Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! Partea V-a. ”Norwich 12” - episodul 2

TIPĂREȘTE

În episodul anterior am descris două din cele mai importante obiective (Castelul Norwich și Catedrala Norwich) cuprinse în programul ”Norwich 12”. Celelalte, poate cu excepția Catedralei Catolice (The Cathedral of St John the Baptist (1884-1910) ), după părerea mea, nu mai au o așa mare amploare, și nici un interes turistic deosebit. Păstrând ordinea cronologică a construirii lor, acestea sunt:

The Great Hospital (1249) este amplasat la est de Catedrala Norwich, pe strada Bishopgate. Plecând de la Catedrală, zăresc întâmplător un turn ce pare a fi turlă de biserică anglicană. Găsesc drumul către el, dar ce se află aici îmi ridică ceva semne de întrebare. Turnul străjuiește o curte, mărginită de un careu ce clădiri cu un etaj, placate în cărămidă roșie. Aici mă întâlnesc cu „dragonul din spatele gratiilor” a cărui fotografie am prezentat-o în partea treia a prezentului serial. Iar turnul nu pare a fi turlă de biserică. Totul se lămurește când găsesc pe gard lista obiectivelor din ”Norwich 12” și explicația unde mă aflu. Alăturat turnului se mai află o clădire cu aspect medieval, și, aveam să aflu ulterior, în spatele ei mai sun alte clădiri, care nu sunt vizibile din stradă.

Spitalul a fost înființat în 1249 de episcopul Walter de Suffield, și de atunci a funcționat, fără întrerupere, ca instituție socială. A fost unul din cele 10 spitale ce au funcționat în Marea Britanie în Evul Mediu. În prezent adăpostește un cămin de bătrâni. Nu am idee dacă se poate vizita ceva.

The Halls – St. Andrew's and Blackfriars' (1307-1470) sunt amplasate în apropiere de strada St. Andrew, peste drum de biserica aceluiași sfânt. Inițial am crezut că depind de biserică. Deși am trecut de mai multe ori pe lângă ele, nu m-a împins niciodată curiozitatea să intru înăuntru. Ca atare nu am foarte multe date despre ele. Știu că sunt două hale, care, din 1538 au intrat într-un circuit de folosință comună, putând fi închiriate atât pentru evenimente publice, cât și private. De câțiva ani aici se organizează, cândva la sfârșit de octombrie, un fel de ”Oktoberfest local”, festivalul anual al berii.

The Guildhall (1407-1424) este vechea primărie a orașului. Amplasată pe latura nordică a pieței din fața actualei primării, nu atrage cu nimic atenția, și nu cred că este vizitabilă. Pare totuși a fi considerată un monument de arhitectură medievală, încercând să ilustreze importanța orașului în cadrul regatului în acea perioadă. Deși nu este foarte mare ca dimensiuni, este surprinzător cum a reușit până în 1938 să acopere toate funcțiunile unei primării, inclusiv biroul șerifului cu arest cu tot. Azi aparține de municipalitate, iar o porțiune din parter este închiriată unor spații comerciale. Nu am știut că se poate vizita, am aflat ulterior că aceasta este posibil, însă numai în zilele de vineri.

Dragon Hall (1427-1430) a fost de la început unul din obiectivele mele turistice în această vizită. Știam de existența lui încă de la vizita din 2010, dar atunci nu era vizitabil pe timp de iarnă. Clădirea, amplasată pe actuala King Street nr. 115 – 123, a fost inițial construită ca spațiu comercial și locuință de unul din negustorii de vază ai timpului. Și-a păstrat această destinație până la începutul secolului al XX-lea, când a intrat în circuitul turistic. În ultimii ani era folosită și pentru conferințe, evenimente culturale, și chiar nunți. Tot aici s-au organizat câteva festivaluri ale berii ce au încercat să facă concurență festivalului de la ”The Halls”. Dar, fiind în Norwich și încercând să aflu pe internet orarul de vizitare, am o surpriză de proporții: ”Dragon Hall” nu mai poate fi vizitată. A fost preluată de un fel de ”Uniunea Scriitorilor” de pe plan local, și închisă pentru public. Parcă nu îmi vine a crede, și sacrific o oră pentru un drum până acolo. Dar, într-adevăr, totul este închis, iar într-o fereastră este un afiș cu ”Writers' Centre Norwich”. Nu îmi rămâne decât să fac câteva fotografii din exterior.

The Assembly House (1754-1755) , amplasat pe Theatre Street, în imediata vecinătate a lui ”Theatre Royal”, a fost gândit de la început ca un loc de întâlnire și distracție pentru mica nobilime locală. Ansamblul a fost construit pe un loc încărcat de istorie. Începând de pe la 1250, aici au fost, pe rând, un spital, un colegiu de maici, o capelă, sau o locuință privată. Astăzi, un ansamblu de corpuri de clădiri, cu o formă destul de ciudată în plan, cuprinde mai multe săli ce pot fi folosite pentru recepții, conferințe, sau evenimente culturale. Aici am asistat la concertul de coruri despre care am povestit în partea III-a. În paralel cu concertul nostru, într-o sală alăturată avea loc o petrecere de nuntă. Foarte interesant mi s-a părut, pe unul din holuri, un panou ce indică unde mai este prezent în lume numele Norwich sau Norfolk. Panoul nu era chiar foarte mic.

St James Mill (1836-1839) este o clădire industrială, amplasată pe malul stâng al râului Wensum, imediat aval de Whitefriars Bridge. A fost construită pe locul unei foste mănăstiri a Carmelitelor (”White Friars”) din secolul al XIII-lea, din care astăzi se mai păstrează numai un mic fragment la piciorul podului. Este o clădire lungă și înaltă, placată cu cărămidă roșie, care, după mine, nu prea seamănă a moară, și este și destul de urâtă. Din 1903 aparține Concernului Jarolds, cel cu magazinul menționat în partea III-a, astăzi fiind sediul birourilor acestuia. Într-un colț, la parter, este și ”John Jarold Printing Museum”, despre care am vorbit în partea a II-a. Fiind o clădire de birouri, cu excepția muzeului, nu este deschisă publicului.

The Cathedral of St John the Baptist (1884-1910) este cunoscută pe plan local și sub numele de Catedrala Catolică. Eu o consider a treia ca importanță în lista celor 12. O mică expoziție pe unul din culoarele interioare îmi prezintă cât de mult au fost persecutați catolicii în Marea Britanie după Henry al VIII-lea. Și totuși, iată că acum au o catedrală. Este drept însă că de o dată relativ recentă. Totuși, arhitectura, materialele de construcție, și finisajele, încearcă să te convingă de o vechime ceva mai mare a construcției. A fost construită la inițiativa și cu fondurile lui Henry Fitzalan-Howard, al 15-lea Duce de Norfolk. Este amplasată pe Earlham Road, imediat înainte de Plantation Garden (vezi partea II-a). În 1976 a fost ridicată la rangul de Catedrală, devenind sediul primului ”Episcop de East Anglia”.

Intrarea în biserică se poate face fie prin poarta oficială, pe fațada vestică, fie prin un acces de zi cu zi, din colțul nord – vestic, pe latura nordică. La data vizitei mele, poarta oficială era deschisă, fiind în derulare mai multe evenimente. Nu se solicită o taxă de vizitare, dar doamna care m-a întâmpinat la intrare îmi propune foarte insistent să îmi încep vizita prin a bea o cafea la cafe-barul din incintă. Mă văd obligat să mă conformez. Cu această ocazie dau nas în nas cu un altul din cei 84 de dragoni ce împânzeau orașul. În catedrală este permis fotografiatul și filmatul, fără taxe, dar fără a folosi surse suplimentare de lumină. Aflu aceasta abia după ce fac prima fotografie cu blitzul.

Aleg în a parcurge catedrala în sensul acelor de ceasornic. Intrând pe accesul normal, imediat în dreapta acestuia este o capelă cu numele ”Baptistry”. Am inițial senzația că este ceva legat de momentul botezului, dar este într-un întuneric total, și nu văd nimic. În necunoștință de cauză, fac singura fotografie cu blitzul. Rezultă o surpriză, și faptul că nu înțeleg despre ce este vorba (vezi foto nr. 21).

Imediat pe partea cealaltă a intrării, într-o mică nișă, este adăpostită o copie a icoanei ”Black Madonna” din Mănăstirea Jasna Gora din orașul Czestochowa, Polonia, pe care o văzusem cu ocazia excursiei din țările nordice din 2012. Copia este însă ceva mai mică decât originalul. Remarc cu această ocazie că, probabil, cea mai mare comunitate catolică din Norwich este de origine poloneză, mai multe anunțuri în biserică, inclusiv orarul slujbelor, fiind și în această limbă.

Continuând traseul, remarc pe fiecare stâlp o imagine pe care o leg imediat de ”Drumul Crucii”. Partea proastă este că din acest punct de vedere nu am ales bine traseul. Începutul drumului este lângă altar, pe partea cealaltă a navei, iar eu sunt aici la scenele finale.

Ajungând în transeptul nordic, regăsesc aici o machetă la scară redusă a catedralei. Trebuie să recunosc că aceasta este a doua mea vizită aici, la vizita mea anterioară, în urmă cu peste 5 ani, macheta fiind luminată. O absidă în această zonă adăpostește o capelă a Sfintei Maria. Continuând traseul, în stânga altarului se găsește ”Unity Chapel”. Aceasta se dorește a fi un imbold și un simbol al bunelor relații dintre toate bisericile creștine din oraș. Exact în spatele altarului, o altă capelă este închinată ”Sfinților din East Anglia”. Trei picturi, relativ noi, îi prezintă pe Sfântul Felix, Sfântul Etheldreda, și Sfântul Edmund. Deasupra lor, un ansamblu de trei vitralii reprezintă ”Sfânta Treime”. De la stânga la dreapta sunt Dumnezeu tatăl, Isus Christos, fiul, și Sfântul Duh. Imediat în dreapta altarului este ”Capela Binecuvântării”, destinată rugăciunilor și reflecțiilor. La intrarea în transeptul nordic este orga, iar în spatele ei este o ”Capelă a Memoriei”, dedicată celor ce nu mai sunt printre noi, precum și trei cabine de confesiuni.

Undeva în fața altarului, pe partea stângă, încadrat între alte două fotolii mai mici, se află fotoliul episcopului. Aflu că numele acestuia în latină este ”Catedra”. Problema nu este că acesta îmi aduce aminte de un obiect de mobilier care m-a însoțit în toți anii de școală, ci faptul că, de la acesta provine și rangul bisericii: ”Catedrală”.

Deși am mai vizitat odată catedrala în 2010, la acea etapă, fiind iarna, nu era permisă urcarea în turnul bisericii. Principalul scop al noii mele vizite era urcatul în turn. Ca atare, data și ora vizitei au fost coordonate cu programul de vizitare a turnului comunicat pe site-ul catedralei. La momentul vizitei mele, aceasta însemna ora 13.00. Ca urmare, cu 10 minute înainte mă prezint în zona indicată ca punct de întâlnire. Mai sunt prezente încă 8 – 9 persoane, inclusiv vreo 3 copii de scoală primară. Aceștia nu au constituit o problemă, s-au comportat excepțional. La sfârșitul turului aveam să aflu că jumătate din membrii grupului, inclusiv copii, erau din Polonia. Taxa de vizitare a turnului este de 5 lire.

Drumul spre turn începe prin o ușă pe latura vestică a bisericii, urmată de o scară în spirală care conduce până la un balcon amplasat deasupra intrării oficiale. Fără prea multe cunoștințe în domeniu, consider că acesta este „balconul corului”. Lăsând aici toate bagajele suplimentare, ne continuăm drumul pe scara în spirală, până undeva deasupra plafonului navei. Aici, pe o podină de lemn, în lungul navei, mergem până lângă turnul aflat la intersecția navei cu transeptul. Pentru câțiva pași ieșim pe un balcon perimetral pe interiorul turnului, și apoi ne continuăm ascensiunea spre vârf. Ajunși sus, suntem practic la baza unui con cu o pantă destul de mică care acoperă întreaga suprafață a turnului. Întreaga suprafață a conului poate fi călcată cu piciorul. Avantajul întregului urcuș este o imagine panoramică asupra orașului. Sunt ușor de identificat principalele obiective turistice ale orașului: Catedrala, Primăria, Castelul, Forumul, și altele. Identific chiar și dealul de pe care am văzut focurile de artificii, cu ocazia zilelor orașului. Ghidul ne mai prezintă și alte obiective vizibile de aici, pentru care nu am mai avut timp pe perioada sejurului meu. Între acestea ar fi și închisoarea, mutată spre marginea orașului atunci când vechiul sediu a fost demolat pentru construcția acestei Catedrale Catolice. Se pare că cel mai interesant lucru la această închisoare este restaurantul, deschis pentru public, unde absolut toate activitățile sunt prestate de deținuți.

Coborând pe drumul de întoarcere, când ajungem la balconul de la baza turnului, descoperim că a început ceremonia unei nunți planificate anterior. Ca un făcut, ușile metalice ce închideau traseul nostru, scârțâie îngrozitor. Sper să nu fi deranjat slujba religioasă. Ies din catedrală în curtea din dreptul cafenelei și caut cel mai bun unghi de a mai fotografia odată construcția. Rezultă fotografia P16.

Surrey House (1900-1912) a fost construită de la început ca sediul companiei de asigurări ”Norwich Union Life Assurance Company”. Ulterior, aceasta și-a schimbat denumirea în ”Aviva”. Clădirea este amplasată în Surrey Street nr. 8. Arhitectura clădirii nu prea seamănă cu cea a imobilelor tradiționale din Norwich. Parcă mai curând este un palat boieresc de la noi, de pe Calea Victoriei, sau o încercare timidă de a imita un templu grec. În două alveole din fațada principală, stânga și dreapta intrării sunt statuile a două personalități, care în secolele trecute au avut o contribuție la dezvoltarea societății de asigurări.

O legendă pe plan local spune că marmura folosită la construcția clădirii a fost donată societății de asigurări de un armator asigurat la ei, care a primit o despăgubire considerabilă pentru pierderea unei nave. Legenda nu este confirmată de site-urile cu trimitere la această clădire, varianta oficială fiind că s-a folosit marmura rămasă disponibilă după construcția Catedralei Westminster, procurată la un preț promoțional.

Se pare că cea mai frumoasă încăpere este Marble Hall, la construcția căreia s-au folosit șapte feluri de marmură. Unele site-uri de pe internet spun că această sală se poate vizita, în timpul orelor de program, în condițiile unei programări anterioare. Restul clădirii, fiind birouri, nu sunt accesibile publicului. Nu am avut această informație la data vizitei mele și, ca atare, deocamdată nu o pot confirma.

City Hall (1936-1938) a apărut ca necesar pe la începutul secolului al XX-lea, când The Guildhall a început să nu mai facă față. Realizarea acesteia a fost scoasă la licitație, Primăria a fost inaugurată în octombrie 1938, în prezența Regelui George al VI-lea, prilejuind cea mai mare manifestare populară de până atunci. Clădirea este considerată una din cele mai frumoase clădiri oficiale construite în Marea Britanie în perioada interbelică. Ea cumulează și mai multe recorduri. Turnul Primăriei este echipat cu cel mai mare ceas cu clopot din Marea Britanie, iar acesta are cea mai profundă tonalitate din toată zona East Anglia. Totodată, pe fațada principală, Primăria are cel mai lung balcon (111 m) al unei clădiri oficiale din Marea Britanie.

Intrarea în Primărie se face prin trei uși masive. Acestea sunt placate cu 18 plăci de aramă pe care sun incrustate scene din istoria orașului. Pe treptele de la intrare, de o parte și de alta a ușilor sunt statuile s doi lei, sculptați în bronz.

Până în urmă cu ceva timp se organiza vizitarea Primăriei, cu tururi ghidate, inclusiv cu urcarea în turn, pentru a admira priveliștea asupra orașului. În ultima perioadă s-a renunțat la organizarea acestor vizite, explicația pe care am primit-o de la un ”Birou de informare a turiștilor” din Forum fiind foarte simpatică: ”Costa prea mult Primăria să plătească taxele de asigurare a turiștilor care urcau în turn! ”

În prezent se poate vizita doar holul de la intrare, unde însă imediat te ia în primire un „cerber”: ”Ce doriți? ” Partea interesantă de aici este peretele de fundal, unde sunt înscriși toți primarii orașului din întreaga istorie a sa.

În fața Primăriei, între aceasta și ”Norwich Market” (vezi partea II-a), sunt și un monument și o alee dedicate eroilor locali din cele două războaie mondiale. Cu ceva mai mult spațiu verde decât zonele din jur și câteva bănci, pare a fi un spațiu de odihnă și reculegere.

The Forum (1999-2001) este ultima clădire inclusă în lista celor 12. Cu o arhitectură foarte modernă, departe de arhitectura tradițională a orașului, are o întreagă fațadă principală din metal și sticlă, și un acoperiș boltit, din aceleași materiale, ce acoperă o suprafață de circa 30 x 60 m. Este amplasată având în stânga Primăria și în față, St. Peter Mancroft Church. Între acestea două s-a amenajat o piațetă – amfiteatru, cunoscută sub numele ”Millennium Plain”.

Forumul adăpostește o cafenea, o bibliotecă imensă, birourile ”BBC East”, un post local de radio și televiziune, un magazin de suveniruri (bineînțeles că aparține de Jarolds) și un Centru de Informare Turistică. Spațiul de sub cupolă este folosit pentru evenimente culturale sau expoziții temporare diverse. La fel și piațeta – amfiteatru, unde eu am urmărit opera ”Don Giovanni”. Totodată, Forumul pare a fi un loc de întâlnire și socializare pentru mulți din locuitorii orașului.

În încheiere reiau o idee de la început. Nu știu ce criterii au stat la alegerea celor 12, sau de ce s-au oprit la acest număr. Din descriere reiese că fiecare clădire are merite pentru a ieși în evidență. Dar, după părerea mea, mai erau și altele ce puteau fi promovate. Dar asta este numai problema mea.

---

VIZUALIZĂRI: 2771 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI