ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.01.2011
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: craiova
ÎNSCRIS: 16.04.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 7 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Statiunea nostra de suflet

TIPĂREȘTE

Sunt mai bine de 15 ani de cand venim la Olanesti. In parte pentru ca e relativ aproape de Craiova, pentru cura de ape, pentru ca e ieftin si pentru ca e frumos.

Am vazut asadar cum an de an statiunea s-a modernizat, au aparut multe hoteluri noi si terase. Au fost refacute aleile principale, parculetul din centru, drumul catre izvoare, pana la izvorul 24.

Cu exceptia anului 2009 in care am stat la Parang (va voi povesti despre hotel in alt rw), in fiecare an alegem varianta cazarii la pensiuni particulare.

Pentru cei care vin pentru prima data in Olanesti as vrea sa le trasez cateva repere care merita bifate.

Biserica lui Horea, o bisericuta mica din lemn, cu arhitectura tipic maramuresana, adusa din Albac, din Apuseni careia Octavian Goga i-a inchinat celebra poezie "Bisericuta din Albac", poezie care este expusa chiar la intrarea in lacasul de cult.

Nu departe de statiune, se afla cele trei schituri Iezer, Pahomie si Patrunsa. Se poate ajunge cu masina pana la Iezer si apoi pana la Pahomie pe Valea Cheii, drumul este destul de greu dar peisajul merita orice efort. De la Pahomie pana la Patrunsa recomand drumul pe jos.

Pentru cei carora le plac drumetiile, de la Grupul de Izvoare din Olanesti se poate ajunge la Schitul Brad, drumul are cca 7km, recomandabil de facut pe jos. Veti ajunge la un moment dat in satul Tisa, apoi Gurguiata, locuri parca uitate de lume. Cu case vechi, oameni la fel de vechi, "ai muntelui", rupti de realitatea cotidiana, unde parca timpul a stat in loc.

Tot in categoria manastiri nu pot sa nu amintesc de Frasinei. Drumul spre Frasinei din Olanesti este relativ usor, tot peste munte, relativ usor de facut in maxim 3 ore de mers lejer si cu popasuri. Noi mergeam in grup mare, cu copii si varstnici deopotriva. Si acest traseu merita osteneala, peisajul este de vis.

Din Olanesti in maxim 30 de minute de urcat, mai sus de Biserica lui Horea, se afla Piatra Scrisa. Asa cum ii spune si numele, aceasta nu este altceva decat o stanca imensa, pe care de-a lungul timpului turistii si-au scris care cum au putut numele. De aici, de sus, privelistea e superba. Merita vazuta!

In Olanesti posibilitatile de recreere si relaxare sunt multiple.

Pentru cei care vin cu copii sunt doua parculete in statiune, unul vis-a-vis de Hotel Parang si altul in centrul statiunii, ultimul renovat recent, cu spatiu de joaca cu topogane, leagane si balansoare, cu banci si mese speciale de sah si table.

La terasele de pe aleea ce merge catre grupul de izvoare puteti manca ieftin si bine. O patiserie cu produse grozave se afla chiar vis-a-vis de Bazar.

S-a renovat recent o piscina cu apa termala sulfuroasa in zona centrala. Desi apa miroase nu tocmai placut, are nenumarate recomandari terapeutice.

Spre izvorul 24 gasiti pe partea dreapta o cascada superba pe care o puteti admira de pe un pod de lemn, renovat si acesta in ultimii ani.

Izvoarele statiunii trateaza cu succes multe afectiuni, dintre care le-as aminti pe cele renale sau hepatice, probate pe propria piele de ani buni. Un aspect negativ pe care as dori sa il punctez este ca de aproximativ 2-3 ani accesul la aceste izvoare se face contra cost. Nu mi se pare normal, deoarece la grupurile de izvoare nu s-au facut investitii, renovari speciale. Au fost concesionate si s-au pus niste bariere care ingradesc accesul. Nu as vrea sa polemizez prea mult pe acest subiect, intrucat a mai fost dezbatut si de altii aici pe site.

Vara, aproape de cascada, cei care vor sa prinda un pic de bronz de munte pot face plaja pe o portiune de pajiste amenajata ad-hoc.

Pe aleea ce duce catre izvoare intalnesti diversi vanzatori ambulanti care vand aproape orice. In fiecare an in care venim la Olanesti noi ne aprovizionam cu miere si cu fel de fel de alte produse apicole, de foarte buna calitate. Mie personal imi place foarte mult mierea din mana de brad, neagra la culoare si foarte aromata.

Un alt obiectiv pe care il pot aminti este vila familiei Ceausescu aflata undeva la intrarea in statiune. Eu am vizitat-o ce-i drept cu mai mult timp in urma dar am inteles ca acum se si inchiriaza. Nu stiu insa daca informatia este si veridica.

Posibilitatile de cazare in Olanesti sunt foarte multe. Hotelurile sunt dragute, unele au si facilitati de spa, cu multiple tratamente corporale, de intretinere si bineinteles pentru tratarea de diverse afectiuni.

Exista deasemenea varianta pensiunilor, a particularilor care ofera conditii din ce in ce mai bune an de an.

Revenim in fiecare an aici pentru ca este statiunea mea de suflet, statiunea copilariei mele unde acum imi duc si eu cu drag si nostalgie fetita. Chiar daca in cursul anului vizitam si alte tari, sau alte locuri din Romania, ne rezervam cateva zile special pentru Olanesti.


[fb]
---
Trimis de a_raluk in 20.01.11 21:42:06
Validat / Publicat: 20.01.11 22:44:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE OLĂNEȘTI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5391 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (a_raluk); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Imagine de la cascada, vazuta de pe pod
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6750 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

ionescunic
[21.01.11 07:49:35]
»

Incearca totusi sa pui si poze nu ne lasa asa fara macar cateva instantanee!

anadragusin
[21.01.11 16:41:27]
»

Un review foarte bun, o comparatie intre trecut si prezent. Felicitari pt. asta. Am fost si eu de cateva ori in statiune, acum ceva ani. La bazinul acela cu apa sulfuroasa din centrul statiunii am intrat si eu o data pentru putin timp si arata ingrozitor asa ca ma bucur ca s-a renovat. Pacat ca s-a pus taxa pe ceva ce vine de la mama natura, pe izvoare. De, asa este la noi in tara...

Felicitari inca o data pentru review si chiar, vorba lui ionescunic, poate pui si niste poze.

petrus95
[22.01.11 14:54:07]
»

un loc de tinut minte pentru viitoarele iesiri. vreau sa ajung sa fac anul asta un sejur de o saptamana in nordul olteniei si cred ca pot sta si aici vreo doua zile.

daca erau si ceva fotografii era f. util/f. bun asa este doar util/bun.

a_ralukAUTOR REVIEW
[22.01.11 16:48:40]
»

M-am conformat. Am atasat si ceva poze.

Neaparat sa ajungeti si la Olanesti, va puteti caza aici si vizita toata zona Valcea, nu numai aceasta statiune.

petrus95
[23.01.11 12:07:21]
»

multumesc pentru imagini! podul acela peste caderea de apa arata destul de infricosator pentru nevasta-mea

ma compensez cu punctele la urmatorul review!

o sa incerc sa incerc sa te contactez personal inainte de plecare pentru niste ponturi de cazare. multumesc inca o data.

gigioc
[24.05.11 13:27:15]
»

ar trebui cu totii sa boicotam olanestiul!!!

este inadmisibil ce a facut gasca de hoti a mariei tudor.

Pentru o sesiune de tratament incaseaza 150 de lei pe apa, 300 ml/ zi, apa care in mod normal curge in raul olanesti.

Izvoarele sunt captate de ceasca, nu s a renovat nimic. doar au pus o ghereta la poarta si incaseaza bani.

Tipic romaneesc, nesmitirea si bataia de joc nu are limita.

Si majoritatea celor care se bucura de apele minerale sunt pensionarii, deja batuti de soarta.

Traiesc cu speranta ca apele minerale vor seca si iahturile pe care se lafaie hotii din banii nostrii se vor scufunda cu ei cu tot.

loreda
[30.03.13 22:05:13]
»

buna!

Ne puteti recomanda o cazare buna la un hotel? Cum mergeti de 15 ani in Olanesti daca aveti varsta intre 20-30 ani?

Multumesc.

Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[30.03.13 23:17:41]
»

@loreda: Vă recomand cazarea la Iulia Star, o pensiune nouă, construită cu fonduri europene, deschisă la începutul verii trecute. Condiţiile de cazare sunt foarte bune-camere spaţioase, elegante, minibar, aer condiţionat, LCD, halate de baie şi prosoape impecabile, balcon mare cu vedere spre staţiune. Parcarea este suficient de mare şi păzită, există sală de fitness, un mic loc de joacă pentru copii, grătar.

Din păcate micul dejun nu este inclus în preţul camerei care era-cred că mai este şi acum - 140 lei pe noapte. Se poate mânca, la preţuri rezonabile, la restaurantul pensiunii.

Mi-au plăcut în mod deosebit amplasarea la marginea staţiunii, aproape în pădure şi grădina pensiunii străbătută de un pârâu, un minunat loc de relaxare în zilele călduroase.

Liniştea, condiţiile excelente de cazare, amabilitatea personalului ne-au făcut să ne simţim foarte bine şi am avut curaj să recomandăm pensiunea şi altor persoane...

Vacanţe plăcute vă doresc!

loreda
[30.03.13 23:21:56]
»

multumesc, frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
a_raluk, anadragusin, Floria, gigioc, loreda, petrus95
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Olănești și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058418989181519 sec
    ecranul dvs: 1 x 1