3. Liberty Lykia Oludeniz - Când socoteala de acasă nu se potriveşte cu realitatea din Turcia

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 28 septembrie – 02 octombrie

Alegerea destinaţiei şi a hotelului

De fapt, aici ar trebui să povestesc doar despre alegerea destinaţiei, deoarece hotelul ales de mine mi-a fost schimbat pe ultima sută de metri, când eram deja în Turcia de câteva zile, astfel că a fost mai degrabă o „alegere impusă” :((, consimţită de mine în lipsă de variante.

Alegerea destinaţiei – Oludeniz – a fost o decizie destul de spontană, făcută în prima parte a lunii ianuarie, cu puţin timp înainte de a finaliza rezervările şi a plăti avansul. Chiar dacă aveam deja planificată o cazare în Fethiye, la 13-15 kilometri de Oludeniz, am reconfigurat numărul de nopţi de la celelalte hoteluri pentru a putea include şi o cazare chiar în această zonă, pentru că doream să o „aprofundez” , să vizitez şi eu celebra Lagună Albastră şi să-i fac o surpriză soţului meu oferindu-i bucuria unui zbor cu parapanta, Oludeniz fiind renumită în toată lumea pentru acest sport, extrem din punctul meu de vedere, dar eu sunt mai fricoasă când vine vorba de chestii din astea.

Alegerea hotelului a fost destul de dificilă, informaţiile de care dispuneam erau cam puţine, totuşi hoteluri erau pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele, chiar dacă mie unele mi s-au părut prea scumpe pentru ce oferă, dar, deh..., trebuia să plătesc preţul zonei, că doar „obrazul subţire...” . Un alt aspect la care am fost atentă a fost cel legat de poziţionarea hotelului, de distanţa până la plajă, zona fiind muntoasă, iar un hotel situat la înălţime m-ar fi „condamnat” să stau exclusiv la piscină, deloc pe gustul meu, deoarece mersul cu maşina zi de zi la plajă era exclus din start. Îmi ajunge că merg cu maşina zi de zi la serviciu, aşa că măcar în concediu să mă relaxez şi eu, să iau o pauză de la condus şi să las şi maşina să se mai odihnească :).

Din aproape în aproape, am găsit pe AFA un hotel care părea cel mai aproape de gusturile şi pretenţiile mele, cu impresii la superlativ, ce-i drept din partea aceluiaşi utilizator, care a tot revenit aici, semn că a fost cu adevărat mulţumit, respectivul având suficientă experienţă în ale resorturilor turceşti încât să am încredere în recomandările sale, iar faptul că hotelul era adult only (16+) nu putea decât să mă bucure, deoarece îmi doream să am parte de linişte în vacanţă şi oricum intenţionam de ceva vreme să ajung într-un astfel de hotel.

Din poze îmi plăcea hotelul, camerele erau suficient de mari şi plăcut decorate, impresiile erau foarte ok, astfel că am decis rapid că acesta este alesul – Sentido Lykia Oludeniz. Distanţa până la plajă îmi părea în limite rezonabile, eram conştientă că voi avea ceva de urcat la întoarcere, dar nimic de speriat. Plaja nu mi se părea cine ştie ce, însă posibilitatea de a face snorkeling acolo consideram că ar compensa eventualele neajunsuri. Analizând pe hartă poziţionarea hotelului, am apreciat că majoritatea camerelor au vedere parţială la mare, deci nu vedeam rostul de a plăti suplimentul pentru sea view, aşa că am rezervat cea mai ieftină cameră, dublă standard land view, asumându-mi că, în cazul în care ratez vederea la mare, probabilitatea fiind totuşi destul de redusă, mă voi simţi exact ca la munte, în mijlocul pădurii, nimic deranjant, ci dimpotrivă.

Astea fiind zise, am rezervat pentru patru nopţi o cameră dublă land view la Sentido Lykia Oludeniz 5* - Adult Only cu ultra all inclusive la preţul de 572 euro, beneficiind de o reducere de early booking de 15% şi plătind un avans de 10%. Toate bune şi frumoase, însă, aşa cum spuneam în titlul articolului, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg... pardon, din Turcia :D. În penultima zi petrecută la Barut Fethiye, în timp ce îmi făceam somnul de frumuseţe după amiaza, mă sună tipa de la agenţie. Chiar dacă eram trezită brusc din somn, am realizat instantaneu că nu mă suna de bine să mă întrebe ce mai fac şi sigur era o problemă. Gândul m-a dus la cel de al doilea hotel la care trebuia să ajung a doua zi, dar s-a dovedit că la al treilea hotel era buba, acesta fiind închis L. Deja mă enervasem.

Nu-mi plac câtuşi de puţin schimbările de planuri făcute peste noapte şi, mai ales, nu-mi place să-mi fie forţată mâna şi să fiu pusă în faţa faptului împlinit. M-a deranjat maxim faptul că hotelul ales de mine picase, dar şi faptul că eram pur şi simplu informată despre relocarea la un alt hotel, automat, fără oferirea mai multor variante şi fără nicio posibilitate de a alege. Conform contractului semnat cu agenţia, eram îndreptăţită să primesc un hotel similar sau superior, iar hotelul oferit, deşi avea un preţ foarte apropiat de cel plătit de mine, nu părea să-l întreacă pe acesta la niciun capitol. Hotelul era mai vechi şi doar Dumnezeu ştie când a fost renovat ultima dată şi în ce a constat renovarea, camerele erau mai mici şi cu mobilier învechit, dar, cel mai important pentru mine, nu era adult only, aşa cum dorisem şi rezervasem eu.

Dacă tot nu am avut posibilitatea de a alege, găseam normal să primesc ceva în plus, o compensaţie pentru disconfortul creat. În primă fază, am cerut o cameră cu vedere la mare, chiar dacă imediat ce am închis telefonul mi-am amintit că nu erau camere standard cu sea view disponibile în oferta agenţiei, deoarece prin iarnă studiasem şi acest hotel. Răspuns negativ, hotelul fiind chipurile plin. Am cerut apoi posibilitatea relocării la Rixos Gocek, un hotel adult only, mai scump şi mai bun, aflat aproximativ în zonă, chiar dacă prea departe pentru planurile mele legate de Oludeniz, dar totuşi uşor accesibil pentru noi cu maşina. Ştiam că Rixosul era cu aproape 400 euro mai scump decât Sentido Lykia în perioada respectivă, dar eram dispusă să suport jumătate din diferenţa de preţ, însă, evident din motive financiare, am fost refuzată categoric. Era deja prea mult :(. Variante mai bune decât cea deja oferită în Oludeniz nu existau, astfel că mă resemnasem că orice altceva aş fi cerut în zonă era mai slab, dar tot nu eram împăcată cu această politică a băgatului pumnului în gură şi atunci le-am explicat că dacă nu primesc în compensaţie măcar o cameră mai mare la hotelul impus de ei, imediat ce voi reveni în ţară mă voi adresa avocatului şi chiar intenţionam să fac acest demers, nu au fost doar vorbe spuse la nervi. Imediat am fost sunată de şeful agenţiei care s-a tot scuzat aruncând vina pe agenţia parteneră din Turcia şi, în final, am primit upgrade la o cameră LARGE, nu cu mult mai mare, doar 5 metri pătraţi în plus :D, aproape insesizabil pentru mine care veneam de la hoteluri cu camere mai spaţioase decât acesta, însă clar mai scumpă şi mi-a fost reemis voucherul pentru noul hotel şi noul tip de cameră.

Cer scuze celor pe care i-am plictisit cu această introducere interminabilă prin care am vrut să arăt că, şi cu o documentare temeinică înaintea alegerii hotelului, uneori putem avea surprize.

Drumul

Aşa cum am povestit deja aici, pentru mine drumul a fost scurt şi lejer, deoarece, la terminarea sejurului petrecut în Sarigerme, am plecat de la hotelul Hilton Dalaman la ora 10.45 în direcţia Fethiye pentru a ajunge la ora 12.50 la Liberty Hotels Lykia situat la 3 kilometri de Oludeniz, parcurgând o distanţă de 82 kilometri, ultimii pe serpentine destul de strânse.

Dacă aş fi dorit să ajung direct din România la acest hotel aş fi parcurs următorul traseu: Bucureşti – Ruse – Razgrad – Târgovişte – Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo – Hamzabeyli – Edirne – Havsa – Uzunköprü – Keşan – Gelibolu – Eceabat – Çanakkale – Ezine – Ayvacik – Küçukkuyu – Edremit – Burhaniye – Ayvalık – Yenişakran (oprire) – 880 kilometri în prima zi şi apoi Yenişakran – Aliağa – Menemen – Izmir – Aydın – Muğla – Ortaca – Dalaman – Fethiye – Oludeniz – 433 kilometri a doua zi, în total 1313 kilometri.

Mai multe detalii şi informaţii despre drumul cu maşina de la Bucureşti la Fethiye am dat în acest articol

Hotelul Liberty Lykia Oludeniz

Se află la 3 kilometri de centrul staţiunii Oludeniz, la 62 kilometri de aeroportul din Dalaman şi la 17 kilometri de Fethiye şi se întinde pe o suprafaţă extrem de generoasă de 282.000 metri pătraţi. A fost construit în anul 1991, iar cea mai recentă renovare se pare că ar fi avut loc în 2013-2014.

Este vândut de multe agenţii ca fiind un hotel de 5 stele, deşi, în realitate, este un HV 1 (Holiday Village), adică un sat de vacanţă de categoria 1, neexistând o clădire principală, ci multe bungalow-uri P+1 şi P+2 răspândite pe întreaga suprafaţă a resortului, purtând nume cunoscute din partea sudică a Turciei, istorice, cum ar fi Kekova, Lymra, Olympos, Patara, Simena sau Xanthos. Era de aşteptat ca gradul de confort oferit de camere să fie sub standardul hotelurilor de cinci stele cu care eram obişnuită şi aşa a şi fost.

Există 645 de camere de mai multe feluri şi dimensiuni. Camerele duble standard sunt micuţe, având o suprafaţă de doar 24 metri pătraţi, dar nici cele Large nu sunt mult mai mari, având 29 metri pătraţi. Pentru un plus de spaţiu, familiile mai numeroase pot alege camere family sau camere interconectate, cu suprafeţe mai mari, dar şi la preţ mai mare.

Pandemia a lovit destul de puternic şi în turismul turcesc, numărul turiştilor a scăzut, sezonul a început mult mai târziu ca în alţi ani, măsurile de protecţie sanitară pe care hotelierii au fost obligaţi să le implementeze pentru a putea funcţiona în acest an virusat au implicat costuri suplimentare, şi fiecare a încercat să-şi minimizeze cheltuielile fără a-şi dezamăgi (prea mult) turiştii. Patronii de la Lykia au fost mai şmecheri ca alţii, profitând de faptul că aveau două hoteluri în cadrul aceluiaşi perimetru. Au rezolvat elegant, pentru ei, desigur :D, condiţia impusă de autorităţi de a funcționa sub capacitatea maximă prin simpla închidere a unuia din hoteluri şi a unui alt corp de cazare foarte departe de orice şi mutarea tuturor turiştilor în celălalt hotel, tot al lor, care a fost plin ochi, dar per total se încadrau.

Mai mult, pentru a evita eventualele surprize neplăcute legate de infectarea cu coronavirus au închis şi aquaparkul şi tot ce ţinea de Paradisul Copiilor. Pe mine nu m-a afectat lipsa toboganelor chiar deloc, dar cei care au ales acest resort luând în considerare şi această facilitate sigur s-au simţit păcăliţi, mai ales dacă mergeau cu copii. Nu a mai contat nici faptul că în singurul restaurant principal deschis se crea o aglomeraţie de zile mari sau că pe plaja lungă dar destul de îngustă a resortului şezlongurile erau aproape lipite unul de altul, făcând ca distanţarea fizică să fie doar o utopie.

Marele plus al acestui hotel și totodată motivul pentru care mulți turiști revin aici an de an îl constituie peisajul de vis, cadrul natural de excepție în care este amplasat hotelul și, într-adevăr, acesta face toți banii. În plus, serviciile foarte bune şi marea în nuanțe incredibile, toate acestea fac să nu mai conteze condiţiile de cazare mai modeste.

Parcarea

Hotelul dispune de o parcare proprie spaţioasă, cu locuri mai mult decât suficiente, chiar în condiţiile în care hotelul a fost plin, păzită şi umbrită. Singura problemă ar fi distanţa mare de la parcare până la recepţie şi în pantă. Ei au găsit soluţia şi pentru această problemă, oferind gratuit serviciul de parcare a maşinii de către valeţi, aceştia ducându-ţi maşina în parcare şi aducându-ţi maşina la recepţie oridecâteori doreşti să o foloseşti.

Dar eu sunt obişnuită să-mi parchez singură maşina şi apoi să ţin cheia în seiful din cameră, astfel că am refuzat categoric serviciile valetului. Sinceră să fiu, refuzam oricum, dar anul acesta mi-am motivat refuzul cum că doresc să evit riscul de contaminare cu coronavirus, ceea ce nu era prea departe de adevăr. Cât timp eu dezinfectez non stop volanul, schimbătorul de viteze, mânerul de la uşă de câte ori mă urc în maşină, nu eram dispusă să permit unui străin, chiar dacă era dotat cu mască şi mănuşi, să respire, eventual să tuşească, în maşina mea :(. Poate că i-am părut paranoică recepţionerei, dar nu mi-a păsat, sănătatea mea fiind mult mai importantă.

Check in

La bariera de intrare în resort am prezentat paznicului voucherul de cazare disponibil doar pe telefon, ne-a fost măsurată temperatura şi ne-a fost indicat drumul spre recepţie. Am oprit maşina în faţa recepţiei şi am intrat pentru formalităţile de cazare. Recepţia nu impresionează prin absolut nimic, fiind mult diferită de cele ale altor hoteluri turceşti prin care am ajuns de-a lungul anilor, însă, aşa micuţă şi banală cum era, se asorta în peisaj.

Paşapoartele au fost suficiente pentru identificarea noastră în sistem. Se pare că situaţia relocării noastre de la Sentido era cunoscută la recepţie.

Am completat rapid formularul de cazare şi formularele suplimentare impuse de situaţia pandemică; deja mă obişnuisem cu acestea de la precedentele două hoteluri. După o scurtă discuţie mai puţin protocolară cu recepţionera pe tema parcării maşinii de către valet, am ajuns la un compromis, în sensul că am parcat maşina lângă hotel în parcarea pentru maşinile de închiriat şi pentru persoanele cu dizabilităţi până la primirea camerei, am lăsat bagajele în maşină, nedorind să le las aiurea afară la intrarea în recepţie, urmând să parchez la intrarea în resort după ce terminam cu cazarea.

Am fost asigurată că voi primi o cameră foarte frumoasă şi rugată să revin 15-20 minute mai târziu, invitată să iau masa de prânz sau să mă familiarizez cu resortul, primind şi o hartă a acestuia. Soţul bombănea că sigur voi primi cea mai naşpa cameră după ce m-am certat cu tipa, dar nu a fost deloc aşa. Foame nu ne era, aşa că, în aşteptarea primirii camerei, ne-am oprit la primul bar întâlnit în cale şi ne-am răsfăţat cu o cafea foarte bună şi cu câte un cocktail excelent, am fumat şi am admirat peisajul, terasa barului oferind o perspectivă largă asupra piscinei şi mai jos a mării, care ne-a uimit prin culorile sale incredibile.

Am revenit după o jumătate de oră la recepţie, camera noastră era deja gata, actele ne aşteptau într-un plic, iar recepţionera, cu un zâmbet larg, mă informează că am primit nu doar o cameră LARGE, conform voucherului, ci chiar una cu vedere directă la mare, un upgrade gratuit la care chiar nu mă aşteptam. Nu trebuia să plătesc nimic în plus, o „atenţie” era exclusă din principiu :D, iar tipa oricum mă enervase ceva mai devreme, dar trebuia să dau o declaraţie :D. Nu am prea înţeles eu despre ce era vorba, aşa că i-am zis că nu semnez nimic până nu văd camera.

Am plecat cu soţul şi un bell boy cu o maşinuţă electrică spre cazare. Tipul ne-a plimbat pe tot felul de alei întortochiate de nu mai ştiam unde suntem, oprind în final maşinuţa chiar în faţa camerei. Văzut şi plăcut, vederea superbă la mare m-a cucerit din prima clipă şi restul nu a mai contat, astfel că ne-am întors în parcare să aducem şi bagajele, apoi băiatul ne-a condus din nou la cameră, pe un alt traseu, parcă şi mai întortochiat ca prima dată, eu am rămas în cameră să desfac bagajele şi să aranjez lucrurile, în timp ce soţul a plecat cu bell boy-ul la recepţie pentru a muta maşina în parcarea resortului, cum promisesem, revenind pe jos, şi doar el ştie cum a reuşit să nu se rătăcească printr-un resort atât de mare.

Camera S 147

Camera noastră s-a aflat în corpul Simena, cel mai apropiat de mare şi paralel cu aceasta, la care în sinea mea speram să fiu cazată atunci când am aflat de relocare şi am studiat harta resortului, chiar dacă probabilitatea era destul de redusă, dar iată că dorinţa ascunsă mi-a fost împlinită :). Simena constă în două rânduri de bungalow-uri, fiecare cu mai multe vilişoare P+2, aproape lipite unele de altele, cu câte două camere pe fiecare nivel.

Noi am fost cazaţi în penultima viluţă spre munte, la parter, având totuşi avantajul de a fi la nivelul aleii de acces, fără alte scări de urcat şi a fost perfect din acest punct de vedere. Aveam mult de mers până la restaurantul principal, plaja era chiar mai departe, dar măcar am avut mai multă linişte. Dezavantajul a constat în faptul că primisem o cameră care comunica printr-o uşă intermediară cu cealaltă cameră de la parterul vilei. În cazul nostru, respectiva uşă era încuiată, dar dacă ambele camere interconectate ar fi fost ocupate de o familie mai numeroasă, prin deschiderea uşii rezulta un apartament măricel cu două băi şi două balcoane. Mai avusesem în trecut experienţe nu tocmai plăcute cu astfel de camere, ştiam că izolarea fonică este deficitară, dar tot nu am vrut să schimb camera, asumându-mi riscul unor vecini mai gălăgioşi.

Când am intrat în cameră prima impresie nu a fost cea mai bună. Căsuţa era veche şi se vedea, în interior mobilierul era vechi şi destul de urâţel. De data aceasta am avut o baie normală cu uşă şi cu tot ce trebuie. Totul ok, acceptabil. În momentul în care am ieşit pe balcon şi am văzut marea în toată splendoarea ei, nimic nu a mai contat pentru mine, am uitat instantaneu şi de mobilierul învechit şi de uşa comunicantă şi de tot.

Baia era compusă din două încăperi. În prima era chiuveta, oglinda şi cabina de duş cu cădiţă. Din această primă încăpere se intra în a doua, separată cu uşă, în care se afla tronul. Un plus l-a constituit existenţa geamului care facilita aerisirea, geam pe care noi l-am lăsat permanent deschis.

În baie ne-au fost puse la dispoziţie cosmeticele uzuale: şampon, balsam de păr, gel de duş şi loţiune de corp, câte două sticluţe, de calitate normală, care au fost completate după utilizare. Am mai avut la dispoziţie căşti de duş, beţişoare, discuri demachiante, pilă de unghii. Exista şi un recipient mai mare cu săpun lichid, dar şi un săpun solid; să ne alegem. Baia era dotată cu uscător de păr şi cu oglindă măritoare pentru machiaj.

Prosoapele au fost câte două de persoană, plus unul pentru ieşirea de la duş. Erau albe, curate, fără mirosuri ciudate, dar cam uzate, probabil de o vârstă cu hotelul :D. La scurt timp de la sosirea în cameră, camerista ne-a adus şi două halate albe de baie. Să fie acolo, pentru că noi nu le-am folosit, tot aşa cum nu am folosit nici papucii de unică folosinţă, deoarece îi aveam pe ai noştri.

La intrarea în camera propriu-zisă aveam o oglindă mare până în podea, un cuier, un suport pentru bagaje, apoi un birou pe care se afla setul pentru prepararea ceaiului şi cafelei, cu cană electrică pentru încălzit apa, o sticlă mare de apă plată, pliculeţe de ceai, cafea instant, lapte praf, zahăr şi îndulcitori, pahare de carton şi spatule pe post de linguriţe. Sub birou era un taburet, iar deasupra biroului o oglindă foarte mare. În continuare, era un corp de mobilier mai înalt pe care era poziţionat televizorul cu ecran plat, iar în interior era plasat minibarul. Minibarul conţinea două sticle de bere, câte două doze de Pepsi, Pepsi Max, Yedigun (Mirinda turcească), Seven Up, două sticle de apă minerală şi două de apă plată, o cutiuţă de lapte şi două suculeţe de fructe la cutie de carton cu pai. Zilnic se completa ceea ce consumam.

Un dulap foarte încăpător cu două uşi glisante se afla în dreapta, cu bară pentru umeraşe, câteva rafturi şi două sertare. De podeaua dulapului era fixat seiful cu utilizare gratuită, cam jos şi incomod de folosit, dar util pentru evitarea oricăror surprize neplăcute.

Patul matrimonial, foarte lat şi confortabil, se afla pe partea dreaptă, încadrat de două noptiere, fiecare având deasupra câte o aplică.

Coboram două trepte şi urma zona de living cu o măsuţă cu blat de sticlă şi un colţar format dintr-o canapea şi un fotoliu extensibil, pe care puteau dormi lejer doi copii sau un adult şi un copil şi apoi balconul.

Balconul, de dimensiuni normale, era dotat cu o masă şi două scaune din lemn, iar pe masă mă aştepta, curată şi cuminte, scrumiera, asta ca să nu mai am vreun stres cu fumatul :D. Mai aveam un uscător extensibil pentru costumele de baie, dar şi o priză la care puteam încărca diverse dispozitive în timpul petrecut pe balcon. Uşa de la balcon era dotată cu plasă împotriva insectelor.

Aspectul cel mai important l-a reprezentat însă vederea la mare superbă de care m-am bucurat. Sub balconul meu plaja era îngustă iar marea era plină de pietre mari, de le vedeam eu de sus din balcon, însă culoarea mării era incredibilă. Am petrecut ore minunate pe balconul meu cu vedere la mare admirând apusul soarelui în mare, marea liniştită dimineaţa devreme, ba chiar şi un apus de lună în mare într-o dimineaţă când m-am trezit cu noaptea în cap. Desigur, asfinţitul putea fi admirat şi de pe terasa restaurantului principal sau de pe terasele câtorva baruri, însă mie mi-a plăcut aici în balconul meu, unde m-am simţit extraordinar de bine, atât de bine încât am uitat de alte aspecte care m-au nemulţumit.

Aerul condiţionat este în sistem centralizat. Noi nu am avut nevoie să-l folosim.

Curăţenie în cameră s-a făcut în fiecare zi, prosoapele au fost schimbate zilnic, iar lenjeria o zi da, o zi ba. Nu am nimic de reproşat.

Restaurantul

Deşi resortul era plin ochi, nu a fost deschis decât un singur restaurant principal, Marina, – imens, dar şi foarte aglomerat, inacceptabil în condiţiile pandemiei, astfel că, vrând nevrând am fost nevoiţi să mâncăm aici toate mesele. Marina era deschis pentru mic dejun (07.30-11.00), mic dejun târziu (11.00-12.00), prânz (12.30-14.30), snack (15.00-17.00) şi cină (19.00-21.30).

Nemulţumirea mea provine din faptul că nu au deschis pentru mic dejun, prânz şi cină şi restaurantul pentru adulţi de la Sentido, caz în care s-ar fi redus aglomeraţia din restaurantul principal Marina şi, în plus, cuplurile fără copii ar fi putut avea parte de o masă luată în linişte, nu într-un balamuc permanent. Dacă atunci când am povestit despre hotelul vizitat anterior, au existat opinii cum că ar fi vorba de un hotel „mastodont” , opinie pe care eu nu o împărtăşesc, dar nu contează, ei bine, aici, declar cu toată responsabilitatea, este cazul unui restaurant mastodont, cu o capacitate de 1.900 de locuri.

Mesele erau aproximativ distanţate, în limite rezonabile, să zicem. Noi am ales de câte ori a fost posibil mese ceva mai retrase, din dorinţa de a mişuna cât mai puţini turişti în jurul nostru în timp ce mâncam şi am căutat mese în sectorul în care fumatul era permis. Nu am scăpat nici aici de surprize, sectorul respectiv fiind „vânat” şi de cei cu copii, deoarece se afla destul de aproape de standurile cu mâncare, şi apoi tot aceştia erau primii care strâmbau din nas chipurile deranjaţi de fumul de ţigară, de parcă îi obligasem eu să se aşeze la fumători :D. Au fost şi momente în care nu am găsit nicio masă liberă în zona vizată de mine şi eram la un pas de a renunţa la cină şi la tot, deja lehamisită de toată acea nebunie. Turiştii sunt ei cum sunt, dar nici cei de la hotel nu s-au organizat corespunzător. La un restaurant cu o asemenea capacitate se impunea prezenţa unor „şefi de sală” sau ceva de genul care să direcţioneze turiştii, să-i ajute în găsirea unei mese libere, cum am văzut la alte hoteluri tot de cinci stele în Turcia, dar nu numai, însă aici au lipsit cu desăvârşire.

Restaurantul dispune de mai multe terase, unele oferind o frumoasă vedere la mare de unde puteam admira asfinţitul.

Turiştii erau obligaţi să poarte mască la intrarea în restaurant. Dacă nu aveau, primeau gratuit din partea hotelului, fără probleme, măștile fiind la discreție. Temperatura turiştilor era măsurată... prin sondaj. Ulterior, nu-i mai întreba nimeni pe turiști de ce nu poartă mască, dar cei mai mulţi respectau totuşi această regulă.

Exista un chioşc de la care turiştii primeau câte o farfurie fiecare de la un angajat cu mască şi mănuşi şi începeau să se plimbe cu farfuria în mână pe la toate standurile cu mâncare. Toată mâncarea era prezentată la vedere în spatele unor paravane de sticlă, iar angajaţii îţi puneau în farfurie ce le cereai. Nu mi-a plăcut faptul că erau destul de neatenţi sau distraţi, cereai o bucată de ceva şi primeai trei :D, voiam doar câţiva cartofi prăjiţi şi ei îmi umpleau farfuria cu câţi aş fi mâncat într-o săptămână :D, parcă voiau să golească mai repede tăvile alea, nu am înţeles logica. Aici mâncarea mi s-a părut o idee mai slabă calitativ, dar bine gătită, iar varietatea felurilor oferite a fost vizibil mai mare decât la primele două hoteluri vizitate anterior.

Principalul aspect deranjant, dar care nu ţine neapărat de cei de la hotel, deşi au şi ei partea lor de vină, l-a constituit aglomeraţia maximă, un furnicar de oameni alergând în toate părţile să-şi umple farfuriile, împingându-se unii în alţii şi care sigur nici măcar nu observaseră marcajele de pe podea referitoare la distanţarea fizică :D.

Băuturile erau aduse la masă de ospătari, dar aceştia erau depăşiţi de situaţie în unele momente ale zilei. Dimineaţa dura mai puţin dacă te duceai la standurile respective, stăteai la coadă şi-ţi luai singur fresh-ul de portocale, cafeaua sau ceaiul, decât dacă aşteptai să fii servit la masă. La fel şi la cină, dar nu m-a deranjat să-mi aduc singură ce doream de băut.

Nu-mi place balamucul şi aglomeraţia şi cu atât mai puţin nu mi-au plăcut anul acesta. Restaurantul era foarte mare şi destul de întortochiat, încât nici după patru zile nu reuşeam să nimeresc din prima standul care mă interesa sau cel la care văzusem ceva ce îmi doream să mănânc.

După terminarea mesei de prânz şi o pauză, cam aiurea, de o jumătate de oră, restaurantul principal se transforma în snack restaurant, cu o singură zonă de mese şi cu o varietate sortimentală mult redusă, dar sistemul de servire era acelaşi, doar că te plimbai cu farfuria în mână pe la mai puţine standuri, ceea ce nu era tocmai rău. Însă zona aleasă pentru snack era o zonă pentru nefumători, aşa că dacă mâncai mai târziu masa de prânz la snack, adio fumat :(.

Mai exista un snack restaurant, Portofino, cu program 15.00-17.00, aflat pe teritoriul hotelului Sentido. Portofino Restaurant a funcţionat şi pentru Midnight Snack (00.00-07.30) şi, pentru prima dată de când merg la all inclusive, m-am prezentat acolo într-o dimineaţă pe la 06.45, când abia se luminase de ziuă. Nu puteam să mănânc la acea oră matinală, dar voiam să iau câte două sandvişuri de căciulă, deoarece plecam în excursie cu maşina, înainte de micul dejun şi mă temeam să nu mă apuce foamea pe drum, aveam treabă şi nu stăteam să mă uit după cârciumi. Am comandat ce doream şi am fost rugată să aştept, motivând că ei pregătesc atunci pe loc cele comandate. Am fost plăcut surprinsă de cele oferite, respectiv două sandvișuri cu șnițel de pui și două cu cașcaval, garnisite cu salată, roșii, castraveți, frumos împachetate. Ne-au oferit și două sticle de apă plată rece și așa am bifat și prima experiență la Midnight Snack :).

În condiţii normale, hotelul dispune şi de şapte restaurante a la carte (Sushi, Sarpedon – mediteranean, Blue Budha – asiatic, Renk & Deniz – peşte şi fructe de mare, Teppanyaki – japonez, Portofino – italienesc şi Portofino – Steak), cu rezervare prealabilă, contra cost, o alternativă pentru cină, acestea fiind deschise între 19.00-22.00.

În contextul pandemiei, restaurantele a la carte au fost reorganizate, astfel că anul acesta au fost disponibile doar următoarele: Sarpedon Fish Restaurant (20 euro/adult, 10 euro/copil), Pinara Turkish Restaurant (10 euro/adult, 5 euro/copil), Color an Sea Restaurant (150 euro/ 2 persoane), Portofino Italian Restaurant (15 euro/adult, 7.5 euro/copil) şi Portofino Steak Restaurant 16+ (35 euro/ adult), toate cu program 19.30-22.00. Pe noi nu ne-a interesat să mergem şi cu atât mai puţin să plătim suplimentar :D, astfel că nu pot da detalii.

Baruri

La barurile din resort servirea se făcea la masă, comandând la angajaţi, dar era posibil şi să mergi singur la bar să-ţi comanzi băuturile dorite şi să ţi le aduci singur la masă, variantă preferată de noi în momentele în care era mai aglomerat sau când doream ceva mai special preparat, altfel decât în meniu. Erau incluse în concept destul de multe băuturi de import şi destul de bune şi le primeai fără probleme dacă le cereai explicit, în sensul că trebuia să ceri marca dorită, nu generic, dacă doreai neapărat o marcă anume. Am observat însă că şi dacă cereai doar gin tonic, de exemplu, fără să specifici ce fel de gin doreşti, primeai un gin de import, probabil din sticla aflată mai la îndemâna barmanului. O bilă albă pentru ei la acest capitol.

Scurta durată a sejurului nu ne-a permis să ajungem la toate barurile, prea multe, disponibile.

Lykia Lobby Bar, aflat în zona recepţiei, cu program 00.00-08.00, oferea doar băuturi calde, dar pe noi nu ne-a interesat să ne bem cafeaua acolo.

Patara Beach Bar, aflat pe faleza de la plajă, cu o vedere superbă la mare şi o terasă cochetă, cu un program generos 10.00-00.00, ne-a asigurat nevoile de hidratare doar în prima dupăamiaza petrecută pe acestă plajă, dar am mai trecut pe aici pentru un pahar înainte de cină sau seara târziu pentru o ultimă cafea înainte de culcare.

Apollon Bar, aflat în zona centrală a resortului, lângă magazine şi zona de spectacole, cu program 10.00-00.00, mie mi s-a părut principalul şi cel mai bun bar din resort. Aici am băut cele mai bune cafele şi specialităţi de cafea, dar şi cele mai bune cocktailuri, ingredientele folosite fiind mereu de import, chiar fără a solicita noi asta. Tot în această zonă se mai aflau două baruri, Wine House şi Beer House care nu ştiu exact când erau deschise, dar am mai folosit mesele acestora în căutarea umbrei peste zi, terasele fiind cumva comune cu a Apollon Bar.

Sarpedon Bar, cu program 10.00-18.00, era barul de la piscina pentru adulţi. Nu am ajuns niciodată aici în timpul programului de funcţionare, chiar dacă, paradoxal, era cel mai apropiat bar de camera noastră, la doi paşi dustanţă.

Tlos Forest Bar, cu program 10.00-18.00, era barul de la piscina de la vile, aflat foarte aproape şi de „Paradisul Copiilor” , în mijlocul pădurii. Nu am făcut efortul de a ajunge până acolo, distanţa fiind mare şi aveam destul de urcat în pantă, nefiind nici convinsă că îl voi găsi deschis.

Barul de la plaja pentru copii, cu program 10.00-18.00, servea doar apă şi sucuri, nimic cu alcool, desigur.

Barul de la plaja pentru adulţi, cu program 10.00-18.00, frumos amplasat în pădure, pe teritoriul hotelului Sentido, era destinat doar adulţilor şi am beneficiat de oferta acestuia în timpul zilei, aflaţi la plajă. De aici luam de băut la şezlong sau stăteam la una din mesele frumos răspândite la umbra copacilor, distanţate mai mult decât regulamentar, liniştea fiindu-ne tulburată doar de ciripitul păsărelelor, relaxarea fiind perfectă.

Toate barurile vizitate de mine au fost la superlativ atât ca servire, cât şi pentru gama variată de băuturi oferite.

Piscine

Resortul se poate lăuda cu mai multe piscine frumoase, cele mai multe aflându-se însă în cadrul „Paradisului Copiilor” , închis anul acesta din motive sanitare.

Piscina principală are o suprafaţă de 838 metri pătraţi şi o adâncime care variază de la 1 metru la 3 metri. Am văzut-o, mi-a plăcut, dar doar pentru că dădea bine în pozele făcute de sus cu piscina şi cu marea. Numărul şezlongurilor din jurul acesteia mi s-a părut cam mic.

Piscina infinity de relaxare pentru adulţi 16+, cu o suprafaţă de 203 metri pătraţi şi o adâncime de 140 centimetri, mi-a plăcut aproape la fel de mult. Aceasta se afla cumva deasupra plajei pentru copii, în partea stângă a resortului cum priveşti spre mare şi era foarte aproape de camera noastră. Am ajuns aici doar seara târziu şi dimineaţa devreme, când şezlongurile erau deja ocupate doar de prosoape, ca de obicei :D.

Am mai văzut piscina pentru copii de la Miniclub, micuţă de doar 32 mp şi cu o adâncime de 55 cm.

La Tlos Family Pool nu am ajuns, aceasta fiind destul de departe, în partea înaltă a resortului.

Piscină interioară ştiu sigur că exista la Sentido, dar era închisă, ca şi hotelul :(.

Voi aminti aici şi de Paradisul Copiilor, care se întinde pe o suprafaţă generoasă de 22.000 metri pătraţi, poate piesa de rezistenţă pentru familiile cu copii care aleg o vacanţă în acest resort, dar care a fost închis anul acesta din cauza virusului. Aici există 18 tobogane şi 7 piscine, dintre care una încălzită la capete de sezon, plajă pentru bebeluşi, amfiteatru pentru copii, restaurant pentru copii şi multe altele.

Plaja

De fapt, la acest resort sunt disponibile trei plaje, dintre care una este special pentru copii şi una este destinată exclusiv adulţilor.

Prima plajă la care am ajuns a fost plaja principală a resortului, cu utilizare mixtă. Despre această plajă proprie a resortului sunt mai multe de spus. Aceasta se întinde pe o lungime destul de mare, având însă lăţimi diferite. Plaja este cu nisip, turiştii având la dispoziţie şezlonguri, aşezate în cea mai mare parte sub copertine. Există şi măsuţe şi ghivece pe post de coşuri de gunoi.

Intrarea în mare este dificilă, plină de pietre mari şi alunecoase, papucii de apă fiind indispensabili.

Eu am petrecut maxim două ore pe această plajă în prima zi când am ajuns la Lykia şi nu mi-a plăcut absolut deloc, deoarece era extrem de aglomerată, şezlongurile erau mult prea aproape unul de altul, aspect deranjant şi în condiţii normale din cauza lipsei oricărei intimităţi, dar cu atât mai periculos în acest an virusat.

Am reuşit cu greu să găsim două şezlonguri libere în rândul al treilea din patru, aveam şi măsuţă, dar şi mai puţin de o jumătate de metru faţă de vecinii noştri din stânga şi din dreapta :((.

Am făcut o baie în marea caldă şi înspumată, încercând să mă descurc fără papucii pe care îi lăsasem în bagaje, să încerc să nu-mi rup picioarele în bolovani şi să nu alunec până ajungeam la o adâncime suficient de mare pentru a putea înota, dar a fost dificil. Intrarea în mare plină de pietre nu a fost o surpriză pentru mine, am ştiut acest lucru şi mi-am asumat atunci când am rezervat un hotel în această zonă, motiv pentru care mi-am adus de acasă şi încălţămintea specială de apă, o necesitate clară pentru această plajă.

Există şi un bar lângă plajă, cu o ofertă de băuturi destul de bogată, încluzând şi cocktailuri destul de reuşite. Există duşuri şi cabine de schimb, iar chioşcul pentru prosoapele de plajă se află în apropiere, pe faleză, prosoapele, ambalate individual în pungi de plastic, obţinându-se contra cardurilor primite de la recepţie la check in.

Am avut ghinionul să nu mă pot relaxa deloc pe această plajă. Aglomeraţia maximă mi-a amintit de litoralul românesc în plin sezon de care am tot fugit anul acesta. Numărul mare de turişti care forfoteau pe acolo făcând ture dese la beach bar sau în apă, copiii acestora care se jucau alergând printre şezlonguri, distanţa penibil de mică dintre şezlonguri, toate acestea pe mine m-au adus în pragul diperării. Nu-mi doream altceva decât să fug cât mai departe din acea nebunie în care nu mă simţeam deloc în siguranţă. Colac peste pupăză, mai trebuia să-l aştept şi pe soţul meu care plecase în recunoaştere prin resort, să filmeze una alta şi nu mai venea. Degeaba îl sunam eu disperată, deoarece pe unde bântuia el netul nu avea semnal, iar eu intrasem deja în panică, aşa cum rar mi s-a întâmplat până acum. S-a întors după aproape o oră, interminabilă pentru mine, şi a fost tare mirat când m-a găsit plângând pe şezlong, cu masca pe faţă şi un prosop mare pe cap de abia mai puteam respira. Am plecat imediat şi m-am jurat că pe acolo eu nu mai calc. Mulţi vor crede că am exagerat şi este posibil să aibă dreptate, recunosc că m-am panicat, dar mi se părea mult prea nedrept ca, după ce o vară întreagă nu am plecat absolut nicăieri, am văzut marea doar la televizor, m-am izolat de prieteni şi am renunţat la multe obiceiuri şi plăceri în încercarea de a mă proteja de virusul ăsta nenorocit, să mă îmbolnăvesc în mod stupid într-o ţară străină, la o mie trei sute de kilometri de casă din cauza unor ruşi iresponsabili care credeau că vodca este un leac bun pentru orice, inclusiv pentru coronavirus :D, nu respectau nicio regulă şi nu aveau altă grijă în afară de a bea, a se buluci şi a se distra.

Seara am mers la recepţie pentru a termina cu hârtiile, ocazie cu care am avut şi o discuţie cu tipa de la guest relations, şi aşa am aflat că aveam acces la plaja doar pentru adulţi a hotelului Sentido, deoarece, chiar dacă hotelul era închis anul acesta, plaja şi beach barul de acolo erau funcţionale, o informaţie preţioasă care ne-a salvat vacanţa :)). Accesul la plaja Sentido se făcea prin intermediul cardului de la cameră cu care deschideam poarta mare din fier forjat care despărţea cele două zone din resort. Se pare că în anii precedenţi, când ambele hoteluri erau deschise, turiştii cazaţi la Sentido aveau acces în tot resortul la toate facilităţile de la Liberty Lykia, dar reciproca nu era valabilă.

Din a doua zi a sejurului, ne-am petrecut timpul doar pe plaja pentru adulţi, mai slabă decât plaja lui Liberty, dar mai pe gustul meu din toate punctele de vedere. Aici nu erau copertine, ci doar umbrele cu pălăria din stuf, suficient de departe unele de altele pentru a nu sta cu frică, şezlongurie erau mai vechi, dar confortabile datorită salteluţelor care le acopereau. În prima zi am stat într-o zonă mai înaltă, aflată în apropierea intrării pe plajă şi am intrat în mare doar de pe ponton. Erau şi valuri destul de mari, dar tot am reuşit să fac puţin snorkeling. În ziua următoare valurile au fost atât de mari încât mi-a fost imposibil să fac baie în mare, dar am recuperat în ultima zi când am găsit locuri libere spre capătul acestei plaje într-o zonă în care se putea intra normal în mare, desigur printre pietre destul de mari, dar, cu papucii din dotare, a fost ok şi mi-a plăcut.

Plaja pentru copii era cea mai apropiată de corpul Simena în care eram cazaţi, în extrema stângă a resortului cum priveşti spre mare. Nu m-a interesat în mod deosebit, dar am vizitat-o de curiozitate înaintea plecării. Aceasta este micuţă, curăţată de ei de pietre, protejată de valurile mari printr-un „baraj” format din pietre mari şi beneficiind de nisip peste tot, nisip adus, desigur. Surprinzător, nu era deloc aglomerată sau poate am ajuns eu prea devreme acolo.

Altele

Pentru cei obişnuiţi să facă mişcare chiar şi în concediu, resortul punea la dispoziţie un centru de fitness în aer liber, dar la umbra unei copertine mari, gen cupolă. Eu doar am trecut pe acolo în drum spre restaurant, cu gând să acumulez, nu să ard calorii :D.

Nu m-au interesat niciodată activităţile cu animatorii care, şi aici, ofereau doritorilor, gratuit, lecţii de dans, volei pe plajă, darts, tras cu arcul, jocuri la piscină, aquagym, tenis de masă, tenis de câmp, baschet, acestea fiind mai reduse şi cu un număr limitat de participanţi.

Ca activităţi contra cost, aş aminti Game Center, lecţiile de tenis, cursurile de înot, golful şi minigolful, banana, scufundări, parasaling şi paragliding. Dintre acestea, singura activitate care mă interesa era zborul cu parapanta, de altfel principalul motiv pentru care am ales această cazare în Oludeniz, pentru a fi practic în miezul evenimentelor şi s-a dovedit că am fost inspirată.

Din prima zi am văzut parapantişti aterizând pe o platformă betonată acoperită cu o mochetă verde, care despărţea plaja principală de plaja pentru adulţi, chiar în apropierea restaurantului principal Marina, iar soţul a devenit brusc extrem de interesat. Mă aşteptam la reacţia lui şi eram pregătită (financiar) încă de acasă pentru a-i oferi bucuria unui zbor cu parapanta, o distracţie nu tocmai ieftină. Mă aşteptam şi ca preţurile cerute de către cei de la centrul de paragliding din resort să fie mai mari decât cele de la multele firme cu profil similar din staţiune, dar aici au fost aproape duble :(. Pentru cei interesaţi, un zbor în tandem cu pilotul lor costă 100 euro de persoană, nenegociabil, iar pozele şi filmările mai costă alţi 50 euro, dar ar fi mare păcat să nu le cumperi.

Nu am fost interesată nici de Centrul Spa, la care puteam beneficia gratuit de saună, hamam şi zona de relaxare şi contra cost de maseje şi diverse tratamente.

Entertainment

Seara puteam participa la diferite spectacole ţinute la amfiteatrul din resort, o zi da, o zi ba, dar nu mi s-a părut că distanţarea fizică poate fi respectată în acea zonă, chiar dacă separaseră fluxurile de intrare de cele de ieşire, aşa că am evitat să particip. În fiecare seară am prins petreceri tematice/concerte pe scena de pe terasa barului Apollon, destul de reuşite, chiar dacă sonorizarea nu a fost mereu pe gustul meu. Muzica fiind la un volum ridicat, eu am preferat să stau la o masă mai îndepărtată de boxe. Turiştii erau entuziasmaţi. Mie doar mi-au plăcut.

Resortul oferă internet wireless de mare viteză, cu semnal foarte bun în cameră şi în principalele locuri publice, dar slab spre inexistent pe plajă. Noi am petrecut majoritatea timpul pe plaja pentru adulţi, aflată în extremitatea dreaptă a resortului cum priveşti spre mare şi acolo am folosit doar datele mobile, internetul neavând semnal decât la barul de pe acea plajă.

Am fotografiat într-o dimineaţă devreme şi clubul pentru copii, dotat şi cu o piscinuţă pentru aceştia, mi s-a părut destul de banal în comparaţie cu cele văzute la alte hoteluri, dar probabil ok pentru cei mici, bun ca variaţie şi socializare cu alţi copii de vârsta lor. Anul acesta copiii prezenţi în resort au avut prea puţine facilităţi la dispoziţie, având ghinionul să nu se poată bucura de „Paradisul Copiilor” , cu adevărat deosebit, dar închis din motive de protecţie sanitară.

Concluzii

Chiar dacă am început cu stângul sejurul la acest hotel, enervată tare de schimbarea hotelului ales de mine, per total, a fost bine şi m-am bucurat de o vacanţă ok, fiind aproape de ceea ce mi-am dorit. Cazarea a fost slăbuţă pentru gustul meu, dar vederea superbă la mare a compensat din plin acest neajuns.

Resortul este imens, distanţele între diferite puncte de interes sunt mari. Nu existau decât trei lifturi în tot resortul, cel mai des noi folosindu-l pe cel care ducea de la corpul Simena la plajă şi la restaurantul principal şi doar seara pe cele care duceau la piscina principală şi la amfiteatru, astfel că am mers mult pe jos, erau multe scări şi/sau pante de urcat, dar mişcarea mi-a prins bine.

Am beneficiat de o cazare excelentă ca poziţie, vila aflându-se în primul rând faţă de mare. Nu vreau să mă gândesc cât aş fi avut de mers dacă ne cazau în corpurile mai îndepărtate şi mai în vârful dealului. Am văzut şi viluţele celelalte, fără vedere la mare, dar cu o vedere foarte frumoasă la grădina bine îngrijită a resortului, de unde dacă ieşeai pe balcon puteai jura că eşti undeva la munte.

Peisajul fabulos şi cadrul natural de excepţie în care sunt amplasate bungalow-urile reprezintă principalele atuuri ale acestui resort, dincolo de condiţiile de cazare mai degrabă modeste pentru oricine este obişnuit cu resorturi turceşti de cinci stele şi de serviciile care au fost nesperat de ok.

Nemulţumirile mele au fost legate de aglomeraţia foarte mare din restaurantul principal şi nu am găsit soluţie indiferent de ora la care mergeam la masă, dar am apreciat mâncarea foarte variată şi bine gătită, şi de plaja principală a resortului, cu şezlongurile mult prea apropiate unele de altele, periculos de aproape în acest an virusat, dar am scăpat de orice stres frecventând doar plaja pentru adulţi, mai slabă şi mult mai îndepărtată, dar unde m-am putut relaxa în linişte şi siguranţă.

Recomand hotelul mai ales familiilor cu copii şi într-un an „normal” în care toate facilităţile resortului să fie deschise, dar şi cuplurilor dornice de distracţie. Eu nu ştiu dacă aş reveni la Liberty, dar sigur aş alege, din nou :D, Sentido, hotelul doar pentru adulţi, sigur mai pe gustul meu din câte am văzut, putând beneficia şi de toate facilităţile de la Liberty dacă doresc.

Raportul calitate preţ este unul corect. Ca urmare a relocării, eu am primit o cameră mai scumpă decât cea plătită şi, din acest punct de vedere, a fost chiar excelent.

Oludeniz mi-a plăcut mai mult decât aş fi crezut şi îmi doresc să mă întorc aici pentru peisajul de vis şi marea în culori uimitoare.

=

La sfârşitul sejurului petrecut în Oludeniz am plecat la ora 10.40 de la hotel spre Marmaris şi am ajuns la ora 13.00 la următorul hotel, aflat mai degrabă în Icmeler decât în Marmaris, parcurgând un drum destul de lung de 153 kilometri, pe traseul Hisaronu – Fethiye – Gocek – Dalaman – Gokova – Marmaris, cea mai mare parte a drumului pe D 400, aglomerat pe alocuri, cu peisaje frumoase, dar şi cu multe serpentine, mai ales, înainte de Marmaris.

---

VIZUALIZĂRI: 12800 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI