Pe lacul auriu

TIPĂREȘTE

Fiecare apus de soare este altfel, spunea cineva chiar pe acest site. Se spune că marea oferă cele mai frumoase apusuri, dar cred că aceia care asociază imediat apusul cu marea sunt un pic nedrepţi, uitând ce minuni poate face soarele şi în alte locuri. Unul dintre cele mai frumoase apusuri văzute de mine a fost unul dintr-o seară de vară timpurie, pe Lacul Bicaz.

Chiar dacă un lac de acumulare nu pare a fi cel mai romantic loc posibil, o plimbare cu vaporaşul pe Lacul Bicaz mi-a umplut ochii şi sufletul de frumuseţe. În ciuda vântului puternic şi a frigului datorate curenţilor puternici, am fost martora unui fenomen superb: soarele s-a dus la culcare în pădurile din jurul lacului, nu înainte de a se juca puţin cu apele lacului, colorându-le în nuanţe nemaipomenite.

Aventura a început în micul port Bicaz, din care ne-am îmbarcat pe un vaporaş, pornind într-o scurtă croazieră pe lacul de acumulare „Izvorul Muntelui”. Deşi aceasta este denumirea lui oficială, lumea îi spune simplu, pe celălalt nume, „Lacul Bicaz”. Pentru că se întinde pe o suprafaţă de peste 3000 de hectare, iar lungimea de la un capăt la altul este de vreo 35 de kilometri, o tură pe lac a durat, cred, mai bine de două ore, dar nici nu mi-am dat seama cum au trecut, deşi era destul de rece, iar vântul bătea puternic.

În cei 50 de ani de existenţă, lacul a adunat destule poveşti, mai mult sau mai puţin verosimile, dar deopotrivă de fascinante. Pe fundul lacului este un sat ai cărui săteni au fost evacuaţi cu ocazia construirii barajului şi se spune că atunci când debitul lacului şi, implicit, adâncimea sa scade, se poate vedea turla bisericii din satul înghiţit de ape. Fireşte, cu spuneam, oamenii au fost evacuaţi, iar satul-fantomă de pe fund nu este bântuit! Nu se ştie dacă am putea spune acest lucru despre zona barajului, deoarece se pare că aici ar fi un cimitir ocazional de maşini, iar in ultima jumătate de secol s-ar fi întâmplat accidente cu maşini care au căzut în lac.

Dar eu nu vreau ca povestea mea despre prietenia soarelui cu apele lacului să fie una tristă. De fapt, este extrem de frumoasă şi, dacă nu vă place, este pentru că nu o spun eu cum ar trebui şi asta pentru că mi-e tare greu. E greu să descrii un sentiment, chiar imposibil pentru că, oricâte cuvinte frumoase ai găsi, ele tot nu pot să exprime ceea ce trăieşti, ceea ce simţi la vederea minunilor naturii. E drept, Lacul Bicaz e opera omului, dar oricâte baraje şi lacuri de acumulare ar construi oamenii, frumuseţea şi-o câştigă prin armonizarea cu natura înconjurătoare. Omul construieşte doar monstrul din beton de peste 100 de metri lăţime, tot atâta de înalt şi tot cam pe atâta de lung, dar frumuseţea stă în apele pe care acesta le opreşte din revărsare şi, mai ales din jocul acestora cu razele soarelui, la ceas de seară.

Vaporaşul înainta lin pe apele misterioase ale lacului, iar misterul acestora părea să crească pe măsură ce soarele le schimba permanent culoarea, îmbogăţindu-le cu noi şi noi nuanţe de auriu şi arămiu. Soarele se ascundea printre nori, aruncând doar câte o rază ca pe o suliţă, iar „armele”, străpungând apa, o făceau să „sângereze” în noi şi noi explozii de culoare. Soarele s-a jucat ce s-a jucat cu apa dintre nori, după care şi-a continuat jocul de-ascunselea fugind în pădurile din jurul lacului. De acolo, dintre copaci, a mai aruncat câteva săgeţi aurii, care au mai dat puţină culoare apei, într-un spectaculos joc de paintball cu mingi invizibile.

Vă rog să mă iertaţi pentru cuvintele sărace. Să nu credeţi că nu a fost spectaculos, problema e la mine, efectiv nu pot descrie toată acea frumuseţe şi cred că cel mai bine ar fi să desprindeţi din tot acest review un mesaj esenţial: nu rataţi o plimbare cu vaporaşul pe Lacul Bicaz, într-o vară, la ceasurile serii. Nu va dura mult, doar câteva ore, dar acele ore fac cât o viaţă!

Închei relatarea despre acea experienţă minunată cu o rugăminte adresată webmasterului, să adauge acestui review muzica din linkul de mai jos:

click aici

Este vorba despre „Love’s Greeting”, piesa pe care Edward Elgar i-a compus-o viitoarei sale soţii, ca dar de logodnă, şi am ales-o pentru delicateţea şi duioşia cu care sunetul cristalin al pianului se îmbină parcă dansând cu muzica suavă a viorii, ca într-o poveste de dragoste eternă, ducandu-mă cu gândul la dansul razelor de soare cu apele aurite ale Lacului Bicaz în acea seară frumoasă de la începutul verii.

---

VIZUALIZĂRI: 4424 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI