GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Jitia-Vintileasca: un loc de poveste
După aproximativ 50 de km de la Râmnicul Sărat, se deschide o perspectivă superbă asupra Munților Vrancei, mai puțin exploatată turistic, dar plină de farmec. Comuna Jitia, aflată în sud-vestul județului Vrancea, în depresiunea Bisoca-Jitia-Neculele, ne întâmpină cu o liniște binevenită după agitația urbană.
Oamenii sunt zâmbitori, calzi și dornici de a povesti, cu bucurie, legendele locului. Pornim pe drumuri de munte, în căutare de aer cu miros de cetină, flori de câmp și peisaje spectaculoase. Le găsim la fiecare pas, pe cărările ce duc spre Mănăstirea Poiana Mărului, apoi spre Muntele Ulmușoru, cu popas și încărcare energetică la Schitul Adormirea Maicii Domnului din Dealul Sării. Timpul zboară... sau, mai degrabă, se oprește în loc. Munții ne prezintă, prietenoși, concertul glasurilor de păsări, al susurului de râu și al unduirilor de lacuri apărute, surprinzător, printre brazi și salcâmi înfloriți.
Către seară, aproape fără să simțim oboseala, ne bucurăm de impresiile unei zile superbe, pe malul Lacului Fără Fund din Vintileasca. Aerul răcoros al începutului de vară împrăștie gândurile negative, grijile și încordările, pregătindu-ne pentru încă o etapă de muncă, ce va alimenta dorința de revenire în aceste locuri frumoase.
Pentru călătorii cu dor de munte ,,necomercial", zona este o binecuvântare. Nu veţi găsi aici hoteluri, terase la tot pasul şi aglomeraţie de turişti. Dar veţi putea inspira, prin toţi porii, peisaje... inspiraţionale pentru minte şi pentru suflet. Chiar şi într-o singură zi, Jitia-Vintileasca merită să fie explorată pe cărările ei aproape nebătătorite.
Trimis de cristina.eu in 10.07.15 17:59:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CĂLĂTORII prin MOLDOVA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristina.eu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Hai hui prin Vrancea. Mănăstirea Buluc, așezământ ortodox cu nume turcesc — scris în 25.03.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Hai-hui prin Vrancea. Mărășești- Soveja, un traseu care oferă destule. — scris în 08.02.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Cascada Putna și Mănăstirea Lepșa, doua dintre frumusețile Vrancei — scris în 05.09.22 de safir2006 din BăICOI [PH] - RECOMANDĂ
- Jan.2022 Hai-hui prin Vrancea. Istorie de-atins cu mâna: casa lui Moș Ion Roată din Câmpuri — scris în 28.01.22 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Obiective vrancene — scris în 12.10.17 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2017 De ce Vrancea? Pledoarie pentru — scris în 06.01.17 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Cascada din Horn. Vrancea — scris în 30.08.15 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ