Prin ţinutul Vrancei (I)

TIPĂREȘTE

Încă de anul trecut, după ce am citit superbele reviewuri ale lui Căpcă1 povestindu-ne despre drumeţii, chei, stâne, schituri, traversări în ţinutul Vrancei dar şi ale celorlalţi useri printre care Crazy Mouse, ne-am hotărât să mergem şi noi. Îmi doream foarte mult pentru că ţinutul este legat de vacanţele pe care le făceam în copilărie la mătuşa mea din Odobeşti.

Am fost realişti şi nu ne-am propus să mergem pe munte cum a făcut Căpcă1 (şi dacă ne-am fi propus nu se putea) dar, aşezat, ca la vârsta noastră, am dorit să vedem ce se putea din maşină, pe asfalt sau pe hârtoape. Asta nu înseamnă că nu am coborât la cascada Putnei peste o sută de trepte sau n-am urcat în vârful mausoleului de la Mărăşeşti 50 trepte în spirală strâmtă sau că nu am trecut cu maşina peste podeţe de lemn care abia se mai ţineau.

Ne-am întors de două zile, îndrăgostită de acest ţinut sălbatic dar în acelaş timp liniştitor, cu munţi înalţi în zare dar şi coame domoale. În 90% din drum, ochii ne-au fost răsfăţaţi numai de două culori: albastrul cerului senin şi verdele proaspăt de iunie care îmbrăţişau totul de jur împrejur. Dar să nu vă pierd timpul preţios pe care-l aveţi la dispoziţie şi să vă povestesc ce şi cum, în speranţa că după ce veţi citi cele câteva impresii veţi drumeţi prin Vrancea. Am încercat în fotografii să vă arăt starea drumurilor pe diverse tronsoane ale excursiei.

Am plecat din Bucureşti pe o vreme splendidă, nici prea cald, nici răcoare, tot sejurul au fost spre prânz 25 grade şi am luat-o spre Braşov - Târgu Secuiesc. Am mâncat la Domeniul Dâmbu Morii în apropiere de Braşov, restaurant pe care vi-l recomand. De la Târgu Secuiesc am luat-o la dreapta pe DN 2D spre Lepşa, 47 km. Întregul drum de la Târgu Secuiesc la Focşani are 118 km şi a costat 240 mil eu. Trece peste 31 poduri şi 245 podeţe şi a fost necesară o lăţire a vechiului drum de la 6 la 9m. Dealungul drumului sunt parapete solide de beton pe partea muntelui şi simple de fier spre vale, şanţuri şi tuburi de scurgere, mă rog, tot ce trebuie unei şosele moderne de munte.

Drumul este foarte bun, european, cu excepţia a 6-7 km la ieşire din Ojdula, unde se lucrează. Porţiunea la care se lucrează şi se lucrează, pentru că am întâlnit 7-8 puncte de lucru este nivelată, cu pietriş înainte de a turna covorul asfaltic. Nu puteai merge prea repede ca să nu se rătăcească vreo piatră în parbrizul tău, nu mai spun de norul de praf stârnit de trecerea unei maşini din sens opus. Serpentine, vederi frumoase printre copacii de pe margine, era clar că intram în altă lume deşi încă nu la mare altitudine, la Greşu fiind sub 700m.

Începând cu această localitate şi până în Lepşa aflată la o distanţă de 6-7 km, pe ambele părţi ale şoselei se înşiruiesc vile, vilişoare şi case mai arătoase. În ultimii ani, zona a devenit un boom imobiliar şi turistic, moldovenii şi nu numai, găsind aici linişte, peisaje frumoase şi un aer care le detoxifică plămânii.

Ne-am cazat la pensiunea Grande pe baza unui review scris în februarie 2015 de Catalaina (vezi impresii) deşi userul Ostap Bender a fost nemulţumit (vezi impresii). Am să scriu despre această pensiune ca să mă justific de ce v-o recomand. A doua zi am vizitat ce se putea prin împrejurimi.

-Schitul şi mănăstirea Lepşa.

Din centrul localităţii se ajunge la mănăstire după 2 km de drum prost. Acesta face parte din drumul Lepşa - Soveja de numai 15 km, stricat de ani buni dar în special după ploile din primăvara asta. Prima biserică de lemn din curtea mănăstirii a fost construită în 1780 cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ca loc de nevoit pentru călugări. În cei 150 de ani de existenţă schitul a devenit cunoscut în toată Moldova şi îmbogăţit în urma daniilor primite. În 1929 biserica şi construcţiile alăturate au fost mistuite de flăcări. Toate icoanele cu excepţia celei a Sfântului Nicolae, făcătoare de minuni, s-au făcut scrum. O nouă biserică tot de lemn a fost ridicată în 1936 pe o temelie de piatră de râu. Cu această ocazie, regele Carol al II- lea i-a dăruit un policandru iar de la Ierusalim i-a fost donată o icoană din 1584 pe care sunt zugrăvite chipurile Fecioarei Maria şi Pruncul.

Biserica este în întregime din lemn, pereţii sunt acoperiţi cu scânduri de brad şi acoperişul de şindrilă. În interior biserica este împodobită cu icoane pictate pe lemn în culori tradiţionale făcute din plante. Biserica este înconjurată de chiliile măicuţelor, are o trapeză şi paraclis. În curte este o frumoasă troiţă sculptată. Din 1952, Lepşa a devenit mănăstire de maici care au fost însă alungate în 1960. Comuniştii au transformat mănăstirea în depozit forestier şi apoi tabără de elevi. A fost reînfiinţată ca mănăstire de călugăriţe în 1990, astăzi vieţuind 30 de măicuţe dintre care una, ne-a fost ghid. În 2008 s-a pus piatra de temelie unei noi biserici de zid care a fost sfinţită în 2012 cu hramul Izvorului Tămăduirii şi a Sfinţilor Arhangheli. Biserica nouă este împodobită cu pictură în frescă.

- Cheile Tişiţei

Fac parte din rezervaţia naturală cu acelaş nume situată la o altitudine de 850 m. Cheile cu o lungime de 4.5 km săpate de pârâul Tişiţa între Tisaru Mare şi măgura Râpa Caprei sunt sălbatice şi populate cu diverse specii de animale: urşi, lupi, pisici sălbatece sau vulpi dar şi cu capre negre. Nu le-am văzut şi la cât am mers noi prin chei, nici nu e de mirare. Poarta de intrare în rezervaţie era vraişte aşa că nu am avut cui plăti taxa de 3 lei. Tot la intrare o serie de panouri îţi arătau harta cheilor dar şi atenţionări privind sălbăticiunile. O casetă de lemn prezenta un craniu de urs.

Am păşit voiniceşte pe cărare, am mers ce-am mers, nu prea mult până ce am întâlnit o porţiune a potecii pe care fusese o alunecare de teren cu pietriş instabil şi bolovani prăvăliţi pe cărare. Nu erau mai mult de 6-7 m dar când am pus adidasul pe prima piatră am văzut că se clatină aşa că stânga împrejur! Nu de alta dar am trecut cu genunchii prin două operaţii grele, nu-mi mai trebuiau altele nici ca suferinţă, nici ca cheltuială. Cred că bolovanii nu s-au prăvălit de ieri, de azi aşa că e pur şi simplu neglijenţă a celor care administrează rezervaţia. E adevărat că voi cei tineri puteaţi trece fără probleme dar noi ăştilalţi ce să facem, să stăm acasă? Am rămas cu câteva poze ca să-mi arăt că amfostacolo.

-Cascada Putnei.

După ce Tişiţa se varsă în râul Putna, aceasta cu un debit sporit se strecoară printr-o vale îngustă şi adâncă săpată în roci bazaltice. Cascada, declarată monument al naturii în 1973, are o înălţime de 10 m şi o lungime de 80m. Nici aici nu ne-am uşurat de taxa de vizitare de 2 lei pentru că n-am avut cui s-o dăm.

Am coborât vreo sută, o sută şi ceva de trepte de piatră de înălţime moderată cu câte una mai lată pentru odihnă, balustrada era solidă aşa că am trecut cu brio examenul scării. Pe măsură ce ne apropiam de cascadă zgomotul apei devenea din ce în în ce mai asurzitor aşa că în apropierea ei, nu se mai auzea om cu oamă. Din păcate, ca impresie vizuală înafară de peretele de rocă, fiind secetă, învolburarea cascadei se întindea numai pe câţiva metri lăţime. Dacă veneam cu două-trei zile mai târziu ar fi început ploile dar ce m-aşi fi făcut cu restul obiectivelor de văzut?

Ideal este s-o vizitezi în prima zi însorită după o perioadă ploioasă, atunci când cascada îşi desfăşoară pletele înspumate pe câţiva zeci de metri lăţime. Nu e voie de coborât până jos la cascada care se termină cu un lac verzui din cauza accidentelor produse dar locul amenajat pentru belvedere este foarte bine ales.

În zona Lepşa, Alecu Ruso, exilat la Soveja a cules în 1847 capodopera populară Mioriţa, considerată cea mai frumoasă epopee pastorală din lume. Primele două versuri definesc frumuseţea acestor locuri binecuvântate:

Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale, Trei turme de miei, Cu trei ciobănei. ….

WEB, dacă se poate Mioriţa interpretată de Tudor Gheorghe. https://www.youtube.com/watch?v=HICicvNUbUo

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 1986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI