliile în stilul arhitectural brâncovenesc, iar mănăstirea a devenit obște de maici.

Când toate păreau bune și frumoase, a venit cutremurul din 1977, care a afectat, iarăși, construcțiile chiliilor și ale bisericii.

Reparațiile au durat până în anul 1990, refăcându-se pictura și structura de rezistență a bisericii.

Construcția acesteia induce senzația de greutate, de siguranță. Are o singură turlă, de ce, habar n-am! Este cert, pictura a fost realizată de către Gheorghe Tăttărăscu, în anul 1865.

Catapeteasma este impresionantă, o s-o vedeți în poze.

Un alt punct de interes din curtea mănăstirii este agheasmatarul existent în curtea bisericii. Legenda spune că agheasmatarul este construit pe locul unde, în vis, i s-a arătat Maica Domnului Diaconului Coresi, atunci când acesta a construit biserica. În locul unde Maica Domnului ar fi călcat pământul, ar fi izbucnit un izvor, cu puteri tămăduitoare.

Dar, principalul punct de atracție al mănăstirii îl reprezintă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca, adusă din Siria, prin 1958.

Boon, această mănăstire m-a impresionat din cu totul alte motive, pe care nu vi le poci spune, pen'că nu vreau!

Fiecare om intră într-un lăcaș de cult, ce corespunde credinței sale religioase, sub o anumită stare de spirit. Nu-nseamnă că ceea ce trăiesc, eu, acolo, e valabil și pentru alții! Dar, ca turist, măcar din dorința de-a vedea niște obiective istorice, în primul rând, dacă nu vreți să le considerați religioase, puteți vizita Mănăstirea Ghighiu, nu pierdeți mai mult de vreo oră și câțiva lei, pe lumânări.

Cam atâta vrusei io să vă spui despre ”subectul” de azi: de luni încep munca și, încet-încet, revin la viață!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 5601 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI