GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Zona de agrement Cincis, formata pe malul lacului de acumulare Cincis se gaseste la aprox 10 km de Hunedoara (sunt si ceva indicatoare parca din oras-centrul vechi).
Drumul va poarta prin comuna Teliuc, apoi mai mergeti putin si – la prima bifurcatie – se face stanga (spre Cincis). Daca ati merge inainte, ati ajunge la alte zone superbe – Govajdie sau Ghelari.
Istoricul zonei
Actualul lac de acumulare s-a format pe amplasamentul fostului sat Cincis, in anul 1962, cand au fost stramutate de aici peste 800 de familii.
Un fapt mai putin cunoscut este ca – la coada barajului – se vad si acum ruinele fostei biserici romano-catolice, care era monument istoric. Cand nivelul apei este scazut se vede toata biserica (vezi poza). Cand nivelul apei este ridicat, biserica este putin inundata dar si atunci este vizibila aproape toata. In anumite conditii (de nivel al apei) se poate intra chiar cu barca in biserica. Aceasta biserica era din 1450!
Nu este singura biserica care a fost “inundata” aici cu aceasta ocazie, a mai fost si o biserica ortodoxa, dar din asta nu a mai ramas mare lucru pentru ca pe asta apele o acopera aproape in totalitate, acolo apa este adanca cam de 20-25 m. Doar cand nivelul apelor este scazut atunci se vede putin turla bisericii. Aceasta biserica era din 1360!
Alte doua biserici, tot din aceasta zona, au fost demolate odata cu evenimentele de atunci.
Locuitorii din aceasta zona (atestata in documente inca din Sec XIV) au fost nevoiti sa se mute pe culmea unui deal din apropiere, acolo unde este astazi noua localitate Cincis, inclusiv noua biserica ce se vede din departare.
Pe malul lacului, in apropiere de Motelul Cincis a fost ridicata si o cruce in memoria satenilor stramutati cu forta.
Despre acest lac s-au nascut mai demult tot felul de legende, cum ca ar fi “blestemat”, ca au inundat bisericile cu tot cu cimitire, ca s-au inecat nu stiu cati oameni de-a lungul timpului, etc, dar – in timp – lumea le-a uitat si s-a creat aici o frumoasa zona de agrement, potrivita in special pentru camping.
Istoria completa, marturii ale unor locuitori din zona, legende, precum si alte multe detalii gasiti aici click
si aici click
Bun, gata cu istoria si cu legendele, asadar ce gasim acum aici
Cand ajungem aproape de lac, dinspre Hunedoara-Teliuc, chiar pe dreapta, la aprox 100 m este Hotelul (Motelul) Cincis, despre care am scris cateva detalii aici
Motelul este “celebru” inca de pe vremea dinainte de ’89, acum este privat, se zice ca printre proprietari ar fi si antrenorul Andone (Se pare ca i-a placut motelul inca de pe vremea cand era fotbalist la Corvinul).
Motelul are si piscina, restaurant bun, dar si preturi maricele.
Motelul este amplasat chiar in varful dealului, deci privelistea asupra lacului este perfecta. Pana jos la lac (in dreptul motelului) sunt cam 200 m, se coboara/urca pe niste trepte. Tot aici mai sunt si niste casute darapanate de tabla, care nu mai sunt functionale. Acum vreo 12-13 ani, la poalele dealului, langa lac functiona discoteca Laguna.
Mergand mai departe pe sosea ajungem la fosta baza de agrement ICSH, acum in paragina. In aceasta zona functioneaza acum o zona de camping si casute – Camping Madalina.
Undeva pe aici, pe malul lacului, se zice ar avea casa de vacanta si Adriean Videanu.
Chiar in zona centrala a lacului se afla cea mai mare zona de camping – sunt vreo trei campinguri unul langa altul. Cel mai “populat” si mai “popular” este campingul Ledo, care are si cateva “facilitati” – toalete, terase, cateva casute, parcari, ponton, hidrobiciclete-lebada, etc – vezi pozele.
Tarifele de acces la acest camping sunt
Orice persoana = 1 RON
Orice masina = 2 RON
Vara, in week-end aici este foarte aglomerat, vorba aia “cu mic cu mare, va chemam iar la gratare”.
Tot in aceasta zona este si complexul numit Casa Alba. Acest complex este de fapt un mini-hotel, restaurant, piscina si o un teren pt mini-fotbal. Casa Alba a apartinut de Combinatul Siderurgic Hunedoara, devenit apoi Siderurgica (dupa revolutie).
Nu ajungea aici oricine, ci doar oameni ai muncii cu merite deosebite, fotbalisti de la Corvinul, etc.
Dupa revolutie accesul aici a devenit mai liber, dar tarifele erau putin cam mari. In timp complexul s-a degradat, s-a facut acum cativa ani o oarecare renovare, atat la hotel cat si la rastaurant, dar totusi nu este exploatat la adevaratul potential.
Acum Casa Alba apartine de indienii de la Arcelor Mital si – sincer – nu imi dau seama ce au de gand, pentru ca incet-incet intra in paragina. Si bazinul din fata-curtea Casei Albe, altadata plin, acum era aproape gol, iar apa era extrem de murdara.
Tot aici, langa Casa Alba, in curte, este si o fosta popicarie, care este inchisa de foarte multi ani. In spate undeva este si fosta vila de protocal a lui Ceausescu, cu care habar nu am ce sa intamplat.
Nu va sfatuiesc sa va cazati, aici la Casa Alba (chiar daca costa doar 80 RON / camera), sau sa “beneficiati” de facilitatile complexului.
Ca si variante de cazare recomand Motelul Cincis, sau – mergand spre coada lacului, spre zona Bulbucan – mai sunt cateva pensiuni, unele pe malul lacului, sau altele mai sus, peste sosea - de ex Pensiunea Magic.
Tot in aceasta zona sunt foarte multe vile private, case de vacanta, care mai de care mai frumoase.
Asa cum ziceam si la inceput, in afara de aceste cateva variante de cazare, zona este foarte potrivita in special pentru camping, cadrul natural este super, apa lacului este relativ curata, iar lemne de foc se gasesc in padurea ce se intinde peste tot pe malul lacului.
Ca si excursii in zona – puteti vizita malul celalalt al lacului - zona Govajdie, sau zona Ghelari.
De asemenea, nu aveti voie sa ratati, ori la dus, ori cand va intoarceti, Castelul Corvinilor, despre care am scris aici
Dupa parerea mea, acesta este unul dintre cele mai frumoase castele din Romania.
Trimis de presario in 27.08.10 12:35:31
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (presario); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
mutat la sectiunea "Castelul Huniazilor si Lacul Cincis" unde cred ca se incadreaza mai bine.
Dupa cum am inteles Castelul Huniazilor din Budapesta, ce se afla in vecinatatea Pietii Eroilor ar fi copia fidela a Castelului Corvinilor!
Aici nu am ajuns, inca, dar am retinut despre el ca ni-l recomanzi si am mai retinut si de ''lacul blestemat''!
Te''blestem'' si eu cu un vot, pentru stradania ta!
Ca unul care a copilarit aici observ ca esti bine documentat cu zona .
Ar fi de amintit posibilitatile de pescuit aici , lacul fiind renumit pentru exemplare frumoase de crap , salau si altele ( nu sunt pescar dar am fost cu prietenii si rudele din zona ) .
La banchetul de terminare a liceului am chefuit la Casa Alba pana dimineata . Locul ere cu staif la vremea aia , se organizau evenimente doar cu interventii .
Da , asa stiu si eu , Andone e actionar la motelul Cincis .
F bune impresii , merita SB .
@gEorgi - da castelul din Budapesta este "frate" cu cel din Hunedoara. Ala se cheama Vajdahunyad Var (sau Vajdahunyad Castle).
@piti - am fost si eu prin anii 98-2000 la niste party-uri si chiar si o nunta la Casa Alba si inca era OK.
Si pe vremea aialalta era Ok. Banuiesc ca iti amintesti de berea Hategana la litru. Asta se bea la Cincis atunci.
Multumesc pt voturi.
Am retinut informatiile pentru cand voi ajunge in zona, daca mai am intrebari, apelez la tine.
Astept urmatorul rw. despre Ferrari. Ce zici?
Fiind din Alba, mergeam şi eu pe vremuri la Cinciş şi era tare bine ( deh, eram mai tânăr ). După 20 de ani, am fost din nou acolo, cu ajutorul tău, vecine.
Multumim pentru detalii, este bine de retinut ce vom face prin zona cand vom veni sa vizitam castelul!
@presario
Si amintirile mi le-ai rascolit,
Ca de anul 2009 iunie mi-ai amintit,
Cand la Cincis intr-o noapte-am poposit
Si la pensiunea Magic noi ne-am odihnit!
Superba locatie, ceva amestecat cu virgin si salbaticie. Asa mi-a inspirat mie acea zona pe care n-am reusit s-o ,,devorez'' prea mult, fiind doar in trecere anul trecut. Ne aflam intr-un circuit in tara Hategului click aici si trecand si prin Hunedoara, dupa vizita la castelul Corvinilor, am vazut indicator cu Cincis. Normal ca am fost curiosi sa vedem cum arata zona si cand am descoperit lacul inconjurat de atata verdeata... o ameteala placuta ne-a cuprins si de acolo, sincer n-am mai fi plecat... asa de sublim era peisajul.
Pensiunea Magic chiar ne-a surprins placut din toate punctele de vedere: calitatea serviciilor atat la cazare cat si la masa. Cu siguranta vom mai reveni in zona pentru ca merita macar cateva zile de relaxare si de contemplare mai in adancuri...
dananecula - jos palaria,
la fix a venit poezia !
Presario, foarte util acest review! Zona cu biserica aduce cu cea de la Bezid.
foarte util rw, din care aflu (iar) cu parare de rau despre alta biserica, poate si cimitir, 'transformata' in lac de acumulare.
Chiar acum cateva zile vorbeam cu nasii nostri despre... Cincis, drept urmare rw-ul il voi pune la favorite pentru ca va fi urmatoarea destinatie (nu stiu daca mai avem timp anul acesta daca nu, anul viitor cu siguranta).
Se poate campa la cort in zona Cincis? In conditii de camping. Am citit despre camping, dar nu rezulta daca exista numai cazare la casute sau se poate pune si cortul. Multumesc.
Privind pozele de mai sus, aş crede că da, se poate campa şi cu cortul. Eu am fost acolo pe la jum'atea lui martie, încă nu era deschis, dar arăta îngrijit. Spre deosebire de Casa albă (descrisă în articol).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Cincis — lacul de smarald din Hunedoara — scris în 26.08.20 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Ce 'Tara minunata' avem! — scris în 30.06.14 de Alf76u din BRAILA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Lacul Cinciș, cinci oameni au întemeiat un sat, cinci sate au murit. — scris în 25.02.16 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Aug.2005 Lacul Cincis - Pare ireal — scris în 14.12.09 de carmenm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.1997 25 de ani de asteptare — scris în 03.06.13 de nea_adrian din BUCURESTI - RECOMANDĂ