Mânăstirea Cheia - o capodoperă arhitecturală neglijată

TIPĂREȘTE

Mânăstirea Cheia aflată pe cursul Teleajenului, pe drumul DN1A, București-Brașov, la 878 m altitudine, este foarte accesibilă cu mașina. Precum procedez de fiecare dată la o vizită în premieră, m-am documentat și mi-am creionat în imaginație povestea originilor locației și evoluția ulterioară. Fiind poziționată chiar lângă fostul hotar al Valahiei cu Transilvania, mă transpun în conjunctura vremii și încep să îmi imaginez cum fugarii români, persecutați de stăpânirea străină treceau munții pe poteci tăinuite, la frații munteni, cu speranța unui trai mai respectabil, fără prigoana etnică și religioasă.  Aduceau cu ei slova scrisă și se constituiau într-o comunitate care contribuia important la unificarea și dezvoltarea limbii române. Probabil, de aici, unele surse identifică primii ctitori ai unui schit modest dintre acești refugiați din Transilvania, găsindu-și adăpost în poiana dintre codrii de brad și fag, în palma munților și cumpănă de ape: pârâiașele Tâmpa și Cheia, închinându-și credința în Dumnezeu și oferind un loc de popas spiritual și celorlați trecători pe aceste trasee: ciobanii din zona Săcele și împrejurimi, care își purtau turmele în transhumanță străbătând pasul Bratocea de două ori pe an, dar și negustori cu convoaie de mărfuri, care se îndreptau pe drumul comercial dintre Vălenii de Munte și Brașov. În jurul comunității monahale s-a dezvoltat încet-încet un cătun, precursorul actualei localități Cheia.

O particularitate a lăcașului este acela că aici au fost clădite în diferite epoci trei biserici: prima a fost construită din lemn în anul 1770, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, avea hramul „Sfântul Nicolae” dar a durat doar 7 ani, fiind distrusă de turci. Inițiava reconstrucției aparține starețului Atanasie (primul stareț cunoscut), bisericuța ridicată la poalele Muntelui Roșu, are hramul “Adormirii Maicii Domnului” . Cea de a doua avea și hramul “Sfânta Treime, a fost finanțată de donații ale oierilor transilvani după cum se consemnează în documentele vremii. Iar  cea de a treia a fost construită  începând cu anul 1835, în timpul starețului Damaschin, șființită fiind în 1839.

Un alt aspect de apreciat pentru stareții mânăstirii este acela că tot ce s-a construit, s-a făcut exclusiv din eforturile proprii ale călugărilor de la schit, nu precum în majoritatea ctitoriilor religioase din contribuții importante ale domnitorilor sau oamenilor cu stare.

Primul aspect dezamăgitor este lipsa unei parcări amenajate, mașinile fiind lăsate pe drumul pietruit care urcă pe cele maxim 200 de metri dintre șoseaua națională către intrarea în incinta religioasă. Câtiva bușteni lăsați pe marginea drumului, dincolo de aspectul rustic, nu dau o impresie grozavă, puțin mai sus, grămezi de pietriș și nisip indică lucrări de întreținere, fapt încurajator, dar, poate li se puteau găsi locuri mai dosite, nu chiar în neorânduială, în fața intrării. Câteva bănci cu vedere la poiana largă străjuită pe fundal de munții Ciucaș sunt binevenite și apreciate pentru momente de reculegere atât de prețioase fiecăruia dintre noi. Vremea fiind capricioasă se zăresc peste culmi nori amenințători.

Zidul de piatră împrejmuitor este solid, cu stâlpi groși de susținere, acoperit cu șindrilă veche, deformată, având nevoie de recondiționare. Intrarea lasă o impresie dezamăgitoare, în pofida icoanei zugrăvită pe fațadă, deasupra porții, care binecuvântează pelerinul. Pereții scorojiți, urme de rugină scursă inestetic de la suporturile drapelelor, poarta mare, impunătoare, sculptată minuțios, este degradată, scorojită, nevopsită, nelăcuită, de asemenea steagurile de deasupra sunt rupte, decolorate, jalnice și triste. Aceste “amănunte” care îți întâmpină primii pași, imprimă ideea reproșului că responsabilii așezământului sunt neglijenți. Desigur că se pot invoca neajunsurile financiare, dar sunt multe reparații / retușuri care nu ar costa mult, dar contează substanțial.

Imaginea bisericii albe cu colonade, zărită prin arcada clopotniței stârnește interesul, este fascinantă și te grăbește să păsești în curtea interioară. Clopotnița a fost construită odată cu biserica mare, este decorată cu o amplă reprezentare a Încoronării Fecioarei. Arsă din temelie în septembrie 1957, a fost refăcută în 1965. Curtea este dreptunghiulară, mărginită de șiruri de chili, zidite în 1844, toate sunt zugrăvite, ordonate. Foarte frumoase pridvoarele din lemn, vopsite în maroniu, în contrast cu pereții albi îngrijiți. Acoperișurile au fost reparate, din loc în loc sesizându-se diferențe de nuanță în componența șindrilei. Rândurile de tuia din fața chiliilor plantate la linie sunt un plus pentru componenta decorativă. Pe o latură se află casa stărețească, construcție ridicată în 1902, în stilul arhitecturii populare, zidită de meșteri locali. De asemenea, aleile sugerând pietre mari de râu, care trasează căi de acces prin grădină, sunt trasate geometric alcătuind un design unitar. Brăduți argintii din loc în loc concurează cu copaci maiestuoși, impetuoși.

Biserica mare este clădită din piatră, combină elemente tradiționale muntenești, cu influențe rusești și bizantine. Are pridvorul specific zonei montane, este atractiv prin șirul de arcaturi susținute de stâlpi. Este închinată “Adormirii Maicii Domnului” , fațada fiind decorată cu fresce impresionante. Picturile au fost realizate de Naum-zugravul, reprezentant al Școlii de Pictură de la Buzău, remarcabilă în acele timpuri. Icoanele aparțin pictorului Gheorghe Tăttărescu. Este o clădire elegantă, care evocă  stabilitate, în aceiași măsură suplețe. Merită admirată și pusă în valoare.

De remarcat și capela cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” , micuță, cochetă, zugrăvită în alb, se profilează printre brazii impunători din curtea amplă.

Muzeul de Artă Religioasă „Anastasia și Dumitru Furnică” conține o colecție de icoane împărătești din secolele XVIII-XIX și alte obiecte de cult, colecție de manuscrise și tipărituri vechi, românești și străine, ce însumează peste 120 de titluri din perioada 1750-1900. Din păcate, am rămas cu partea de documentare pentru că nu am putut să vizităm, în toată incinta nu era nici picior de călugar căruia ne-am fi putut adresa să ne deschidă  sau însoțească.

În apropiere este un izvor cu apă curativă, căreia credincioșii îi atribuie puteri miraculoase de vindecare.

Provocările și încercările nu au ocolit sfântul lăcaș, de exemplu în timpul Primului Război Mondial, trupele germane, în retragere, s-au cantonat la Cheia producând mari daune materiale și distrugând clădirile așezământului. Au urmat ani de austeritate cumplită, restaurarea și modernizarea fiind posibile abia în 1962, încheiate în 1965 când este inaugurată “Casa de Odihnă” . Cutremurul din 1977 afectează clădirile și se face o consolidare a Bisericii Mari.

Pentru doritori există posibilitatea cazării, lăcașul dispune de 22 de locuri, în camere cu 2-3 paturi, dotate cu baie proprie, contracost se poate servi și masa la trapeza mânăstirii. Vara cred că este o plăcere să petreci câteva zile de relaxare și reflexie în mijlocul acestei oaze de spiritualitate.

Se simte absența unui retuș de culoare; în plină primăvară straturile destinate florilor sunt goale, necurățate, cu resturile vegetale de peste iarnă. O mână de om gospodar s-ar impune pentru amenajarea spațiilor din grădină. Este păcat de cadrul natural absolut impresionant, de arhitectura deosebită și de picturile uimitoare, ca locul să pară pustiu, lăsat de izbeliște.

Nu în cele din urmă, dezastrul... toaletele publice, aflate în niște anexe jalnice dinafara sălașului monastic, undeva la 100-200 de metri față de rondul amenajat cu bănci. Wc-uri turcești mizerabile, una dintre cabine fără ușă, alta cu ușa scoasă din balamale, imposibil de închis, groaznic de murdare, lipsă chiuvetă, spartă în bucăți răvășite pe podea, lipsă ferestre, nu mai vorbim de obiecte de „lux” : hârtie igienică, săpun, dezinfectant... Așa ceva nu am mai văzut decât înainte de 1989. Toate acestea denotă un total dispreț față de vizitatorii care își caută o oază de liniște sufletească.

Este o capodoperă arhitecturală administrată defectuos.

---

VIZUALIZĂRI: 31 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI