ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.10.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 AD. + -- COPII -- v: --

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Întâlnire spirituală cu Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi

TIPĂREȘTE

Despre Mănăstirea Brazi am auzit întâmplător, într-o discuție avută la locul de muncă cu unul dintre colegii mei. Acesta tocmai revenise dintr-un concediu petrecut în Moldova, unde vizitase mai multe obiective, printre care și mănăstirea amintită mai sus, locație de care a rămas impresionat. De la el am aflat că la mănăstirea aceasta adăpostește mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, menționat în calendarul creștin-ortodox pe data de 22 septembrie. Pentru că sfârșitul de săptămână anunța o vreme excelentă, am hotărât împreună cu soția să parcurgem un traseu de două zile, perioadă în care să vizităm, printre altele, Mănăstirea Brazi de lângă Panciu.

Noi am ajuns la această mănăstire pe DN2-E85 din direcția Focșani, după care, înainte cu câțiva kilometri de intrarea în orașul Mărășești, la Tișița, am virat către stânga pe DN 2L (șoseaua ce duce la Soveja). Din DN2-E85 și pănă în localitatea Panciu sunt 12 kilometri, iar din Panciu până la Mănăstirea Brazi vor mai fi parcurși 2 kilometri pe un drum lăturalnic, de o calitate foarte slabă (plin de gropi cu dimensiuni variate). Mănăstirea este semnalizată printr-un indicator aflat pe drumul principal.

Descrierea lăcașului de cult

În momentul în care am lăsat în urmă casele situate la marginea localității Panciu, în fața noastră s-a deschis o vale destul de îngustă, iar în susul acesteia am observat turla de la Mănăstirea Brazi. Lăcașul de cult adăpostește în prezent 20 de maici și este compus din Paraclisul ”Nașterea Maicii Domnului”, o bisericuță ridicată în partea stângă a curții, dar și mai multe chilii. La intrarea în curtea Mănăstirii Brazi, în partea dreaptă, se află în construcție o biserică nouă, despre care am aflat că va fi finalizată anul viitor.

Curtea mănăstirii este așezată pe coama unui deal; în spatele unei liziere de brazi se află Paraclisul mănăstirii, ce adăpostește o parte din moaștele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie. Actualul Paraclis al mănăstirii a fost construit între anii 1993-1994. Paraclisul continuă cu o clădire ce adăpostește chilii, dar imediat cum se termină Paraclisul exterior, o plăcuță fixată pe zid ne anunță faptul că putem vizita Paraclisul subteran cu hramul ”Învierea Domnului”, construit în anul 1642. Acest paraclis subteran este declarat monument istoric. Accesul se face coborând pe o scară din piatră către o încăpere subterană ce adăpostește, alături de câteva icoane, mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie.

După ce am admirat sfioși paraclisul subteran, am ieșit în curtea plină cu flori multicolore și am observat în centrul curții o Sfântă Masă rămasă ca un martor mut pentru timpurile dificile pe care acest lăcaș de cult le-a traversat. Această Sfântă Masă a aparținut unei biserici construite aici după cutremurul din 1940, biserică ce ulterior a fost demolată în timpul regimului comunist. Anul 1959 a însemnat desființarea acestui lăcaș de cult, astfel că unii locuitori de la marginea orașului Panciu au distrus în timp tot așezământul mănăstirii, pentru a-și procura în mod nedemn materiale de construcții. Redeschiderea și refacerea Mănăstirii Brazi s-a produs după Revoluția din Decembrie 1989.

Dealul din spatele curții lăcașului de cult este susținut de un zid construit din pietre și cărămizi, zid ce datează încă din secolul al XVII-lea.

Această mănăstire este un loc deosebit, unde se poate observa o îmbinare armonioasă între trecut (Paraclisul subteran și mormântul Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi), prezent (Paraclisul actual, biserica și chiliile mănăstirii) și viitor (noua biserică aflată în construcție).

Scurt istoric

Tradiția populară spune că Mănăstirea Brazi își are începuturile încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, când pe locația actuală se afla un schit. Totuși, documentele istorice amintesc de acest lăcaș de cult începând cu secolul al XVII-lea. În anul 1642, doi călugări, Sava și Teofilact, au construit paraclisul subteran ce se păstrează și astăzi. Schitul de la Brazi a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul mitropolitului Teodosie, cel care a ridicat aici o biserică și a oferit moșiile sale Schitului Brazi. Această perioadă propice dezvoltării Schitului Brazi a fost brusc întreruptă odată cu moartea mitropolitului Teodosie, în anul 1694.

În perioada 1807-1815, egumenul Dimitrie reușește să refacă aproape din temelii Schitul Brazi, care fusese distrus aproape integral de un incendiu. Dimitrie reușește să ridice în anul 1834 o nouă biserică ce va purta hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Lăcașul de cult este grav afectat de cutremurul din anul 1838, și apoi este aproape desființat după anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești din timpul lui Cuza. Perioada dificilă continuă până după primul război mondial (în timpul războiului nemții au ocupat timp de doi ani schitul, arzând în această perioadă toate construcțiile din lemn). În perioada 1918-1940, schitul Brazi este redeschis și au loc reparații capitale, dar alte daune vor fi provocate de cutremurul din 1940. Perioada de decădere din timpul comunismului s-a terminat după anul 1989, atunci când două maici, Justina Angheluța și Paulina Cafegiu, ajutate de câteva surori, au reușit să refacă aproape din temelie lăcașul de cult.

Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, considerat ocrotitorul Mănăstirii Brazi, a fost desemnat Episcop de Rădăuți în anul 1670, remarcându-se prin faptul că a oferit ajutor tuturor lăcașelor de cult din aria sa. Pe o perioadă scurtă de timp, în vremea domniei lui Dumitrașcu Vodă, Teodosie a fost numit la conducerea Mitropoliei Moldovei, apoi a fost înlăturat de domnitor deoarece i-a reproșat acestuia că îi lasă pe turci să-i asuprească pe moldoveni, fără a încerca să-i alunge dincolo de hotarele țării. Teodosie s-a retras la Schitul Brazi unde a ridicat o nouă biserică și tot aici a fost ucis de către o hoardă de tătari în toamna anului 1694. Aceștia i-au tăiat capul pentru că a refuzat să le predea avutul lăcașului de cult.

În anul 2003 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi.


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 18.10.12 14:57:59
Validat / Publicat: 18.10.12 16:15:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PANCIU & MĂRĂȘEȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2883 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Ne apropiem de Mănăstirea Brazi.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.10.12 16:14:42]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Brazi [Panciu]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061691045761108 sec
    ecranul dvs: 1 x 1