2.400 de ani într-o oră

TIPĂREȘTE

Niciun sejur pe insula Rhodos nu poate fi complet fără o vizită în capitala sa, o peninsulă cu așezare colinară superbă, scăldată deopotrivă de Mediterana și de Marea Egee, și atât de încărcată de istorie, încât fiecare piatră pare a spune o poveste.

Pornim așadar la drum într-o frumoasă dimineață de septembrie, străbătând cât ai clipi din ochi pe șoseaua Rodou Lindou cei cca. 14 km care despart Faliraki de Rhodos Town, și pătrundem în oraș. Primul „obiectiv” de care dăm cu ochii, pe strada Venetokleon, în umbra vechilor ziduri medievale, e o piață volantă unde se comercializează pește, legume, fructe, haine și tot felul de nimicuri.

Evident, zona e temporar închisă circulației, așa că ne întoarcem și încercăm să dibuim o cale de acces prin labirintul de străduțe cu case și bloculețe elegante pentru a ajunge la mare. Și într-un final reușim.

Ne prelingem pe mal, începem să întrezărim zidurile medievale și unul din cele trei porturi ale orașului - Kolona, după care admirăm Portul Mandraki, cândva cel mai important din Orașul Vechi datorită poziției adăpostite în golf, acum loc de acostare pentru ambarcațiuni private dar și pentru cele care îi duc pe excursioniști spre Lindos ori spre insula Symi. La întoarcere vom putea vedea mai bine cele trei mori de vânt din port, un punct de atracție pentru orice fotograf.

În capătul cheului e Fortăreața Agios Nikolaos, datând de pe vremea Ioaniților, cu farul aflat și astăzi în uz. Se spune că în apropierea fortului s-ar fi aflat celebra statuie a Colosului din Rhodos vezi impresii, însă descoperirile arheologice nu confirmă legenda. Locul este marcat acum de două coloane având în vârfuri statuia unui cerb, respectiv a unei ciute.

Încet-încet ne apropiem de spectaculoasa Porta Marina, flancată de două turnuri mari, rotunde, parte a sistemului de fortificații ridicate de Ioaniți. Datează din 1478, din vremea Marelui Maestru al Ordinului Pierre d’Aubusson, și asemănarea nu e deloc întâmplătoare cu portalul principal de la intrarea în mica localitate Villeneuve-les-Avignon, o anexă a celebrului Avignon care a servit drept reședința cardinalilor în secolul al XIV-lea în perioada antipapilor vezi impresii.

Printr-un noroc chior, găsim un loc de parcare (gratuit!) chiar vizavi de poartă, la intrarea în port. Și după ce lăsăm mașina închiriată acolo, avem parte de o altă surpriză nemaipomenit de plăcută: un bus hop-on hop-off e staționat în fața Porții Marine, ca și cum taman pe noi ne aștepta. Nu e frumos să refuzi, așa că ne îmbarcăm rapid, pregătiți să explorăm Rhodos Town de la înălțimea etajului.

Întâmplător am nimerit un bus roșu al companiei Sais Travel saistravel.gr/hop-on-hop-off, dar în oraș operează și busuri turistice galbene rhodescitytour.com. Traseul de cca. o oră este identic, la fel și prețul (12 euro/persoană), însă dacă se coboară la una din cele 12 stații, nu se poate face „transbordarea” de pe pe o linie pe alta: va trebui să așteptați următorul bus al firmei de la care ați luat biletul. Ambele firme asigură audioghid în 10 limbi iar explicațiile sunt foarte amănunțite. O altă variantă de vizitare este „little red train” (kiki-car), la care prețul este mai mic - 7 euro.

Traseul busului turistic ne dă ocazia să cunoaștem Rhodosul antic și pe cel modern, lăsând parțial deoparte cetatea medievală, zonă pietonală, pe care o vom explora pe jos. În plus, scăpăm de corvoada strecurării cu mașina pe străzile înguste cu sensuri unice iar Adrian se poate relaxa și el, fără a avea grija șofatului.

Pentru început traversăm o zonă rezidențială încântătoare, cu străzi înecate în bougainvillea și bloculețe albe cu 2-3 etaje, tipic grecești. Trecem de Stadionul Diagoras, ce poartă (la fel ca aeroportul internațional al insulei) numele celebrului atlet originar din Ialyssos care în secolul al V-lea î. Hr. a repurtat numeroase victorii la mari întreceri sportive, inclusiv la Jocurile Olimpice, fiind întrecut în faimă doar de fiii și nepoții săi.

Continuăm să traversăm orașul de la est la vest pe lângă un parc în spatele căruia se înalță zidurile medievale crenelate ale Orașului Vechi și după câteva minute ajungem la Poarta Agios Athanasios, cea prin care sultanul Suleiman a intrat în Rhdos în 1523, după care a poruncit să fie închisă. Abia patru secole mai târziu a fost redeschisă de italieni, care au redenumit-o Agios Frangiskos, după Biserica Sfântului Francisc, catedrala catolică a Arhidiocezei Rhodosului, construită între 1936-1939 în imediata apropiere a porții. În fața ei se înalță statuia Sfântului Francisc din Assisi, despre a cărui viață am povestit pe larg într-un review mai vechi vezi impresii.

Lăsând în urmă clădirile moderne, începem să urcăm pe o șosea șerpuită și curând ajungem la Monte Smith, după numele lui Sir Sidney Smith, amiralul britanic care a stabilit aici, pe culmea de 110 m, cea mai înaltă din Rhodos Town, un punct de observație în timpul Războaielor Napoleoniene. Ne aflăm în vestul orașului, în zona în care se păstrează vestigiile antice ale Rhodosului, cele mai vechi mărturii ale istoriei sale de 2.400 de ani: stadionul, teatrul și Templul lui Apollo, construite la puțin timp de la întemeierea orașului în 408 î. Hr.

Lucrările de excavație au fost începute de italieni imediat după cucerirea insulei în 1912 și, din motive pe care nu am reușit să le elucidez, nu au fost finalizate nici până în ziua de azi: Templul lui Apollo, stând singuratic în mijlocul unei porțiuni mari de pământ roșiatic, este și acum înconjurat de schele.

După cuvenita pauză de cinci minute pentru fotografiere, ne îndreptăm spre strada Ialisou, și pe țărmul vestic al insulei, cel al năbădăioasei Egee, avem ocazia să admirăm două panorame spectaculoase: în dreapta orașul Rhodos, iar în stânga stațiunea Ialyssos.

Facem o trecere bruscă de la antichitate la contemporaneitate odată cu plajele ce se succed, mărginite de hoteluri mari cu piscine unde bănuiesc că britanicii își fac veacul cu câte un pahar de gin în mână. Înțeleg că pe partea aceasta vestică a insulei plaja, altminteri bine organizată, e cu pietricele, în timp ce pe partea estică, la Elli Beach, e nisipoasă iar intrarea în apă ceva mai lină.

În Piața Psaropoula, cât așteptăm la semafor, am timp să fac poze statuii lui Diagoras, purtat pe brațe de doi din fiii săi, după care drumul ne poartă pe țărmul mediteranean, către așa-numitul New Town, a cărui existență se datorează în mare măsură cuceritorilor italieni ai insulei.

Cei treizeci de ani de ocupație străină au adus multe restricții pentru greci, dar au însemnat și înființarea de noi așezări rurale, amenajarea de centre balneare, excavarea siturilor antice, restaurarea clădirilor medievale, sistematizarea orașului Rhodos și construirea de șosele, școli, spitale, poduri, biserici, instituții culturale și a unor impunătoare clădiri administrative într-un stil eclectic cu elemente bizantine, venețiene, renascentiste, otomane și locale, pentru ca după preluarea puterii de către Mussolini să predomine așa-numitul stil fascist raționalist.

Iată câteva exemple de edificii ridicate de italieni în Rhodos Town pe lângă care am trecut cu hop-on hop-off-ul: Cazinoul (Grande Albergo delle Rose) , inaugurat în 1927; Palazzo del Governatore (1927), în stil venețian, care adăpostește azi Prefectura Egeii de Sud; Acvariul în stil Art Déco (1934-1935); Palazzo del Giustiza Rodi (Tribunalul); Teatrul Municipal (fost Puccini, 1937); Biserica Evangelismos, cu hramul Bunei Vestiri (1925); Primăria, Poșta.

Poate că nu toate aceste clădiri corespund gusturilor actuale, poate că unele din ele sunt prea sobre și greoaie, însă un lucru rămâne de netăgăduit: italienii sunt cei care au făcut din insula Rhodos o destinație turistică ce atrăgea în perioada interbelică protipendada romană și nu numai.

Italienii și-au concentrat eforturile asupra părții de nord a Orașului Nou - Neohori - și probabil că cea mai notabilă realizare a lor este Foro Italico, cu Nea Agora, o construcție Art Déco cu influențe arabe ridicată pe locul vechiului bazar. În jurul acestei clădiri elegante se înșiră cafenele umbrite de copaci înalți unde localncii și vizitatorii deopotrivă se relaxează privind visători marea și vasele ancorate la țărm.

Drumul înapoi spre Porta Marina ne poartă pe malul Mediteranei, de-a lungul fortificațiilor estice ale Orașului Vechi. Avem astfel ocazia de a vedea Poarta Libertății (Pyli Eleftherias), datând din secolul al XIII-lea, străjuită inițial de două turnuri distruse de otomani în 1910 și refăcută și lărgită de italieni pentru a permite accesul automobilelor între porturile Kolona și Mandraki. Astăzi este poarta cea mai folosită de vizitatori pentru a intra în Orașul Vechi.

În imediata sa apropiere, Casa Guvernatorului otoman Hasan Bey de la începutul secolului al XVI-lea pare a nu face notă discordantă cu ruinele din Templul Afroditei din veacul al III-lea î. Hr. Iar la numai câteva zeci de metri distanță, Poarta Arnaldou, situată în colțul sud-estic al Pieței Muzeului, a făcut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea, legătura dintre port și centrul rezidențial al Ioaniților, fiind utilizată cu precădere de cavalerii novici (Filii Arnaldi).

Vestigii antice, ziduri și porți medievale, clădiri datând din perioada ocupațiilor otomană și italiană, cartiere rezidențiale noi, hoteluri elegante și plaje frumos amenajate - în numai o oră, busul turistic ne-a purtat prin istoria tumultuoasă de 2400 de ani a fascinantului Rhodos Town. Și n-am văzut decât o parte din el, prea puțin poate, dar îndeajuns pentru a păstra în memorie imaginea unui loc căruia Dumnezeu i-a dăruit frumusețea naturală a mării și golfurilor iar oamenii i-au adăugat măreție.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Așezare peninsulară spectaculoasă, încadrată de Marea Mediterană la est și de Marea Egee la vest.

O îmbinare fascinantă de istorie antică, medievală și modernă pe fundalul unor superbe panorame marine.

---

VIZUALIZĂRI: 1729 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI