Miracolul crucilor de piatra

TIPĂREȘTE

"Cunoastem firea divina prin lucrarile sale" (Sf. Vasile Cel Mare)

Din copilarie si pana astazi am trecut pragul multor manastiri din Oltenia- pe care le revad cu nerabdare in fiecare an-, din Moldova, din Bucuresti si din apropierea capitalei, de pe Valea Prahovei, din multe alte locuri ale tarii noastre. N-am scris despre nici una dintre ele pana acum, precis o voi face candva... Fiecare dintre sfintele manastiri mi-a ramas in suflet si prin cadrul natural spectaculos, prin arhitectura deosebita, prin pictura interioara realizata de mari pictori romani ori prin vechimea si ctitorii acesteia.

La Manastirea Dervent, despre care citisem mult dar pe care nu o vazusem niciodata, am ajuns intr-o zi de sfarsit de august a anului trecut, abatandu-ne putin din drumul nostru catre Nisipurile de Aur. Dupa ce am trecut Dunarea cu bacul la Calarasi-mi-a placut tare mult plimbarea lina pe apele sclipitoare ale batranului fluviu- nu ne-am indreptat direct catre frontiera cu Bulgaria de la Silistra, am facut la stanga pe soseaua ce insoteste Dunarea, strabatand podgoriile si livezile de piersici de la Ostrov, impecabil ingrijite. Drumul de aproximativ 20 km pana la Manastirea Dervent, situata in comuna dobrogeana Galita, satul Lipnita a fost o incantare pentru noi, se recoltau strugurii aurii uriasi care parca stransesera in ei tot soarele verii. La multe porti laditele cu struguri de vanzare asteptau clientii care nu prea apareau desi pretul era foarte mic fata de pietele oraselor...

La un moment dat dealul devine pustiu, nu mai sunt vii, case, doar iarba parjolita de seceta sfarsitului da vara. Aici, in mijlocul pustietatii, se ridica zidurile masive de piatra cu contraforturi ce adapostesc Manastirea Dervent si miracolele sale.

Cei ce ajung aici, din credinta, din disperare ori poate doar din curiozitate patrund cu oarece sfiala pe sub turnul-clopotnita, in curtea manastirii. Stiu ca duminica si la marile sarbatori vine aici mare multime de credinciosi, dar in dimineata in care am fost noi, intr-o zi de marti, nu era nimeni la manastire. Liniste deplina, caldura aproape sufocanta, dar linistea nu mi s-a parut apasatoare, acolo am avut senzatia ca nu suntem singuri, ca cineva se bucura de venirea noastra acolo, desi nu am intalnit niciun calugar. Manastirea, construita in stil bizantin, are linii elegante dar sobre, fara ornamente, peisajul din jur nu este spectaculos dar Dunarea care serpuieste in vale, ocrotind parca dealul este martorul tacut al miracolelor Derventului.

Turnul-clopotnita, lumanararul, aghiasmatarul sunt adevarate bijuterii, in construirea lor s-au folosit multe elemente traditionale dobrogene adaugand un plus de caldura ansamblului. Curtea interioara este strajuita de doi tei uriasi iar diversitatea si culorile vii ale florilor te intampina inca din afara zidurilor albe ce ocrotesc manastirea. Multe cuiburi de randunici am vazut, si ele gasesc adapost si sunt in siguranta aici... Gradina este foarte frumoasa, cu multe specii de cactusi, carora climatul arid de aici le prieste de minune-multi erau infloriti-, leandrii, trandafiri, flori nesemuit de frumoase, perfect aclimatizate. Multe obiecte, o ancora, cruci, vase de piatra, fantani, fiecare cu povestea ei starnesc curiozitatea calatorului...

Cea mai veche vatra monahala a tarii noastre, sudul Scythiei Minor, intre Tomis si Durostorum ar corespunde pozitiei Derventului. Primele date istorice certe despre infiintarea unei puternice sihastrii in apropierea vechii cetati a Derventului sunt din sec. al IX-lea, aceasta fiind distrusa definitiv la 1036 de pecenegi. Intensa viata duhovniceasca a continuat in zona, navalirile popoarelor migratoare si distrugerile din timpul stapanirii otomane neputand sa nimiceasca credinta oamenilor. Povestea Derventului se impleteste cu miracolul celor patru cruci ce piatra crescute din pamant care au reamintit legenda straveche care spunea ca pe aceste meleaguri dobrogene au fost martirizati discipolii Sf. Apostol Andrei-un preot si trei fecioare-care venisera sa crestineze locuitorii cetatii Dervent.

Dupa ce Dobrogea a fost ocupata de Imperiul Otoman, mosiile din zona Derventului au revenit turcului Ahmet Bey, responsabil cu pazirea frontierelor. Convins de puterea miraculoasa a crucilor de piatra, turcul si familia sa s-au crestinat si le-au ocrotit generatii de-a randul. La inceputul sec al XIX-lea insa, un urmas al acestei familii a distrus doua dintre cruci, atragand pedeapsa divina asupra familiei sale: necredincosul a murit pe loc, in momentul in care a rupt bratele crucilor, peste cativa ani cutremurele, traznetele si molimele au distrus mosia.

Dupa ce Dobrogea a iesit de sub dominatia otomana, Derventul a ramas un timp pustiu, fiind redescoperit dupa Razboiul de Independenta. Un copil surdo-mut, care pastea oile in jurul Sfintelor Cruci, a adormit si s-a trezit speriat auzind pentru prima data tunetele ce prevesteau apropierea furtunii. Multe miracole s-au savarsit la Dervent, romani si bulgari deopotriva si-au gasit alinarea in aceste locuri.

In anul 1923 s-a intemeiat la Dervent un mic schit de maici care insa a fost mistuit de flacari in anul urmator. Doua familii instarite din zona Ostrovului, Gheorghiu si Andreevici, au donat terenul pe care urma sa se ridice Manastirea Dervent. In 1936 s-a pus piatra de temelie iar cu ajutorul contributiei numeroaselor familii din Silistra, Ostrov, Calarasi a inceput construirea manastirii. Parintele Elefterie Mihail, numit staret, a facut tot ce era posibil pentru a strange fondurile necesare, umbla cu caruta prin sate pentru a aduna bani, materiale de constructie, chiar cereale pe care le vindea ca sa faca rost de bani. In 1942 manastirea a fost terminata si sfintita iar puterea Crucilor de Leac a fost sporita de credinta si jertfa staretului Elefterie. Nascut in 1900 in Bulgaria, intr-o familie de aromani proveniti din Grecia, a studiat medicina, fiind el insusi vindecat de paralizie in copilarie cu ajutorul puterii crucilor de la Dervent. Dupa ce si-a pierdut intreaga familie, fiind deja medic renumit, s-a calugarit si si-a dedicat intreaga viata iubirii de Dumnezeu si de oameni, carora le tamaduia, deopotriva ranile trupesti si pe cele sufletesti.

Prigonit de comunisti, ca mare parte a intelectualilor de frunte ai aceste tari, schilodit-probabil la comanda autoritatilor- de un grup de nemernici, parintele Elefterie a fost obligat sa paraseasa in 1959 manastirea care era parte a sufletului sau, obtinand in schimb promisunea ca biserica si crucile nu vor fi distruse. Manastirea a fost inchisa timp de 10 ani, devenind sediu al IAS Ostrov iar apoi biserica a comunei Galita. Oamenii au continuat sa vina, plini de speranta, pe furis si sa se roage noaptea langa zidurile manastirii... Parintele-staret a lucrat la ferma la Tulcea apoi a fost preot la Agapia si Secu, ajutand in continuare pe cei a caror ultima speranta este credinta.

In 1990, in februarie, la 90 ani, a revenit la Dervent, dand viata pentru a doua oara acestui loc. Un izvor cu apa tamaduitoare din spatele manastirii care secase cand staretul a fost alungat a inceput din nou sa izvorasca dupa intoarcerea sa acasa. Probabil aceasta a fost misiunea sa pe pamant, a trait suficient de mult pentru a se reintoarce in casa sa si a reinvia viata monahala la Dervent. In mai 1990 s-a mutat de la noi, dar a ramas pentru totdeauna in locul pe care l-a iubit cel mai mult pe lumea aceasta. Ii putem aprinde o lumanare la mormantul de langa Sfanta Manastire, reflectand la puterea spirituala a acestui om a carui viata eu o consider o alta minune a Derventului...

Crucea mare de piatra este adapostita in absida din stanga manastirii, acolo te poti ruga si poti lasa un acatist intr-o cutie speciala. Nimeni nu cere nici o suma de bani, este alegerea fiecaruia ,in functie de posibilitati. Nu am avut nici un necaz pentru care sa cer alinare dar dupa ce am stat cateva clipe langa Sfanta Cruce am plecat cu sufletul usor si plin de bucurie... Am constientizat cat de putin iti trebuie de fapt ca sa fii fericit si pentru cate lucruri fara noima ne luptam...

Biserica manastirii adaposteste si Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului, asezata pe un iconostas, astfel incat credinciosii sa poata trece pe dedesubt, donata de fam. Chipara care a poposit la Dervent in 1940, cand Cadrilatrul a fost inapoiat Bulgariei.

Izvorul cu puteri tamaduitoare se spune ca a aparut in urma rugaciunilor Sf. Apostol Andrei, sunt multe legende ale locului, desi actuala manastire nu este foarte veche tinutul are o poveste de mii de ani... Credinta oamenilor, miracolele, speranta se impletesc din negura timpului dand acestui loc o putere aparte... Obiectele stravechi descoperite de arheologi, cetatea Dervent, celebra cetate Vicina ale carei ruine se pare ca sunt cele de pe singuratica Insula Pacuiul lui Soare de pe Dunare sporesc misterul locurilor.

Am ajuns la Dervent fara sa-mi propun acest lucru, citisem despre acest loc si in drumul spre mare am luat brusc hotararea de a merge la Sfanta Manastire, am sa merg si peste o luna, odata ce ai ajuns acolo te intorci cu siguranta... Nu este cea mai frumoasa manastire, parca nu vrea ca detaliile sa umbreasca esenta locului, este asezata intr-o margine de tara, mult mai aproape de Silistra, nu este "in drum", trebuie sa iti doresti cu adevarat sa mergi acolo, dar puterea, linistea, impacarea cu sine, multumirea sufleteasca nu am gasit-o in nici un alt loc...

---

VIZUALIZĂRI: 7707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI