Mănăstiri făgărășene noi, dar cu rădăcini vechi – Mănăstirea Berivoi

TIPĂREȘTE

Drumul parcurs pe sub munte între Șinca Veche și Sâmbăta de Sus reprezintă o încântare pentru orășeanul plecat în vacanță pentru câteva zile. Florile de câmp pigmentează peisajele, munții aduc răcoare și măreție, numeroasele troițe reprezentându-l pe Iisus Răstignit îți induc o stare de liniște: cineva te veghează permanent.

Viața religioasă în Țara Făgărașului e străveche, dar presărată cu petale de suferință și stropi de distrugere. În secolul al XVIII-lea ofensiva catolicismului imperialist a provocat răni adânci în sufletul oamenilor de sub munte. Tunurile austriece au demolat vechi mănăstiri, persecuțiile au lăsat urme dureroase, numeroase biserici au fost închise. Oamenii locului nu au uitat, au transmis din generație în generație întâmplările nefericite, au păstrat cu sfințenie obiecte religioase, au marcat locul vechilor mănăstiri pentru aducere aminte. După evenimentele din 1989 viața monahală în Țara Făgărașului a renăscut, pe vechile vetre mănăstirești s-au clădit noi lăcașuri de cult. Natura se împletește cu spiritualitatea – e un fapt universal, binecunoscut.

La fel s-a întâmplat și în cazul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” - Berivoi pe care am ales să o vizităm în drum spre pensiunea Belmonte din stațiunea climaterică Sâmbăta (vezi impresii). Refăcut pe locul unei mai vechi mănăstiri, complexul mănăstiresc Berivoi își așteaptă pelerinii sub poale de munte, la capătul unui drum asfaltat. Din DJ 104A se face la stânga (venind dinspre Șinca veche) în centrul satului Recea, după indicatoare. La nici 200 m drumul se bifurcă: în dreapta mergem spre Mănăstirea Dejani, iar în stânga spre Mănăstirea Berivoi (există indicatoare explicite). Din drumul județean până în parcarea generoasă aflată în fața mănăstirii sunt circa 6 km de șosea asfaltată.

Pădurea ne înconjoară din toate părțile, apele zgomotoase ale râului Berivoi ne vor însoți pe tot parcursul vizitei. Biserica și clădirile albe se proiectează pe verdele crud al coniferelor ce înconjoară poiana mănăstirii. O fântână aflată sub semnul icoanei „Izvorul Tămăduirii” potolește setea vizitatorilor încă de la intrarea pe domeniul mănăstiresc. Parcurgem fără grabă aleea ce străbate o tânără livadă de pomi fructiferi, ne întâmpină turnul-clopotniță și gardul de zid pictat cu scene religioase. Un frumos foișor de lemn se află pe pajiștea din dreapta, capul lățos al unui ciobănesc mioritic se ițește dintr-o cușcă. Zgomotul râului este suprapus de zgmotul unei mașini de tuns iarba, o măicuță așezată în genunchi curăță iarba dintre biscuiții ce pavează trotuarul din jurul bisericii mari – se pregătesc pentru sărbătorirea hramului paraclisului: „Înălțarea Domnului”. Tânăra măicuță se oprește din treabă, ne întreabă dacă vrem să intrăm în biserică și se duce să aducă cheile. Odată intrați în lăcașul de cult ne povestește în câteva cuvinte istoria mănăstirii și ne lasă să privim netulburați pictura și iconostasul.

Documentele istorice consemnează pentru prima dată existența mănăstirii pe la 1748, cu rădăcini mai vechi. După nici 20 de ani armele generalului Buccow distrug așezământul, călugării împrăștiindu-se care încotro. Faptele nemiloase ale imperialilor și forța naturii vor nivela poiana unde era mănăstirea, oamenii păstrând amintirea lăcașului în denumirea locului: „La Mănăstiri”. În 1993 încep lucrările de construcție la nou reînființata mănăstire – cu această ocazie se descoperă trei cruci de piatră datând din secolul al XVIII-lea, monumente aflate probabil în cimitirul mănăstirii distruse. Până la ridicarea bisericii mari cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” s-a construit un mic paraclis în 1995, având hramul „Înălțarea Domnului”.

Biserica principală, edificată între 1998-2005, are o formă de cruce și împărțire clasică (pridvor, pronaos, naos și altar). Spațiul interior e generos și luminos; catapeteasma din lemn sculptat și stranele sunt realizate de un meșter nemțean. Pictura în stil neobizantin, realizată de mai mulți artiști, respectă programul iconografic bizantin. În biserică există și o schiță a ceea ce se dorește în final a fi ansamblul monastic: o „cetate ecumenică” închisă de ziduri și clădiri – deocamdată au fost terminate doar două laturi.

Complexul mănăstiresc se vrea o reproducere a clădirilor în stil brâncovenesc: cerdacuri largi, etaj sprijinit pe arcade și împodobit cu flori. Clădirea principală adăpostește chiliile, trapeza, bucătăria, camere pentru pelerini, o sală de recepție. Într-o latură a clădirii este în stadiu de finalizare un alt paraclis cu hramul „Sf. Andrei Șaguna” și „Sf. Iosif de la Partoș”. În fața bisericii mari se află un frumos lumânărar, alături fiind integrat un pangar și un loc de odihnă prevăzut cu băncuțe.

În final, după câteva zeci de minute petrecute la Mănăstirea Berivoi, în mijlocul naturii, ne-am îndreptat spre alte locuri minunate din Țara Făgărașului. Au fost minute de încântare vizuală și sufletească într-un loc pe care îl recomand celor aflați în zonă. Obiective la fel de frumoase și peisaje naturale deosebite întâlniți și la Mănăstirea Dejani (atenție, drumul nu e asfaltat până sus la mănăstire și accesul e greoi după ploaie – citiți articolul lui @costy69: vezi impresii) sau la Mănăstirea Bucium, aflată la capătul a 4 km de drum pietruit.

Drumuri bune, obiective interesante și peisaje deosebite vă doresc în acest concediu!

---

VIZUALIZĂRI: 2383 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI